Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1240/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1240
Ședința publică de la 07.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Stânișor Denisa Angelica
JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR - -
GREFIER
...
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanții, G, G, împotriva sentinței civile nr. 82 pronunțată Tribunalul Ialomița - Secția Civilă la data de 05.02.2009 în dosarul nr-, ( număr format vechi 2469/2008) în contradictoriu cu intimatul - pârât OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând că prin cererea de recurs recurenții- reclamanți au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față,constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.82/F/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții, G, G, în contradictoriu cu pârât Oficiul Județean de Consultanță Agricolă
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.31 alin. 1 lit. c 5i d din Legea nr. 188/1999, republicata, privind statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfașurată aceștia au dreptul la un salariu compus printre altele 5i din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
In perioada 2004-2006, prevederile referitoare la aceste doua componente ale salariului funcționarilor publici au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și prin nr.OUG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
In lipsa acestei legi și la intrarea ei in vigoare, salarizarea acestei categorii de personal se face in prezent potrivit nr.OG 6/2007, așa după cum, de altfel, rezulta din titulatura acesteia.
Cum in cuprinsul acestei legi nu sunt reglementate și definite suplimentul gradului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturile pretinse de reclamanții nu pot fi cuantificate și prin urmare nu pot fi acordate acestora, stabilirea la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept fiind arbitrară și fără suport legal.
Nu este suficient ca aceste drepturi se fie cuprinse la modul general in Legea nr. 188/1999, care de altfel este o lege organice, dace ele nu au fost definite prin legea salarizării funcționarilor publici a5a cum prevede art. 31 alin.3 din Legea nr. 188/1999.
De astfel, acordând aceste drepturi pe cale judecătorească, in lipsa unei reglementari legate prin care acestea se fie definite, ar însemna ca instanța judecătorească să-și aroge drepturi de legiferare, încălcând astfel principiul separațiilor puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României cat și prevederile art. 61 alin. 1 in conformitate cu care cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Tribunalul, raportându-se și la practica CEDO, apreciază ca in cauză nu se poate invoca nici încălcarea art.l din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu constituie un bun in înțelesul art. 1 din acest Protocol întrucât pentru cele arătate mai sus, aceste pretenții nu au caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile.
De astfel, in practica CEDO, o creanța invocata pentru a avea valoarea unui bun in sensul art. 1 din Protocol, trebuie sa fie suficient stabilită pentru a apărea ca exigibile.
Ori, atât timp cat aceasta creanța nu poate fi determinată, în lipsa unor dispoziții legale, ea nu respectă condițiile de a fi considerate bun in sensul art. 1 din Protocol.
Având in vedere textul de lege invocat, se apreciază, pe de o parte ca, acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație a angajatorului, ci este doar facultativă, putându-se realiza numai către persoanele care sunt angajate prin încheierea unui contract individual de munca, ceea ce face imposibila plata unor astfel de alocații individuale de hrana către reclamanții ce au calitatea de funcționari publici.
Pe de alta pane, se mai reține că, potrivit aceluiași act normativ, chiar și pentru personalul contractual încadrat la unitățile din sectorul bugetar, acordarea tichetelor de masă este condiționată de respectarea prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat.
Ori, analizând prevederile din legile bugetului de stat, prin care, raportat la perioada dedusa judecații, s-a stabilit ca în bugetele instituțiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masa, se constata ca pretențiile reclamanților sunt nefondate (art.39 alin.4 din Legea nr.631/2002, art.46 alin.4 din Legea nr.507/2003, art.40 din Legea nr.511/2004 și art.24 din Legea nr.379/2005), cu atât mai mult, se apreciază ca nu poate dispune obligarea paratului la plata acestor drepturi pe viitor.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, invocând în drept disp. art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs au arătat că deși drepturile solicitate trebuiau acordate de drept cel mai târziu începând cu data de 01.01.2007, în mod abuziv a fost modificată legea.
Norma legală de suspendare a disp. art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 contravine prevederilor art.41 și 53 din Constituție, acest drept constituind un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă.
De asemenea, contravine și disp. art.16 alin.1 și art.15 alin.2 din Constituție, dreptul nefiind restrâns, ci îngrădit, fiind atinsă chiar existența acestuia.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere au susținut că, întrucât unele categorii de personal bugetar beneficiază de acest drept, categoriile care nu primesc aceste drepturi sunt supuse unui tratament discriminatoriu, contrar prevederilor constituționale.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a apreciat că reclamanții nu sunt îndreptățiți să obțină plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel, pentru a fi posibilă acordarea acestora, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) acestora, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, atribuții ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a celor două suplimente, este vorba despre un drept virtual, iar acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.
Totodată, se constată că prin admiterea unor asemenea acțiuni în situația în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, se ajunge la pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Curtea are în vedere și faptul că în ședința plenului judecătorilor a din data de 06.04.2009 a fost adoptată soluția de principiu pentru unificarea practicii conform căreia este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti, retroactiv și pentru viitor, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prev. de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, republicată, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază.
Cu privire la capătul doi de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă conform art.1 din Legea nr.142/1998, Curtea reține că reclamanții au calitatea de funcționari publici fiind numiți, în condițiile legii, într-o funcție publică. Aceștia nu își desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă, ci se află în raporturi de serviciu care iau naștere din actul administrativ prin care sunt numiți în funcție, neavând calitatea de salariați în sensul art.1 din Legea 142/1998.
Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, spor pentru vechimea în muncă și suplimente, la care se adaugă prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, sunt aplicabile disp. OG 6/2007, probată cu modificări prin Legea 232/2007 care nu prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă funcționarilor publici.
De altfel, art.1 din Legea nr.142/1998 se referă la salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă.
Or, între părțile prezentului litigiu nu au fost încheiate contracte individuale de muncă, ci s-au stabilit între acestea raporturi de serviciu, reclamanților fiindu-le aplicabile disp. Legii nr.188/1999, alte reglementări de drept administrativ și numai în completare normele de dreptul muncii, în măsura în care nu vin în contradicție cu actele normative ce reglementează funcția publică.
Se constată, așadar, că reclamanții nu pot beneficia de tichete de masă în conformitate cu disp. art.1 din Legea nr.142/1998, dispoziții legale care stabilesc modul de salarizare a funcționarilor publici neprevăzând posibilitatea acordării tichetelor de masă.
Constatând că nu sunt incidente motivele de recurs invocate, Curtea în temeiul disp. art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, G, G, împotriva sentinței civile nr. 82 pronunțată Tribunalul Ialomița - Secția Civilă la data de 05.02.2009 în dosarul nr-, ( număr format vechi 2469/2008) în contradictoriu cu intimatul - pârât OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
22.05.2009
Președinte:Stânișor Denisa AngelicaJudecători:Stânișor Denisa Angelica, Canacheu Claudia Marcela
