Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1245/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 1245/2008
Ședința publică din 26 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B -, împotriva sentinței civile nr. 47 din 05 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B și G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999) drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se arată că, în data de 30.04.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei, din partea intimatului Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, o cerere de amânare a judecății în vederea comunicării motivelor de recurs.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr. 47 din data de 05.02.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Bistrița Na fost admisă acțiunea reclamantului G- și au fost obligați pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B-N la plata, în solidar, către reclamant a prima de vacanță pentru anii 2004 și 2005 și sporul de fidelitate aferent perioadei 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației în momentul plății.
Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva chematului în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și a fost obligat chematul în garanție să vireze pârâtului fondurile necesare achitării sumelor menționate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art. 37 alin. 2 teza I din nr.OG 38/2003: "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Aceste prevederi legale au devenit neaplicabile pentru anii 2004, 2005 și 2006 prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005.
Ca urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative sus menționate.
De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului ori la prelungirea termenului de punere în aplicare.
Având în vedere aceste aspecte precum și fluctuațiile legislative în materie prima instanța a admis cererea reclamantului.
Alegațiile referitoare la faptul că nu contestă drepturile cuvenite reclamantului, dar că nu i-au fost alocate fondurile necesare pentru plata acestor drepturi suspendate succesiv, au fost respinse de prima instanța având în vedere faptul că prin legea bugetului de stat pe anul 2007 nu a mai fost prevăzută suspendarea aplicării dispozițiilor legale referitoare la prima de concediu.
De asemenea, în temeiul art. 6 din nr.OG 38/2003 s-a stabilit în favoarea polițiștilor dreptul de a beneficia de un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, iar aplicarea acestei prevederi deși a fost suspendată pentru anul 2005 prin art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004, nu echivalează cu pierderea a însăși dreptului consacrat prin art. 6 din nr.OG 38/2003.
Referitor la chematul în garanție instanța de fond a reținut faptul că potrivit art. 57 din nr.OG 38/2003 activitatea reclamantului este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetare ordonatorilor principali de credite, precum și proiectele de rectificare a acestor bugete.
Așa fiind, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termenul legal, pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin B-N solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerea ca netemeinică și nelegală a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de
Pârâtul a reiterat lipsa calității procesuale a Ministerului Finantelor Publice, întrucât acesta nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform prev. art. 60 din Codul d e procedură civilă, iar instituția juridică a chemării în garanție nu este aplicabilă în cazul litigiilor de muncă, cu atât mai mult cu cât între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administratiei și Internelor nu există nici o obligatie de garantie, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al Ministerului Administratiei și Internelor nu a corectat periodic drepturile reclamantului, nu îi conferă acestuia nici o garantie legală din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
În susținerea recursului au fost invocate disp. Legii nr. 500/2002, dispozițiile art. 299 - 316.pr.civ. și NR.HG 386/2007, relevându-se faptul că Ministerul Administrației și Internelor, ca ordonator principal de credite, este singura parte obligată în raportul juridic dedus judecății și care trebuie să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate în acțiunea din prezentul dosar, motiv pentru care cererea sa de chemare în garanție este inadmisibilă.
Din cele arătate mai sus rezultă fără echivoc faptul că Ministerul Finantelor Publice nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamant întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul Ministerului Administratiei și Internelor și nicidecum din cel al Ministerului Finantelor Publice.
Analizând recursul declarat de către pârâții B-N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1. Prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 și ulterior prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/ 2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, dispozițiile legale amintite mai sus au devenit inaplicabile, ulterior anului 2002, fiind prevăzute suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare.
După cum în mod corect a reținut instanța de fond,suspendarea exercițiului dreptuluinu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Prin urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative amintite anterior.
Prevederile art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii iar dreptul la concediul de odihnă plătit face parte din această categorie; conform art. 53 din același act normativ, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
În speță, însă, se poate conchide că suspendarea succesivă la plata primei de vacanță nu echivalează cu înlăturarea dreptului la aceasta ci doar cu suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei fiind îngrădit în mod nepermis.
Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Prescripția extinctivă a fost instituită de legiuitor ca o măsură de sancționare a creditorului care nediligent și care nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege. În speță, însă, reclamanților nu li se poate imputa o stare de pasivitate, prevederile legale arătate anterior privind suspendarea exercitării dreptului la primele de concediu vizând implicit și suspendarea mijloacelor legale pentru realizarea acestuia.
2. Alegațiile pârâtului referitoare la lipsa calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, raportat la faptul că în cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție întrucât dreptul muncii are un caracter specific, raportul dintre pârât și chematul în garanție nefiind unul de dreptul muncii pentru a putea fi justificată o astfel de cerere, astfel încât între Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există o obligație de garanție nu pot fi primite având în vedere că instituția chematului în garanție nu este una specifică dreptului muncii iar raporturile dintre partea care consideră că poate cădea în pretenții și partea care poate fi obligată în această ipoteză este una de drept comun.
Cât privește critica pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR privind modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție a acestuia se poate observa că obiectul cererii viza doar asigurarea întocmirii proiectului de buget și alocarea de fonduri necesare plății sumelor de bani cu titlu de drepturi salariale reprezentând prime de vacanță pentru ipoteza că pârâta va cădea la rândul ei în pretenții.
Deși instanța de fond a respins cererea pentru alte considerente, Curtea apreciază că acesta nu necesară deoarece dacă, prin ipoteză, pârâtele ca instituții bugetare vor fi ținute la plata drepturilor bănești către reclamant acestea vor apela la Trezoreria statului gestionată de chematul în garanție care va trebui să execute hotărârea justiției. A admite în sens contrar ar însemna să expunem reclamanții unui arbitrariu în ceea ce privește caracterul executoriu al hotărârilor instanței și să se rețină culpa instituțiilor statului care nu au făcut tot posibilul pentru a pune în valoare aceste hotărâri cu grave consecințe pe terenul art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale așa după cum reiese fără echivoc din Hotărârea din 6 septembrie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Săcăleanu contra României.
În consecință, Curtea reține că cererea de chemare în garanție a fost soluționată în mod corect astfel încât și acest motiv de recurs nu este întemeiat și nici să conducă la reformarea hotărârii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursurile declarate de pârâți ca fiind nefondate iar în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1.pr.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 și la dispozițiile legale enunțate anterior le va respinge și va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 47 din 05 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./28.05.2008.
Jud.fond.,
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Augusta Chichișan, Claudia Idriceanu
