Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1259/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR.1259/R-CONT

Ședința publică din 25 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

- - - JUDECĂTOR 3: Corina

- - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de, G, N, -, A, toți cu domiciliul ales în Rm.V,-, județul V, împotriva deciziei nr.752/R-CONT din 26 iunie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind PREFECTUL JUDEȚULUI V, cu sediul în Rm.V,-, județul V, și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr.1A.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Contestația în anulare este scutită de taxa judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prin compartimentul registratură, Instituția Prefectului Vad epus la dosar întâmpinare, iar contestatorii au depus note scrise.

Instanța analizând înscrisurile de la dosar, constată cauza în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.

CURTEA

La data de 07.10.2009, G, -, -, ia, a și au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 752/R-Cont/26.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Contestatorii au arătat că prin decizia nr. 752 fost admis recursul formulat de Prefectul Jud. și modificată sentința nr. 33/CAF/12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în sensul respingerii cererii reclamanților - contestatorii de astăzi - privind acordarea suplimentelor postului și, respectiv, treptei de salarizare în procent de câte 25% din salariul de bază.

Decizia de recurs este bazată pe o eroare materială în sensul că argumentele sale referitoare la necuantificarea suplimentelor printr-un act normativ și imposibilitatea aplicării, prin analogie, a sporurilor specifice altor categorii de funcționari nu pot fi reținute. Astfel, suplimentele respective sunt prevăzute de Legea nr. 188/1999/R, fapt recunoscut chiar de instanța de recurs. Or, prin invocarea faptului că instanțele nu pot să aplice legea, se încalcă dispoz. art. 3 Cod civil. Instanța de recurs trebuia să constate că Tribunalul Vâlceaa verificat și constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca reclamanții să beneficieze de suplimente și să constate că sentința era temeinică și legală.

Prin OUG nr. 71/2009 au fost deja stabilite reglementări privind plata unor sume obținute de alți funcționari, similare celor cerute de către contestatori.

Instanța de recurs a trecut peste două excepții invocate de intimați: lipsa calității procesuale active și tardivitatea recursului declarat de fostul Prefect. Dacă prima excepție a putut fi înlăturată prin însușirea recursului de către noul Prefect al Jud. V, tardivitatea trebuia reținută prin raportarea momentului comunicării sentinței - 22.01.2009 - la cel al declarării recursului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoz. art. 318 alin. 1 proc.civ.

La data de 23.11.2009 constatatorii au depus la dosar "Note de ședință" prin care au dezvoltat motivele pentru care recursul Prefectului trebuia apreciat ca tardiv formulat și au invocat, în plus față de cererea inițială, lipsa calității de reprezentant legal al Instituției Prefectului a persoanei care a formulat recursul pentru aceasta (excepție distinctă de cea privind calitatea procesuală activă).

Intimata Instituția Prefectului Vaf ormulat întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, arătând în esență că se urmărește retractarea deciziei de recurs pentru greșeli de judecată, respectiv că instanța de recurs a analizat în mod detaliat toate motivele de recurs.

Examinând decizia de recurs prin prisma motivelor contestației în anulare, Curtea constată că acesta din urmă nu poate fi admisă.

Decizia respectivă este susceptibilă de retractare pe calea extraordinară a contestației în anulare, inclusiv deci pentru motive de "greșeală materială".

Însă motivele de fapt concrete pentru care contestatorii invocă nelegalitatea deciziei nu pot fi incluse în sintagma respectivă, fiind evident motive ce vizează modul în care instanța de recurs a raționat asupra recursului, motive referitoare la argumentele juridice, de judecată, reținute de instanță în pronunțarea soluției. Or astfel de motive nu pot duce la retractarea hotărârii.

Nici chiar în modul de soluționare a excepției privind tardivitatea formulării recursului nu se poate reține "greșeala materială", întrucât instanța de recurs a făcut o analiză a argumentelor invocate de către intimații reclamanți în susținerea excepției respective și le-a înlăturat motivat. Pe de altă parte, "greșeala materială" ar fi putut fi invocată dacă instanța, în baza unor verificări sumare a datelor de comunicare a sentinței și de declarare a recursului, ar fi apreciat recursul ca fiind tardiv formulat, nu și în cazul contrar având în vedere dispozițiile art. 310 proc.civ. potrivit cărora "dacă nu se dovedește la prima zi de înfățișare că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen".

În ce privește calitatea de reprezentant a celui care a formulat recursul pentru Instituția Prefectului, Curtea constată că motivul respectiv a fost invocat cu depășirea termenului de 15 zile prev. de art. 319 alin. 2 proc.civ. Pe de altă parte, Curtea constată că excepția respectivă nu a fost pusă în discuție ca atare în fața instanței de recurs. În fine, chiar dacă s-ar aprecia că, prin această excepție, contestatorii vizează tot excepția lipsei calității procesuale active a recurentului, invocată inițial în contestația la executare, Curtea constată că și acest motiv pune în discuție judecata în sine făcută de instanța de recurs asupra acestei excepției și nu se referă la aspecte de formă, ce pot fi cercetate fără a se face aprecieri asupra argumentelor juridice ale instanței respective.

Pentru aceste considerente, văzând dispoz. art. 318 și următoarele proc.civ. Curtea va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de, G, N, -, A, toți cu domiciliul ales în Rm.V,-, județul V, împotriva deciziei nr.752/R-CONT din 26 iunie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind PREFECTUL JUDEȚULUI V, cu sediul în Rm.V,-, județul V, și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr.1A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

-

Red.

03.12.2009/41 ex.

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1259/2009. Curtea de Apel Pitesti