Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 126/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 126/
Ședința publică din 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului promovat de reclamantul, domiciliat în municipiul Târgu M, B-dul 1 - 2. nr. 237,.16, împotriva sentinței nr. 89 din 13. 02.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 26 ianuarie 2010, desfășurarea dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat pentru ziua de astăzi, 28 ianuarie 2010.
CURTEA,
Prin sentința nr.89 din 13 februarie 2009, Tribunalul Mureșa respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), Inspectoratul de Poliție al Județului M, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art.281-282 Codul muncii și art.112 pr.civ.
Cererea a fost însă soluționată de instanța de contencios administrativ deoarece aceasta a reținut că reclamantul are calitatea de polițist asimilat - funcționarilor publici statutari, fiind-i aplicabile prevederile Legii nr.360/2002 și este salarizat potrivit OG nr.38/2003.
Deci, sub aspectul organizării activității și al salarizării, face parte din structurile MIRA al cărui conducător, la nivel de ministru, este ordonator principal de credite, în sensul Legii nr.500/2002 privind finanțele publice și are buget propriu.
S-a arătat că Institutul Naționale de Expertize Criminalistice, cu cele 4 laboratoare interjudețene de expertize criminalistice, înființat prin HG nr.368/1998 se află în subordinea Ministerului Justiției, al cărui ministru are la rândul său calitatea de ordonator principal de credite, cu buget propriu și lege specială de salarizare.
Fiind vorba de două sisteme distincte, cu statute proprii de organizare și funcționare, cu legi proprii de salarizare și criterii specifice de stabilire a salariilor, cu bugete proprii stabilite în raport cu sistemul propriu de salarizare aprobate prin legile bugetare anuale, este nefiresc ca salariații unui minister să pretindă drepturi salariale specifice salariaților celuilalt minister, cu păstrarea propriului statut, pe criterii de discriminare.
Prima instanță a arătat că diferențele de salariu între angajați celor două ministere, este făcută prin lege în raport cu importanța fiecărui minister, scopul urmărit de legiuitor și a scopului propriu, acestea fiind criterii obiective și nu discriminatorii, așa cum pretinde reclamantul.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia.
În motivele de recurs nu s-au indicat motive de nelegalitate, nici nu au fost combătute argumentele primei instanțe cu analize juridice, recursul fiind axat doar pe existența unei discriminări, menționând că munca prestată de reclamant este aceeași cu cea prestată de expertul criminalist oficial.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:
Reclamantul a invocat dispoziții din Codul muncii, însă în mod corect prima instanță a analizat acțiunea,deoarece reclam are calitatea de polițist asimilat - funcționarilor publici statutari, fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr.360/2002 și este salarizat potrivit OG nr.38/2003.
Ceea ce solicită reclamantul este acordarea unui salariu de bază egal cu cel al personalului de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice.
Practic, deși salarizarea sa este reglementată printr-o lege, reclamantul solicită aplicarea altei legi de salarizare, specifică altei instituții decât cea la care este angajat.
Prin decizia nr.46/2008 a ÎCCJ s-a statuat că doar sporurile neprevăzute într-o lege de salarizare pot fi puse în discuție, nu însă și indemnizațiile de bază, așa cum solicită reclamantul.
În acest sens prin decizia menționată se arată că "Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori, cum ar fi:pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitatea și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal etc.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală", consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin OUG nr.55/2006, pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii, aprobată cu completări prin Legea nr.94/2007, în concordanță cu normele Uniunii Europene, și precizarea că:"pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențele de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul aceluiași domeniu sa la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
De asemenea, prin decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale s-a statuat că interpretarea art.27 din OG nr.137/2000 nu trebuie făcută astfel încât să se înțeleagă că puterea judecătorească are posibilitatea de a institui ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau de a aplica dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
S-a arătat în decizia că"Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.1 din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective".
Instanța nu poate dispune acordarea unui salariu reclamantului în baza unei legi de salarizare care nu îi este aplicabilă.
În consecință constatăm că nu s-a făcut nicio dovadă a existenței drepturilor revendicate de către reclamant, astfel că în baza art.312 alin.1 pr.civ. instanța va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de, domiciliat în Tg-M, B-dul. 1 - 2. nr.237,.16, județul M, împotriva sentinței nr.89 din 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
7 exp.
10.02.2010
Jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
