Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1277/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR.1277 /2009
Ședința publică din data de 06 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, de intervenienții, de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ B-N și de reclamanții, A și, împotriva sentinței civile nr. 986/CA din 19.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) - supliment post, supliment treaptă salarizare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat scutit de plata taxelor de timbru
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 30 martie 2009 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea recurentei-pârâte DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ B-N la recursul formulat de reclamanții, A și prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
În data de 30 martie 2009 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea recurentei-pârâte DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ B-N la recursul formulat de reclamanții, și prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
În data de 01 aprilie 2009 s-a depus la dosar întâmpinare din partea reclamanților, A și la recursul promovat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ B-N la care s-a anexat un set de înscrisuri în justificarea poziției procesuale.
În data de 02 aprilie 2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă și pe fax la data de 06 aprilie 2009, o precizare la cererea de recurs din partea pârâtei DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ B-N.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar,și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 986 din 19 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis în parte acțiunea reclamanților, precum și a intervenienților în nume propriu și, funcționari publici, toți cu domiciliu ales în B,-, împotriva pârâtei Direcția de Muncă și Socială B-N, cu sediul în mun.B,- ca fiind întemeiată.
Pârâta a fost obligată să recunoască reclamanților dreptul la plata suplimentului de post și a suplimentului treptei de salarizare începând cu 1 ianuarie 2004 și până la 19 decembrie 2008, data pronunțării hotărârii, în funcție de data stabilirii și a încetării raporturilor de serviciu pentru fiecare reclamant în parte.
S-au respins celelalte petite ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit disp.art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, salariul funcționarilor publici este compus, printre altele, din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Este fără putință de tăgadă că din moment ce textul legal precizează expres că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt componente ale salariului, acestea trebuie acordate împreună cu celelalte drepturi care compun salariul, conform disp.legale specifice pentru respectivele drepturi.
Pornind de la acest principiu, instanța a constatat că suspendarea acordării drepturilor în cauză prin OUG 92/2005 și OUG nr.2/2006, suspendare care a operat pentru anii 2004 și 2006, constituie o restrângere a exercitării drepturilor, care este contrară disp.art.53 din Constituția României. Restrângerea exercitării acestor drepturi a determinat privarea nejustificată a titularilor drepturilor de posibilitatea exercitării lor, respectiv de posibilitatea de a încasa toate componentele drepturilor salariale prevăzute de art.31 din Legea nr.188/1999.
In raport de cele de mai sus, tribunalul a constatat că baza legală de acordare a drepturilor în discuție o constituie art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999, că drepturile sunt datorate, inclusiv pentru perioada cât a fost suspendată acordarea lor și cu atât mai mult pentru perioada de după 1 ianuarie 2007 până la data pronunțării prezentei sentințe, deoarece nu există un act normativ care să înlăture plata drepturilor salariale în discuție.
In ce privește cuantumul drepturilor în discuție, solicitat a se acorda în procent de 25% din salariul de bază, tribunalul a constatat că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins. Există unele posturi, cum sunt cele de auditor și cele privind controlul financiar preventiv, pentru care legislația specifică prevede un spor - ce poate fi eventual echivalat cu suplimentul postului -, dar nu există temeiuri pentru a considera cu certitudine că aceste sporuri constituie în fapt suplimentul de post la care face referire art.31 al.1 lit.c din Legea nr.188/1999.
In raport de împrejurarea că nu există dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al drepturilor pretinse, tribunalul a stabilit că nu are competența de a crea norme prin care să stabilească procentul din salariul de bază al drepturilor pretinse, lipsa normelor legislative nu poate fi substituită cu dispoziții cuprinse în hotărâri judecătorești pentru a se respecta principiul separației puterilor.
Tribunalul nu a putut nici să acorde drepturile pretinse în cuantum de 25% din salariul de bază, prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, cu motivarea că așa a stabilit practica judiciară, cât timp practica nu este un izvor de drept, iar instanțele se pronunță cu respectarea principiului legalității.
Reclamanții au solicitat acordarea suplimentelor salariale până la încetarea raporturilor de serviciu pentru fiecare dintre ei.
Tribunalul a constatat că cererea este neîntemeiată, motivată de faptul că nu se pot stabili drepturi pentru viitor cât timp există posibilitatea unor modificări legislative în privința salarizării funcționarilor publici.
Concluzionând asupra cererilor formulate și asupra drepturilor salariale pretinse, tribunalul a constatat că legea recunoaște drepturile salariale în discuție dar nu a individualizat procentul acordării lor, motiv pentru care acțiunea reclamanților va fi admisă în limitele anterior explicate, urmând ca pârâta să fie obligată să recunoască reclamanților în funcție de data angajării dreptul la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 19 decembrie 2008, data pronunțării hotărârii.
Pentru a concluziona în modalitatea de mai sus, tribunalul a constatat că apărările formulate de pârâtă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, împrejurarea că în calitatea sa de ordonator special de credite, pârâta nu are fonduri necesare plății drepturilor datorate, neputând fi imputabile in nici un mod reclamanților. Nu există justificare pentru ca un drept recunoscut de lege să nu fie acordat pe considerentul că ordonatorii de credite nu au solicitat alocarea fondurilor bugetare necesare plății, ori că organele de reglementare nu au prevăzut sumele pentru plata drepturilor în discuție, nefiind de conceput ca drepturile salariale câștigate să nu fie acordate din cauza unor reglementări deficitare sau a necuprinderii lor în bugetul angajatorilor.
Împotriva soluției menționate au declarat recurs reclamanții susținând în esență că sunt funcționari publici, drepturile solicitate au fost stabilite prin lege, nu pot fi restrânse iar acordarea numai pentru unele categorii de funcționari crează discriminare.
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport de actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță recurenții în contradictoriu cu DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ B N au solicitat instanței obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% din salariu de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariu de bază pentru perioada 01.01.2004 - 31.10.2008 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu sume ce urmează a fi indexate și actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății, obligarea pârâtei să înscrie în carnetul de muncă al fiecărui reclamant a sporurilor în conformitate cu Decretul nr.92/1976.
În susținerea celor solicitate recurenții au arătat că sunt funcționari publici și îndreptățiți la acordarea suplimentelor în contextul menținerii suspendării, că ignorându-se prevederile art.31 alin.1 lit.e și d din Legea nr.188/1999 angajatorul DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ BNr efuză în mod abuziv acordarea acestor drepturi.
Din conținutul argumentelor aduse prin demersurile promovate se observă că recurenții atacă refuzul de a se plăti suplimentul postului și treptei de salarizare în procent de 25% în considerarea dispozițiilor legii contenciosului respectiv faptul că refuzul este nejustificat iar prin aceasta i se aduce o vătămare într-un drept recunoscut de Legea nr.188/1999, art.31 lit.c și
Conform prevederilor art.1 din Legea nr.554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
În sensul actului normativ, refuzul nejustificat constituie exprimarea explicită cu exces de putere a autorităților, a voinței de nu rezolva cererea iar excesul semnifică exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților cu încălcarea drepturilor prevăzute de Constituție sau lege.
În speță nu se poate reține un refuz în sensul evocat de dispozițiile legii contenciosului administrativ reținut de recurenți. Astfel, actul normativ prin dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și din Legea nr.188/1999 prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul compus din:" c) suplimentul postului, d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Textul enunțat nu prevede un procent propriu zis al suplimentului iar o altă dispoziție legală în actul normativ care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins nu există. Ori în aceste circumstanțe dat fiind neindividualizarea nu se poate vorbi de obligație de plată la un procent de 25% și ca atare de un refuz nejustificat și respectiv de o greșită reținere a aplicabilității legii de către prima instanță. Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu negă faptul că legea recunoaște dreptul la supliment, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea, iar aceasta nu prevede un cuantum.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicarea principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Desigur se relevă de recurenți că instanțele nu au competența de a anula ori refuza aplicarea dispozițiilor mai sus enunțate. Această susținere nu poate fi reținută întrucât recurenții nu cer recunoașterea unui drept acesta fiind recunoscut de lege ci cer obligarea la plata unui anume procent care nu este cuantificat de nici o dispoziție legală și ca atare nu se poate dispune obligarea la ceva ce nu este individualizat concret.
Așadar față de cele menționate, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ B-N ca fiind fondat iar în temeiul art. 312 alin.1 pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr. 554/2004 îl va admite, va modifica sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea reclamanților precum și cererea de intervenție formulată. Totodată, pentru aceleași considerente va respinge recursul declarat de către reclamanți și intervenienți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanții, precum și a intervenienților în nume propriu și sentinței civile nr. 986/CA din 19.12.2008,pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ A JUDEȚULUI BNî mpotriva sentinței civile nr. 986/19.12.2008,pronunțată în dosarul nr- pe care o modifică în tot și respinge acțiunea și cererea de intervenție formulată
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 6 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
G - - - - - - -
Red./
3 ex./28.04.2009
Jud.fond-
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
