Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 128/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR. 5657/ 111/ CA/ 2008 -
DECIZIE NR. 128/2010 - R
Ședința publică din 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
- - - JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona
- - - judecător
- - - grefier
********
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenții reclamanți:-O,-, -. 33, jud. B,- -O, str. -, nr. 5, - 43,. 4, jud. B,-O,-, -. 3, jud. B,-O,-, jud. B, - O,-, - 44,. 33, Județ B, - O,-, Județ B, - O,-, Județ B, - O,-, Județ B, - O,-, - 31,. 16, Județ B, - O,-, Județ B, - O, Bulevardul C M, -L,. E,. 1,. 7, Județ B, - O, Bulevardul C M, nr. 128, - 42,. 10, Județ B, - O, Calea, nr. 25, - 63,. 16, Județ B,C- O,-, - 4,. F,. 105, Județ B, - O,-, - 7,. 12, Județ B, -, nr. 21, Județ B, - O,-, - 49,. 15, Județ B, - O,-, - 17,. 16, Județ B, - O,-, -C 25,. 10, Județ B,M Timea- Comuna, Localitatea, nr. 185, Județ B, - O,-, - 143,. 8, Județ B, - O,-,. 2, Județ B, - O,-, - 5,. D,. 74, Județ B, - O,-, - 92,. 3, Județ B, - O,-, - 62,. 2, Județ B,Tart- O,-, - 32,. 1, Județ B, - O,- A, Județ B, - Comuna, Localitatea, nr. 50, Județ B, - O,-, Județ B, - O,-, - 58,. 25, Județ B, - O,-, - 2,. 36, Județ B,-- Localitatea, nr. 345, Județ B, - - O,-, - 23,. 7, Județ B, în contradictoriu cu intimații pârâți Agenția pentru Protecția Mediului cu sediul în O, Bulevardul, nr.3. Județ B,Agenția Națională pentru Protecția Mediuluicu sediul în B, nr.294, -orp B, sector 6 șiMinisterul Mediului și Dezvoltării Durabilecu sediul în B, Bulevardul, nr.12, sector 5, împotriva sentinței nr.315 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiectpretenții.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu recurentul, întorcându-se citația și procesul-verbal de comunicare a acesteia cu mențiunea "destinatar mutat, noul proprietar nu permite afișarea".
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza este la al doilea termen de judecată în recurs, s-a solicitat judecarea cauzei și în absența părților de la dezbateri, conform art. 242 Cod procedură civilă, după care:
Instanța,potrivit art. 98 Cod procedură civilă, consideră legal îndeplinită procedura de citare a recurentului, acesta neindicând nici un alt domiciliu.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 315/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- în ședința publică din data de 29.04.2009, au fost respinse excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile, lipsei calității procesuale pasive și lipsei calității procesuale active invocate de pârâtă și s-a respins cererea formulată de reclamanții: -, -, KI, -, -, C, G, M, -, -, -, împotriva pârâților AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI B, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE.
Pentru a pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile cererii, invocată de către pârâtul MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE, instanța a apreciat că aceasta nu poate fi reținută, în condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. 2. 554/2004, constituind un refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept, situație în care procedura prealabilă instituită de art. 7 din același act normativ, nu este obligatorie.
Pe de altă parte, reclamanții au calitatea de funcționari publici, angajați ai pârâtei, după cum rezultă din dispozițiile de încadrare în funcție depuse în copii certificate la dosarul cauzei, astfel că excepția lipsei calității procesuale active invocate de același pârât va fi respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, instanța a reținut că acesta a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite, spre a-i fi opozabilă hotărârea fiind lipsit de relevanță faptul invocat de acesta, respectiv că reclamanții nu au raporturi de serviciu cu ministerul ci cu agenția, împrejurare față de care excepția va fi respinsă ca neîntemeiată.
Cât privește fondul litigiului, instanța a reținut că, potrivit art.40 al.2 lit. c din Codul muncii obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului.
Dată fiind calitatea de funcționari publici a reclamanților, drepturile salariale pretinse izvorăsc din lege, fiind prevăzute de art. ( inițial 29) 31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că salariul funcționarului public este compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două sporuri, (ce trebuiau acordate cu începere din 01.01.2004 conform art. 25 din Legea nr. 161/2003) nu au fost acordate întrucât prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 76/2005 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006, plata drepturilor respective a fost suspendată.
Plata acestor drepturi salariale nu este prevăzută nici de Ordonanța Guvernului nr. 6/2007- privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici in anul 2007, nici de actul normativ similar corespunzător anului 2008 ( OG9/2008).
Instanța a reținut că în contextul creat de incertitudinea ce planează asupra legalității acordării acestor sporuri, în condițiile în care legiuitorul a omis să le cuantifice, pe rolul instanțelor judecătorești s-au soluționat litigii în care, în urma admiterii acțiunilor funcționarilor aflați în situații similare, pârâții au fost obligați la plata suplimentului postului în procent de 25 % din salariul de bază și la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază. Soluțiile se întemeiază pe ideea că prin neacordarea acestor drepturi salariale judecătorul poate fi acuzat de denegare de dreptate și totodată că există interes pentru recunoașterea lor pe cale judecătorească pentru a fi ulterior constrânsă autoritatea publică să facă plata lor.
Au existat, pe de altă parte, soluții de respingere ale unor astfel de cereri adresate instanțelor de contencios administrativ, cu motivarea că legea nu prevede cuantumul procentual al sporurilor iar acesta nu se poate determina prin similitudine.
Existența practicii neunitare în soluționarea acestei probleme de drept, la nivelul instanțelor din țară, a determinat adoptarea unei soluții de principiu în plenul judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție întrunit la data de 06.04.2009 în condițiile art.33 al.1 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În acesta sens Instanța Supremă a statuat că este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti retroactiv și pentru viitor drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și lit. d din Legea nr.188/1999, republicată, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază.
La adoptarea soluției de principiu au fost avute în vedere, în principal, argumentele anterior în punctul de vedere expus în cadrul întâlnirii din 19 noiembrie 2008 organizate de Consiliul Superior al Magistraturii - Comisia de unificare a practicii judiciare și anume:
Pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea ( calcularea) celor două suplimente ca părți componente ale salariului funcționarilor publici. Or, pentru cuantificarea celor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea ( executarea) art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative " astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu are identificat pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
La adoptarea soluției de principiu a fost avut în vedere și faptul că - s-a pronunțat în același sens, cu caracter unitar, prin deciziile nr.1832 din 31 martie 2009, nr.1835 din 31 martie 2009 și nr.1848 din 31 martie 2009.
Față de reorientarea jurisprudențială creată prin adoptarea soluției de principiu cu privire la această problemă de drept și pentru a da satisfacție dezideratului privind unificarea practicii, instanța a respins, ca neîntemeiată cererea reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată la fond, cu cheltuieli de judecată la fond și recurs.
În motivare arată că prin cererea de chemare în judecată au solicitat instanței a obliga pârâții la acordarea și plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului in procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, in procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2004 și în continuare, pana la abrogarea/ modificarea dispozițiilor legale in care acestea sunt prevăzute, actualizate cu rata inflației la data plății.
Această cerere a fost întemeiata pe dispozițiile Legii nr.l88/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art. 31 alin. (1). lit. c) și d) potrivit cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Această componentă a salariului a fost introdusă prin art. XIII din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, Cartea II "Modificarea unor reglementări în scopul prevenirii și combaterii corupției", Titlul III - "Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici" care a modificat cuprinsul art.29 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Prin art. XXV din aceeași lege se stipulează că prevederile art. 29 Legea nr.188/1999 se aplică începând cu data de 01 ianuarie 2004.
După republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/ 1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost prevăzute la art. 31, alin. (1), lit. c) si d) din lege.
Aceste drepturi de natură salarială nu au fost niciodată acordate reclamanților.
Potrivit art. 40 alin.2 litera c din Legea nr. 53/ 2003 - Codul muncii "Angajatorului îi revin, în principal următoarele obligații:
c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă."
n perioada 01.01.2004 - 31.12.2004 nu a existat nici un impediment de natură legislativă pentru acordarea acestor drepturi.
Începând cu data de 01.01.2005 și până la 31 2006, această prevedere legală, respectiv art. 29, alin. (l), devenit art.(31), alin. (1) din Legea nr. 188/ 1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată succesiv prin art. 44 din OUG92/ 2004 privind reglementarea drepturilor salariate și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, respectiv art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/ 2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Ordonanța Guvernului nr. 6/ 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, precum și Ordonanța Guvernului nr.9/2008 pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008 nu mai prevăd o asemenea suspendare. Prin urmare, aceste drepturi au reintrat în vigoare la data încetării perioadei de suspendare conform dispozițiilor art. 64 alin (2) din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă.
Normele legale de suspendare, mai sus menționate, contravin prevederilor art. 41 și art. 53 din Constituție.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al Dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție.
orma legală de suspendare contravine și art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât aceste drepturi au fost acordate prin lege, iar suspendarea acestui drept nu presupune pierderea dreptului însuși.
Norma de suspendare contravine și art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece dispozițiile art. 44 din OUG Nr. 92/ 2004 sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/ 1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Văzând și dispozițiile art. 38 și art. 39, alin. (1), lit. (d) din Legea nr. 53/ 2003 - Codul muncii, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse si tratament, apreciază că suspendarea dreptului la suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01 ianuarie 2004 - 31 2006 nu s-a realizat fiind lovită de nulitate, ci s-a înfăptuit numai suspendarea obligației colective ca o măsură la îndemâna debitorului ce nu dorește și nu voiește să-și execute obligația legală în mod voluntar.
Examinând textul art. 44 din OUG Nr. 92/ 2004 prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu a fost restrâns, ci îngrădit, atingând însăși existența dreptului.
Cum însă dispozițiile art.31 alin. (1) litera c și d din Legea nr.188/1999, republicată, nu au fost abrogate și dreptul consacrat de acestea nu a fost desființat ori anulat prin nici o altă dispoziție legală, măsura suspendării succesive a dreptului la suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru anii 2005, 2006, nu poate echivala cu desființarea dreptului, ci are ca efect doar amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, dreptul existând în toată această perioadă, fiind înlăturat doar exercițiul său.
Prin urmare, drepturile de natură salarială cerute prin acțiune sunt întemeiate începând cu data de prevăzută expres prin art. XXV din Legea nr. 161/2003, respectiv 01.01.2004 și până în prezent, întrucât legiuitorul le-a prevăzut expres în lege, din acel moment, nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate direct în baza legii.
Este un principiu de drept că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
De asemenea, din interpretarea prevederilor art.31 alin. (1) litera c și d "funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din -" rezultă existența unei norme imperative, ceea ce semnifică faptul că angajatorul are obligația, iar nu posibilitatea de a acorda aceste drepturi solicitate de reclamanți.
Instanța, prin sentința recurată, pe de o parte, retine faptul că potrivit art.40 alin.2 Codul muncii - obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de munca aplicabil si din contractele colective revine angajatorului, că drepturile pretinse de reclamanți izvorăsc din lege, că aceste sporuri care trebuiau acordate cu începere din 01. 01. 2004 nu au fost acordate, plata acestora fiind suspendată, că n condițiile in care legiuitorul a omis sa cuantifice aceste sporuri, instanțele au soluționat litigii similare în care pârâții au fost obligați la plata acestor sporuri, in procent de 25% din salariul de baza pentru flecare, pe de altă parte, reține faptul că au existat si soluții de respingere a unor astfel de cereri întrucât legea nu prevede cuantumul procentual al acestora, care nu poate fi determinat prin similitudine.
Instanța de fond a reținut că, n aplicarea dispozițiilor art.33 alin. 1 din Regulamentul privind organizarea si funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii Secției de contencios administrativ si fiscal al înaltei Curți de Casație si Justiție, întruniți la data de 06.04.2009, au adoptat o soluție de principiu, în sensul că este neîntemeiată solicitarea acestor sporuri, apreciindu-se ca pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective este absolut necesar sa fie posibilă cuantificarea acestora iar pentru o cuantificare este necesara existenta unor dispoziții date in aplicarea legii, atribuție care revine legiuitorului sau guvernului și nu instanței de judecată, apreciindu-se ca daca s-ar cuantifica de către instanță aceste sporuri, s-ar nesocoti Decizia Curții Constituționale nr. 820/ 2008, în care se retine că " instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că instanța "nu se poate substitui legiuitorului ori executivului in privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care in prezent nu este pasibil de exercitare efectivă ".
Instanța a respins ca neîntemeiată cererea, "fata de reorientarea jurisprudențială creată prin adoptarea soluției de principiu cu privire la aceasta problema de drept și pentru a da satisfacție dezideratului privind unificarea practicii".
Nu poate fi reținută ca motiv de respingere a cererii soluția de principiu adoptata de Plenul judecătorilor Secției de Contencios Administrativ si Fiscal al Înaltei de Curți de Casație si Justiție, în condițiile art. 33 alin. l din Regulamentul privind organizarea si funcționarea administrativa a Înaltei Curți de Casație si Justiție, acestea nefiind obligatorii.
Astfel, potrivit art. 33 alin. 1 din acest regulament "Președinții de secții convoacă judecătorii secției și supun dezbaterii acestora jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și alte probleme de interes general, in vederea luării masurilor necesare pentru buna desfășurare a activității Secției".
Așadar, dispozițiile legale mai sus citate au in vedere buna organizare si desfășurare a activității din cadrul secțiilor instanței supreme, si nicidecum orientarea jurisprudenței la nivel național.
Singura situație in care soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație si Justiție sunt obligatorii pentru instanțele naționale este cea reglementată de dispozițiile art. 329 Cod proc. civ. potrivit cărora "Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, din oficiu sau la sesizarea ministrului justiției, precum si colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație si Justiție sa se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele de judecata ", cum este si cazul in speța de față.
Așadar, atâta vreme cât nu există o decizie dată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație si Justiție, în aplicarea dispozițiilor art. 329. proc. civ. nu se poate discuta de existenta unor hotărâri cu caracter obligatoriu pentru instanțele de drept comun de pe teritoriul țării, cu atât mai mult cu cat judecătorul este independent, inamovibil si se supune numai legii. Or, cată vreme legea este cea care consacra doar pentru deciziile pronunțate de instanța suprema in secții unite caracter obligatoriu, este evident ca judecătorul are obligația de a soluționa cauza raportat la starea de fapt si de drept cu care a fost sesizat.
Ce este de reținut este faptul ca instanța de fond, deși reține, n mod indirect, temeinicia pretențiilor reclamanților, dispune in sensul respingerii acestora, invocând o soluție la respectarea căreia nu este ținută, potrivit dispozițiilor legale.
practicii judecătorești la nivel național, deși utilă și impusă de Uniunea Europeană, nu trebuie realizată cu orice preț, ci cu respectarea regulilor prevăzute în legislația internă și cu respectarea drepturilor de care trebuie să se bucure, în mod egal, toți cetățenii României.
Câtă vreme aceleași categorii de drepturi salariale au fost acordate funcționarilor publici din alte județe ale țarii, nu este normal ca, deși nu au intervenit modificări legislative sau decizii judecătorești cu putere de act normativ (cum sunt cele pronunțate in interpretarea legii pe calea recursului in anulare) să fie refuzate numai în anumite județe.
Nici Decizia Curții Constituționale nr. 820/ 2008 nu poate fi invocată în cauză drept un motiv de respingere a cererii noastre, aceasta referindu-se apreciem noi, la o cu totul altă situație. Potrivit acestei decizii, instanțele de judecată "nu au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in acte normative neavute in vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii", referindu-se strict la dispozițiile OG 137/2000.
Or, în speță, instanța este chemata tocmai sa dispună aplicarea legii, respectiv a Legii nr. 188/1999.
În ce privește cuantificarea acestor sporuri, în situația în care este evident ca aceste drepturi - conform legii - trebuie acordate, revine tocmai instanței sarcina de a le cuantifica, în lipsa oricăror mențiuni despre acestea cuprinse in legislația care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici (OG 6/2007 și OG9/2008).
Împrejurarea că aceste acte normative nu fac vreo referire la cuantumul acestor sporuri, că organele competente nu manifestă nici o intenție in sensul remedierii acestei situații, ca instanțele apreciază (în mod netemeinic) că nu sunt în măsură a proceda la o cuantificare a acestora, nu pot avea drept efect pur si simplu anularea acestor drepturi, ținând seama de faptul că dreptul de a le solicita se prescrie, ajungându-se astfel la o modificare, abrogare practic a prevederilor unei legi, făcută insă nu printr-o alta lege sau conform procedurilor constituționale, ci printr-o acțiune concertată a tuturor puterilor statului, gândită in detrimentul funcționarului public și realizată cu încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților cetățenești și a atribuțiilor care le revin, a Constituției tarii, a Protocolului 1 la CEDO si a jurisprudenței europene.
În ce privește funcționarii publici din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, aproape toate cererile similare prezentei formulate de aceștia, au fost admise, lucru dovedit prin sentințele depuse la dosarul cauzei, aceste sporuri, în procent de 25% fiecare procent stabilit de către instanțe, care au aceasta posibilitate, dezavantajul reclamanților constând în faptul că raporturile lor de serviciu s-au născut cu Agenția pentru Protecția Mediului B, județ in care practica instanțelor este in sensul respingerii cererilor de acordare a acestor drepturi prevăzute de altfel de lege, creându-se astfel o discriminare vădită între funcționarii publici din B si cei din alte județe, discriminare având la baza tocmai practica aproape singulară, a instanțelor bihorene in materie.
În drept, prevederile Legii 188/ 1999, ale Legii nr.53/ 2003 privind Codul muncii, Constituția României, Convenția CEDO, art. 304 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, Agenția Națională pentru Protecția Mediului solicită respingerea cererii de recurs ca nefondată, menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în cuprinsul hotărârii instanței de fond.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul pârât Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. 315/CA/29.04.2009.
Examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în temeiul dispozițiilor articolului 3041Cod procedură civilă, instanța constată că hotărârea atacată este nelegală pentru următoarele considerente:
Prevederile articolului 31 alineat 1 din Legea 188/1999 republicată, respectiv dispozițiile articolului 29 alineat 1 din reglementarea anterioară republicării acestei legi, prevăd că funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispozițiile articolului 29 din Legea 188/1999 au fost modificate prin Legea 251/2006, modificări care au intrat în vigoare la 01.01.2007, astfel că pe perioada ianuarie 2004 - ianuarie 2007, dispozițiile articolului 29 din Legea 188/1999 prevedeau la lit. c șisuplimentul postului și suplimentul gradului, ceea ce înseamnă că pentru această perioadă nu era prevăzut dreptul la suplimentul pentru treapta de salarizare, situație în care acordarea acestuia de către prima instanță pe această perioadă nu are temei de drept.Doar de la 01.01.2007 era prevăzut în Legea 188/1999 dreptul la suplimentul treptei de salarizare.
Prin dispozițiile articolului 29 alineat 3 din Legea 188/1999 se prevede că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, ceea ce înseamnă că stabilirea efectivă salariului, a sporurilor, a premiilor, a suplimentelor și a altor drepturi salariale, adică a cuantumului acestora trebuie prevăzută prin dispoziții speciale cuprinse în alte acte normative, Legea 188/1999 reglementând doar regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publicii și stat sau administrația publică locală.
Pe perioada în litigiu 01.2004-7.05.2008, drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici au fost reglementate prin dispozițiile speciale cuprinse în: OUG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007 și OG 9/2008
Din cuprinsul normelor prevăzute în aceste acte normative se deduce faptul că atât suplimentul postului, cât și suplimentul treptei de salarizare sau suplimentul gradului sunt incluse în salariul de bază prevăzut pentru fiecare funcție publică, potrivit anexelor care fac parte integrantă din aceste acte normative.
Astfel, la articolul 1 alineat 2 lit. b din OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2004 și 2005, se prevede că sistemul de salarizare a funcționarilor publici are în vedere "crearea unei ierarhizări a sistemului de salarizare pe categorii, clase, grade profesionale."
Dispozițiile articolului 4 din aceeași ordonanță prevăd căsalariul de bazăse stabilește în funcție de nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice șiîn raport cu categoriași, după caz,cu gradul profesionalal funcției publice, potrivit anexelor. Aceste grade profesionale sunt următoarele: debutant, asistent, principal și superior, astfel cum sunt structurate prin dispozițiile articolului 14 din Legea 188/1999 și cum sunt trecute în anexele la ordonanțele de urgență privind salarizare funcționarilor publici.
Pentru fiecare grad profesional al funcției publice de execuție se stabilesctrei trepte de salarizare, conform dispozițiilor articolului 5 alineat1 din OUG 92/2004.
Prin urmare, suplimentul gradului și suplimentul treptei de salarizare este reprezentat de diferența de salarizare dintre cele trei trepte prevăzute pentru fiecare grad profesional în parte, diferență care se reflectă în salariile de bază prevăzute în anexe și care au un cuantum diferit în funcție de fiecare treaptă de salarizare și de fiecare grad.
În ceea ce privește suplimentul postului, instanța constată că și acesta este inclus în salariul de bază, suplimentul postului reprezentând diferența dintre salariile de bază prevăzute pentru fiecare funcție publică, în raport de categorie și clasă, evidențiate în anexele la ordonanțele privind salarizarea funcționarilor publici.
Conform dispozițiilor cuprinse în Legea 188/1999, funcțiile publice se împart în 3 clase în funcție de nivelul de studii necesar pentru ocuparea funcției publice, funcționarii publici sunt: debutanți sau definitivi, funcțiile publice sunt: de conducere, de execuție și pentru înalți funcționari publici, iar funcțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale, respectiv: debutant, asistent, principal și superior (articolele 8,9, 10 și 14 ). Prin urmare fiecare funcție publică are 3 clase, fiecare clasă are 4 grade profesionale și fiecare grad profesional are trei trepte de salarizare. Anexele la actele normative privind salariul funcționarilor publici prevăd câte un salariu de bază pentru fiecare funcție publică, salariu diferit în funcție de clasă, grad profesional și treaptă.
Conform dispozițiilor articolului 55 din Legea 188/1999, funcționarul public poate promova în funcția publică prin promovarea într-o altă clasă și alt grad profesional și poate avansa în treptele de salarizare. Promovarea în clasă, în grad profesional și avansarea în treptele de salarizare nu sunt condiționate de existența unui post vacant, deoarece dispozițiile articolului 56 alineat 2 prevăd că promovarea se face printransformarea postuluiocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului.
De asemenea dispozițiile articolului 12 din OUG 92/2004 prevăd că promovarea persoanelor încadrate în funcția de debutant se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate, promovarea persoanelor care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care își desfășoară activitatea se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate, iar funcționarii publici care absolvesc o formă de învățământ superior de lungă sau scurtă durată, încadrați pe funcții publice cu nivel de studii inferior, se numesc, prin examen într-o funcție publică de execuție, un grad profesional și o treaptă de salarizare care să le asigure acestorao creșterede până la 15 % a salariului de bază avut anterior.
Din aceste dispoziții legale, instanța constată că funcția publică pe care o ocupă funcționarul public, reprezintăpostulîn accepțiunea Legii 188/1999, iar suplimentul postului este diferența dintre salariile de bază prevăzute pentru fiecare funcție publică în parte, clasă și gradul profesional aferent, deoarece, prin promovarea în clasă și în gradul profesional imediat superior crește salariul de bază, aspect care rezultă din anexe, ceea ce echivalează cu acordarea unui supliment potrivit noului post ocupat de către funcționarul public prin transformarea vechiului post ocupat ca urmare a promovării.
Prin urmare instanța constată că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin. 1 Cod de procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți-O,-, -. 33, jud. B,- -O, str. -, nr. 5, - 43,. 4, jud. B,-O,-, -. 3, jud. B,-O,-, jud. B, - O,-, - 44,. 33, Județ B, - O,-, Județ B, - O,-, Județ B, - O,-, Județ B, - O,-, - 31,. 16, Județ B, - O,-, Județ B, - O, Bulevardul C M, -L,. E,. 1,. 7, Județ B, - O, Bulevardul C M, nr. 128, - 42,. 10, Județ B, - O, Calea, nr. 25, - 63,. 16, Județ B,C- O,-, - 4,. F,. 105, Județ B, - O,-, - 7,. 12, Județ B, -, nr. 21, Județ B, - O,-, - 49,. 15, Județ B, - O,-, - 17,. 16, Județ B, - O,-, -C 25,. 10, Județ B,M Timea- Comuna, Localitatea, nr. 185, Județ B, - O,-, - 143,. 8, Județ B, - O,-,. 2, Județ B, - O,-, - 5,. D,. 74, Județ B, - O,-, - 92,. 3, Județ B, - O,-, - 62,. 2, Județ B,Tart- O,-, - 32,. 1, Județ B, - O,- A, Județ B, - Comuna, Localitatea, nr. 50, Județ B, - O,-, Județ B, - O,-, - 58,. 25, Județ B, - O,-, - 2,. 36, Județ B,-- Localitatea, nr. 345, Județ B,-- O,-, - 23,. 7, Județ B, în contradictoriu cu intimații pârâțiAgenția pentru Protecția Mediuluicu sediul în O, Bulevardul, nr.3. Județ B,Agenția Națională pentru Protecția Mediuluicu sediul în B, nr.294, -orp B, sector 6 și Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile cu sediul în B, Bulevardul, nr.12, sector 5, împotriva sentinței nr.315 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
-
Red. hot.; 11. 03. 2010
Jud. fond:
Dact. I; 11.03. 2010; 38 ex.
- 36 exemplare comunicate cu:
1. recurent reclamant - - O,-, - 7,. 33, Județ B
2. recurent reclamant - - - O, Str. -, nr. 5, -C 43,. 4, Județ B
3. recurent reclamant - - O, Str.-. - -, nr. 139, - 4,. 3, Județ B
4. recurent reclamant - - O,-, Județ B
5. recurent reclamant - - O,-, - 44,. 33, Județ B
6. recurent reclamant - - O,-, Județ B
7. recurent reclamant - - O,-, Județ B
8. recurent reclamant - - O,-, Județ B
9. recurent reclamant - - O,-, - 31,. 16, Județ B
10.recurent reclamant - - O,-, Județ B
11.recurent reclamant - - O, Bulevardul C M, -L,. E,. 1,. 7, Județ B
12.recurent reclamant - - O, Bulevardul C M, nr. 128, - 42,. 10, Județ B
13.recurent reclamant - - O, Calea, nr. 25, - 63,. 16, Județ B
14.recurent reclamant - C - O,-, - 4,. F,. 105, Județ B
15.recurent reclamant - - O,-, - 7,. 12, Județ B
16.recurent reclamant - -, nr. 21, Județ B
17.recurent reclamant - - O,-, - 49,. 15, Județ B
18.recurent reclamant - - O,-, - 17,. 16, Județ B
19.recurent reclamant - - O,-, -C 25,. 10, Județ B
20.recurent reclamant - M Timea - Comuna, Localitatea, nr. 185, Județ B
21.recurent reclamant - - O,-, - 143,. 8, Județ B
22.recurent reclamant - - O,-,. 2, Județ B
23.recurent reclamant - - O,-, - 5,. D,. 74, Județ B
24.recurent reclamant - - O,-, - 92,. 3, Județ B
25.recurent reclamant - - O,-, - 62,. 2, Județ B
26.recurent reclamant - Tart - O,-, - 32,. 1, Județ
27.recurent reclamant - - O,- A, Județ B
28.recurent reclamant - - Comuna, Localitatea, nr. 50, Județ B
29.recurent reclamant - - O,-, Județ B
30.recurent reclamant - - O,-, - 58,. 25, Județ B
31.recurent reclamant - - O,-, - 2,. 36, Județ B
32.recurent reclamant - - - Localitatea, nr. 345, Județ B
33.recurent reclamant - - - O,-, - 23,. 7, Județ
34.intimat pârât - Agenția pentru Protecția Mediului - O, Bulevardul, nr.3. Județ
35.intimat pârât - Agenția Națională pentru Protecția Mediului - B, nr. 294, -orp B, sector 6
36.intimat pârât - Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile - B, Bulevardul, nr. 12, sector 5
- 36 comunicări emise la ___. 03. 2010; predate la expediție la ___. 03. 2010
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Filimon Marcela, Marinescu Simona
