Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1287/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 23.07.09
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1287
Ședința publică din data de 05 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A împotriva sentinței civile nr. 799/13.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei intimate avocat, lipsă fiind pârâta recurentă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în notele scrise pe care le depune la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 799/13.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalului Arada admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă A și a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale neacordate reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 01.04.2004-13.05.2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății și la înscrierea sporului în carnetul de muncă.
În motivare s-a reținut că reclamanta este funcționar public în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și au formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.04.2004 până în prezent nu a beneficiat de drepturile salariale la care avea dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A, considerând că sentința primei instanțe este nelegală dar și netemeinică - în speță este incident "micul recurs" prevăzut de dispozițiile art. 3041. proc. civ. care nu este ținut de încadrarea în unul dintre cele nouă puncte ale art. 304. proc. civ - în virtutea următoarelor considerente.
Privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, învederează că potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul - Lege nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul definit de lege. Potrivit art. 3 al aceluiași act normativ, termenul general de prescripție este de 3 ani.A fortioricazurile de suspendare respectiv de întrerupere a prescripției sunt expres și limitativ prevăzute de Decretul-Lege, astfel că nu mai pot fi extinse și la alte situații, nici măcar prin similitudine, trebuind a "cădea" aidoma pe textul de lege.
In acest cadru, dat fiind că în speță se solicită un drept patrimonial - un drept de creanță - neimportând că izvorul acestuia - mai exact cauza - îl constituie suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în formularea dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, iar cu atât mai mult cu cât nu există o derogare de la termenul general de prescripție - având în vedere și dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. c) din mun. - excepția invocată de noi trebuie a fi admisă, aceasta având ca suport o solidă și fundamentată bază juridică, excepția fiind incidență parțial pe perioada 01.04.2004 - 01.04.2006.
Sub aspectul temeiniciei și legalității cererii, având în vedere că suntem în prezenta unei situații deosebit de complicate sub aspect juridic aidoma delicate sub aspect social, opinăm că trebuie a ne apleca asupra principiilor fundamentale de drept, însăși pilonii stabilității și securității sociale.
În acest cadru ideatic vom opina că orice creanță solicitată, inițial, de un pretins creditor, trebuie să fie certă și lichidă - cuantum determinat sau determinabil - în absența acestora exigibilitatea ne mai punându-se în discuțiesinequa non.
Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 3 din nr.OG 6/2007, Legii de Stat pe anul 2007, nr. 486/2006, Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007, nr. 487/2006, Legii de Stat pe anul 2008, nr. 388/2007 se remarcă, fără putință de tăgadă, că nu există în nici una dintre aceste dispozițiile legale - sau în altele - prezăzutexpresis verbis,sau măcar implicit, modalitatea de acordare respectiv cuantumul/procentul suplimentului postului respectiv treptei de salarizare, aspect sub care dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 sunt inaplicabile.
Așadar, instanța de judecată nu poate să dispună acordarea acestor suplimente și pe cale de consecință obligarea angajatorului să le plătească funcționarului public, contrariul putându-se statua doar cu condiția ca aceste drepturi să fie stabilite (cuantificate) de ordonatorul de credite, printr-un act administrativ (ordin, dispoziție), individual, pentru fiecare funcționar public în parte - ceea ce încă nu s-a realizat.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici - rămas doar în stadiu de proiect - iar odată ce nu a fost promovat până în prezent nu există nici baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului. Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.31 alin.(l) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999. Or, sub acest aspect, practica judecătorească împărtășește opinia că este inadmisibilă în condițiile art. l din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr.1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției pe anul 2007 - /1, p. 17-20)Conchizând, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă1.
In fine, prin admiterea unei astfel de acțiunii, instanța ar statua, într-un domeniu "imposibil" de a se preta unor astfel de "puteri", domeniu al dreptului extrem de riguros, formalistic, chiar matematic putem opina.
Având în vedere cele reliefate, întreaga argumentație a instanței este superfluă, deoarece nu poți aprecia că există un drept de creanță în favoarea unui anumit subiect de drept atâta timp cât nu i se poate stabili întinderea - dar în același timp acordă actualizarea acestuia cu indicele de inflație - nici prezentă și nici în viitoare. Altfel spus, esența unui drept de creanță este însăși lichiditatea, aptitudinea de a fi determinat sau determinabil, lipsa acestei trăsături esențiale fiind sinonimă cu inexistența acestuia.A fortioridacă nu se cunoaște, și nici nu există posibilitatea de a se cunoaște întinderea/conținutul unui drept de creanță, cum se poate statua în mod legal că acesta chiar există. Altfel spus, articolul în discuție este profund inaplicabil, bineînțeles o situație de evitat de către legiuitor dar care nu reprezintă un caz singular pe tărâm legislativ.
În drept au fost invocate prevederile art. 242 alin. (2), art. 3021, art. 304 pct. 7, 8, 9, art. 3041, art. 312. proc. tiv.; art. 1, art. 3, art. 13, art. 14, art. 16 Legea 167/1958; art. 283 alin. (1) lit. c) mun.; art. 1 alin. (2), art. 3 din nr.OG 6/2007; Legea 486/2006; Legea 487/2006; Legea 388/2007; Decizia CC. nr. 820/2008;
Examinând recursul pârâtei, se respinge ca nefondat pentru că:
Având în vedere că reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei P A și de la aceasta provine refuzul acordării drepturilor salariale din litigiu,luând în considerare calitatea sa de angajator, bine a judecat cauza Tribunalul Arad, în primă instanță, conform art. 2 lit. d) Cod procedură civilă.
Curtea respinge și excepția privind lipsa procedurii prealabile, pentru că în ipoteza unui refuz din partea autorității publice,nu este obligatorie aceasta conform art. 5, teza ultimă din Legea 554/204.
Curtea respinge și critica legată de fondul litigiului pentru că potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, funcționarii publici au dreptul, pentru activitatea desfășurată la un salariu compus inclusiv din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dreptul în discuție s-a născut așadar din lege, ca drept subiectiv, ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anume prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani, chiar și în situația în care această obligație a fost suspendată prin nr.OUG92/2004, până la finele anului 2006, dat fiind că suspendarea nu echivalează cu abrogarea unor dispoziții legale, în sensul dispozițiilor art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Ceea ce este esențial, relativ la acest drept, îl constituie faptul că el dispune de o susținere legală, iar omisiunea cuantificării lui nu poate fi imputată beneficiarilor, în condițiile în care acesta reprezintă un aspect subsecvent dreptului existent, cu posibilitatea complinirii lui de către organele în drept abilitate.
Și aceasta întrucât, în caz contrar ne-am afla în prezența unui drept patrimonial recunoscut doar formal, lipsit de conținut, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Or, respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică tocmai asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, de natură a-i împiedica pe titularii drepturilor recunoscute de a se bucura efectiv de acestea.
În plus, în confirmarea interpretării date textului legal, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, deciziei care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor publici, decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sportul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Legea nr. 188/1999 precizează că suplimentul prevăzut la litera d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsat de legiuitor în seama administrației a cărei activitate fundamentală este acea a organizării legii sau a executării în concret a legii, singurul criteriu avut în vedere de legiuitor care obligă administrația, este criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
În consecință, lipsa cuantificării drepturilor nu poate conduce la inexistența drepturilor și astfel la respingerea acțiunii.
Așa fiind, recursul pârâtei se respinge ca nefundat cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A împotriva sentinței civile nr. 799/13.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad.
Revocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Red.RO-10.11.2009
Tehnore 10.11 2009
2 expl/SM
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
