Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 129/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.129
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.01.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Duican Doina
JUDECĂTOR 2: Păun Luiza Maria
JUDECĂTOR 3: Cosma
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.1654/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX -a de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți ȘI INTERNELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI Bad epus la dosar, la data de 14.01.2010, întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1654/30.04.2009, Tribunalul B - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor și, în consecință, a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, raportul juridic dedus judecății este raportul de serviciu al reclamanților, iar MAI nu este parte în acest raport și în privința prescripției dreptului material la acțiune a reținut că pârâta nu a dovedit că momentul subiectiv la care reclamanții au avut posibilitatea efectivă să cunoască săvârșirea pretinsei fapte discriminatorii, s-ar situa cu mai mult de 3 ani, înainte de data depunerii cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, potrivit art.3 alin.1 din nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, se acordă un spor de 15% din solda lunară pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personal civil din, iar reclamanții nu fac parte din categoriile de personal indicate în mod limitativ de lege.
Tribunalul a mai reținut că, prin Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006, prevederile art.3 al.1 din ordonanță au fost modificate în sensul că acordarea sporului pentru păstrarea confidențialității a fost extinsă, beneficiari ai acestui spor devenind și funcționarii publici cu statut special de polițiști din instituțiile publice de ordine publică.
Prin Ordonanța MAI nr.122/2007 de modificare și completare a Ordonanței MAI nr.132/2004, au fost aprobate normele privind acordarea sporului lunar pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate pentru polițiști, iar acest spor s-a acordat începând cu data de 01.01.2007.
Instanța de fond a reținut că, pretențiile reclamanților au fost concepute ca adevărate despăgubiri pe care pârâtele ar trebui să le acorde reclamanților pentru discriminarea creată categoriei de personal din care fac parte prin neacordarea sporului prevăzut de art.3 (1) din nr.OG19/2006, în forma anterioară adoptării Legii nr.444/2006, dar soluționarea cererii presupune chiar interpretarea dispozițiilor art.2 și 27 din nr.OG137/2000, în sensul pe care Curtea Constituțională l-a considerat neconstituțional.
Prin admiterea unei astfel de cereri, a reținut Tribunalul, instanța de fond ar fi apreciat că omisiunea legiuitorului de a acorda și reclamanților beneficiul sporului pretins constituie o discriminare contrară legii și normelor comunitare, iar pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților ar fi aplicat, prin analogie, procentul prevăzut de actele normative sus menționate.
Prin deciziile nr. 818, 819, 820 și 821/16.07.2008, Curtea Constituțională a statuat că, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței - înțeles prin care le conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative (cazul în speță), a fost considerat neconstituțional întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat și nesocotește rolul Parlamentului de autoritate legiuitoare a țării, astfel că reclamanții nu sunt îndreptățiți să beneficieze de sumele de bani pretinse, pentru perioada indicată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții reclamanți au arătat că, în mod greșit instanța de fond a motivat respingerea acțiunii în principal pe invocarea deciziilor nr.818, 819, 820 și 821, pronunțate la data de 16.07.2008 de Curtea Constituțională, prin care s-a statuat că art.1, 2 al.(3) și 27 al.(1) din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale.
Susțin că instanța de fond nu a constatat că aceste critici, din conținutul deciziilor Curții constitiționale, nu sunt "absolut" neconstituționale, și erau aplicabile în speță, întrucât prin acțiune nu au cerut instanței să anuleze sau să refuze aplicarea vreunui act normativ, ci doar să se constate că au fost supuși unei situații de discriminare în raport cu alte categorii profesionale care au beneficiat înaintea lor de sporul de confidențialitate, deși au avut acces la informații clasificate înainte de 01.01.2007.
Reclamanții au mai arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la dispozițiile referitoare la discriminare prevăzute de art.5-6 din Codul muncii, art.41 alin.4 din Constituție, art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane și directiva nr.2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în privința încadrării în muncă și ocuparea forței de muncă.
Recurenții invocă și Decizia nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care instanța de fond nu a avut- în vedere, în sensul că argumentele susținute și de ei în cererea de chemare în judecată se regăsesc în motivarea acestui recurs în interesul legii.
Critică sentința tribunalului pe motiv că instanța nu a luat în considerație susținerea că reclamanții au dobândit certificatele de securitate la o dată cu mult anterioară acordării sporului de confidențialitate (01.01.2007), iar împrejurarea că reclamanții nu fac parte din categoriile de personal indicate în mod limitativ de actul normativ s-a reținut greșit ca fiind concludentă cauzei. Susțin că nu contează că actul normativ prin care se acordă acest spor, enumeră diferite categorii profesionale, ci doar împrejurarea că recurenții reclamanți lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acestui spor.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs în raport de art.304 și 3041Cod proc. civ. Curtea reține următoarele:
Critica recurenților reclamanți în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea în raport de neconstituționalitatea dispozițiilor art.1, art.2 al.3 și art.27 al.1 din nr.OG137/2000, constatată prin Deciziile Curții Constituționale nr.818, 819, 820 și 821 din 16.07.2008, este neîntemeiată.
Solicitarea recurenților reclamanți din cererea de chemare în judecată, în sensul constatării situației de discriminare în raport de alte categorii profesionale care au beneficiat înaintea lor de sporul salarial de confidențialitate, deși recurenții reclamanți au avut acces la informații clasificate înainte de data de 01.01.2007, a fost corect apreciată de instanța de fond că intră sub incidența dispozițiilor din nr.OG137/2000 declarate de Curtea Constituțională ca fiind neconstituționale.
Un asemenea demers de verificare din partea instanței presupunea obligatoriu pentru instanță să instituie ea însăți o normă juridică nediscriminatorie (conform solicitării recurenților reclamanți aplicarea prin similitudine a Deciziei nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii) sau să aplice dispozițiile prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care recurenții se consideră discriminați (cu referire la aplicarea art.3 alin.(1) din nr.OG19/2006 pentru perioada anterioară modificării ordonanței prin Legea nr.444/2006).
Or, prin Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale s-a prevăzut expres că, un asemenea înțeles al dispozițiilor nr.OUG137/2000, prin care le conferă instanțelor judecătorești competența de a crea în locul normelor existente alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 al.(4) din Constituție și art.61 (1) prin care Parlamentul este statuat ca autoritate legiuitoare a țării.
Nu poate fi reținută nici critica recurenților reclamanți în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la alte dispoziții referitoare la discriminare prevăzute în art.5, art.6 din Codul muncii, art.41 al.(4) din Constituție, art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Directivele nr.2000/43/CE și 2000/78/CE ale Consiliului European.
Aceste prevederi legale invocate de recurenți se referă la acte și fapte de discriminare și nu la situații reglementate prin acte normative, care în opinia recurenților reclamanți crează discriminare. Conform art.16 (2) din Constituție, "nimeni nu este mai presus de lege".
Atât recurenții-reclamanți cât și autoritățile publice în care sunt cuprinse și instanțele judecătorești trebuie să respecte legea, iar Curtea Constituțională reglează conduita de urmat în situația în care o normă legală este contrară Constituției.
Prin Deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 16.07.2008, s-a statuat în privința discriminării de natura celei invocate de recurenți, care este competența instanțelor judecătorești în aplicarea legii cadru în materia discriminării în România, respectiv nr.OG137/2000.
Ca atare, prin constatarea de către instanța de fond a incidenței în cauză a declarării ca neconstituționale a art.1, art.2 al.(3) și 27 al.(1) din nr.OG137/2000 și, pe cale de consecință, a aprecierii că acțiunea reclamanților este lipsită de temei legal pentru a solicita constatarea discriminării invocată în baza unor texte legale declarate neconstituționale, nu se mai justifica analizarea momentului când au obținut reclamanții certificatele de securitate, ori dacă aceștia au lucrat în condițiile prescrise de un act normativ emis pentru o altă categorie profesională.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare ori modificare a sentinței atacate analizate și din oficiu, în temeiul art.3041coroborat cu art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții reclamanți, și împotriva sentinței civile nr.1654/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnodact. / 2 ex./16.02.2009
- Secția a IX-a -
Președinte:Duican DoinaJudecători:Duican Doina, Păun Luiza Maria, Cosma
