Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1296/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1296
Ședința publică de la 05 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
-- - - JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 693 din data de 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat recurentul reclamant, lipsind intimații pârâți Ministerul Internelor Și Reformei Administrative B, Ministerul Economiei Și Finanțelor B și Inspectoratul Județean De Poliție
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a pus recursul în dezbaterea părții prezente:
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor Și Reformei Administrative B, Ministerul Economiei Și Finanțelor B și Inspectoratul Județean De Poliție D, acordarea primelor de concediu de odihnă legale pe anii 2004 - 2006, conform art.37 pct.2 din OG nr.38 din 30 ianuarie 2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată prin Legea nr.353/2003 publicată în MO nr.65 din 2 februarie 2003, precum și actualizarea acestor drepturi cu rata inflației de la data nașterii acestora și până la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, deși legal avea dreptul, la plecarea în concediu, să beneficieze de prima de concediu de la intrarea în vigoare a OG 38/2003, în realitate, de la data când s-a născut acest drept și până în prezent nu s-a acordat.
Suspendarea dreptului de a beneficia de prima de concediu susține reclamanta că echivalează cu anularea însăși a dreptului și încalcă flagrant dispozițiile art. 36 din Constituția României.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.41 alin.2 din Constituția României, revizuită, art.28 lit."e" din Legea 360/2002 și art.37 pct.2 din OG 38/2003.
În apărare, pârâtul Inspectoratul de Poliție Daf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât exercițiul dreptului la prima de concediu prevăzut de art.37 alin.2 din OG 38/2003 este suspendat prin Legea bugetului de stat pe anii 2004 și 2005, iar pârâții nu dispun de fonduri bănești pentru acordarea acestor drepturi.
Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca în ipoteza admiterii acțiunii acesta să fie obligat să vireze Ministerului Administrației și Internelor sumele necesare efectuării acestor plăți deoarece instituția este finanțată integral de la bugetul de stat.
Prin sentința nr. 693 din 10 martie 2008, Tribunalul Dolja admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții la plata primelor de concediu de odihnă aferente anului 2004, actualizate la data plății.
S-a respins acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru pronunțarea soluției, tribunalul a reținut că dispozițiile art.37 alin.2 din OG 38/2003 sunt suspendate numai dacă aplicarea lor se suspendă anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivele de recurs s-a arătat că în mod greșit i s-a respins acțiunea pentru perioada 15.03.2005 - 31.03.2005, deoarece a efectuat concediul de odihnă în această perioadă, fiind încadrat la IPJ
Recursul este fondat.
Analizând sentința atacată, precum și probatoriile administrate, se constată că prin adeverința nr.895 din 27.05.2008, eliberată MIRA - Inspectoratul de Poliție al Județului D se adeverește că reclamantul a fost angajat la această unitate până la data de 31.03.2005, beneficiind de concediu de odihnă.
Astfel, în mod greșit prima instanță nu a acordat prima de concediu de odihnă reclamantului pentru această perioadă.
Având în vedere cele expuse, se va admite recursul, se va modifica în parte sentința, în sensul că vor fi obligați pârâții MIRA și IPJ D la plata către reclamant a primei CO pe perioada 01.01-31.03.2005, ce va fi actualizată la data plății efective.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 693 din data de 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că obligă pârâții MIRA și IPJ D la plata către reclamant a primei CO pe perioada 01.01-31.03.2005, ce va fi actualizată la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.-
2 ex/2.06.2008
Jud.fond:
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu