Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 13/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 13/CA
Ședința publică de la 18 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul, domiciliat în Târgu, str.- -, bloc 7,.B,.3,.12, județul I, în contradictoriu cu intimații: Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție Județean I, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999), recurs
împotriva sentinței numărul 272/CA/26.03.2009 Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei, de către grefier, referat potrivit căruia dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din această hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 18 ianuarie 2010.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 272/CA din 26 martir 2009, Tribunalul Iași, respingând excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliței al Județului
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata a 12 salarii, reprezentând ajutor pentru atingerea adusă integrității sala corporale, prin leziuni permanente, cu reducerea capacității de muncă în procent de 30%, ca urmare a unui accident de trafic a cărui victimă a fost, în timp ce executa serviciul.
S-a mai reținut că reclamantul a încetat raporturile de serviciu cu pârâtul J I, la data de 22.12.2005, beneficiind de pensie de serviciu anticipată, în condițiile art.17 din Legea nr.179/2004, ca urmare a faptului că s-a aflat în una din situațiile prevăzute de art.9 alin.1 lit.b) și c), la împlinirea vârstei de 45 ani( pentru bărbați), ce este diferită de pensia anticipată care se referă la încetarea raporturilor de serviciu ca urmare a pierderii capacității de muncă, dovedită cu acte eliberate de comisia de expertiză medico-militară, prevăzută de art.13 lit.b) din același act normativ.
Constatând că raportul de muncă a încetat ținându-se seama de vârsta și vechimea în muncă a polițistului și nu din cauza incapacității sale de muncă, prima instanță a considerat că nu pot fi reținute susținerile reclamantului, dat fiind faptul că art.5 alin.2 din Legea nr.346/2002 exclude de la aplicarea prevederilor sale personalul asigurat în sistemul propriu al Ministerului Administrației și Internelor.
Raportându-se la prevederile art.29 alin.1 din OG nr.38/2003, invocate de reclamant ca temei al acțiunii sale, prima instanță a reținut că, potrivit acestui act normativ, despăgubirile acordate personalului militar pentru cazurile de invaliditate, ca urmare a unor accidente intervenite în timpul îndeplinirii serviciului, se calculează în raport de salariul de bază brut al polițiștilor și că pentru a beneficia de aceste despăgubiri ar fi trebuit nu doar ca el să fi fost rănit în timpul serviciului, ci și să fi fost clasat inapt pentru serviciul polițienesc, de către co misiile de expertiză medicală și evaluare a gravității de muncă, legal abilitate.
Ori, sub aceste aspecte, prima instanță a constatat că, anterior momentului încetării raporturilor de serviciu, la data de 3 noiembrie 2005, reclamantului i s-a eliberat un certificat medical, de către comisia de expertiză medico-legală de pe lângă Spitalul Militar Iași, prin care se stabilește că acesta este limitat pentru serviciul de poliție, cu recomandarea de a fi încadrat într-o funcție corespunzătoare clasării și că, în acest context, neexistând o propunere a comisiei de specialitate pentru pensionare medicală, în condițiile art.5 alin.3 din HG nr.677/2003, cel în cauză a ieșit la pensie, în luna decembrie 2005, primind pensie de serviciu și nu pensie de invaliditate.
Totodată, prima instanță a considerat că despăgubirile indicate la art.29 alin.3 din OG nr.38/2003, ce cad în sarcina angajatorului și a organelor centrale, în cazul personalului militar vizat, reprezintă o modalitate de sprijin cu destinație specială, ce îmbracă forma, în cazurile prevăzute de lege, unei indemnizații lunare, ce se poate cumula cu pensia, în funcție de gradul de invaliditate, reținând că, în cauză, reclamantul nu a solicitat o astfel de indemnizație, limitată la valoarea stabilită pentru personalul aflat în situațiile reglementate de dispozițiile normative citate, ci o despăgubire globală, la nivelul a 12 salarii, din ultima lună de încadrare, despăgubire care, în modalitatea în care a fost solicitată, nu este prevăzută de legislația specifică personalului din poliție.
S-a mai reținut că, ulterior încetării raportului de serviciu, reclamantul a făcut demersuri pentru a obține acte medicale, care să-i permită încadrarea în gradul de handicap mediu, și că, urmare acestor demersuri, în prezent el se bucură de măsurile de protecție socială prevăzute de Legea nr.448/2006, considerente pentru care acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, a introdus recurs reclamantul, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că s-a ignorat faptul că, deși avea statut de funcționar public cu statut special și era asigurat prin efectul legii pentru accidentele de muncă, el nu a beneficiat de nici un ajutor bănesc sau compensații, și că, dată fiind infirmitatea fizică permanentă dobândită în timpul serviciului, are dreptul la beneficiile acordate de art.29 din OG nr.38/2003.
Recurentul mai susține că situația reținută prin certificatul medical nr.1427/3 din 3 noiembrie 2005 nu exclude realitatea infirmității fizice permanente de care suferă și că, din întreg probatoriul administrat, rezultă o scădere definitivă a capacității de muncă, în proporție de 30%, conform baremului, situație ce justifică cererea de a i se acorda o compensație în sumă fixă, fără a fi afectate celelalte drepturi sau indemnizații la care este îndreptățit salariatul - asigurat.
Intimații, prin întâmpinările depuse, au solicitat respingerea recursului, pe motiv că în mod corect s-a reținut că raportul de serviciu a încetat pentru îndeplinirea condiției de vârstă și vechime în muncă și nu din cauza incapacității de muncă și că, în lipsa unei propuneri a comisiei de specialitate pentru pensionare medicală, în condițiile art.5 alin.3 din HG nr.677/2003, nu există temei legal pentru acordarea unei despăgubiri reprezentând 12 salarii din ultima lună de încadrare.
Răspunzând la întâmpinările intimaților, recurentul afirmă că pensionarea sa anticipată
s-a datorat accidentului de circulație în care a fost implicat, soldat cu vătămarea sa corporală," și nu din dorința mea de a mă pensiona"și că, în atare situație, are dreptul de a primi 20 de solde, drept reglementat de art.31 pct.1 din OG nr.38/2003.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Este necontestat faptul că reclamantul - recurent a avut statut de polițist, că regimul său juridic a fost guvernat de Legea nr.360/2002, că el a fost implicat, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, într-un eveniment rutier, că, în urma acestuia, s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, în perioada 7 ianuarie 2005 - 2 noiembrie 2005, fiind diagnosticat cu"fractură supracondiliană humerus drept", că ( în perioada 2 noiembrie 2005 - 22 decembrie 2005) cel în cauză a executat serviciul la Dispecerat, și că, prin decizia nr.- din 27 februarie 2006, i s-a acordat o pensie pentru vechime în muncă, în condițiile Legii nr.179/2004, ca urmare a raportului său, din 16 decembrie 2005, prin care a solicitat"încetarea raporturilor de serviciu, începând cu data de 31 decembrie 2005","având în vedere că îndeplinesc condițiile pentru acordarea pensiei militare de serviciu, anticipate, prevăzută de art.17 lit.b) din Legea nr.179/2004".
Este de asemenea dovedit faptul că, după încetarea raporturilor de serviciu, în condițiile evocate, Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți, din cadrul Consiliului Județean I, a emis succesiv, începând cu data de 27 martie 2007, certificate prin care recurentul a fost încadrat în grad de handicap"Mediu", reținându-se că el are o capacitate de muncă de doar 70%, certificate în baza cărora acestuia i s-au acordat drepturile corespunzătoare, prevăzute de Legea nr.448/2006.
Constatările ulterioare datei încetării raporturilor de serviciu și încadrarea în grad de handicap, în condițiile legii, nu sunt însă de natură a modifica în vreun fel actele administrative ce au stat la baza încetării raportului de serviciu și la stabilirea naturii și a cuantumului drepturilor recunoscute celui în cauză la data încetării raportului de serviciu.
Dacă cererea de pensionare anticipată, în condițiile art.17 lit.b) din Legea nr.179/2004, nu a fost rezultatul voinței liber exprimate a reclamantului - recurent, astfel precum acesta lasă să se înțeleagă prin"răspunsul la întâmpinările depuse", nimic nu l-a împiedicat să solicite instanței competente să verifice legalitatea atât a actului ce a stat la baza încetării raportului de serviciu, cât și a deciziei prin care i-au fost stabilite drepturile de pensie.
Dacă acele acte administrative nu au fost atacate, în condițiile și în termenele prevăzute de actele normative ce guvernau raportul de serviciu ce a existat între părțile aflate în litigiu, și nu s-a obținut desființarea lor, prin hotărâri judecătorești irevocabile, reclamantul nu mai poate cere, pe o cale ocolită, desființarea acestora și schimbarea situației juridice, născută din faptul pensionării la cerere, asimilând-o unei pensionări pentru incapacitate de muncă, sau, și mai mult, păstrarea drepturilor la pensie anticipată pentru vechime în muncă, dar cu obligarea pârâților la plata unor compensații, prevăzute a se acorda doar în cazul pensionării medicale.
Cum nu s-a cerut și nu s-a obținut un certificat prin care recurentul să fi fost declarat inapt pentru serviciul de polițist și cum încetarea raporturilor de serviciu a fost rezultatul actului de voință unilateral al reclamantului - recurent, el nu mai poate beneficia de indemnizații și compensații care, potrivit actelor normative referitoare la polițiști, se acordă doar celor pentru care s-a stabilit, în procedura consacrată, că se află într-un caz de invaliditate și că, urmare acestuia, au devenit inapți pentru serviciul de poliție, legea nepermițând combinarea măsurilor de protecție socială acordate pensionarilor pentru limită de vârstă și vechime în muncă cu măsurile de protecție prevăzute în caz de incapacitate definitivă de muncă, astfel precum solicită recurentul.
Ca atare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de reclamant, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul introdus de reclamantul mpotriva sentinței numărul 272/CA/26.03.2009 Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud./18.01.2010
Tehnored.gref.TN/22.01.2010
Jud.fond- - Tribunalul Iași
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Dan
