Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1301/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1301/R/2008
Ședința publică din 30 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Filip
JUDECĂTORI: Rodica Filip, Eleonora Gheța Sergiu Leon Președintele secției
---
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N, în nume propriu și în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva Sentinței civile nr. 515/CA din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei și în lipsă.
Se constată că recursul este formulat și motivat în termen, precum și că a fost comunicat cu intimata, o dată cu citația.
La data de 30 aprilie 2008 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantei, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, observând că pricina se află în stare de judecată, o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.515/CA din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanta membru al Sindicatului Finanțe SED din B-N, prin președintele sindicatului mpotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B- și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință a fost obligată pârâta de rândul 1 Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B-N să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006, actualizată în raport de rata inflației, până la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei de rândul I și că, în baza dispozițiile art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, are dreptul ca la plecarea în concediu, pe lângă îndemnizația de concediu, să îi fie plătită o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și că este real că prin legea de aprobare a bugetului de stat pentru anul 2006, s-a suspendat acordarea dreptului salarial menționat mai sus, suspendare care a operat pe perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006.
Dispozițiile de suspendare au avut un caracter temporar și și-au încetat aplicabilitatea la termenul limită prevăzut de lege, astfel că la data formulării cererii suspendarea nu mai subzistă, motiv pentru care dreptul poate fi acordat, iar refuzul acordării lui este nelegal.
Dacă s-ar accepta teza suspendării perpetuue a dreptului subiectiv recunoscut de lege, s-ar ajunge la golirea de conținut al acestui drept, la îngrădirea nelegitimă a exercitării lui, la lipsirea de valoare a textului legal prin care acest drept a fost acordat, ceea ce - de principiu - nu poate fi admis.
În raport de toate cele de mai sus, cererea a fost admisă astfel cum s-a formulat, iar pârâta de rândul 1 fost obligată la plata dreptului salarial pretins pe anul 2006, iar pârâtul de rândul II obligat la alocarea fondurilor bănești necesare plății dreptului salarial cuvenit.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N în numele Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate in sensul respingerii ca netemeinica si nelegala a acțiunii reclamantei.
În motivare s-a arătat că prin acțiunea in contencios administrativ ce formează obiectul dosarului nr- reclamanta a solicitat instanței sa dispună obligarea pârâților Ministerul Economiei si Finanțelor si B N la plata primei de vacanta pentru anul 2006.
Tribunalul Bistrița -N a admis acțiunea reclamantei si a obligat parata B-N sa plătească acesteia drepturile bănești reprezentând prima de concediu, actualizata in raport cu data inflației pana la data plății, iar paratul Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce B-N fondurile bănești necesare drepturilor salariale respective.
Critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate si netemeinicie. Aplicarea dispozițiilor art.33, al.2 din Legea 188/1999,devenit ulterior art. 34,a1.2, a fost suspendata anual prin acte normative succesive.
In privința primei de concediu aferenta anului 2006, art.5, al.5 din Legea 379/2005- Legea bugetului de stat pe anul 2006 prevăzut suspendarea acordării acestui drept pana la 31.12.2006.
Cererea de acordare a primei de concediu pe anul 2006 este neîntemeiată si din prisma prevederilor Constituției României, potrivit cărora, masurile de protecție socială sunt stabilite prin lege si tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor masuri pentru o anumita durata determinata fără ca acest eveniment legislativ sa conducă la restrângerea drepturilor si libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor, drepturi care sunt prevăzute expres in Codul Muncii supus constituționalității încă de la intrarea in vigoare.
Se mai motivează că susținerea reclamantei referitoare la încălcarea unor norme constituționale si a dispozițiilor Codului Muncii,potrivit cărora, drepturile persoanelor încadrate in munca nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări,este neîntemeiata.
Se arată că în acest sens s-a pronunțat si Curtea Constituționala, care, prin deciziile nr.414/2005,nr.37/2005, nr.148/2005,nr. 278/2005 si nr. 398/2005,a statuat ca drepturile suplimentare cum sunt primele, sporurile sau adaosurile prevăzute in actele normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate de către legiuitor.
Curtea Constituționala a susținut in mod constant teza conform căreia "beneficiul unor drepturi salariale suplimentare,cum este prima de concediu,nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art.53 din Constituție nu sunt incidente in privința reglementarilor. În consecință, legiuitorul este in drept sa le acorde, sa le modifice, ori sa înceteze acordarea lor, precum si sa stabilească perioada pentru care le acorda".
Tot in legătura cu netemeinicia cererii de acordare a primelor de concediu este si faptul ca legea bugetului de stat constituie norma speciala in ceea ce privește finanțarea resurselor bugetare si repartizarea acestora, iar dispozițiile referitoare la primele de vacanta au fost suspendate prin legea bugetului de stat nr. 379/2005.
Legea 500/2002 privind finanțele publice stabilește pe de o parte ca nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonantată si plătită daca nu este aprobata potrivit legii, iar pe de alta parte ca nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa in buget daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
Analizând recursul declarat de DGFP B-N în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea reține următoarele:
Este real că acordarea drepturilor reprezentând prima de vacanță a fost suspendată succesiv prin legile bugetare că aceasta constituie un eveniment legislativ reglementat de art.64 din Legea nr. 24/2000 cu consecințele corespunzătoare.
Cu toate acestea nu înseamnă că suspendarea exercițiului unui drept echivalează cu înlăturarea lui.
Prin urmare chiar dacă o anumită perioadă de timp dreptul a fost suspendat și nu s-au făcut alocațiile bugetare corespunzătoare, aceasta nu înseamnă că la încetarea suspendării dreptul nu poate fi acordat retroactiv prin asigurarea fondurilor bugetare corespunzătoare.
Acest raționament este de altfel susținut de OUG nr.146/2007 care reglementează acordarea retroactivă a acestor drepturi.
Din această perspectivă nu mai prezintă relevanță dacă dispozițiile din legile bugetare care prevedeau suspendarea exercițiului acestui drept au fost declarate ca fiind constituționale.
Chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor nu participă în mod direct la raportul de serviciu dintre funcționarii publici și autoritatea publică corespunzătoare, cererea de chemare în judecată este justificată în considerarea atribuțiilor distincte și diferite pe care cele două autorități, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP B N, le au în materia planificării și administrării finanțelor publice.
Este evident că DGFP B-N nu poate dispune de alte fonduri decât în limita creditelor bugetare aprobate, astfel că asumarea unui angajament legal nu se poate face decât în cadrul unui aranjament bugetar, iar în cadrul unui astfel de aranjament Ministerului Economiei și Finanțelor îi revine sarcina de a elabora fișa financiară, ca document necesar, pentru dezbaterea proiectului de modificare a legii bugetului (art.15 din Legea nr.500/2002).
În plus, din întreaga economie a art.19 din Legea nr.500/2002 și în special din conținutul lit.a și f reiese justificarea legitimării procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta fiind autoritatea care, ulterior aprobării bugetului cu clasificațiile corespunzătoare, pentru situații excepționale, cum este și aceea de a plăti drepturi salariale restante necuprinse în bugetul inițial, are obligația de a propune și justifica rectificarea bugetului de stat.
Deși potrivit art.47 alin.2 din Legea nr.500/2002, de principiu, alocațiile pentru cheltuieli de personal, așa cum au fost aprobate nu pot fi virate și utilizate în alte articole de cheltuieli, din întreg conținutul acestui articol rezultă că este posibilă virarea unor credite de la un capitol la altul, iar în acest sens rolul hotărâtor revine Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin urmare admiterea cererii de chemare în judecată față de Ministerul Economiei și Finanțelor este justificată tocmai pe atribuțiile acestui minister astfel că susținerile făcute în recurs și întemeiate pe Legea nr.500/2002 sunt nefondate urmând a fi respinse.
Drept consecință în temeiul art.20 din Legea nr.554 raportat la art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de DGFP B-N în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, menținând în întregime hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N și Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N împotriva Sentinței civile nr.515/CA din 14 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
2 ex./03.06.2008
Jud.fond.O/
Președinte:Rodica FilipJudecători:Rodica Filip, Eleonora Gheța Sergiu Leon
