Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 132/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 132/F-CC

Ședința publică din 24 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanții, -, - reprezentați de FEDERAȚIA SINDICALA A DIN ROMANIA, cu sediul în B, str.-.- nr.14, sector 5, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SANITARÂ VETERINARĂȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR cu sediul în Pitești,-, județul A, având ca obiect litigiul privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pârâta reprezentată de consilier juridic, lipsă fiind reclamanții.

Procedura, legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință după care:

Reprezentanta pârâtei invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, potrivit motivelor expuse pe larg în întâmpinarea de la dosar, solicitând admiterea excepției, iar pe fond, apreciază acțiunea ca fiind neîntemeiată, solicitând respingerea acesteia.

CURTEA

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea introdusă la data de 10.12.2007, înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr-, reclamanții, și alții, reprezentați de Federația Sindicală a din România, au chemat în judecată Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la acordarea tichetelor de masă pe anii 2004 - 2007 și obligarea la acordarea sporului de 25% din salariul de bază, pentru luna decembrie 2006, conform art.38 din Legea nr.435/2006, actualizate cu coeficientul de inflație de la data plății.

Reclamanții, în dovedirea acțiunii, au depus înscrisuri.

Pentru reclamanții, și s-au depus înscrisuri, din care rezultă că în perioada pretinsă au deținut funcții de conducere, fiind numiți prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ordinul nr.10808/2004 (19-20), nr.25175/2005 (21-22), nr. 10863/2004 (23-24), nr.1515/2000 (25-26).

Instanța, din oficiu, a pus în discuție competența materială de a soluționa cauza, în legătură cu acești reclamanți și reținând că nu este competentă, a disjuns cauza.

A fost formulat prezentul dosar, înregistrat sub nr-.

Prin sentința civilă nr.286/CA din 15 mai 2008, Tribunalul Argeș - secția civilă - complet specializat de contencios administrativ fiscal a declinat competența materială de soluționare a cauzei, privind pe reclamanții, -, reprezentați de Federația Sindicală a din România, în favoarea Curții de APEL PITEȘTI.

Asupra excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, republicată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei, se soluționează în fond de tribunalele administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Competența materială de soluționare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă se stabilește în raport de aceste dispoziții legale, avându-se în vedere calitatea angajatorului, instituție centrală sau locală, după caz.

Ca atare, în cazul în care angajator este o instituție centrală, competența materială de soluționare a cauzei, revine curții de apel.

În speță, s-a reținut că reclamanții au fost numiți prin ordin al președintelui, astfel că s-a apreciat că instanța competentă material este Curtea de APEL PITEȘTI, motiv pentru care s- declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea acestei instanțe.

Curtea de APEL PITEȘTI, din oficiu, în temeiul art.159 pct.2 și a art.162 Cod procedură civilă, verificându-și competența de a soluționa litigiul de față, constată că soluția primei instanțe este greșită.

Curtea constată că instanța de fond nu a fost investită cu executarea sau cenzurarea ordinului președintelui, ci cu neexecutarea obligațiilor decurgând din raportul de serviciu de către instituția publică față de funcționarii aflați în serviciul său, mai exact, de omisiunea DSVSA A de a acorda tichetele de masă pentru anii 2004 - 2007, de a acorda sporul de 25% la salariul de bază, pentru luna decembrie 2006, funcționarilor publici ce lucrează în cadrul acestei instituții.

Curtea constată că simpla numire reclamanților prin ordinul președintelui, nu antrenează obligația pentru această instituție de a plăti drepturile solicitate, această obligație rămânând în sarcina instituției județene în cadrul căreia reclamanții își desfășoară activitatea. De altfel, DSPSA A, care a invocat această excepție, nu a indicat nici un temei juridic al cererii sale de obligare a pârâtei la plata drepturilor solicitate prin acțiune, față de funcționarii ce au deținut funcții de conducere în cadrul direcției județene.

În acest sens, curtea constată că textele incidente în cauză sunt: art. 4 alin.7 din HG nr. 130/2006, potrivit căruiareședintele p. conduce Autoritatea și unitățile subordonate, numește și eliberează din funcție personalul Autorității și conducerea unităților subordonate, în condițiile legii;precum și art.7 alin.1-2 și 6 potrivit căroraunitățile care funcționează în subordinea Autorității, precum și numărul maxim de posturi al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 2.; direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului B, sunt conduse de câte un director executiv; salarizarea personalului din direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului B se face potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din serviciile publice deconcentrate ale ministerelor, iar salarizarea personalului din cadrul institutelor veterinare centrale se face potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din unitățile bugetare.

În concluzie, curtea constată că nu există nici un temei legal pentru a constata că este obligată să plătească drepturile bănești solicitate, reclamanților, pe perioada în care aceștia au exercitat funcția de conducere în cadrul DSVSA A și, în consecință, această din urmă instituție fiind îndatorată, la plata salariului organelor de conducere, competent să soluționeze litigiul în primă instanță, este tribunalul și nu curtea de apel.

Văzând și dispozițiile art.159 pct.2, precum și art.162 Cod procedură civilă;

Văzând și dispozițiile art.20 pct.2, art.21 și art.22 alin.3 Cod procedură civilă, curtea declină competența în favoarea Tribunalului Argeș și totodată, constată că există un conflict negativ de competență între cele două instanțe și în consecință, va suspenda soluționarea cauzei și va dispune trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru regulator de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții, -, - reprezentați de FEDERAȚIA SINDICALA A DIN ROMANIA, cu sediul în B, str.-.- nr.14, sector 5, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SANITARÂ VETERINARĂȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR cu sediul în Pitești,-, județul A, având ca obiect litigiul privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999), în favoarea Tribunalului Argeș - Secția civilă - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal.

Constată ivit conflictul negativ de competență și trimite dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru regulator de competență.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/4 ex.

24.10.2008

Președinte:Ioana Miriță
Judecători:Ioana Miriță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 132/2008. Curtea de Apel Pitesti