Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1326/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--22.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1326
Ședința publică din 10.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în reprezentarea pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor B, împotriva sentinței civile nr. 471/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei recurente depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 471/11.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea precizată de reclamantul, împotriva pârâtelor Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor
A obligat pârâtele să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004-11.03.2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.
A respins acțiunea cu privire la cuantumul sporului de 25 % fiecare din salariul de bază și pentru plata acestor drepturi începând cu data pronunțării acțiunii și în continuare. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
A respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, întrucât acțiunea reclamantului se întemeiază pe dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, care nu prevede obligația îndeplinirii acestei proceduri prealabile în litigiile privind funcționarii publici altele decât cel prevăzut de art.106 (1) din Legea nr.188/1999.
Din actele dosarului instanța reținut că reclamantul este funcționar public în cadrul Direcției Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale și au formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.04.2004 până în prezent nu a beneficiat de drepturile salariale la care avea dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificare și completarea Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004-2007.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Este la fel de relevant că reclamantul are un drept subiectiv recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamanții cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la convenția menționată.
Ca atare, dreptul subiectiv al reclamantului fiind recunoscut de legiuitor printr-o normă legală dincolo de competența constatatoare a instanței de judecată, instanța a reținut că reclamantul are dreptul la aceste suplimente salariale reglementate în art. 29 din Legea 188/1999 alături de celelalte sporuri și drepturi salariale.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% din salariul de bază, instanța a dat eficiență Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Instanța de judecată nu se poate pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești.
acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or,aceste aspecte exced competenței legale cu care este investită instanța de judecată.
Ca urmare instanța a apreciat că cererea reclamantului este întemeiată, acesta fiind îndreptățit la plata dreptului salarial reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Având în vedere prevederile art. 93 din Legea nr. 188/1999 republicată potrivit cărora prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz în măsura în care nu contravin legislație specifice funcției publice și prevederile art. 161 alin. 4, art. 292 alin. 1 și art. 295 alin. 2 din Legea nr. 53/2002 Codul Muncii și art. 1082 Cod Civil, instanța a acordat reclamantului daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada scursă de la nașterea dreptului până la data plății efective.
Având în vedere că nici Legea nr. 188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul cerut de reclamanți, instanța a respins acțiunea reclamantului pentru plata suplimentelor salariale cerute ca fiind în procent de 25% fiecare din salarul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept menționate, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului și a obliga pârâtele să îi plătească despăgubiri reprezentând drepturile salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004-11.03.2009, actualizată cu indicele de inflație până la data plății.
În temeiul Decretului nr.92/1976 au fost obligați pârâții la înscrierea drepturilor în carnetul de muncă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în reprezentarea intereselor Autorității Naționale a Vămilor B, solicitând admiterea recursului.
În motivarea recursului pârâta a invocat necompetența materială a tribunalului în soluționarea cauzei având în vedere că pârâta Autoritatea Națională a Vămilor este organ central, iar potrivit art.3 alin.1 Cod procedură civilă, cauza este de competența Curții de APEL TIMIȘOARA în primă instanță.
Pârâta a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că cele două suplimente solicitate prin acțiune nu sunt cuantificate, iar în condițiile în care nu sunt prevăzute de lege ele nu pot fi acordate nici de o instituție publică și nici de instanța de judecată.
Recursul este nefondat.
Excepția de necompetență materială este nefondată și va fi respinsă ca atare. Având în vedere că este vorba despre o cauză în care sunt solicitate drepturi salariale, calitate procesuală pasivă are exclusiv instituția cu care reclamantul este în raporturi de serviciu directe și care efectuează plata drepturilor salariale. În speță, calitate procesuală are Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, chemarea în judecată a Autorității Naționale a Vămilor fiind lipsită de relevanță sub aspectul stabilirii competenței materiale a instanței de fond.
Excepția de inadmisibilitate a acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile este nefondată și va fi, de asemenea, respinsă. Dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 care instituie procedura administrativă prealabilă sunt aplicabile exclusiv în privința actelor administrative tipice, nu și a celor atipice (refuzul nejustificat și tăcerea administrației) cum consideră reclamanta, inaplicabilitatea prevederilor legale menționate rezultând neechivoc din conținutul art.8 alin.1 din Legea 554/2004.
În ceea ce privește fondul cauzei, critica formulată în recurs este neîntemeiată.
Curtea observă că prima instanță a reținut corect că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, pe de o parte, obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, iar pe de altă parte, obligarea acelorași pârâte la plata suplimentelor solicitate în cuantum de 25% din salariul de bază, pentru fiecare în parte.
Prima instanță a mai observat corect că suplimentele solicitate de către reclamantă nu sunt cuantificate printr-o normă legală.
Curtea, este de acord că instanțele judecătorești nu posedă puterea juridică de a se substitui legislatorului sau executivului, pentru că ar viola principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din legea fundamentală, însă prin acțiune reclamanta nu a solicitat doar obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale în discuție într-u anumit cuantum, fără a exista o bază legală, ci a mai solicitat și acordarea acestor sporuri care au ca suport juridic art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999.
În această privință, Curtea constată că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost introduse, ca drepturi salariale ale funcționarilor publici, în art. 29 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prin art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ care, potrivit art. 78 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii, a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.
Conform art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003, "Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: -
21. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"ART. 29
(1) Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
În privința aplicării dispozițiilor art. 29 Legea nr. 188/1999, art. 25 (XXV) al Titlului III din cartea II din Legii nr. 161/2003, "prevederile art. 22, art. 29 alin. (1), art. 491, art. 52 - 56, art. 741, precum și ale art. 83 alin. (4), referitoare la acordarea indemnizației de detașare, din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004 ".
Aplicarea aceluiași text de lege a fost apoi suspendată prin articolul unic pct. 7 din Legea nr. 164/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004. Dispozițiile pct. 7 din articolul unic al Legii nr. 164/2004 prevăd următoarele: "7. După articolul 50 se introduce articolul 501cu următorul cuprins:
<<Art. 501-Pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, și ale art. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 se suspendă.>>"
Pentru anul 2005, Curtea reține că dreptul la suplimentul postului și al gradului a fost suspendat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.091 din 23 noiembrie 2004, care a prevăzut, la art. 44, că "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 - din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare".
Pentru anul 2006, Curtea reține că dreptul la suplimentul postului și al treptei de salarizare a fost din nou suspendat prin art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, dispoziții conform cărora a fost suspendată, la data intrării în vigoare a ordonanței, "aplicarea dispozițiilor lit. c) și d) ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, până la 31 decembrie 2006".
Ulterior, în urma modificărilor operate prin Legea nr. 251/2006, a fost republicată Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, iar în urma renumerotării textelor, art. 29 devenit art. 31, număr care s-a menținut în cuprinsul Legii nr. 188/1999 până la data pronunțării prezentei hotărâri.
Totodată, Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede, la art. I pct. 30, modificarea alin. (1) lit. d) al art. 29 din Legea nr. 188/1999, în sensul că "suplimentul gradului", anterior reglementat, se înlocuiește cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Astfel, în temeiul art. III din Legea nr. 251/2006, Legea nr. 188/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, astfel că, în urma renumerotării textelor, art. 29 devenit în prezent art. 31, având următorul conținut:
- Art. 31:"(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Însă cu privire la intrarea în vigoare a dispozițiilor fostului art. 29 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006, prevedeau că "prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."
Curtea reține, totodată, că dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 12 februarie 2009, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, referitoare la intrarea în vigoare la "1 ianuarie 2007 prevederilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 251/2006", decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009.
Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 185/2009, "dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, referitoare la intrarea în vigoare "la 1 ianuarie 2007 prevederilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 251/2006", sunt neconstituționale".
În raport de cele de mai sus, rezultă cu puterea evidenței că, în componența salariului funcționarilor publici intră și cele două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamant, astfel că cel puțin sub acest aspect cererea de chemare în judecată este întemeiată, Curtea constatând că la nivelul acestei instanțe există o jurisprudență consolidată în privința admiterii în parte a acțiunilor de acest tip și a obligării instituțiilor angajatoare la plata acestor drepturi salariale, fără cuantificarea suplimentelor în discuție pe fond și nu considerată că nu ar fi de competența instanțelor judecătorești. În această ultimă chestiune a cuantificării de către instanță a suplimentelor salariale amintite Curtea este de acord cu prima instanță că nu este posibilă ca printr-o hotărâre judecătorească să se stabilească procentele, respectiv că o astfel de cerere nu are nicio bază legală.
Așa fiind, Curtea, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul pârâtei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței civile nr. 471/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.XI.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./10.12.2009
Tehnored./14.12.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Ionel
