Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1339/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1339
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR
-- - - JUDECĂTOR
GREFIER -
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul și pârâții Inspectoratul General Al Poliției Române, O, împotriva sentinței numărul 218 din data de 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și pârâții Inspectoratul General Al Poliției Române,
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursurile au fost declarate în termenul legal, că s-au depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și sunt scutite de taxa de timbru.
S-a arătat că recurentul pârât a depus întâmpinare.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări; F
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL CRAIOVA, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul a chemat în judecată pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați să-i menționeze în carnetul de muncă perioada 4.09.2003 - 01.05.2006 drept vechime în muncă și să fie obligați la plata tuturor drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit de la data destituirii din funcție la 04.09.2003 până la încadrarea sa efectivă la 01.05.2006 privind drepturile materiale, bănești și profesionale de care a fost lipsit și pe care le-ar fi primit în condițiile în care ar fi lucrat efectiv.
Reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr./04.09.2003 a Inspectoratului General al Poliției Române a fost destituit din funcția publică deținută la Inspectoratul Județean de Poliție O iar prin Decizia nr. 1272 din 12.04.2006 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus reintegrarea sa în funcția publică deținută anterior, fiind obligat Inspectoratul General al Poliției Române la plata drepturilor salariale cuvenite de la destituire până la reîncadrarea efectivă pe post.
A mai susținut că i s-au acordat o parte din drepturile cuvenite, însă, nu i s-au acordat primele de concediu pe perioada 2003-2006, sporul de fidelitate de la data destituirii până la 01.05.2006, banii pentru norma de hrană pe perioada 2003 - 01.05.2006, salariul de merit sau excelență, alte drepturi materiale și profesionale, precum și, gradul profesional următor de agent șef, de la data care ar fi fost în drept să fie avansat la 25.03.2007.
Prin decizia nr. 269 din 20 septembrie 2007 a fost declinată competența materială de judecată în favoarea Tribunalului Olt pe motiv că raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special la care face trimitere art.78 din Legea nr.360/2002 sunt stabilite cu Inspectoratul Județean de Poliție ce atrag competența materială de judecată a tribunalului în temeiul art. 10 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Olt sub nr-.
Prin sentința nr.218 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele Inspectoratul Județean de Poliție O și Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâții Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul General al Poliției Române la plata primelor de concediu pe anii 2003-2006 și a sporului de fidelitate de 20% pe perioada 01.01.2005-01.05.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
S-au respins celelalte capete de cerere privind plata banilor pentru haine, norma de hrană și alte drepturi materiale bănești sau profesionale, ca neîntemeiate.
S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecată cu privire la capătul de cerere privind acordarea gradului profesional.
Au fost obligate pârâtele la 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că excepția prescripție invocată de pârâte este neîntemeiată, pe motiv că plata primelor de concediu a devenit actuală prin dispozițiile OUG 146/2007 iar cererea privind plata sporului de fidelitate, pe motiv că suspendarea plății lui a fost nejustificată.
Cât privește capătul de cerere privind înscrierile în carnetul de muncă a continuității și vechimii în muncă tribunalul a reținut că prin anularea ordinului de destituire reclamantul a fost repus în situația anterioară astfel că nu se pune problema să nu beneficieze de vechimea avută și de continuitate la locul de muncă, cererea sa fiind fără obiect și pentru faptul că raporturile sale de serviciu nu sunt evidențiate în carnetul de muncă și în actele de evidență specifice funcționarilor publici cu statut special, fișele de evidență invocate de pârâte.
Cu privire la plata primelor de concediu s-a reținut că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, Secțiile Unite al Inaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiția și au stabilit că "În aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza a I- din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, menționată " Astfel că, această decizie este obligatorie pentru instanțe și pe cale de consecință, este întemeiată cererea privind obligarea pârâților la plata primei CO către reclamant.
Tribunalul a apreciat și faptul că, odată ce decizia de destituire din funcție a reclamantului a fost anulată, nu poate fi reținut faptul că acesta nu a desfășurat activitate și nu i s-ar cuveni primele de concediu, reținând și faptul că prin OUG nr.146/2007 au fost alocate fonduri bugetare pentru plata lor.
Potrivit art.6 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, reclamantul beneficiază de drepturi compensatorii acordate potrivit acestei legi, pentru condițiile speciale și riscurile profesionale ce le implică exercitarea profesiei, iar potrivit art.6 din Ordonanța Guvernului nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, completate prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr.132 din 9 februarie 2004, pentru activitatea desfășurată acestora li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin acest ordin, în raport de vechimea în muncă a acestora.
Art.78 din Legea nr.360/2002 prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Art.2 alin.(1) din nr.OUG118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor prevede că în anul 2005 se suspendă aplicarea dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003 aprobată prin Legea nr.353/2003 cu modificările ulterioare.
Acest act normativ a suspendat temporar plata drepturilor bănești privind sporul de fidelitate pe perioada anului bugetar 2005, astfel că, dreptul reclamantului, ca funcționar public cu statut special - polițist - la plata acestui spor nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca atare, dreptul subzistă iar după încetarea suspendării acesta devine actual, părțile fiind repuse în dreptul respectiv, cu efect retroactiv.
Potrivit art.53 din Constituția României care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute de Constituție și numai prin lege. In cauză nu s-a făcut dovada unor astfel de situații, care, să justifice restrângerea dreptului, fiind incidente și dispozițiile art.41 prin care se reglementează dreptul la muncă și protecție socială cât și art.18 din Codul Muncii ce prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz ori arbitrariu.
Ca atare, tribunalul reținând că dispozițiile nr.OUG118/2004 au suspendat doar plata acestor drepturi temporar, dreptul subiectiv existând în continuare, a stabilit că acțiunea reclamantului este întemeiată, urmând a fi admisă fiind obligați pârâții la plata sporului de fidelitate pe perioada suspendării de la 01.01.2005 până la 01.05.2006 și nu de la 04.09.2003 cum greșit se solicită prin cerere, întrucât, anterior anului 2005 acest spor nu se acorda, potrivit criteriilor stabilite prin Normele Metodologice de aplicare a nr.OG38/2003 aprobate prin Ordinul nr. 132/2004.
Solicitările reclamantului privind plata banilor cuveniți pentru haine, respectiv ținuta de serviciu și de gală, norma de hrană și alte drepturi materiale și bănești sau profesionale s-a apreciat că nu pot fi satisfăcute de pârâte, deoarece, nu sunt întrunite condițiile privind postul uniformei - drept suspendat pe perioada destituirii.
De asemenea, s-a apreciată că, norma de hrană se acordă prin ordin de zi pentru situațiile speciale prevăzute de norme, și, nu numai pentru îndeplinirea funcției de polițist astfel că, reclamantului nu i se pot acorda aceste drepturi.
Obligarea pârâtelor la daune-interese reprezentând rata inflației pentru pretențiile acordate, s-a apreciat ca fiind legală, deoarece, reclamanții au dreptul la recuperarea reală a daunei produsă prin întârziere plății drepturilor salariale din cerere, potrivit art. 1084 Cod civil, în condițiile devalorizării monedei naționale și creșterii ratei inflației pe aceste perioade de timp.
Constatând că pârâții au căzut în pretenții față de reclamant, în temeiul art.274 Cod proc.civ. au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată privind onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul și pârâții Inspectoratul General Al Poliției Române, O, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs reclamantul precizează că, instanța de fond nu a motivat în drept capătul de cerere privind neacordarea sumelor de bani cuveniți pentru haine( ținuta de serviciu și de gală), norma de hrană și alte drepturi materiale și bănești sau profesionale
Recurentul precizează că i se cuvine dreptul la uniformă potrivit disp.art.28 alin.1 din Legea 360/2002 iar în conformitate cu art.28 alin.1 lit. c din aceeași lege, polițistul are dreptul la alocații pentru hrană, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului nr.65/2003 și Ordinul S 440/05.05.2003, astfel că, instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale în vigoare cu privire la aceste capete de cerere.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs IPJ O criticând-o sub aspectul acordării greșite a primei CO pentru anul 2006 întrucât acest drept i-a fost acordat benevol iar pentru anul 2003 nu i se cuvenea deoarece Decizia ICCJ nr.12/2007 reglementează perioada anilor 2004-2006.
Cu privire la sporul de fidelitate, se menționează de asemenea că, acesta i-a fost acordat reclamantului pentru perioada 01.01.2006- 30.04.2006 în cuantum de 10%, întrucât nu i se cuvenea procentul de 20% cum în mod eronat a dispus instanța de fond, iar în anul 2005 acest drept a fost suspendat.
Referitor la cheltuielile de judecată se învederează că, suma acordată cu acest titlu este prea mare motiv pentru care se solicită reducerea acesteia.
A formulat recurs împotriva sentinței și IGPR, invocând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Olt de a se pronunța cu privire la despăgubirile solicitate de reclamant, întrucât dispoziția nr.S/3283/04.09.2003 a fost emisă de o autoritate publică centrală, iar competența se stabilea după dispozițiile art.10 alin.1 din Legea 554/2004. Se invocă și excepția prescripției dreptului de a solicita repararea pagubelor suferite ca urmare a emiterii actului administrativ.
În motivele de recurs se invocă și faptul că, în mod greșit a fost acordată prima de concediu pe anul 2003 deoarece nu are temei legal iar pentru perioada ulterioară reclamantul nu a prestat activitate pentru a putea pretinde acordarea primei CO. Referitor la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 și 2006, se precizează că, în mod greșit instanța i-a acordat aceste sporuri deoarece reclamantul nu a activat efectiv ca polițist în toată această perioadă.
Recurentul IGPR a formulat și întîmpinare la recursul reclamantului solicitând respingerea acestuia apreciind că sunt temeinice și legale cele reținute de către instanța de fond cu privire la aspectele invocate de recurent.
Prin întîmpinarea formulată la recursul IPJ O, se solicită admiterea acestuia.
Curtea analizând recursul formulat de recurentul reclamant apreciază că acesta este nefondat întrucât Norma nr.12 B este un supliment care se acordă pentru eforturi deosebite sau în situații speciale personalului căruia i se aplică statutul polițistului astfel că, reclamantul neaflându-se în niciuna dintre situațiile prevăzute expres în tabelul nr.1 din Ordinul MAI nr.440/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu-i poate fi acordat acest drept.
Reclamantul are calitatea de polițist și ca urmare este funcționar public civil, cu statut special, așa cum rezultă din art.1 al legii 360/2002 privind statutul polițistului.
Drepturile polițistului sunt reglementate în art.28 și următoarele din Legea 360/2002.
Astfel, în conformitate cu art.28 alin.1 lit. c din lege, polițistul are dreptul la alocații pentru hrană, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
În temeiul prevederilor art.28 alin.1 lit. c din Legea 360/2002, privind statutul polițistului, s-a adoptat de către Guvernul României Hotărârea nr.65/23.01.2003.
Această Hotărâre de Guvern constituie în baza art.28 alin.1 lit. c din legea 360/2002 cadrul legal în limitele căruia se acordă alocații pentru hrană polițiștilor.
Soluția rezultă din faptul că art.28 alin.1 lit. c din Legea 360/2002 prevede dreptul polițistului de a primi alocație pentru hrană, dar în condițiile ce se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Având în vedere textul legal aplicabil în materia alocațiilor pentru hrană, pentru a stabili dacă reclamantul are dreptul la alocație de hrană sau echivalentul acesteia, se va proceda la examinarea prevederilor HG 65/2003.
Articolul 1 al Hotărârii menționate precizează că personalul aparținând structurilor Ministerului d e Interne, căruia i se aplică statutul polițistului, beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană.
Normele de hrană zilnice și categoriile de personal cărora se acordă sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din hotărâre.
În anexa la HG nr. 65/2003 se regăsește Norma 12 B care se acordă mai multor categorii de polițiști sau personal din cadrul Poliției Române, între acestea fiind și personalul căruia i se aplică statutul polițistului care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura IGPR.
La poziția Normei 12 B din anexa 1 HG nr. 65/2003 se specifică faptul că aceasta reprezintă supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale.
În cuprinsul HG 65/2003, care constituie cadrul legal general pentru acordarea normelor de hrană și a categoriilor de persoane beneficiare, se prevede în art.4 că normele de aplicare a hotărârii, precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al Ministrului de Interne.
Ordinul nr.440/2003 adoptat de către Ministrul de Interne, în baza dispozițiilor art.4 din HG 65/2003, prevede în art.1 alin.1 că efectivele Ministerului d e Interne au dreptul la hrană gratuită, care în timp de se acordă potrivit normelor și regulilor cuprinse în acest ordin.
Anexa nr. 1 din ordin prevede normele de hrană și categoriile cărora se acordă.
Observând anexa ordinului se constată că Norma 12B reprezintă "suplimente de hrană".
Conform punctului 1 din Nota la Norma nr. 12, suplimentul B de hrană se acordă polițiștilor și salariaților civili care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale.
Situațiile când se acordă norma și efectivele care beneficiază de aceasta sunt prevăzute în tabelul 1 al notei de sub Norma 12.
Tabelul nr.1 din Notă cuprinde la poziția 8 polițiștii care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura IGPR, în vederea alocării suplimentului de hrană.
La punctul 3 din notă se stipulează că polițiștii care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de suplimentul B de hrană se alocă la drepturi nominal prin ordin de zi pe unitate/dispoziția zilnică a șefului unității.
Din interpretarea logică a acestor texte Curtea reține că suplimentul de hrană 12 B se acordă polițiștilor din cadrul unităților și subunităților IGPR numai în situația în care depun eforturi deosebite, sau se află în situații speciale, iar dreptul de apreciere aparține șefului unității care face o alocare zilnică, prin ordin pe unitate.
Astfel, pentru a putea fi acordată norma 12 B se impunea a se face dovada că polițistul s-a aflat într-o situație specială sau a depus eforturi deosebite.
Stabilirea situațiilor speciale sau eforturilor deosebite aparține șefului unității, iar instanța nu se poate substitui acestui drept de apreciere.
Analizând prev. art. 25 alin. 4 din Ordinul 440/2003 Curtea constată că alocarea la dreptul de hrană a polițiștilor care beneficiază de normele de hrană suplimentare se face prin ordin de zi în care se menționează normele de hrană, locurile de muncă, perioada și modul cum se acordă.
Examinând și acest text coroborat cu celelalte enunțate mai sus se reține că acordarea normelor de hrană suplimentare nu se face pentru toate efectivele de polițiști din cadrul IGPR, ci numai pentru polițiști care se află într-o situație specială sau depun eforturi deosebite.
Dacă alocarea la normele suplimentare de hrană s-ar face pentru toți polițiștii din cadrul IGPR ar fi fără sens reglementarea cuprinsă în art. 25 alin. 4 după cum și în celelalte texte privind ordinul de zi de unitate și menționarea în acest ordin a normelor de hrană, a locurilor de muncă, a efectivelor și a perioadelor de acordare.
Astfel fiind, acordarea suplimentului norma 12 B, numai în cazul polițiștilor care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale este întemeiat, după cum și cel privind alocarea drepturilor de hrană prin ordin de zi al șefului unității.
Față de toate considerentele expuse mai sus, criticile formulate de reclamantul recurent sunt neîntemeiate, așa încât în baza art. 312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge.
Sunt neîntemeiate și motivele de recurs invocate de reclamant privind greșita soluționare a cererii referitoare la plata banilor cuveniți pentru haine, respectiv ținuta de serviciu deoarece pe perioada destituirii reclamantul nu justifică portul uniformei acest drept fiind suspendat pe perioada destituirii. Este adevărat că potrivit art.28 din legea 360/2002 se prevede dreptul polițistului de a purta uniformă, însă, cât timp acest drept a fost suspendat nu se justifică cuantificarea lui în bani deoarece ținuta de serviciu îi era distribuită doar în situația prestării activității nu și în lipsa acesteia.
Referitor la recursul formulat de IPJ O și IGPR, Curtea, apreciază faptul că acestea sunt întemeiate întrucât în raport de vechimea reclamantului în ceea ce privește acordarea sporului de fidelitate, pentru perioada 2005 - 2006, instanța de fond a făcut o apreciere eronată a cuantumului acestuia.
Astfel, potrivit Ordinului MAI 132/09.02.2004, pct.5.1 anexa 1 și avându-se în vedere vechimea reclamantului de 14 ani, 11 luni și 24 de zile care rezultă din adresa nr.20638/07.05.2008 ( fila 20 dosar), acestuia i se cuvenea un spor de fidelitate de 13 % pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005. Pentru perioada următoare, 01.01.2006 - 01.05.2006, reclamantul potrivit ordinului MAI nr. 1076 din 02.12.2005 pct.5.1 anexa 1 putea beneficia de spor de fidelitate în procent de 10% și nu de 20% cum în mod eronat a dispus instanța de fond, acest spor fiindu-i deja achitat reclamantului.
Critica referitoare la plata primei CO pentru anul 2003 și 2006 nu poate fi reținută deoarece în raport de prevederile OUG 146/2007 au fost alocate fonduri bugetare pentru plata primelor CO inclusiv în această perioadă ceea ce echivalează cu o recunoaștere a acestui drept.
Motivele de recurs referitoare la greșita acordare a acestor drepturi reclamantului sunt nefondate întrucât ca urmare a deciziei ICCJ Secția CAF nr. 1272/12.04.2006, reclamatului i se cuvine plata tuturor drepturilor salariale de la destituire și până la integrare efectivă, întrucât de aceste drepturi reclamantul ar fi putut beneficia dacă nu ar fi fost destituit în mod nelegal, iar decizia de reintegrare chiar dacă nu a făcut referire explicită la drepturile privind prima CO și sporul de fidelitate, nu înseamnă că acestea nu pot fi acordate din moment ce intră în categoria drepturilor salariale care se cuvin polițiștilor.
Cu privire la motivele de recurs care vizează cuantumul mare al cheltuielilor de judecată, curtea le apreciază ca nefondate deoarece în raport de complexitatea cauzei, de parcurgerea mai multor etape, cât și de prezența apărătorului ales, aceste cheltuieli se încadrează în cerințele rezonabilității, fiind respectate și dispozițiile art.274
Excepția necompetenței materiale invocată de această recurentă este nefondată deoarece se solicită drepturi salariale rezultate din raporturile directe de serviciu care există între recurent și pârâta IPJ O, fapt care atrage potrivit art.109 din legea 188/1999 coroborat cu art. 10 alin.1 din Legea 554/2004, competența tribunalului d e soluționare a cauzei în primă instanță.
Nici excepția prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată deoarece nu se solicită despăgubiri, repararea pagubelor suferite ca urmare a emiterii actului administrativ ci drepturi salariale pentru perioada destituirii.
Avându-se în vedere considerentele expuse anterior cât și dispozițiile art.312, 316, curtea urmează să respingă recursul formulat de recurentul reclamant, să admită recursurile formulate de pârâtele IPJ O și IGPR, să modifice sentința recurată în parte în sensul de a se menționa obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate de 13% pe perioada 01.01.2005-31.12.2005 și de 10% pe perioada 01.01.2006-1.05.2006. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței numărul 218 din data de 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Admite recursurile declarate de pârâții Inspectoratul General Al Poliției Române, O împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința în parte, cu privire la cuantumul sporului de fidelitate, în sensul că obligă pârâții la plata sporului de fidelitate de 13% pe perioada 01.01.2005-31.12.2005 și de 10% pe perioada 01.01.2006-1.05.2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2008
PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu | JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr | JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu |
Grefier, |
Red. I
Tehnored SI 2 ex./07.07.2008
Jud. fond /
Președinte:Iuliana RîciuJudecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Sanda Lungu
