Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1339/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 13.08.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.1339

Ședința publică din 4 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 2: Diana Duma

JUDECĂTOR 3: Rodica

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 58 din 20 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Municipiul A prin Primar, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat iar în reprezentarea pârâtul intimat se prezintă consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință să se admită acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului, pentru motivele arătate în întâmpinare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.58/20 mai 2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada respins ca nefondată acțiunea reclamantului împotriva pârâtului intimat Municipiul A prin Primar, solicitând obligarea acestuia să-l încadreze în funcția publică de referent clasa I, grad profesional superior, începând cu 1 ianuarie 2004 și cea de consilier juridic clasa I grad superior începând cu 1 ianuarie 2004, cu plata drepturilor salariale aferente acestor posturi, actualizate cu indicele de inflație și efectuarea cuvenitelor operațiuni în carnetul de muncă.

În motivare s-a reținut în perioada 4 octombrie 1993- 5 ianuarie 2004, reclamantul la fost încadrat în funcția de conducător - auto și apoi de muncitor calificat cu atribuții de conducător auto la Consiliul Local al mun. A, Primăria municipiului A și Administrația patrimoniului Local. Ca urmare a absolviri a Facultății de Drept, începând cu data de 5 ianuarie 2004, reclamantul a fost încadrat în funcția publică de consilier juridic - debutant, iar de la data de 1 ianuarie 2005 în cea de consilier asistent, cu avansările corespunzătoare în treptele de salarizare.

Reclamantul a solicitat în primul rând reîncadrarea în funcția publică de execuție referent clasa I,gradul profesional superior începând cu data de 1 ianuarie 2000, ca urmare a absolvirii Facultății de Drept, invocând prevederile art. 97 din Legea nr. 188/1999, în forma lor inițială.

Instanța a reținut însă că dispozițiile invocate nu îi sunt aplicabile, pentru-că la data intrării în vigoare a Legii el nu avea calitatea de funcționar ci, așa după cum am arătat în cele ce preced, pe cea de muncitor calificat cu atribuții de conducător - auto, astfel cum rezultă din copiile carnetului de muncă, fișele de apreciere, rapoartele de evaluare, dispozițiile de încadrare și contractul individual de muncă.

Reclamantul a invocat și încălcarea de către pârât a disp. art. 68 din aceiași lege, cu motivarea că, odată cu absolvirea de către el a Facultății de drept și obținerea diplomei de licență, pârâtul nu a transformat postul de referent clasa I, grad profesional superior - pe care reclamantul nici nu 1-a ocupat - în cel de consilier juridic, clasa I,grad profesional superior. Instanța constată însă că pârâtul nu a încălcat nici aceste dispoziții, având în vedere că reclamantul nu era la acea dată funcționar public; calitate pe care a dobândit-o abia la data de 5 ianuarie 2004.

Conform acestor dispoziții, la data dobândirii diplomei de studii universitare, reclamantul trebuia să fie încadrat pe un astfel de post, fapt care îi conferea posibilitatea să participe la un examen care se putea organiza pentru ocuparea unei funcții publice dintr-o clasă superioară celei pe care a fost încadrat.

Într-adevăr reclamantul are calificative de apreciere a activității foarte bune, în perioada 1993- 2000, dar în activitatea de conducător auto, nu de funcționar, iar apoi de funcționar public, pe care nu o avea la acea dată.

Chiar și Ordinul ANFP nr. 218/2003, prin care s-au stabilit condițiile în care se face reîncadrarea pe funcții ( termen 15 iulie 2003), stabilește o serie de condiții care trebuie îndeplinite cumulativ pentru promovare, pe care reclamantul nu le îndeplinea în perioada respectivă, astfel că solicitarea sa de reîncadrare în funcțiile de referent și de consilier juridic, de fiecare dată, I în gradul profesional " superior", este neîntemeiată ca, de altfel și solicitarea lui de a i se acorda retroactiv drepturile salariale acestor funcții și operarea modificărilor în carnetul de muncă.

Pentru aceste considerente, având în vedere disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, instanța a respins acțiunea reclamantului.

În cauză a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii.

În motivare reclamantul arată că instanța de fond în mod a reținut eronat că prin acțiune a solicitat în primul rând reîncadrarea în funcția publică de execuție referent clasa I, grad profesional superior începând cu data de 1 ianuarie 2000, ca urmare a absolvirii Facultății de Drept, subliniind că dispozițiile legale invocate nu îi sunt aplicabile, întrucât la data intrării în vigoare a legii nu avea calitatea de funcționar ci acea de conducător auto.

De asemenea instanța reține în mod greșit faptul"că nu au fost încălcate dispozițiile art. 68 din Legea 188/1999, de către pârâta Municipiul A, întrucât pârâta nu putea să-i transforme postul de referent în consilier deoarece la acea dată nu ocupa funcția de referent.

Recurentul arată că această motivare a instanței este total incorectă din următoarele motive: In primul rând prin acțiune a solicitat instanței să constate că, la data intrării în vigoare a Legii 188/1999,era angajatul Primăriei Municipiului A pe perioadă nedeterminatiar conform prevederilor art. 97 din lege, trebuia să fie încadrat pe funcția de referent clasa I, grad profesional superior și nicidecum pe funcția de muncitor calificat.

In acest sens art. 97 din Legea 188/1999 - forma inițială a legii - prevedea că "(1) Funcționarii care la data intrării in vigoare a prezentei legi sunt încadrați pe durată nedeterminată în cadrul autorităților sau instituțiilor publice vor fi numiți in funcțiile publice corespunzătoare posturilor pe care le ocupă, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, in termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a acesteia". Nota" de la Legea 188/1999 - stabilește la punctul IV litera B aliniatul 3 din lista funcțiilor publice aferente aparatului de lucru al autorității administrației publice locale, încadrarea ce trebuia sa-mi fie stabilită, respectiv - referent, întrucât funcția publică echivalentă unui conducător auto era acea de referent.

faptul că,trebuia să fie încadrat pe funcția de referent clasa I, grad profesional superior din 1 ianuarie 2000, înainte ca să fi susținut și obținut diploma de licență. -respectiv în august 2000.

În condițiile în care pârâtul Municipiul A ar fi procedat la încadrarea corectă, respectiv referent clasa I, grad profesional superior putea beneficia de dispozițiile art. 68 din Lege.

De altfel, prima instanță a susținut că, în condițiile în care la data dobândirii diplomei de studii universitare, era încadrat pe o funcție publică - respectiv dacă avea calitatea de funcționar public - putea ocupa o funcție publică dintr-o clasă superioară celei pe care trebuie să fie încadrat.

Față de aceste aspecte, apreciază că prima instanță nu a ținut seama de toate cererile pe care le-a formulat, rezumându-se la a motiva doar aspectele ce i-au convenit, respingându-i în acest sens cererea.

In condițiile în care instanța ar fi ținut seama de aceste aspecte și ar fi constatat faptul că acesta trebuia să fie încadrat pe funcția de referent din anul 2000, celelalte cereri referitoare la constatarea dreptului său de a fi reîncadrat în funcția de consilier juridic superior, decurgea automat din acestea.

Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prev de art. 304 Cod procedură civilă, se respinge ca nefondat pentru că:

Potrivit probelor dosarului, reclamantul a fost încadrat în muncă, pe bază contractuală, începând cu 4.1993 și până la data de 1.2004 cu atribuții de conducător auto și la data de 1.2004 a fost reîncadrat în funcția publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare, conform avizului A,P nr. 163/29.XII,2004. Deci, reclamantul a dobândit statutul de funcționar public începând cu data de 1.2005, când i s-a stabilit încadrarea susmenționată.

Acțiunea în contencios administrativ, așa cum rezultă din art. 1 alin. 1din Legea nr. 554/2004, este condiționată de dovada unui drept sau interes legitim vătămat printr-un act administrativ sau prin refuzul eliberării unui asemenea act, și acțiunea trebuie să vizeze anularea actului vătămător sau a refuzului.

În cauza dedusă judecății, actul administrativ prin care reclamantul a fost încadrat în funcția publică,este cel din 1.2005 când acesta a dobândit statutul de funcționar public și care nu a fost atacat prin acțiune, aspect sub care bine a fost respinsă aceasta prin sentința recurată.

Afirmațiile reclamantului legate de aplicarea dispozițiilor legale din art. 97 al legii nr. 188/1999, începând cu data de 1.2000, sunt nefondate, atâta timp cât reclamantul a fost încadrat pe bază de contract de muncă până la data de 1.2005.

Concluzia rezultă cu puterea evidenței din art. 97 al Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, invocat prin acțiune, pentru că acesta se referă expres la funcționarii publici, care la data intrării în vigoare a legii, sunt încadrați pe durată determinată, în autorități publice, vor fi numiți în funcțiile publice corespunzătoare posturilor pe care le ocupă, condiție pe care reclamantul nu a îndeplinit-

În consecință, nici dispozițiile legale intervenite ulterior anului 2000, în materia Statutului funcționarului public, nu puteau fi aplicate reclamantului, aspect sub care soluția Tribunalului Arad este legală și temeinică, astfel că recursul reclamantului se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul recurentă împotriva sentinței civile nr. 58 din 20 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 decembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.OR -8.12.2008

Tehnored LM-15.12.2008

2 expl/SM

Prima instanță - Tribunalul Arad

Judecător - G.

Președinte:Mircea Ionel Chiu
Judecători:Mircea Ionel Chiu, Diana Duma, Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1339/2008. Curtea de Apel Timisoara