Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1347/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1347/2008
Ședința publică din data de 4 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 371/29.02.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL LUCRĂTORILOR DE PENITENCIAR și cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, PENITENCIARUL SPITALD și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999 - prime de concediu.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ. La data de 29.05.2008 pârâtul Penitenciarul Spital Da depus aderare la recurs și recurs, însoțit de copie a sentinței civile nr. 148/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj.
Curtea, asupra înscrisului depus de către intimatul Penitenciarul Spital D la data de 29.05.2008, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității lui în măsura în care este susținut ca o cerere de aderare la recurs. Având în vedere dispozițiile art. 316. proc. civ. care prevăd că doar dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs și că dispozițiile de procedură sunt reglementate de dispozițiile art. 294 - 298. procedură civilă, în timp ce aderarea la apel este reglementată de art. 293 și următoarele, Curtea apreciază că aderarea la apel nu este compatibilă cu procedura recursului, motiv pentru care ia act că aderarea la recurs este inadmisibilă.
În ceea ce privește recursul formulat de intimatul Penitenciarul Spital D, în temeiul art. 302. proc. civ. Curtea invocă, din oficiu, excepția nulității recursului, întrucât acest recurs a fost depus direct la Curtea de Apel Cluj iar nu la instanța a cărei hotărâre se atacă, respectiv la Tribunalul Cluj. Această excepție urmează a fi analizată ca și un motiv de ordine publică.
Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra excepției nulității recursului formulat de intimatul Penitenciarul Spital D și asupra recursului formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 371/29.02.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-au espins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a respins excepția lipsei de obiect al acțiunii invocata de pârâtul Penitenciarul Spital D.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de Pârâtul Ministerul Justiției.
S-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanți prin Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciar împotriva pârâților Penitenciarul Spital D, Administratia Nationala a Penitenciarelor, Ministerul Justitiei, Ministerul Economiei și Finantelor si, in consecinta, a fost obligat paratul Penitenciarul Spital D sa plateasca reclamantilor drepturile banesti reprezentand prima de concediu pe perioada 24 oct 2004 - dec.2006, actualizate cu rata inflatiei la data platii.
Au fost obligați paratii Administratia Nationala a Penitenciarelor, Ministerul Justitiei sa includa in bugetul propriu sumele necesare platii acestor drepturi.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finantelor să includa in bugetul pe anul 2008 sumele necesare platii acestor drepturi banesti si sa le vireze paratilor Administratia Nationala a Penitenciarelor si Ministerul Justitiei.
Au fost obligați paratii sa plateasca Sindicatului National al Lucratorilor de Penitenciar suma de 500 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că persoanele reprezentate de reclamantă au calitatea de funcționarii publici cu statut special în cadrul Penitenciarului Spital D. Art. 34 lit. f alin. 2 din Legea 293/2004, reglementează faptul că la plecarea în concediul de odihnă, funcționarul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară. Aceste dispoziții au fost succesiv suspendate prin legile bugetului de stat: Legea 507/2003, a suspendat acordarea acestor drepturi până la 31.12.2004; Legea 511/2004, pentru anul 2005; Legea 379*/2005 pentru anul 2006.
Prin urmare, la data de 01.01.2007, aceste drepturi trebuiau acordate, acordarea făcându-se și pentru trecut, de la data consacrării lor prin lege. Aceasta pentru că legile bugetelor de stat au suspendat executarea dreptului la prima de concediu, neabrogând acest drept pentru perioada 2004-2006.
Împotriva soluției menționate au declarat recurs P B-N, în nume propriu și în numele Ministerul Economiei și Finanțelor, Penitenciarul Spital D, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivare se arată că hotărârea este nelegală din perspectiva despăgubirilor legilor bugetare ce au vizat suspendarea acordării drepturilor invocate prin demersul inițiat cât și din perspectiva prevederilor constituției potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite de lege și tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat, drepturi care sunt prevăzute expres în codul muncii, supus constituționalității de la intrarea în vigoare.
Sub acest din urmă aspect se mai arată că, în urma verificărilor, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra, reglementărilor referitoare la prima statuând printre altele prin deciziile nr. 414/2005, nr. 37/2005, nr. 148/2005, nr. 278/2005 și nr. 398/2005 că drepturile suplimentare cum sunt primele, sporurile nu constituie drepturi fundamentale.
Tot astfel, se arată că hotărârea este nelegală și sub aspectul nereținerii dispozițiilor Legii nr. 500/2002 care stabilesc, pe de o parte, că nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială.
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport cu actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii.
În acest sens se reține că actul normativ invocat prin demersul inițiat de intimat, Legea nr. 188/1999, respectiv art. 34 alin. 2, prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, a fost refuzată acordarea, în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform dispozițiilor Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu.
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamantul fiind funcționar public este pe deplin îndreptățit să se prevaleze de dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, iar din această perspectivă susținerile recurenților conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Evident, se susține că prin decizia Curții Constituționale a fost consacrat dreptul legiuitorului de a acorda anumite drepturi suplimentare, de a le modifica ori de a le înceta acordarea, însă se scapă din vedere că litigiul nu se poartă asupra posibilității sau imposibilității de suspendare, ci asupra existenței însăși a dreptului și asupra încetării suspendării, asupra substanței dreptului.
Ca atare, câtă vreme în discuție nu se pune posibilitatea sau imposibilitatea arătată, susținerile evocate nu pot fi reținute ca motiv al admiterii recursurilor declarate.
Nici susținerile referitoare la angajarea și justificarea cheltuielilor nu poate constitui motiv de neacordare a drepturilor instituite de legea menționată mai sus, întrucât cuprinderea unor sume în buget nu poate fi imputată intimatului-reclamant, entitatea recurentă având și ea obligația statuării cu privire la bugetul de stat, inclusiv sub aspectul aprobării și virării de sume. Pe de altă parte, instituția rectificării bugetare este funcțională și impune implicarea celor neprevăzute, respectiv a cuprinderi și a unor sume stabilite ca drepturi prin dispoziții legale aplicabile funcționarilor.
În plus, nu trebuie trecută neobservat ca în raport cu dispozițiile legilor de organizare și funcționare entitățile recurente au abilitatea de a lua măsuri de a include respectiv a adopta proiectul legii bugetare sau de rectificare în concordanță cu sumele ce urmează a fi primite de intimați în baza unor eventuale hotărâri judecătorești pentru a se evita astfel și neîndeplinirea obligației de a aproba virarea și efectuarea doar a cheltuielilor cu destinație precisă.
Curtea apreciază însă că reclamantul, prin exercitarea acțiunii, tins la obținerea unui remediu.
Nu se poate susține că cerința ca interesul care a stat la baza prezentei cereri nu ar fi întrunit atributul referitor la caracterul juridic și legitim al acestuia.
Interesul reclamantului se corelează cu dreptul subiectiv civil de a obține recunoașterea și realizarea printr-un act jurisdicțional a unor drepturi de creanță.
Reclamantul a justificat scopul judecății și profitul material pe care l-a urmărit în această judecată.
A relevat că drepturile stabilite după intrarea în vigoare a nr.OUG 146/2007 se plătesc într-o singură tranșă, iar din această perspectivă nu se poate susține că interesul de a obține recunoașterea judiciară a drepturilor deduse judecății nu ar fi un interes născut și actual.
Curtea reține că funcția pacificatoare a justiției nu se realizează numai prin intervenția eia posteriorici, uneori, și prin intervenția eia prioripe temeiul a ceea ce s-a numit un interes de securitate.
Chiar dacă nr.OUG 146/2007 reglementează modalitatea de plată a drepturilor pretinse de reclamanți, simpla existență a acestui act normativ nu este în măsură să îndepărteze reclamanții de la actul de justiție, neavând aptitudinea de a anula cerința referitoare la caracterul pozitiv și concret al interesului pe care s-a întemeiat demersul în justiție.
Acțiunea civilă a fost definită ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care poate fi solicitat și asigurat concursul unui organ jurisdicțional în vederea recunoașterii sau realizării unui drept ori interes.
Or, reclamantul a solicitat concursul organului jurisdicțional în vederea realizării unor drepturi care, în contextul existenței unor hotărâri judecătorești executorii, prin premise se vor executa într-o singură tranșă și nu în trei tranșe, cum este cazul primelor ce se acordă pe temeiul unei simple cereri în absența existenței unui titlu.
Prin urmare, constatându-se că nu sunt motive întemeiate, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 371 din 29.02.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Constată nulitatea recursului declarat de PENITENCIARUL SPITALD împotriva aceleași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SS/dact.
2 ex./30.06.2008
Jud.primă instanță: /
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
