Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1354/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1354/2008
Ședința publică de la 05 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DGFP BN, împotriva sentinței civile nr. 519/CA/2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanta - PRIN SINDICATUL FINANȚE B- având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că față de lipsa părților de la prezentul termen de judecată se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, apreciază că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare, motiv pentru care, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 519/CA/2007 din 14 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, membru al Sindicatului Finanțe Sed din B-N, prin președintele sindicatului, împotriva pârâților Direcția Generală Finanțelor Publice a Județului B-N și Ministerul Economiei și Finanțelor B ca fiind întemeiată.
Pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice A Județului B-N, a fost obligată să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006, actualizată în raport de rata inflației, până la data plății.
Pârâtul Ministerul Economiei Și Finanțelor a fost obligat să aloce B-N fondurile bănești necesare drepturilor salariale de mai sus.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei de rândul I și în baza dispozițiilor art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, are dreptul ca la plecarea în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, să îi fie plătită o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este real că prin legea de aprobare a bugetului de stat pentru anul 2006, s-a suspendat acordarea dreptului salarial menționat mai sus, suspendare care a operat pe perioada 1 ianuarie 2006- 31 decembrie 2006.
Dispozițiile de suspendare au avut un caracter temporar și și-au încetat aplicabilitatea la termenul limită prevăzut de lege, astfel că la data formulării cererii suspendarea nu mai subzistă, motiv pentru care dreptul poate fi acordat, iar refuzul acordării lui este nelegal.
Dacă s-ar accepta teza suspendării perpetuue a dreptului subiectiv recunoscut de lege, s-ar ajunge la golirea de conținut al acestui drept, la îngrădirea nelegitimă a exercitării lui, la lipsirea de valoare a textului legal prin care acest drept a fost acordat, ceea ce- de principiu- nu poate fi admis.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termenul, legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor B, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta ca fiind nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că, potrivit dispozițiilor art. 33 alin 2 din Legea nr. 188/1999, devenit ulterior art. 34, alin 2 fost suspendată anual prin acte normative succesive.
Cererea reclamantei de acordare a primei de concediu pe anul 2006 este neîntemeiată și din prisma prevederilor Constituției României, potrivit cărora, măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege și tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinate, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor, drepturi expres prevăzute în Codul muncii, supus constituționalității încă de la intrarea în vigoare.
Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile 414/2005, nr. 37/2005, nr. 148/2005, nr. 278/2005 și nr. 398/2005, și a statuat că, drepturile suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile prevăzute în actele normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție, care nu ar mai putea fi anulate de către legiuitor.
Curtea Constituțională a susținut în mod constant teza conform căreia "beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor. În consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice, ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada pentru care le acordă".
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice stabilește pe de o parte că nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 34, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 și ulterior prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/ 2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, dispozițiile legale amintite mai sus au devenit inaplicabile, ulterior anului 2002, fiind prevăzute suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare.
După cum în mod corect a reținut instanța de fond,suspendarea exercițiului dreptuluinu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Prin urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative amintite anterior.
Prevederile art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar dreptul la concediul de odihnă plătit face parte din această categorie; conform art. 53 din același act normativ, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
În speță, însă, se poate conchide că suspendarea succesivă la plata primei de vacanță nu echivalează cu înlăturarea dreptului la aceasta ci doar cu suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei fiind îngrădit în mod nepermis.
Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și de asemenea Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B N și Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, în nume propriu, împotriva sentinței civile nr. 519/CA din 14 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT. 2EX./06.06.2008
JUD.FOND.
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
