Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 137/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 137/CA/2008
Ședința publică de la 06 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii, IA, G, A, A, împotriva deciziei civile nr. 386/CA/2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.
La a doua strigare a cauzei, făcută în ședința publică se prezintă avocat cu delegație în reprezentarea Sindicatului Liber al Salariaților din Administrația publică locală a jud. H, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat declară că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în susținere.
Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul mandatarului contestatorilor.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea contestației așa cum a fost formulată, în principal pe baza criteriului prevăzut de art. 317 alin 2, învederând că atât decizia contestată, cât și sentința instanței de fond au fost date cu neobservarea formelor de competență materială a instanțelor, în speță fiind competentă să judece cauza secția de litigii de muncă a Tribunalului Hunedoara. În legitimitatea susținerilor arată că există spețe și hotărâri ale în care se specifică faptul că astfel de conflicte sunt de competența secțiilor de litigii de muncă. Cu privire la toate motivele contestației arată că le susține așa cum au fost formulate și în scris, concluzionând cu solicitarea de a se admite contestația, a se anula decizia atacată, opinând că se impune și admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției de conflicte de muncă și asigurări sociale.
La întrebarea instanței, față de cererea de revizuire depusă la dosar, arată că a fost angajat doar în susținerea contestației în anulare și știe că dosarul sub care este înregistrată cererea de revizuire a fost suspendat până la soluționarea contestației de față.
Fără cheltuieli de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului și cele expuse de mandatarul contestatorilor, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara la data de 23.03.2007, Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Locală a Județului în numele reclamanților, a, -, -, a, a, ia, G, -, a, și a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean H, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata în favoarea funcționarilor publici din administrația publică locală a indemnizației de dispozitiv prevăzută de art.9.2 al Ordinului nr.275/2002 al Ministerului d e Interne, modificat și completat prin Ordinul nr.496/28.07.2003 al Ministerului Administrației și Internelor, în cuantum de 25% din salariul de bază, în mod retroactiv, începând cu data de 1.04.2004 până la data pronunțării hotărârii judecătorești, plată actualizată în funcție de indicele de inflație până la data plății efective. De asemenea, s-a mai solicitat și obligarea pârâtului la plata în continuare a îndemnizației de dispozitiv, pe toată durata cât salariatul va fi angajatul pârâtului.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că indemnizația de dispozitiv a fost inițial prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 potrivit cu care cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiată de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Prin Ordinul nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor pentru modificarea și completarea Ordinului nr.275/2002 al Ministrului de Interne, indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 și acordată inițial personalului militar și civil din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
În drept acțiunea a fost motivată pe dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, art.112-114 Cod pr.civilă, Legea nr.138/1999, Ordinele nr.275/2002 și nr.496/2003.
Prin sentința nr.925/C/13 06.2007 Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea reclamanților, reținând că dispozițiile art.9.2. din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 se aplică doar personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice centrale de stat, respectiv în instituțiile publice care au subordonare față de Ministerul Administrației și Internelor, nu și funcționarilor publici din administrația publică locală. Cum autoritățile administrației publice locale nu sunt subordonate celei centrale beneficiind de autonomie locală, pârâtului nu îi este opozabilă obligația de acordare a îndemnizației de dispozitiv.
Mai mult, instanța a reținut că drepturile salariale ale funcționarilor publici pentru perioada 01.01.2004 - 01.01.2007 au fost reglementate de OUG nr.192/2002 aprobat prin Legea nr.228/2003, modificată prin OUG nr.82/2004, OUG nr.92/2004 și OG nr.2/2006, care nu prevăd plata îndemnizației de dispozitiv.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanții, a, -, -, a, a, ia, G, -, a, și reprezentați de către Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Locală a județului solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtului să plătească reclamanților îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu 01.01.2004, actualizată cu indicele de inflație până la data plății, precum și în continuare pe toată durata exercitării funcției publice.
În motivarea recursului reclamanții au invocat în drept prevederile art.304 pct.9 și 3041Cod pr.civilă, susținând că instanța de fond a restrâns în mod greșit domeniul de aplicare a Legii nr.138/1999 și a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003, ignorându-se dispozițiile art.31.1 din acest ordin potrivit căruia "prin personal civil, în sensul ordinului se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor", iar "personalul civil din cadrul beneficiază de drepturile stabilite de lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prev.de art.13 din Legea nr.138/1999, care este doar indemnizația de dispozitiv.
Din moment ce textul legal nu face nici o distincție între personalul ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale și cel din domeniul administrației publice centrale, este evident că acest drept poate fi acordat ambelor categorii.
Recurenții susțin că instanța a făcut și o greșită aplicare a legii încălcându-se principiul egalității între cetățeni,cât timp alți funcționari publici din instituții ale administrației publice locale beneficiază de această indemnizație.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Prin întâmpinare pârâtul intimat solicită respingerea recursului reclamanților susținând că instanța a interpretat corect prevederile art.9.2 din Ordinul nr.496/2003, acestea având aplicabilitate doar pentru funcționarii din administrația publică centrală.
În ce privește recursul reclamanților instanța apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Dreptul la indemnizația de dispozitiv solicitat de reclamanți este reglementat prin art.13 din Legea nr.138/1999.
Pentru a stabili dacă reclamanților ca funcționari publici ai administrației publice locale li se cuvine acest drept, se impune a se analiza dacă Legea nr.138/1999 este aplicabilă funcționarilor publici din administrația publică locală.
Legea în articolul 1, așa cum corect a sesizat și instanța de fond, reglementează domeniul său de aplicare, stipulând "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din, și Ministerul Justiției, iar la art.47 se arată "Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege", la art. 49 se specifică în mod clar că "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate."
Coroborând aceste prevederi se constată că de indemnizația de dispozitiv pot beneficia doar funcționarii publici prevăzuți în anexa 6 legii, care sunt definiți ca personal civil din cadrul instituțiilor expres prevăzute la art.1, 47 și 49, fără a exista vreo modificare a acestor prevederi pe perioada în litigiu.
Ordinele MAI nr.275/2002 și nr.496/2003 cuprind norme de aplicare a legii, având o forță juridică inferioară acesteia, astfel că pot explicita prevederile legii doar în sensul legii, fără însă a adăuga la lege.
Din acest motiv, norma dată prin Ordinul nr.496/2003 cu privire la art.47 din lege "Prin personal civil în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor și referirea la dreptul prevăzut de art.13 ce se cuvine și "personalului civil din administrația publică" trebuie interpretate raportat la prevederile legii, la sfera de aplicare a acesteia.
Sintagma "personalul civil din administrația publică" trebuie interpretată ca fiind administrația publică centrală a Ministerului Administrației și Internelor.
Modul în care instanța de fond a interpretat legea și ordinul mai sus menționat nu poate constitui o încălcare a principiului egalității cetățenilor cât timp prin lege sunt prevăzute expres categoriile de funcționari publici care beneficiază de acest drept.
Cum instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, motivele de nelegalitate invocate de reclamanți potrivit art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă nu sunt incidente în cauză, astfel că recursul va fi respins ca nefondat potrivit art.312 al.1 Cod pr.civilă.
Împotriva Deciziei nr. 386/CA/29 Octombrie 2007, reclamanții, a, -, -, a, a, ia, G, -, a, și au formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției de conflicte de muncă și asigurări sociale.
În motivarea contestației se arată că atât sentința cât și decizia contestată au fost date cu neobservarea competenței materiale a instanței, fiind competentă să judece cauza secția de litigii de muncă.
În drept se invocă dispozițiile art. 317 alin 2 Cod procedură civilă.
Contestația în anulare este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
Verificând criticile formulate de reclamanții contestatori, Curtea constată că cererea de contestație în anulare este nefondată pentru considerentele ce se vor expune:
Potrivit art. 317 alin (1) pct. 2 Cod procedură civilă: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență", când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Or, reclamanții contestatori, atât în prima instanță, cât și în recurs (instanța de contencios administrativ) au solicitat obligarea pârâtului Consiliul Județean H să le plătească indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 1.01.2004, actualizată cu indicele de inflație până la data plății, precum și în continuare, pe toată durata executării funcției publice.
Cum, litigiul reclamat este de competența contenciosului administrativ potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar motivul invocat nu întrunește condiția prevăzută de art. 317 alin 1 pct. (2), contestația în anulare formulată de contestatori va fi respinsă ca nefondată.
Intimatul Consiliul Județean H nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de reclamanții:, a, -, -, a, a, ia, G, -, a,
(continuare decizia nr. 137/CA/2008 din dosar nr-)
, și - împotriva Deciziei nr. 386/CA/29. 2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în Dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored. /2 ex/04.03.2008
Jud. fond:
Jud. recurs:,
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru, Iosif Morcan
