Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 137/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 137/
Ședința publică din 05 Februarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de pârâtul MIRA, cu sediul în B, P-ța - nr.1, sector 1 și chemata în garanție DGFP M, cu sediul în Tg.-M,--3, jud.M împotriva sentinței nr.334/21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, recursul DGFP fiind scutit de plata taxei de timbru, iar recursul MIRA este timbrat cu 2 lei(23, 26 dosar) și 0,15 lei timbru judiciar anulat la dosar.
Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 334/21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Mureșs -a admis cererea de chemare în garanție a MFP formulată de MAI, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și în consecință au fost obligați în solidar pârâții MAI, IGPR și IPJ M să plătească reclamanților prima de vacanță pe anii 2002 - 2006, sporul de fidelitate pentru anul 2005 și pentru reclamantul sporul de pericol pe anul 2004, s-au respins celelalte cereri, s-a respins cererea formulată de reclamantul și la plata sumei de câte 4 lei cheltuieli de judecată către reclamanții,.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut faptul că reclamanții au dreptul la o primă de vacanță anuală, calculată în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, prevedere legală ce a fost suspendată succesiv prin mai multe acte normative. În esență, s-a constatat faptul că normele legale de suspendare contravin prev.art.16 alin.1, art.41 și art.53 din Constituția României, deoarece aceste norme sunt retroactive, suspendând un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999.
Reclamanții mai solicită în baza disp.art.6 din OG nr.38/2003 sporul de fidelitate pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, de 20 % din salariul de bază. Aceste dispoziții au fost suspendate în cursul anului 2005, însă instanța a apreciat că suspendarea contravine prev.art.41 și 53 din Constituție.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR s-a reținut că excepția este nefondată în raport de disp.art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea poliției române, din care rezultă că inspectoratele județene de poliție se află în subordinea IGPR, iar prin art.46 alin.1 lit.b din aceeași lege, s-a prevăzut ca atribuție a acestei din urmă instituții, să execute controlul mijloacelor materiale și bănești repartizate unităților subordonate. La respingerea acestei excepții s-au avut în vedere și prevederile art.21 alin.4 din Legea nr.500/2002.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs chemata în garanție DGFP M și pârâtul MIRA.
DGFP M prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, pe motiv că între reclamanți și instituția pârâtă nu există nici un raport juridic, iar drepturile solicitate prin acțiunea dedusă judecății sunt drepturi salariale. Se arată în continuare că rolul MEF este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite a acestui buget și a proiectelor bugetelor locale respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
MEF nu are atribuții în gestionarea bugetelor ministerelor și instituțiilor publice, iar în raport de disp.art.1 și 2 din OG nr.22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. În acest sens ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun inclusiv virări de credite bugetare în condițiile legii pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond se susține că dispozițiile cuprinse în art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 care stabilesc dreptul la primele de vacanță au fost suspendate în mod succesiv prin mai multe acte normative și în aceste condiții nu se putea efectua plata acestor drepturi. Mai mult se arată că plata acestora a fost reglementată prin OUG nr.146/2007, act normativ care stabilește și un termen de grație pentru plata eșalonată a acestor drepturi.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată se arată că instituția nu poate fi obligată la suportarea acestor cheltuieli întrucât nu na dat dovadă de rea credință sau neglijență și nu se face vinovată de declanșarea litigiului pentru a fi sancționată procedural.
MIRA prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii în sensul admiterii prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile solicitate pe durata cuprinsă între 2002 și 20.12.2004, respingerea acțiunii pentru celelalte drepturi solicitate și pentru alte perioade decât cea vizată de prescripție, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive. În ceea ce privește sporul pentru condiții de pericol deosebit solicită respingerea ca nefondată a acestei cereri, întrucât nu s-a dovedit că reclamantul a desfășurat activitatea în condiții care să justifice acordarea acestui drept.
Se susține în motivele de recurs că potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termenul general fiind de 3 ani. Fiind un spor salarial care se acordă lunar există câte un termen de prescripție distinct pentru sumele aferente fiecărui salariu încasat de reclamanți. Referitor la lipsa calității procesuale pasive se susține că în raport de disp.pct.151 din Ordinul MAI 132/2004, șefii unităților poartă întreaga răspundere privind îndeplinirea condițiilor legale de acordare a sporurilor solicitate de angajați, unități care sunt obligate să încheie note de raport care va fi aprobat de conducătorul instituției unde angajatul își desfășoară activitatea.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prev. de art.3041pr.civ. Curtea constată recursurile nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de DGFP M, instanța reține că potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar cum ar fi pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Totodată potrivit disp.art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea MEF și a ANAF, în realizarea funcției sale MEF are în principal atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectului legii de rectificare a acestor bugete.
De asemenea calitatea procesuală a MEF se justifică și prin disp.art.1 din OUG nr.22/2002 aprobat prin Legea nr.228/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, bugetele acestor instituții publice fiind aprobate așa cum s-a arătat mai sus de aceeași instituție MEF.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurenta MEF în sensul că dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive și că instituția nu avea posibilitatea să achite sumele solicitate cu acest titlu, instanța reține că actele normative la care fac referire recurentele și prin care s-a suspendat sau amânat plata acestei prime de vacanță nu dispun desființarea acestui drept iar suspendarea sau amânarea plății acestuia nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
În condițiile în care acest drept prevăzut în mod expres de art.34 din Legea 188/1999 este în ființă, pentru ca el să nu fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, se impunea plata efectivă a sumelor prevăzute cu acest titlu.
Prin obligarea la plata acestor sume s-a asigurat aplicarea efectivă a legii adoptate în spiritul și litera ei și eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, așa cum s-a întâmplat și în cazul acestui drept, valorificarea lui fiind suspendată în mod succesiv prin mai multe acte normative cu încălcarea prevederilor cuprinse în art.41 și 53 din Constituție, întrucât nu exista nici un motiv de suspendare prevăzut de legea fundamentală.
Nu în ultimul rând trebuie arătat și faptul că la data la care s-a soluționat cererea, dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu nu mai erau în vigoare, acestea având doar caracter temporar. În condițiile în care suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent fiindcă aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept, în mod temeinic și legal prima instanță a stabilit că pârâții pot să achite sumele solicitate de către reclamanți cu titlu de primă de concediu.
În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor cuprinse în OUG nr.146/2007, instanța de control apreciază că acest act normativ vizează punerea în plată a acestui drept, urmând să se țină seama de el odată cu executarea hotărârii prin care s-a dispus obligarea instituțiilor pârâte la recunoașterea și plata acestui drept.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul MIRA, instanța de control apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru acordarea primelor de vacanță, instanța de control constată că prin adoptarea OG nr.146/2007 reclamanții au fost repuși în termen atâta timp cât prin acest act normativ se recunoaște acordarea drepturilor cu acest titlu începând cu anul 2001. Prin urmare, în mod corect prima instanță la acordarea acestui drept a avut în vedere perioadele solicitate prin acțiune de reclamanți care concordă cu cele prevăzute de OG nr.146/2007.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a respins această excepție având în vedere dispozițiile cuprinse în art.14 din OUG nr.63/2003 privind organizarea și funcționarea MIRA, care stabilesc atribuțiile acestui minister, printre acestea regăsindu-se și cea privind realizarea managementului resurselor umane, dar și elaborarea proiectului de buget al ministerului și cea de organizare și control a întregii activități economico-financiare a ordonatorilor de credite.
Referitor la critica făcut în cererea de recurs privind soluția primei instanțe de acordare a sporului pentru condiții de pericol deosebit, instanța de control nu contestă procedura de acordare a acestui spor, așa cum este ea reglementată, prin art.21 din OG nr.38/2003 și prin Normele metodologice de aplicare a acestor dispoziții și susținută prin cererea de recurs, însă trebuie observat faptul că ordonatorul terțiar de credite IPJ M, unitate unde reclamantul își desfășoară activitatea, nu a înțeles să conteste susținerile reclamantului din acțiunea dedusă judecății în sensul că i se cuvine acordarea acestui spor raportat la activitatea pe care o desfășoară și timpul efectiv lucrat în condițiile care justifică acordarea acestui spor.
Ba, mai mult prin adresa de la fila 158 din dosar se confirmă că reclamantul desfășoară activități care justifică acordarea acestui spor și indică cuantumul acestuia pentru perioada solicitată. Prin urmare, în mod temeinic și legal prima instanță a admis cererea reclamantului, dispunând acordarea acestui spor pentru perioada în care și-a desfășurat activitatea în condițiile prevăzute de art.21 din OG nr.38/2003.
Față de cele prezentate mai sus, instanța de control, în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursurile ca nefondate și va menține soluția primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtul MIRA, cu sediul în B, P-ța - nr.1, sector 1 și chemata în garanție MEF - DGFP, cu sediul în Tg.-M,--3, jud.M împotriva sentinței nr.334/21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 Februarie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
3.03.2009
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
