Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 137/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu funcț publici Legea nr.188/1999 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 137
Ședința publică de la 29 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Morariu Adriana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,- și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în municipiul B,--3, județul B, împotriva sentinței nr.27 din 24.01.2008 a Tribunalului Bacău - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. ( dosar nr- )
La apelul nominal au lipsit recurenții, pârâții intimați Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanții intimați, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, în conformitate cu disp. art. 150 Cod pr. civilă rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Bacău înregistrată sub nr-, reclamanții, funcționari publici în cadrul Curții de Apel Bacău au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției,Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, stabilirea existenței situației de discriminare privind salarizarea funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești în speță, Curtea de Apel Bacău în comparație cu salarizarea funcționarilor publici de la Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea pârâților la restabilirea situației anterioare și plata drepturilor salariale aferente anexei nr.l din OUG nr. 92/2004, anexa nr.l din OG nr.2/2006 și anexa nr.1 din OG nr.6/2007 pentru anii 2005-2007 și pe viitor pentru reclamanții și, pentru anii 2006-2007 și pe viitor pentru reclamanta, pentru anul 2007 și pe viitor pentru reclamantul, obligarea pârâtei Curtea de Apel Bacău la efectuarea mențiunilor necesare în Carnetul de muncă, obligarea Ministerului Finanțel Publice pentru virarea sumelor necesare achitării drepturilor cuvenite, drepturile salariale urmând a fi reactualizate cu indicele de inflație din momentul efectuării plății și daune moratorii pentru fiecare reclamant în valoare de 3000 lei zi întârziere în executarea obligațiilor de plată cuvenite precum și a obligației efectuării mențiunilor corespunzătoare în Carnetul de muncă, cu cheltuieli de judecată.
Temeiurile de drept invocate, art.l din Legea 304/2004 privind Organizarea judecătorească, art. 116 și art. l25 din același act normativ, OUG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007, art.23 pct.2 din Declarație Universală Drepturilor Omului, Hot. Nr. 262 din 21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la salarizarea funcționarilor publici.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare invocând excepția netimbrării și excepția inadmisibilității acțiunii iar pe fond solicită respingerea acțiunii prin care se ridică chestiunea unei discriminări în materie de salarizare deoarece existența unor situații analoge sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de funcționar public ci din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției, salarizarea realizându-se nu prin raportare la atribuțiile de serviciu generice ci prin raportare la conținutul concret al acestora.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare și invocat excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece între reclamanți și pârât nu există nici un raport juridic legal sau convențional de natură să creeze în sarcina acestuia obligația de a plăti drepturile bănești în discuție, drepturi ce decurg dintr-un raport de muncă în care pârâtul MFP nu este parte. Pârâtul invocă prevederile art.25 din Decretul 31/1954 coroborate cu preved. Art.3 pct.37 din HG nr. 1574/2003, potrivit cărora MF reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor precum și în oricare alte situații în care acesta participă nemijlocit în nume propriu în raporturile juridice dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ. Se mai arată că, pârâtul răspunde doar de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor de credite, în speță, calitatea de ordonator principal de credite aparținând Ministerului Justiției.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive raportat la prevederile art.16, 20 și 27 din OG nr.137/2000 republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prin sentința nr.27/2008 prima instanță a respins excepția netimbrării acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive și a admis acțiunea reclamanților obligând pârâții să plătească drepturile salariale aferente Anexei I din OUG nr.92/2004, Anexei I din OUG nr.92/2006 și Anexei nr.1 din OG nr.6/2007 pentru anii 2005 - 2007 și pentru viitor pentru reclamanții și; pentru anii 2006 - 2007 și pentru viitor pentru reclamanta; pentru anii 2007 și pentru viitor pentru reclamantul, sume actualizate cu indicele de inflație din momentul efectuării plății.
Prin aceeași sentință, Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să vireze sumele necesare achitării drepturilor salariale.
În motivarea soluției, s-au reținut următoarele:
cțiunea introdusă de reclamanți se întemeiază pe prevederile OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care în art.27 precizează că cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.
Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF, s-a reținut că nu este întemeiată, având în vedere prevederile Legii nr.500/2002, HG nr. 208/2005 și HG 386/2007 potrivit cărora coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul Ministerul Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și, elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispoz.art.l din OG 92/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația dep.ată respectivă.
Pârâtul CNCD nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât deoarece potrivit preved.art.l6, 20 din OG nr. 137/2000, republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de OG nr. 137/2000 având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
Potrivit art.27 din aceeași Ordonanță, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare fiind obligat să probeze în egală măsură cu cel acuzat, existența sau nu a discriminării.
Pentru aceste considerente instanța reține ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în raport de prevederile legale menționate.
Relativ la fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
eclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție ( unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul Muncii în conformitate cu dispoz. art.l și art.295 alin.2 Cod ).
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților prin neacordarea sporului de confidențialitate instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții, în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile iar nu neaparat în situații chiar similare. Acțiunea se întemeiază pe nemulțumirea funcționarilor publici din cadrul Curții de Apel Bacău cu privire la anexa în baza căreia sunt salariați creându-se astfel o situație de discriminare în raport cu salarizarea funcționarilor publici din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
prin hotărârea nr. 185/2005 a constatat existența unei discriminări directe și a recomandat Ministerului Justiției să inițieze un proiect de act normativ în vederea modificării prevederilor discriminatorii.
În contextul art.20 alin.2 din Constituție, în condițiile în care există o neconcordanță între legislația națională și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, are prioritate reglementarea internațională, în speță art.l4 din Convenție și art.l din Protocolul nr. 1 adițional care poate fi invocată direct în fața instanței. Art.14 face referire expresă la interzicerea discriminării în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute prin convenție, implicit prin art.l din Protocolul adițional nr.l cu privire la respectarea bunurilor persoanelor. In jurisprudența CEDO, care asimilat (noțiunii de bun și dreptul la o sumă de bani decurgând dintr-un raport juridic de muncă, în măsura în care este precizat de legislația în vigoare) s-a apreciat constant că încălcarea dispozițiilor normative anterior menționate, orice diferență de tratament săvârșită de către stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
Potrivit dispoz. art. 125, 128 din Legea 304/2004 privind Organizarea și funcționarea departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești au caracter uniform pentru Tribunale, Curțile de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție iar cu privire la situația particulară a managerilor economici atribuțiile de serviciu ale acestora sunt reglementate în mod identic pentru toate instanțele judecătorești.
Nu pot fi reținute susținerile Ministerului Justiției cu privire la precizările art.4 din OG 6/2006 prin care sunt stabilite criteriile pentru salarizarea funcționarilor publici " salariul de bază se stabilește în funcție de categoria de clasă care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și după caz, de gradul profesional al funcției publice precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor 1-6 " deoarece, reclamanții nu contestă salarizarea diferențiată în categorie, clasă, grad, treaptă ci anexa în funcție de care sunt salarizați.
Discriminarea este creată prin legea de salarizare deoarece funcționarii publici din cadrul tuturor instanțelor judecătorești sunt salarizați diferit deși, condițiile de recrutare sunt aceleași, cerințele postului nu diferă, atribuțiile pentru posturile similare sunt identice, situație de altfel recunoscută și de pârât, prin urmare, exercitarea funcției publice la nivel local sau central nu are relevanță în speță.
Ministerul Justiției, cu adresa nr. - și - din 8.11.2007 a făcut cunoscut că a înaintat Senatului următorul amendament: " art.6o alin 4 din Legea 567/2004 cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: 1 - funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor, Ministerului Justiției, Institutului Național de Expertize Criminalistice, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, sunt salarizați potrivit dispozițiilor legale aplicabile acelorași categorii de personal din aparatul Consiliului Magistraturii.
Conform Legii 317/2004 funcționarii publici și personalul contractual din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii sunt salarizați potrivit dispozițiilor legale aplicabile acelorași categorii de personal din aparatul Parlamentului ( anexa nr. 1).
Pentru aceste considerente, având în vedere că au fot încălcate dispoz. Art.l6 alin.l și 2 din Constituția României, art.l alin.2 lit. e, pct. i din OG 137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din OG 137/2000, art.2 pct.l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.l9, pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul Muncii, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamanților urmând a proceda la admiterea acțiunii cu privire la drepturile solicitate.
mpotriva sentinței menționate au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerului Justiției.
Primul recurent a arătat că pentru obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la virarea fondurilor necesare pentru plata sumelor acordate către reclamanți ar trebui emisă o hotărâre de guvern sau o lege de rectificare bugetară. În lipsa acestora neavând posibilitatea legală de a vira aceste sume.
Între și reclamanți nu există nici un raport juridic, legal sau contravențional, de natură să creeze în sarcina acestei autorități obligația de a plăti drepturile bănești în discuție, drepturi care decurg dintr-un raport de muncă.
Sentința pronunțată de Tribunalul în cauză este criticabilă sub aspectul obligării alături de ceilalți pârâți din dosar, la plata drepturilor salariale cuvenite cu atât mai mult cu cât instanța a înțeles și reținut faptul că între și reclamantă nu există raporturi de muncă, iar aceste drepturi decurg tocmai din aceste raporturi de muncă.
În sensul celor precizate anterior, răspunde doar la elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetare ordonatorilor de credite cu respectarea Legii finanțelor publice nr.500/2002. Ori calitatea de ordonator principal de credite revine Ministerului Justiției care are calitatea de pârât în cauză având în vedere că este emitentul proiectului de buget pentru instituțiile din subordine.
C de al doilea recurent a arătat că instanța nu găsește și nu justifică existența unui caz de discriminare în ceea ce privește aplicarea legii față de persoane care se află în situații analoage sau comparabile, în conformitate cu nr.OG 137/2000. Ceea ce face Tribunalul constă în a aprecia că soluția legislativă este discutabilă ori nu se justifică. În acest fel este evident că Tribunalul își depășește competențele constând în a stabili o situație de fapt, în aoa precia și a aplica dispozițiile legale cazului concret, nu de a modifica actele normative și de a acorda drepturi despre care se recunoaște că nu sunt prevăzute de lege, o astfel de cerere fiind inadmisibilă.
Din moment ce dispozițiile legale în discuție, pe baza cărora se determină salarizarea funcționarilor publici din cadrul instanțelor de judecată, nu au fost declarate neconstituționale, nu și-au încetat aplicabilitatea ori nu au fost modificate, instanța de judecată nu poate să le ignore folosind argumentul că nu se justifică măsurile adoptate de către legiuitor privind instituirea unei salarizări diferite.
Este real că dispozițiile art. 125 -128 ale Legii nr.304/2004, republicată, relative la organizarea și funcționarea departamentelor economico-financiar și administrative din cadrul instanțelor judecătorești au caracter uniform pentru tribunale, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cu referire la situația particulară a managerilor economici atribuțiile de serviciu ale acestora reglementate în mod identic pentru toate instanțele judecătorești.
Pe de altă parte însă, speța de față, unde se ridică chestiunea unei discriminări în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de funcționar public ( manager economic ), ci din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției.
În acest sens este de observat că spre deosebire de președinții tribunalelor și ai curților de apel, ce au calitatea de ordonatori terțiari și secundari de credite, președintele instanței supreme are calitatea de ordonator principal de credite, aceasta putând fi delegată managerului economic, conform dispozițiilor art. 129 din Legea nr.304/2004, republicată, corespunzător, activitatea managerilor economici poate fi stabilită în raport de calitatea președinților instanțelor de ordonatori de credite.
Aceleași precizări sunt valabile și în cazul celorlalte categorii de funcționari publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale instanțelor judecătorești, salarizarea acestora realizându-se nu prin raportare la atribuțiile de serviciu generice, ci prin raportare la conținutul concret al acestora.
Așa cum s-a statuat și de Curtea Constituționala prin decizii " diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de baza pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea libera a legiuitorului, ținând seama de importanta și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile si salariile de bază. pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.". De asemenea, în continuarea argumentației, Curtea Constituționala statuează că ". în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii si nici discriminări."
Prin întâmpinarea depusă la dosar, s-au învederat următoarele:
Atât timp cât condițiile de recrutare precum și conținutul muncii sunt aceleași, diferențele de salarizare nu au un argument legal rezonabil.
Faptul că președintele instanței supreme este ordonator principal de credite, iar președinții de curți de apel sunt ordonatori secundari de credite nu influențează conținutul muncii funcționarilor publici de la departamentu economico - administrativ cărora le revine sarcina întocmirii și gestionări bugetelor instanțelor, indiferent de persoana sau instituția competentă a aproba bugetul.
Mai mult, față de conținutul concret al muncii, putem spune că, în timp ce compartimentul aferent Înaltei Curți de Casație și Justiție gestionează doar activitatea unei singure instanțe, departamentul economico - administrativ de la curtea de apel administrează și activitatea tribunalelor și a judecătoriile arondate.
Însuși pârâtul - Ministerul Justiției - recunoaște prin întâmpinare faptul că dispozițiile art. 125-128 ale Legii 304/2004 privind organizarea și funcționarea departamentelor economico - financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești au caracter uniform pentru tribunale, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cu privire la situația particulară a managerilor economici atribuțiile de serviciu ale acestora sunt reglementate în mod identic pentru toate instanțele judecătorești.
Ministerul Justiției susține că prin art. 4 din OG 6/2007 sunt stabilite criteriile pentru salarizarea funcționarilor publici: " salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. 1-6 ".
Prin încheierea nr.3926/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a strămutat cauza la Curtea de APEL SUCEAVA.
Recursurile formulate nu sunt întemeiate.
Recursul formulat de către MEF nu este întemeia pentru următoarele considerente:
Potrivit art.2,3 din HG nr.208/2005 privind organi area și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, acesta are o serie de atribuții privind administrarea veniturilor statului, elaborarea proiectului bugetului de stat, deschiderea de credite pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite. În acest context, susținerile recurentului că nu are nici o răspundere privind cheltuielile de personal ale Ministerului Justiției, apar ca nefondate. Fiecare din aceste două ministere au atribuții specifice dar, în același timp au obligația de a asigura fiecare resursele necesare angajatorului în vederea efectuării plății. În același sens sunt și dispozițiile art.29 lit.a din Legea nr.500/2002.
Nu trebuie omis nici faptul că recurentul a fost doar obligat să vireze sumele de bani necesare plății drepturilor salariale, nefiind obligat direct să plătească drepturile salariale, aceasta dispunându-se în sarcina celuilalt recurent.
Recursul formulat de către Ministerul Justiției, nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prima instanță nu a acordat drepturi neprevăzute de lege și nu au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 304/2004, puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Art. 6 al aceluiași act normativ stipulează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil. Împrejurarea că prima instanță a interpretat legea ajungând la concluzia că reclamanții sunt îndrituiți la recunoașterea unor drepturi, nu echivalează cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Concluzia instanței este argumentată pe acte normative în vigoare, pe jurisprudența Curții Europene a drepturilor omului și Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, soluția fiind întemeiată pe interpretarea acestora, nefiind rezultatul unei aprecieri subiective și discreționare.
Faptul că hotărârea CNCD are doar caracter de recomandare și că ulterior a fost anulată de către instanță, nu constituie un temei pentru admiterea recursului întrucât nu doar această hotărâre a întemeiat soluția primei instanțe.
Prima instanță nu reținut în mod greșit existența unei situații comparabile între categoriile de funcționari publici din sistemul justiției.
Deși potrivit art. 125 - 128 din Legea nr. 304/2004, organizarea și funcționarea departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești este uniformă pentru tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, salarizarea funcționarilor din respectivele departamente este diferită. Funcționarii publici din cadrul departamentului Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt salarizați conform anexei Ia O UG 82/2004, în timp ce funcționarii publici din cadrul departamentelor aparținând tribunalelor și Curților de Apel sunt salarizați la un nivel inferior, potrivit anexei 3 din actul normativ menționat.
Atribuțiile, competențele și activitatea acestor departamente economico-financiare și administrative din structura instanțelor judecătorești, indiferent de gradul de jurisdicție al acestora, sunt identice, având același conținut, conform prevederilor art.125 al.3 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Pe de altă parte, condițiile de recrutare ale managerilor economici și ale funcționarilor publici din cadrul acestor departamente, cât și atribuțiile acestora, indiferent de nivelul instanței din a cărei structură fac parte, sunt reglementate în mod unitar, identic prin disp. art.126 - 128 din aceeași lege.
În aceste condiții tratamentul salarial inechitabil și discriminatoriu contravine atât legislației interne - care, în art.6 al.2 din Codul Muncii, consacră principiul potrivit căruia la muncă și pregătire profesională egală - este garantată o retribuție egală, cât și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice ratificat prin Decretul nr.212/1974; art.4 pct.3 din Legea nr.74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite și art.1 alin.2 lit.c din Legea nr.103/2006 pentru ratificarea Protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acte normative cu caracter internațional, care au toate în vedere principiul excluderii discriminării în exercitarea dreptului la muncă și asigurarea unei remunerații egale pentru muncă de valoare egală, fără nici o discriminare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în aplicarea art.14 din Convenția privind interzicerea discriminării a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În analiza cazurilor care cad în câmpul de aplicare al art.14 al Convenției în conjuncție cu alte articole ale Convenției, CEDO a adoptat un set de elemente ce trebuie verificate, astfel încât se constată o încălcare a drepturilor la nediscriminare, dacă se dovedește existența unui tratament diferit aplicat unor situații similare/analoage ( testul comparabilității ), fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă ( testul justificării ) ori a proporționalității între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.
Diferențele salariale din speță introduc o discriminare care nu are un criteriu obiectiv și rațional între funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cei din aceleași departamente ale tribunalelor și curților de apel. Nu este identificat nici un criteriu obiectiv și rezonabil care să justifice o diferență salarială, în condițiile în care munca depusă, atribuțiile legale, complexitatea lucrărilor, sunt uniforme.
Nu poate fi contestat așadar faptul că situația reclamanților este analoagă sau comparabilă cu situația funcționarilor din cadrul Înaltei Curți. Diferența de salarizare din speță nu urmărește un scop legitim sau, chiar dacă s-ar accepta că ființează un scop legitim nu este respectat raportul de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui. Desfășurarea aceleași activități, dar într-o altă instituție, nu justifică, rezonabil, o diferență de tratament.
Nici considerentele privind lipsa de incidență a art. 1 Protocolul nr. 1 din cuprinsul Convenției Europene a drepturilor Omului nu sunt întemeiate, în condițiile în care odată cu reținerea discriminării " bunul " reclamanților este actual. În plus, hotărârile judecătorești ( inclusiv irevocabile) depuse la dosar, pronunțate în spețe similare îndreptățesc reclamanții la " speranță legitimă " ca valoare patrimonială, astfel încât aceștia sunt titulari ai dreptului asupra unui bun. Aceste din urmă considerente pot fi opuse și susținerilor din recurs privind greșita obligare la plată pentru viitor. Atâta timp cât actul normativ care a introdus discriminarea se află în vigoare, este cert că reclamanții vor suferi și în viitor același prejudiciu decurgând din diferența salarială.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art.312 al.1 Cod proc. civilă,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,- și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în municipiul B,--3, județul B, împotriva sentinței nr.27 din 24.01.2008 a Tribunalului Bacău - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/17.02.2009
OPINIE SEPARATĂ
Prin sentința 27/24.01.2008 a Tribunalului Bacăus -a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților Ministerul Justiției B, Ministerul Finanțelor Publice B, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău, după cum urmează:
- au fost obligați pârâții obligând pârâții să plătească drepturile salariale aferente Anexei I din OUG nr.92/2004, Anexei I din OUG nr.92/2006 și Anexei nr.1 din OG nr.6/2007 pentru anii 2005 - 2007 și pentru viitor pentru reclamanții și; pentru anii 2006 - 2007 și pentru viitor pentru reclamanta; pentru anul 2007 și pentru viitor pentru reclamantul, sume actualizate cu indicele de inflație din momentul efectuării plății.
- a fost obligată pârâta Curtea de Apel Bacău să efectueze mențiunile în carnetele de muncă;
- a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze sumele necesare achitării drepturilor salariale;
Totodată s-a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și s-a respins capătul de cerere privind daune moratorii.
Instanța de fond, a reținut în motivarea situației de fapt:
- reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție, unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat
- există o discriminare creată de legea de salarizare deoarece funcționarii publici din cadrul tuturor instanțelor judecătorești sunt salarizați diferit deși, condițiile de recrutare sunt aceleași, cerințele postului nu diferă, atribuțiile pentru posturile similare sunt identice, prin urmare exercitarea funcției publice la nivel local sau central nu are relevanță în speță;
- prin hotărârea nr.185/2005 a constatat existența unei discriminări directe între salarizarea funcționarilor din cadrul Ministerului Justiției și a recomandat ministerului să inițieze un act normativ în vederea modificării prevederilor discriminatorii.
Împotriva sentinței au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Ministerul Justiției.
Ministerul Justiției și-a întemeiat recursul pe prev. art. 304 pct. 4 și 304 pct. 9 și în baza art. 312 Cod proc. civilă, a cerut admiterea recursului și respingerea acțiunii.
Și-a motivat în fapt recursul arătând următoarele:
- soluția este dată cu depășirea atribuțiilor judecătorești în condițiile în care se apreciază o soluție legislativă
- pe fondul cauzei s-a arătat că nu este vorba de o discriminare deoarece salarizarea funcționarilor publici din cadrul instanței supreme și salarizarea reclamanților se face diferit potrivit Ordonanței nr.6/2007
Prin recursul declarat, întemeiat pe prev. art. 3041Cod proc. civilă, Direcția Generală a Finanțelor Publice a arătat că este greșită obligarea sa de a vira fondurile necesare pentru plata sumelor acordate reclamanților, acest fapt putându-se face doar în situația rectificării bugetare.
Criticile din recursul Ministerului Justiției sunt întemeiate.
Reclamanții au solicitat achitarea drepturilor bănești calculate conform anexei 1 din OG nr.92/2004, OG nr.2/2006 și OG nr.6/2007, invocând existența situației de discriminare dintre salarizarea lor și salarizarea funcționarilor publici de la Înalta Curte de Casație și Justiție, situație stabilită prin hotărârea nr.262 din 21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. ( care stabilește că salarizarea diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată, reprezintă un tratament diferențiat ).
Ori, prin decizia nr.4829 din 18.12.2008 din 18.12.2008 pronunțată în dosarul - a ÎCCJ - secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus anularea Colegiului Director al CNCD 262/21.06.2007. Decizia este irevocabilă.
Pe fondul cauzei, instanța de judecată nu poate să facă aplicarea altei prevederi legale ( în cazul de față salarizarea prevăzută în anexa 1 și nu salarizarea prevăzută în anexa III a Ordonanței nr.6/2007 ), situație stabilită prin decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale.
În aceste condiții, față de cele sus menționate se impune admiterea recursului declarat de Ministerul Justiției și în baza art. 312 Cod pr. civilă, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.
Pe cale de consecință urmează să se admită și recursul declarat de către
Judecător,
- -
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Morariu Adriana
