Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1395
Ședința publică de la 24 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele, și împotriva sentinței nr.2453 din 02 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ G prin consilier juridic lipsind recurentele reclamante, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a arătat că intimata pârâtă a formulat întâmpinare.
Curtea, apreciind dosarul în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ Gas olicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 2453 din 2 decembrie 2008, Tribunalul Gorja respins acțiunea reclamantelor, și. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în cauza de față nu are relevanță Decizia nr.78 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât recursul în interesul legii a vizat interpretarea dispozițiilor art. 6 din legea nr. 514/2003, modificată prin Legea 246/2006, raportate la dispozițiile art. 60 alin. 1 și 2 din Statutul profesiei de consilier juridic, art. 31 și art. 117 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu referire la faptul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, în condițiile prevăzute de art.25 și 26 din Codul Muncii
Dispozițiile legale, invocate și incidente, respectiv Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în 2004 care în art. 29 alin 1 lit c și d, prevăd că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
În perioada 2004-2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OG 92/2004 aprobată cu modificări și completări prin legea 76/2005 și prin OG 2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea 417/2006.
Legea 188/1999 a fost modificată și completată prin legea 251/2006.
S-a reținut că OG 6/2007, referitoare la unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, în art 3 stabilit că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii. Pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în executarea art 29 alin 1 lit. c și d din Legea 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului fie Guvernului.
Ori în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, reclamantele au susținut că sunt funcționari publici, iar potrivit art. 3 din Legea 188/1999 republicată, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Au mai arătat că suplimentul postului și suplimentul treptei au fost suspendate succesiv pentru anii 2005-2006, iar pentru anii 2007-2008 suspendarea prev. de OUG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006 nu a mai fost menționată.
Recurentele reclamante au arătat că neacordarea drepturilor solicitate conduce la apariția unor discriminări între funcționarii publici al căror statut general este reglementat de Lg.188/199 republicată, cu modificările și completările ulterioare, contravenind dispozițiilor art.16 din Constituția României republicată, potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
Examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă în speță și situația de fapt, se rețin următoarele:
Reclamantele au solicitat obligarea pârâtelor la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare începând cu data numirii în funcție și până la data de 14.02.2006, cu motivarea că aceste drepturi sunt prevăzute de art.29 alin.1 lit. c și d din legea 188/1999.
Au precizat reclamantele că aceste drepturi au fost suspendate în anii 2005 și 2006, dar că ulterior, pentru anii 2007 și 2008, nu s-a mai dispus suspendarea textelor legale privind acordarea suplimentelor solicitate prin acțiune.
Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamantelor privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.
În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia în bugetul instituției nu au fost alocate sumele necesare plății suplimentelor, Curtea arată că:
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt element component al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantele ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamantele au fost private de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că a avut loc o încălcare și a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va da prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil,în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
Dacă s-ar admite teza îmbrățișată de prima instanță, conform căreia neadoptarea unei reglementări subsidiare ulterioare, pentru concretizarea dreptului, ar conduce la imposibilitatea acordării acestuia de către autoritățile angajatoare sau de către instanțele judecătorești sesizate, ar însemna ca reglementarea privind cele două categorii de drepturi salariale să fie în întregime iluzorii și teoretice.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
În speța de față, reclamantele au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, aceasta fiind titulara unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul ei la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamantelor s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantelor, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea în baza art. 312. va admite recursul formulat de reclamante, va modifica sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamantelor suplimentul postului în procent de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pe perioada 20.10.2005-14.02.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței nr.2453 din 02 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta să plătească reclamantelor suplimentul postului în procent de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pe perioada 20.10.2005-14.02.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
DF/ 2 ex/31.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie, Constantin Diaconu
