Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1398/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 10.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1398
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.12.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER:- -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către reclamanții și intervenienții în nume propriu, A, G, împotriva sentinței civile nr.431/CA/ 6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar 8979/CA/2007 în contradictoriu cu intimații Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General Al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului T, Ministerul Finanțelor Publice prin T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 20.11.2008, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 27.11.2008, când, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la 04.12.2008, iar pentru constituirea legală a completului a amânat pronunțarea cauzei, la 11.12.2008, parte integrantă din prezenta hotărâre, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.431 din 6 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, A, G, precum și cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienții, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului T și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Examinând acțiunea formulată de reclamanți și intervenienții în interes propriu, văzând poziția exprimată de pârâți, actele - probe aflate la dosar, precum și dispozițiile legale în materie, prevederile art.1, art.8, art.18 din Legea nr.554/2004, raportat la prevederile art. 28 din nr.OUG43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, invocate în susținerea cererilor, s-a constatat că este nefondată acțiunea, sens în care s-a respins având în vedere următoarele argumente care fac de prisos orice analiză cu privire la celelalte argumente, pe cale de excepție, invocate de pârâți.
Reclamanții și intervenienții sunt polițiști angajați în structurile, T aflate în subordinea pârâților - INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE.
Față de această stare de fapt le sunt aplicabile în ceea ce privește drepturile salariale prevederile nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor - reglementare specială care nu prevede sporul solicitat de reclamanți și intervenienți.
Reclamanții și intervenienții solicită acordarea unui spor de 30% din salariul de bază lunar invocând prevederile art. 28 din nr.OUG43/2002, (anterior abrogării acestor norme prin art.41 lit. e) din nr.OUG27 din 29.03.2006).
Însă, raportat la starea de fapt expusă, văzând că dreptul salarial solicitat de reclamanți și intervenienți a fost reglementat special pentru o altă categorie și anume ofițerii de poliție judiciară detașați la. categorie din care reclamanții și intervenienții nu fac parte, se constată că nu există temei legal în sensul admiterii acțiunii nici pentru trecut, dar nici pentru viitor, cum s-a solicitat prin acțiune și cererile de intervenție, față de abrogarea temeiului legal invocat.
Neavând dreptul prevăzut de lege privind cererea de acordare a sporului salarial solicitat nu are relevanță analizarea excepției prescripției dreptului la acțiune, nu există temei legal pentru solicitanții cauzei de față în prevederile care li se aplică lor - nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Nefiind pentru ei reglementat dreptul în sine nu se poate analiza nici momentul de când s-ar fi născut dreptul la acțiune, respectiv calculul celor trei ani de prescripție. Nu s-a născut acest drept pentru ei, ci pentru o altă categorie, anume ofițerii de poliție judiciară detașați la.
Neexistând pentru autorii acțiunii de față (reclamanți și intervenienți în interes propriu) reglementarea legală în favoarea lor a sporului solicitat, nu se poate analiza nici în sarcina cărei instituții dintre cele chemate în judecată ar putea fi sarcina plății căci nu mai are nici un sens o atare analiză juridică. (raportat la excepțiile lipsei calității procesuale pasive).
Mai este de semnalat faptul că principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în situații identice și acest principiu nu este încălcat dacă există un tratament diferit între indivizi care nu sunt egali în drepturi, iar dispozițiile Codului Muncii, act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, stabilesc faptul că poate exista o diferență de tratament ca urmare a detașării unei persoane, justificată de modificarea raporturilor de muncă. Egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (Decizia Curții Constituționale nr. 697/20.12.2005).
De asemenea, în același sens este și practica constantă a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care, soluționând petiții având ca obiect constatarea discriminării existente între salarizarea polițiștilor judiciariști care-și desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor județene de poliție și cei din categoria ofițerilor de poliție judiciară detașați la.A, a constatat că între cele două categorii: "nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată."; în acest sens s-au pronunțat Hotărârile cu nr.271/05.09.2007, nr.419/27.11.2007 și nr.418/28.11.2007.
Astfel, a reținut că: "diferențierea de salarizare nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, care nu au caracter discriminatoriu. împotriva corupției, ca scop legitim, trebuie și este susținută de un corp de profesioniști care au nevoie de condiții speciale în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor și salarizarea lor. Din acest punct de vedere existența unor diferențieri în ceea ce privește nivelul salarizării reprezintă expresia manifestării necesității metodelor de atingere a scopului legitim al."
Văzând toate cele prezentate supra s-a respins ca neîntemeiată atât acțiunea principală formulată de reclamanți, cât și cererile de intervenție în interes propriu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și intervenienții și au solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii și a cererii de intervenție astfel cum au fost formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată următoarele:
În aprecierea stării de fapt, instanța de fond nu a considerat că există discriminare, deși situația lor ca polițiști, angajați ai, ofițeri și agenți de poliție în cadrul structurii teritoriale, respectiv în cadrul T, a fost prezentată în paralel cu situația polițiștilor detașați la.
S-a arătat că numai polițiștilor detașați la. în calitate de ofițeri de poliție judiciară li s-a cuvenit sporul de 30 %, fapt care contravine dispozițiilor nr.OG137/2000; că au aceleași atribuții cu ofițerii de poliție judiciară detașați la. chiar dacă actele normative ce le reglementează activitatea sunt diferite, că își desfășoară activitatea de cercetare sub supravegherea procurorilor, la fel cum polițiști detașați la. își desfășoară activitatea de cercetare sub supravegherea procurorilor, cauzelor fiind la fel de complexe și presupunând o periculozitate extremă.
Discriminarea constă în faptul că, în condiții de muncă egală, ar trebui să beneficieze de drepturi egale.
Instanța de fond nu a realizat o argumentare credibilă întrucât nu a analizat acțiunea prin prisma tuturor temeiurilor invocate, inclusiv norme ale dreptului internațional.
Considerentele instanței de fond, limitate la câteva aliniate, au avut în vedere doar motivele din întâmpinări, nu și hotărârea nr.219/01.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Nici unul dintre argumentele cenzurate anterior și de Consiliul, nu au convins instanța de fond, și anume:
A) Actele normative care reglementează activitatea lor față de ofițerii detașați la. sunt diferite, însă sub aspect practic, din punct de vedere al atribuțiilor, al coordonării, supravegherii și controlului, se află în situație analogă;
B) Complexitatea cauzei și periculozitatea socială ridicată în ce privește infracțiunile care fac obiectul de activitate al celor două direcții;
C) Având în vedere Decizia Curții Constituționale a României nr.69/1994 potrivit cu care tratamentul diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul egalității - nu se justifică un tratament diferit întrucât nu se atinge un grad suficient de justificare obiectivă și rezonabilă de natură a induce distincții sub aspect salarial;
D) Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a concluzionat că există o diferențiere salarială nejustificată, astfel încât, deși scopul urmărit de legiuitor a fost legitim, metoda de atingere a acestui scop nu a fost adecvată, legiuitorul revenind asupra inegalității prin nr.OUG27/2006 pentru înlăturarea tratamentului salarial discriminatoriu.
Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, Inspectoratul de Poliție al Județului T și Ministerul Internelor și Reformei Administrative au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală. Pe cale de excepție, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului T, a invocat lipsa calității procesuale pasive, având în vedere că reclamanții și intervenienții nu fac parte din structura acestei instituții ci din structura Inspectoratului general al Poliției Române. Pe fond, intimatul arată că reclamanții și intervenienții nu au dreptul să beneficieze de sporul de 30 % din salariul de bază lunar, deoarece, nu sunt detașați în cadrul așa cum este cazul polițiștilor detașați la.
Recursul este fondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a pronunțat o sentință nelegală, prin aplicarea greșită a legii, caz de modificare a sentinței, conform art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de refuzul acordării către reclamanți și intervenienți - polițiști, angajați ai fiind ofițeri și agenți de poliție în cadrul structurii teritoriale a, respectiv în cadrul T - a sporului de 30 % prevăzut de art.28 din nr.OUG43 din 4 aprilie 2002. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție al Județului T, instanța constată că este neîntemeiată în condițiile în care. reclamanții au calitatea de angajați ai acestei instituții, în calitate de lucrători de lucrători de poliție judiciară, fiind fără relevanță faptul că reclamanții și intervenienții activează în cadrul Serviciului de Combatere a Organizate, structură care este subordonată, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Subordonarea reclamanților și a intervenienților, față de aceste structuri centrale nu înseamnă că nu fac parte și din cadrul T, de unde sunt și salarizate. În ceea ce privește fondul prezentului litigiu, instanța va reține că potrivit art.28 din nr.OUG43/2002, s-a prevăzut acordarea unui spor de 30 % pentru ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul Parchetului Național Anticorupție redenumit ulterior Direcția Națională Anticorupție. Pentru aceeași perioadă reclamanții și intervenienții nu au beneficiat de acest spor salarial. În raport de această situație de fapt, instanța a fost investită cu soluționarea prezentei cauze și de a stabili dacă există o discriminare de natură salarială între ofițeri de poliție judiciară detașați la. pe de o parte, și ofițerii și agenții de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în afara acestei structuri, pe de altă parte.
Prima instanță în mod nelegal a apreciat că reclamanții și intervenienții în calitate de lucrători de poliție judiciară, din cadrul T nu au dreptul să beneficieze de sporul de 30 %, deși prin natura funcției pe care o exercită desfășoară aceeași activitate cu ceilalți ofițeri de poliție judiciară, având aceleași atribuții.
Actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30 % doar anumitor ofițeri de poliție judiciară, conțin prevederi discriminatorii, ceea ce contravine prevederilor nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Instanța constată că o diferență de tratament produsă în temeiul unei legi poate fi discriminatorie, în măsura în care acea diferențiere de tratament nu este justificată obiectiv. Or, nici o dispoziție legală sau constituțională nu autorizează legiuitorul ordinar la promovarea unor acte normative cu încălcarea principiului discriminării.
Potrivit art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Referirile din acest text legal la "prevederile" care dezavantajează anumite persoane impune concluzia că această reglementare vizează inclusiv prevederile legale.
În același sens, art. 3 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, stabilește că "dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private -".
Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea consideră că o discriminare produsă printr-un text legal este supusă acelorași condiții ca și discriminările produse prin alte acte dau fapte.
În consecință, în opinia Curții, orice prevedere legală este discriminatorie dacă "dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane", în afara cazului în care aceste prevederi - "sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Date fiind aceste considerente, Curtea apreciază că orice diferență de salarizare impusă prin lege unor categorii de funcționari publici trebuie să fie justificată obiectiv de un scop legitim și să fie adecvată și necesară atingerii scopului legitim respectiv.
Sarcina dovedirii scopului obiectiv și a caracterului adecvat și necesar al diferenței de tratament revine instituției emitente a actului respectiv sau instituțiilor care aplică efectiv tratamentul diferențiat, în condițiile în care reclamanții dovedesc existența diferenței de tratament, astfel cum impune art. 20 alin. 6 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000, conform căruia "persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice."
De asemenea, art. 27 alin. 4 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 prevede că "persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În fața instanței se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice."
În același sens, Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000, de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă - act normativ obligatoriu pentru Statul Român de la data aderării la Uniunea Europeană, 1.01.2007 - prevede la art. 10 alin.1 că "statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemul juridic propriu, astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea în ceea ce o privește a principiului egalității de tratament și prezintă, în fața unei jurisdicții sau a unei alte instanțe competente, fapte care permit prezumția existenței unei discriminări directe sau indirecte, îi revine pârâtului sarcina de a dovedi că principiul egalității de tratament nu a fost încălcat."
Cum în prezenta cauză nu a fost dovedită existența scopului obiectiv și caracterul adecvat și necesar al diferențierii de salarizare criticată de reclamant, Curtea constată caracterul discriminatoriu al dispozițiilor legale care consacră această diferențiere.
Pentru aceste considerente, instanța constată că recursul declarat de reclamanți și intervenienți este întemeiat și urmează ca în temeiul prevederilor art.312 pct.3 din Codul d e procedură civilă să-l admită, modifică sentința și admite acțiunea reclamanților și cererea de intervenție și obligă pârâții să plătească reclamanților și intervenienților drepturile bănești reprezentând sporul de 30 % din indemnizația de încadrare lunară de la 1 septembrie 2002 până în prezent, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală, iar pe pârâtul, să aloce pârâtului sumele solicitate pentru a fi plătite reclamanților și intervenienților.
Văzând și dispozițiile prevăzute de art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și intervenienții în nume propriu, A, G, împotriva sentinței civile nr.431/CA/ 6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar 8979/CA/2007.
Modifică sentința și admite acțiunea și cererea de intervenție formulată de reclamanții și intervenienții mai sus menționați împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului T și Ministerul Economiei și Finanțelor, și în consecință:
Obligă pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului T să plătească reclamanților și intervenienților drepturile bănești reprezentând sporul de 30 % din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 01.09.2002 și până în prezent, în raport de intervalul de timp lucrat efectiv de fiecare reclamant și intervenient, actualizate cu indicele de inflație și până la achitarea efectivă a sumei, și pe viitor.
Obligă pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului T să plătească reclamanților și intervenienților dobânda legală calculată pentru sumele solicitate, de la data la care trebuia acordat lunar sporul și până la achitarea efectivă a sumelor.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare plății acestor sume.
Obligă pârâții la plata către reclamanți și intervenienți a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.XII.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/13.01.09
TEHNORED:/14.01.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Claudia, Petruța Micu
