Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 140/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 140/
Ședința publică de la 21 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, -, -, I-, recurent, G, - -, G, cu sediul ales pentru counicarea catelor de procedură în F,B-dul - nr. 36,. 5 la Cabinet Avocatură -, împotriva sentinței nr. 746 din data de 29 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții, -, -, I-, recurent, G, - -, G, și intimații MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PRIN V și MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, recurenții nu au timbrat recursul declarat deși li s-a pus în vedere prin citația emisă pentru termenul de astăzi, iar aceștia au depus la dosar note de concluzii scrise,după care;
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin cererea formulată, reclamanții, -, -, I-, recurent, G, - -, G, și înregistrată sub nr-, la Tribunalul Galați - Secția Comercială, Maritimă și Fluvială și de Contencios Administrativ, au chemat în judecată pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al județului V și Ministerul Finanțelor Publice,solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând primă de vacanță pe anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate pentru perioada 01.01.2005-31.12.2005 în cuantum de până la 20% din salariul de bază actualizate cu rata inflației la data efectuării plății, cu obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a vira Ministerului Administrației și Internelor fondurile necesare pentru plata sporului de fidelitate.
Prin sentința nr. 746 din data de 29 noiembrie 2007, Tribunalul Vranceaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a respins cererea de chemare în garanție față de acesta, formulată de pârâtul
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, I-, recurent, G, - -, G, cu sediul ales pentru counicarea catelor de procedură în F,B-dul - nr. 36,. 5 la Cabinet Avocatură -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al județului V și Ministerul Finanțelor Publice.
A obligat pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al județului V să plătească reclamanților primele de vacanță aferente anilor 2004-2006, actualizate.
A respins pretențiile reclamanților privind acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2005. și a obligat V și Ministerul Administrației și Internelor la plata cheltuielilor de judecată de 2.350 lei către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe în termenul prevăzut de lege au declarat recurs reclamanții, -, -, I-, recurent, G, - -, G, cu sediul ales pentru counicarea catelor de procedură în F,B-dul - nr. 36,. 5 la Cabinet Avocatură -, solicitând admiterea recursului,modificarea în parte a sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii cu privire și la plata sporului de fidelitate.
Recursul este netimbrat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din. Nr. 146/1997 cu privire la taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege și se taxează diferențiat.
Conform dispozițiilor art. 11 din aceeași lege, cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul acțiunilor și cererilor evaluabile în bani sau din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță.
Dispozițiile art. 20 al. 1 și 2 din aceeași lege prevăd că taxele se plătesc anticipat iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost achitată la înregistrarea cererii, se va pune în vedere petentului achitarea ei până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii potrivit dispozițiilor art. 20 al. 3 din aceeași lege.
Art. 1 din OG32/1995 a instituit timbrul judiciar, care se aplică acțiunilor și cererilor de competența instanțelor judecătorești.
Potrivit dispozițiilor art. 9 al. 1 din această ordonanță, cererile pentru care se datorează timbru judiciar calculat potrivit dispozițiilor art. 3 al. 1 și 2 nu vor fi primite sau înregistrate dacă nu vor fi timbrate corespunzător.
În cazul nerespectării acestei obligații se prevede în art. 9 al. 2 din ordonanță, se va proceda conform prevederilor în vigoare referitoare la taxa judiciară de timbru, respectiv potrivit dispozițiilor art. 20 al. 2 și 3 din. Nr. 146/1997.
Din verificarea actelor dosarului rezultă că recurenților li s-a pus în vedere inițial prin citația emisă pentru termenul din 11.02.2008 să timbreze cererea de recurs cu 2 lei taxă timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Cum recurenții nu au achitat taxa judiciară de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, așa cum li s-a pus în vedere, urmează ca potrivit dispozițiilor legale menționate să se dispună anularea recursului declarat ca insuficient netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Anulează recursul declarat de reclamanții, -, -, I-, recurent, G, - -, G, cu sediul ales pentru counicarea catelor de procedură în F,B-dul - nr. 36,. 5 la Cabinet Avocatură -, împotriva sentinței nr. 746 din data de 29 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. și tehnored. /10.03.2008
Fond:
Președinte:Angelica CiobotaruJudecători:Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile, Vasile Susanu