Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 140/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 140/CA
Ședința publică din data de 24 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurenții reclamanți, -, cu domiciliul procesual ales în T,-, jud.T, împotrivaSentinței civile nr.1843/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ tulcea, cu sediul în T,-, jud. T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază obiectul cauzei, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual. Învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, scutit de plata taxei judiciare de timbru, la dosarul cauzei intimata pârâtă a depus întâmpinare; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios - administrativ de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 1861/88/23.12.2009 reclamanții, -, au chemat în judecată pe pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă T, pentru a pentru a fi obligată la plata drepturilor bănești reprezentând sporuri privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și respectiv privind suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, în baza art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 1 ianuarie 2004, în funcție de data angajării pentru fiecare funcționar public în parte, sumă actualizată cu indicele de inflație până la efectuarea plății efective, precum și acordarea lor în continuare.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâta a comunicat că nu se pot plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituției, capitole cu această destinație, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 1 ianuarie 2004 cât și pe viitor, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziții pentru perioada 2004 - 2006.
Se mai învederează că nici executivul, și nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalității suspendării succesive a actului normativ revine instanței, sub sancțiunea denegării de dreptate, și nu Curții Constituționale.
Reclamanții au subliniat că normele legale de suspendare contravin art. 41 și art. 53 din Constituție pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică dar contravin și art. 16 alin. 1 din Constituție pentru că se creează o situație de discriminare față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă și art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se și art. 1 din Protocolul adițional la. în condițiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanță, respectiv un bun în înțelesul protocolului.
Au precizat că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripției extinctive ce și-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se și dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. i) din nr.OUG 137/2000 întrucât se creează discriminare față de categoriile de funcționari publici ce au câștigat aceste drepturi.
În drept au fost invocate dispozițiile Constituției României, Legii nr. 53/2003; Legii nr. 188/1999, republicat și actualizată; Decretul nr. 167/1958; Legea nr. 554/2004; OUG nr. 137/2000.
Legal citată, pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă T, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât legea nu reglementează procentul de acordare a celor două drepturi salariale.
Prin Sentința Civilă nr. 1843/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut, în esență, că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
In perioada 2004 - 2006, dispozițiile cuprinse la literele c) și d) din textul legal menționat au fost suspendate prin acte normative succesive: nr.OUG 92/2004, Legea nr. 76/2005, nr.OUG 2/2006 și Legea nr. 417/2006.
Deși este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit și cuantumul sporurilor în discuție sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabilește în raport cu treapta de salarizare.
In aceste condiții, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competența Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.
In consecință, este atributul exclusiv al Administrației să execute în concret prevederile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999 și care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispozițiilor de suspendare nu este relevant în speță pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale și nu existența acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-și efectele și în continuare.
Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamante, instanța nu are competența de a determina ea însăși întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Prin urmare, funcționarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acționeze în sensul determinării Administrației să-și îndeplinească atribuțiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăților acestora.
Este lipsit de eficiență că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condițiile în care Administrația persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunțată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.
De asemenea, chiar dacă se verifică o situație discriminatorie în raport cu alți funcționari publici ce au obținut hotărâri judecătorești prin care s-au admis acțiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, așa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.
In măsura în care intervine Administrația și în îndeplinirea atribuțiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituția pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanții și ceilalți funcționari publici au dreptul, nimic nu îi împiedică pe reclamanți să promoveze o altă acțiune, fără a intra în discuție o autoritate de lucru judecat.
Împotriva sentinței menționate au declarat recurs reclamanții care au criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
Recurenții au susținut următoarele motive de recurs:
- Hotărârea dată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, deoarece uplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG nr.6/2007, text in temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice si ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări. In art. 37 alin.3 teza ultima din OG nr. 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
- Instituirea celor două tipuri de sporuri salariale are menirea să asigure funcționarului public venituri suficiente din activitatea pe care o desfășoară in funcția publică pentru a compensa multiplele incompatibilități ale funcției publice, instituite prin Legea nr. 161/2003. Astfel, in contextul severelor incompatibilități prevăzute de lege, acordarea drepturilor reclamate in cauză nu este numai in interesul particular al funcționarilor publici ci are in vedere si un interes de ordin general vizând funcționarea eficientă a instituțiilor statului cu personal de o buna calitate profesională si umană.
- ste inadmisibil ca un drept instituit in mod necondiționat de lege să nu fie recunoscut si aplicat de cei cărora li se adresează norma legală. Este contrar noțiunii de,stat de drept" consacrată in Constituția României (art. 1 alin 3) ca o lege sa aibă caracter formal. Legea trebuie interpretată in sensul aplicării ei, si nu al neaplicării pe motiv că nu este suficient de clară sau de îndestulătoare, principiu care se regăsește si in articolul 3 din Codul Civil. Așa cum in mod corect retine si instanța de fond in considerentele ce au stat la baza pronunțării hotărârii, drepturile solicitate reprezentând suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare reprezintă un bun in sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale.
- n mod total eronat au procedat unele instanțe care au respins acordarea acestor categorii de sporuri motivat de faptul că legiuitorul nu a reglementat expres cuantumul acestora sprijinindu-se in acest sens si pe un punct de vedere al ICCJ. unctul de vedere exprimat de ICCJ nu poate fi considerat nici izvor de drept nici jurisprudență atâta timp cât nu a fost formulat un recurs in interesul legii care să fie si admis.
De altfel, in cuprinsul Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici există mai multe categorii de sporuri care pot fi acordate, cum sunt sporul de audit sau sporul de in cuantum de 25% cuantumuri maxime ce pot fi luate in considerare si in cazul sporurilor solicitate de reclamanți.
Lipsa reglementarii exprese a cuantumurilor acestor sporuri nu poate fi imputată in nici un fel funcționarilor publici ci din contra celora care aveau obligația acordării acestora. Mai mult decât atât Guvernul României prin multitudinea de ordonanțe emise in vederea suspendării acestor drepturi nu a încercat in nici un fel sa elimine acordarea acestora, ci a prorogat acordarea lor pana la 01.01.2007, după care a renunțat si la aceasta măsură. S-a ajuns astfel la golirea de conținut a unei legi adoptate de Parlamentul României încălcându-se astfel cele mai elementare norme de drept.
- In ceea ce privește acordarea acestor sume in continuare opinează că sunt îndreptățiți la plata lor atâta timp cat avem calitatea de funcționari publici iar aceste drepturi sunt prevăzute de lege.
In aceste condiții, prin nerecunoașterea drepturilor ce decurg din textele de lege invocate, consideră recurenții ca este încălcat principiul egalității in drepturi consacrat de art. 16 din Constituția României, republicata, si principiul egalității de șanse prevăzut de art. 39 alin.1 lit. d din Legea nr. 53/2003.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.
Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate în susținerea motivelor de recurs dar și potrivit art.3041din codul d e procedură civilă și în raport de interpretarea dată de instanța supremă dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Prin Decizia nr.20 din 21 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Având în vedere că, potrivit art.329 alin.3 Cod de procedură civilă, decizia pronunțată de instanța supremă este obligatorie, iar soluția instanței de fond este în acord cu această interpretare, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul în contencios administrativdeclarat de recurenții reclamanți, -, cu domiciliul procesual ales în T,-, jud.T, împotrivaSentinței civile nr.1843/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ tulcea, cu sediul în T,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
jud.fond:
tehnored.dec.jud. - -
2 ex/31.03.2010
25 Februarie 2010
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena
