Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1406/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1406
Ședința publică de la 18 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Canțăr
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 198 din data de 23 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat contestatorul și consilier juridic pentru intimații Ministerul Apărării și Statul al Forțelor, lipsind intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Contestatorul depune precizări.
Reprezentantul intimaților învederează că nu solicită acordarea unui termen în vederea observării acestora.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra contestației.
Contestatorul solicită admiterea contestației potrivit prevederilor art. 317
Consilier juridic pentru intimați solicită respingerea contestației ca nefondată
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin sentința nr.696 din 31 octombrie 2007, Tribunalul Olta respins acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării și Statul al Forțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a respins cererea de chemare în garanție a MFP și s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de către pârâtul MEF.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că temeiul legal al cererii, respectiv art. 10 din Legea nr. 80/1995 a fost abrogat prin art. 86 din OG 73/1999.
In acest mod s-a stabilit și prin decizia nr.55 din 4 iunie 2007 emisă de Secțiile Unite ale ICCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General și s-a apreciat că persoanele ce au calitatea de cadre militare în activitate și au fost decorate prin Ordinul " Meritul Militar" clasele I - III și care beneficiau de reducerea impozitului pe venit cu 50 - 30%, conform art. 10 din legea nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare, dispoziția legală a fost abrogată cu caracter definitiv prin OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
S-a avut în vedere și faptul că Legea 571/2004 privind Codul Fiscal al României nu menține dreptul pretins de reclamant.
Împotriva sentinței Tribunalului Olta declarat recurs reclamantul.
În motivele de recurs formulate s-a arătat că instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor legale aplicabile în speță, că OG 73/1999 a fost abrogată, situație în care se reiau facilitățile prevăzute în Legea 80/1995.
Prin decizia nr.198 din 23 ianuarie 2008, Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursul reclamantului.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de ofițer activ în Ministerul Apărării Naționale în perioada mai 2003 - martie 2006 la UM 02628 C și i s-a conferit semnul onorific "În Serviciul Armatei", însemn care a substituit ordinul " Meritul Militar Clasa I".
Reclamantul a apreciat că poate beneficia de prevederile art. 9 și 10 din Legea 80/1995, în sensul acordării de reduceri sau scutiri la impozitul pe venit, întrucât OG 73/1999, care a abrogat beneficiul drepturilor cuprinse în textele de mai sus, a fost respinsă prin Legea 206/2002.
Instanța de fond corect a soluționat cauza, reținând că începând cu data abrogării prevederilor art.10 din Legea 80/1995 ofițerii nu mai beneficiază de reducerea impozitului pe salariu.
Potrivit art.86 liniuța a noua din OG 73/1999 s-au abrogat prevederile art.9 lit.c și art.10 din Legea 80/1995, privind statutul cadrelor militare.
Textul abrogat se referea la acordarea de scutiri sau reduceri la impozit pe venit, pentru cadrele cuprinse în sfera de reglementare a Legii 80/1995.
OG 73/1999 a fost abrogată expres prin OG 7/2001.
Astfel, în art.85 alin.1 lit.a din OG 7/2001 se prevede că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă prevederile OG 73/1999.
Ulterior, OG 73/1999 a fost respinsă de către Parlamentul României.
În cauza de față nu-și găsesc aplicabilitate prevederile art.62 alin.3 teza finală din Legea 24/2000.
În speță, teza supusă analizei nu se încadrează în textul reținut de judecătorul fondului, în sensul că acesta a apreciat că fac excepție de la caracterul definitiv al abrogării ordonanțele guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament.
Aceasta deoarece la data adoptării legii de respingere a OG 73/1999, ordonanța era abrogată și în consecință ea nu mai exista din punct de vedere juridic.
În acest context, se impune să precizăm că ordonanța guvernamentală face parte din categoria delegării legislative sau a legislației delegate, reglementate de art.115 din Constituția României, situație în care ordonanța are aceeași putere ca și legea pe perioada cât ea este în vigoare.
OG 73/1999 a fost abrogată prin OG 7/2001, deci printr-un act normativ cu aceeași putere juridică, încetându-și astfel aplicabilitatea ca efect al abrogării.
Împrejurarea că ulterior abrogării s-a adoptat și o lege de respingere a OG 73/1999 nu poate să conducă la repunerea în vigoare a normelor pe care ordonanța le abrogase, întrucât legea de respingere nu constituie o reglementare propriu-zisă.
În situația respingerii unei ordonanțe, Parlamentul înlătură doar reglementarea instituită anterior prin ordonanța respinsă, însă în cazul OG 73/1999 dispozițiile erau deja înlăturate prin abrogarea acestora de către OG 7/2001.
Abrogarea este o modalitate de încetare a ființei juridice a unui act normativ și prin OG 7/2001 au încetat orice efecte juridice ale OG 73/1999, în timp ce respingerea unei ordonanțe constituie o infirmare a politicii legislative.
Așa cum s-a exprimat în doctrina de specialitate, dacă domeniul reglementării abrogate, prin ordonanța respinsă a format obiectul unei reglementări anterioare, prezumția repunerii ordonanței ce abrogase acea reglementare nu se justifică, întrucât chiar din ipoteza textului rezultă că ordonanța abrogată nu a mai fost supusă legiferării.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere, ca urmare a respingerii, prin lege, a unei ordonanțe abrogate s-ar ajunge la ipoteza legiferării negative, întrucât s-ar legifera negativ într-un domeniu deja existent
Având în vedere considerentele decurgând din textul art.62 al Legii 24/2000, precum și cele care izvorăsc din teoria ordonanței guvernamentale, Curtea a constatat că judecătorul fondului a dat o corectă interpretare prevederilor legale aplicabile în materia abrogării unei norme de drept.
Dispozițiile art.62 alin.3 teza finală au caracter de excepție, iar excepțiile sunt de strictă reglementare și aplicabilitate.
În afara acestor argumente din care rezultă că abrogările succesive au fost irevocabile, urmează a se avea în vedere prevederile art.1 alin.3 din Codul fiscal, lege în vigoare la data introducerii acțiunii.
Chiar dacă ar mai fi fost în vigoare prevederile art.10 din Legea 80/1995, privind statutul cadrelor militare, facilitățile respective nu se mai puteau acorda, pentru că nu sunt prevăzute în Codul fiscal.
Codul fiscal stabilește cadrul legal pentru impozitele și taxele prevăzute la art.2, între acestea figurând și impozitul pe venit.
și scutirile sunt, în cazul impozitului pe venit, expres și limitativ prevăzute în Codul fiscal, ele fiind de strictă interpretare.
În titlul III Impozitul pe venit - Cod fiscal reglementează contribuabilii, sfera de cuprindere a impozitului, veniturile neimpozabile și veniturile din salarii etc.
Din prevederile art.55 alin.2 lit.c, rezultă că dreptul de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi sunt asimilate salariilor, veniturile din salarii se impozitează cu o cotă de 16%, așa cum reiese din prevederile art.43 Cod fiscal.
Din examinarea prevederilor Titlului III al Codului Fiscal privind impozitul pe venit, se constată că legiuitorul nu a prevăzut nici un fel de facilitate pentru cadrele militare sau cele asimilate decorate.
În conformitate cu prevederile art.1 alin.3 din Codul fiscal, lege care reglementează impozitele și taxele și precizează contribuabilii, în materie fiscală dispozițiile acestui cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, iar în caz de conflict între acestea se aplică dispozițiile Codului fiscal.
Suntem așadar în prezența unei reglementări exprese, privind prevalența unei norme de drept, în raport cu altă normă.
De altfel, teza din art.1 alin.3 Cod fiscal se regăsește în principiile generale de aplicare a normei de drept în timp, consacrată în legislația civilă română.
Astfel, în cazul unui conflict între o normă specială, cuprinsă într-o lege specială și o altă normă specială cuprinsă într-o lege generală prevalează norma specială din legea ulterioară.
Așadar, prevalează în speță norma specială de natură fiscală cuprinsă în Codul fiscal.
Întrucât această lege nu conține reglementări privind reducerea sau scutirea impozitului pe venit pentru persoanele decorate, urmează că facilitățile cuprinse în Legea 80/1995 nu mai sunt aplicabile începând cu 1 ianuarie 2004, data intrării în vigoare a Codului fiscal.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul.
În motivarea contestației în anulare, reclamantul a adus critici modului de soluționare al recursului, arătându-se că decizia nr.55/2007 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ nu are putere obligatorie, deoarece s-ar nesocoti supremația legii, respectiv prevederile Legii 24/2000.
S-a mai arătat că s-a omis a se examina practica judiciară aflată la dosarul cauzei.
În drept au fost invocate prevederile art.317 și următoarele Cod pr.civilă, în sensul că instanța a omis să cerceteze din greșeală dacă motivul de casare invocat de pârâtă are temei legal.
În cauză s-a formulat întâmpinare de către intimat.
S-a arătat că aceasta nu se încadrează în prevederile art.317 Cod pr.civilă.
Contestația în anulare este neîntemeiată.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Art.317 Cod procedură civilă reglementează două motive de contestație în anulare, fiind numită și contestația în anulare de drept comun.
Astfel, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, dacă procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legale sau dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Contestatorul nu a invocat nici unul dintre aceste motive.
Criticile formulate privesc modul de soluționare al motivelor de recurs, ori pe calea contestației în anulare nu se poate pune în discuție dezlegarea dată în soluționarea fondului recursului.
Pe calea contestației în anulare nu se poate face o nouă judecată, prin care să se analizeze motivele de recurs.
Cauza contestației în anulare o constituie nelegalitatea hotărârii atacate, dar numai în raport de deficiențele prevăzute limitativ și expres în art.317 Cod pr.civilă.
Întrucât recurentul reclamant nu a formulat nici una dintre criticile care sunt prevăzute în art.317 Cod pr.civilă, ci numai critici de fond, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, pentru a se admite contestația în anulare, aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 198 din data de 23 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/10.07.2008
Președinte:Elena CanțărJudecători:Elena Canțăr, Sanda Lungu, Costinel Moțîrlichie
