Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1412/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1412
Ședința publică de la 18 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Canțăr
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 480 din 05 martie 2008, pronunțată, de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenta reclamantă și intimatele pârâte și
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanță a cărei hotărâre se atacă potrivit art. 302 Cod procedură civilă și este scutit de plata taxei de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea promovată reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele și G, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să oblige pârâta la acordarea tichetelor de masă conform reglementărilor în vigoare sau plata contravalorii tichetelor de masă, calculate la valoarea din ziua acordării, respectiv de la 01.05.2007 și în continuare, actualizate.
În motivare a arătat că art. 1 alin. 1 și 2 din Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prevede faptul că salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a altor persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumit de angajator, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral de costuri de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru restul categoriilor de angajatori.
Pârâtele au depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
Prin sentința nr. 480 din 05 martie 2008, Tribunalul Gorja respins acțiunea reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanta este încadrată ca funcționar public de execuție la CAS G, fiind salarizată conform Legii nr. 188/99 privind statutul funcționarilor publici.
Numirea acesteia într-o funcție publică s-a făcut în temeiul unui act administrativ emis de o unitate administrativă.
Legea 142/1998 se referă la salariați încadrați în baza unui contract individual de muncă, astfel că funcționarii publici nu beneficiază de tichete de masă în baza acestei legi, ei au un statut special și nu au încheiate contracte individuale de muncă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A arătat recurenta că în situația în care nu se acordă tichete de masă funcționarilor publici are loc o discriminare în raport de celelalte categorii de salariați bugetari care primesc acest drept, că acordarea tichetelor constituie o măsură de protecție socială.
Recursul este nefondat.
Reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul
Statutul funcționarilor publici cât și actele normative de salarizare a acestora prevăd dreptul funcționarului public la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, prime și alte drepturi salariale fără a face referire la tichete de masă.
Legiuitorul nu stabilește imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tuturor salariaților tichete de masă, așa încât acordarea acestora rămâne la latitudinea sa în funcție de situația concretă din sistem și, în cazul instituțiilor publice, în măsura în care asemenea cheltuieli, sunt prevăzute în bugetul de stat.
Din redactarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, se constată că legea stabilește categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.
În plus menționează condiția unei prevederi în bugetul de stat a cheltuielilor corespunzătoare.
Potrivit rt. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordăîn limita prevederilor bugetului de statsau, după caz, ale bugetelor locale,pentru unitățile din sectorul bugetarși în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Ca urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului, condiționat de existența sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Sunt imperative dispozițiile art. 49 din Legea nr. 733/2001 a bugetului de stat pe anul 2002, potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și în Legea 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului referitoare la ivirea unei situații de discriminare câtă vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2002-2006 care interziceau acordarea acestor tichete au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Mai mult, referirea la alte categorii profesionale nu poate fi reținută pentru că aceste categorii au situații juridice diferite și se bucură de alte drepturi și obligații, iar salarizarea se asigură din bugete distincte. Dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României nu se regăsește acordarea tichetelor de masă, care reprezintă o situație specială în care legea a stabilit regulile după care angajatorii își exercită opțiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.
Actele normative privind acordarea tichetelor de masă, nu instituie un drept al salariaților, respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii condiționat de existența fondurilor bugetare.
In concluzie, dreptul pretins de reclamantă nu este un drept rezultând exclusiv din lege și aplicându-se prin efectul legii astfel că, în aceste condiții, instanța urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 480 din 05 martie 2008 pronunțată, de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
Tehnored./2 ex.
25.06.2008
Președinte:Elena CanțărJudecători:Elena Canțăr, Sanda Lungu, Costinel Moțîrlichie