Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 142/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 142/CA/2008
Ședința publică de la 06 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind recursurile declarate de pârâții INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ B și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ împotriva sentinței civile nr. 62/CA/09.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat, intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, intimat S PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) Drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare formulată de către intimata DGFP, iar recurentele solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că, în conformitate cu art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, recurentele solicită și judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor în contencios de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr- reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Institutul Național de Statistică B, Direcția Județeană de Statistică S și Ministerul Finanțelor Publice să fie obligați prin hotărâre judecătorească la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2001- 2006, raportat la perioada efectiv lucrată, actualizată cu indicele de inflație de la data la care este datorată și până la data plății efective. În motivarea cererii se arată că reclamanta în calitate de funcționar public beneficiază de aceste drepturi în temeiul dispozițiilor art. 34 din 188/1999 și că suspendarea succesivă a plății este nelegală și contrară Codului muncii și Constituției.
Pârâții Institutul Național de Statistică și Direcția Județeană de Statistică a formulat cerere de chemare în garanție față de Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca în cazul admiterii cererii să fie obligat să vireze sumele de bani necesare în vederea efectuării plății.
Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Sibiu prin sentința nr. 62/CA/9.10.2007 respins excepțiile lipsei timbrajului, lipsei procedurii prealabile, a prescripției acțiunii, lipsei calității procesuale pasive și a admis acțiunea reclamantei obligând pârâții 1și 2 la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pentru anii 2001- 2006, raportat la perioada efectiv lucrată de reclamantă, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data la care este datorată și până la data plății efective. A fost respinsă cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice.
Prin considerentele expuse, instanța a reținut că reclamanta are aceste drepturi, dar nu au fost achitate deoarece plata a fost suspendată succesiv, suspendarea operând și asupra cursului prescripției. Suspendarea nu înseamnă că aceste drepturi au fost înlăturate, ci doar s-a amânat plata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâții Institutul Național de Statistică B și Direcția Județeană de Statistică S solicitând modificarea hotărârii și respingerea acțiunii. În drept s-au invocat prevederile art. 304 indice 1, 304 pct. 5, 7 și 9 Cod procedură civilă, iar recursul este scutit de plata timbrajului potrivit art. 17 din 146/1997.
Prin motivele de recurs se critică soluția instanței sub aspectul că dreptul de a solicita primele de concediu nu este actual atâta timp cât a fost suspendat prin dispoziții succesive. Totodată, recurentele au susținut că primele de vacanță reprezintă drepturi salariale suplimentare a căror stabilire și acordare intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului și nu reprezintă drepturi sau libertăți fundamentale al căror exercițiu să poată fi restrâns numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 53 din Constituția României.
Un alt motiv de recurs a vizat greșita soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților, lipsei procedurii prealabile și a prescripției dreptului la acțiune pentru primele de concediu aferente anilor 2001-2003.
Un alt motiv de recurs, privește nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, recurenții arătând că este în atribuția chematului în garanție să procedeze la elaborarea proiectului bugetului de stat, a legilor bugetare anuale și a legilor de rectificare a bugetului de stat și că acest minister are obligația de asigura și vira către Institutul Național de Statistică, fondurile necesare plății primelor de vacanță.
În sfârșit, un ultim motiv de critică se referă la nelegala actualizare în funcție de rata inflației a sumelor acordate.
Analizând sentința atacată sub aspectul motivelor de recurs, motive care sunt comune în cele două cereri de recurs formulate în cauză, Curtea constată următoarele:
Critica recurenților privind nelegala acordare a primelor de vacanță pentru perioada 2001-2006 nu este fondată. Astfel, se reține că reclamanta are calitatea de funcționar public. Această categorie de personal este salarizată în conformitate cu dispozițiile 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, OUG 192/2002, iar în prezent prin OUG 92/2004. Potrivit art.33 (2) din 188/1999, devenit art. 34 după republicare, funcționarii publici au dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. De asemenea, potrivit art. 4 (2) din OUG 192/2002 privind drepturile de natură salarială ale funcționarilor publici, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, iar în art. 23 din aceeași ordonanță se stabilește că funcționarii publici au dreptul la concediu de odihnă în condițiile legii. Ulterior, a fost adoptată OUG 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, (OF.108/2.03.2001), intrată în vigoare la data de 2 03 2001, care prevede prin art. III (1) că aplicarea art. 33(2) referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediu de odihnă din 188/1999 (OF.600/8 12 1999) cu modificările și completările ulterioare se suspendă până la 1 01 2002.
Prin 473/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002,(OF.784/11 12 2001), intrată în vigoare la data de 11 12 2001, în art. 12(4) se arată expres că termenele prevăzute la art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31. 12. 2002.
Prin 631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2003, (OF.863/29 11 2002), intrată în vigoare pe data de 29 11 2002 se prevede în art. 10 (3) că termenele stipulate la art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31 12 2003.
Ulterior, prin 507/2003, (OF.853/2 12 2003) intrată în vigoare la data de 5 12 2003, privind bugetul de stat pe anul 2004, prin art. 9 (7) se stabilește că termenele prevăzute în art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31 12 2004, iar prin art. 8 (7) din 511/2004, Legea bugetului de stat pe anul 2005, s-a prevăzut suspendarea acestor drepturi pana la data de 31 12 2005. Prin art. 5 (5) din 379/2005, Legea bugetului de stat pe anul 2006, se arata ca prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării în concediul de odihna se suspenda pana la data de 31 decembrie 2006.
Este adevărat că aplicarea prevederilor privind primele de concediu a fost suspendata prin acte normative succesive, dar această suspendare nu înseamnă abrogarea acestor texte legale. Suspendarea aplicării unor dispoziții legale dispusă de legiuitor din diferite considerente este o măsură cu caracter temporar, iar după epuizarea duratei suspendării textul legal redevine aplicabil în scopul pentru care fost edictat. Reclamanta a investit instanța de judecată la data de 13 06 2007, iar instanța a pronunțat hotărârea la data de 09 10 2007, dată la care s-a epuizat și suspendarea legală dispusă până la data de 31 12 2006.
Este adevărat că suspendarea plății acestor drepturi s-a dispus prin acte normative edictate conform dispozițiilor 24/2000 privind normele de tehnica legislative si potrivit art. 64 în care se prevede că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În aceasta situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată. Dar, este la fel de adevărat că același articol în aliniatul (2) stipulează ca la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintra de drept în vigoare. Acordarea daunelor-interese de către instanța este o dispoziție legală, deoarece, în temeiul dispozițiilor art. 1084 Cod civil, plata cu întârziere a drepturilor dă dreptul la despăgubiri calculate în funcție de rata inflației.
În consecință, acordarea primei de vacanță este un drept consacrat printr-o lege specială și chiar dacă aplicarea dispozițiilor legale a fost suspendată de legiuitor din anumite considerente, după epuizarea suspendării nimic nu împiedică instanța de judecată să acorde aceste drepturi în măsura în care se cuvin. În aceste condiții nu au relevanță nici deciziile pronunțate de Curtea Constituțională privind respingerea excepțiilor invocate.
Recursul nu este fondat nici în ce privește soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Institutul Național de Statistică B și a lipsei procedurii prealabile invocate de pârâți. Chiar dacă nu există la dosar un act scris prin care reclamanții să se fi adresat acestora în vederea obținerii dreptului solicitat prealabil sesizării instanței, cum nu se atacă un act administrativ individual ci refuzul nejustificat al pârâților de acordare a unor drepturi, în speță nici nu era necesară procedura prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 De asemenea, Curtea apreciază că prin admiterea acțiunii față de pârâtul Institutul Național de Statistică, instanța s-a pronunțat corect în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, motivat de împrejurarea că acest pârât are calitatea de ordonator principal de credite și are obligația de a asigura fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamanți.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de pârâți privind respingerea de către prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2001, 2002 și 2003, în cauză se constată că această excepție era întemeiată și trebuia admisă, față de prevederile art. 283 din Codul muncii, și față de data investirii instanței de judecată. Suspendarea plății primei de concediu pentru anul 2001 operat până la data de 1.01.2002, dată la care dreptul la acțiune a început să curgă, iar față de data formulării acțiunii, 13 06 2007, se constată că a intervenit prescripția dreptului la acțiune. Și pentru anii 2002 și 2003 a intervenit prescripția pentru aceleași considerente. Acest termen a fost calculat doar de la data încetării suspendării, însă apreciindu-se că legile bugetului prin care s-au dispus suspendările au produs efecte juridice doar pentru un an, cât au fost în vigoare, astfel că de la data ieșirii lor din vigoare, primele de concediu aferente anului respectiv puteau și trebuiau a fi cerute în următorii trei ani -termenul general de prescripție. Însă între timp a apărut OUG146/2007 prin care legiuitorul a înțeles să repună în drepturi funcționarii publici indiferent de faptul că au acționat sau nu în instanță în termenul legal de prescripție. Astfel, în art. 1 se arată că "ordonanța reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006.
Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe " funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale." Față de acest nou temei juridic soluția instanței de fond în ce privește acordarea drepturilor și pentru perioada anilor 2001-2003 apare ca legală și va fi păstrată.
Apariția actului normativ mai sus citat este de natură să facă de prisos și o chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere exprimarea clară, neechivocă a legiuitorului în sensul acordării drepturilor. Din această perspectivă motivul de recurs vizând respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, apare ca nefondat.
Nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9, 304 /1 Cod procedură civilă se va fi respinge recursul pârâților ca nefondat potrivit art. 312 al. 2 Cod procedură civilă și va fi menținută hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Institutul Național de Statistică B și Direcția Județeană de Statistică S împotriva sentinței civile nr. 62/CA/9.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu - secția Comercială și Contencios Administrativ în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored./2 ex/13.02.2008
Jud. fond:,
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru, Iosif Morcan
