Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 142/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 142

Ședința publică de la 10 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta domiciliată în comuna, jud. G, împotriva sentinței nr. 3160/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatele PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI av., lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul nu este timbrat.

Curtea pune în discuție excepția netimbrării recursului cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Reprezentantul intimatelor solicită anularea recursului ca netimbrat.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința numărul 3160/13.11.2008 Tribunalul Galația respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primăria com. și Primarul Com.

Pentru a hotărâ astfel instanța a reținut că prin Ordinul MAI nr. 496/28.07.2003 care a fost modificat si completat prin Ordinul MAI nr. 275/2002 privind dispozițiile referitoare la salarizarea personalului militar din Ministerul d e Interne, la punctul 8/2 din acest Ordin s-au aprobat normele privind efectuarea si plata orelor prestate peste timpul de lucru al personalului contractual prev. in anexa 2 din ordin, conform art. 111, art. 119 si art. 120 din Legea nr. 53/2003 si art. 9 din HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare.

Astfel, după pct. 9.1. din ordin, a fost introdus pct. 9.2 cu următorul conținut: "indemnizația de dispozitiv se acorda si personalului civil ce își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice".

Potrivit art. 199 din Legea 53/2003, munca suplimentara se compensează prin ore libere plătite in următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.

Potrivit art. 9 al. 2 din HG 281/1993, munca peste durata normala a timpului de lucru poate fi plătita numai daca efectuarea orelor suplimentare a fost dispusa de conducătorul unității respective fără a depăși 120 de ore anual.

A reținut tribunalul că deși reclamanta este funcționar public, nu a făcut dovada ca pe perioada de timp solicitata, aceasta a efectuat ore suplimentare si măsura a fost dispusa de conducătorul unității respective - paratul Primarul com..

Pe de alta parte, indemnizația de dispozitiv se acorda numai personalului militar si civil din instituțiile enumerate la art. 1 din Legea nr. 138/1999, iar nu întregului personal auxiliar din administrația publica.

In consecință, reclamanta nu a făcut dovada efectuării pe perioada solicitată a orelor solicitate, pentru a beneficia de sporul de dispozitiv, motiv pentru care in baza Legii nr. 138/1999, art. 9 din HG nr. 281/1993, pct. 9.2 din Ordinul MAI nr. 496/28.07.2003 a respins cererea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din. Nr. 146/1997 cu privire la taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecatorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege și se taxează diferențiat.

Conform dispozițiilor art. 11 din aceeași lege, cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul acțiunilor și cererilor evaluabile în bani sau din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță.

Dispozițiile art. 20 al. 1 și 2 din aceeași lege prevăd că taxele se plătesc anticipat iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost achitată la înregistrarea cererii, se va pune în vedere petentului achitarea ei până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii potrivit dispozițiilor art. 20 al. 3 din aceeași lege.

Art. 1 din OG32/1995 a instituit timbrul judiciar, care se aplică acțiunilor și cererilor de competența instanțelor judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 9 al. 1 din această ordonanță, cererile pentru care se datorează timbru judiciar calculat potrivit dispozițiilor art. 3 al. 1 și 2 nu vor fi primite sau înregistrate dacă nu vor fi timbrate corespunzător.

În cazul nerespectării acestei obligații se prevede în art. 9 al. 2 din ordonanță, se va proceda conform prevederilor în vigoare referitoare la taxa judiciară de timbru, respectiv potrivit dispozițiilor art. 20 al. 2 și 3 din. Nr. 146/1997.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că recurentului i s-a pus în vedere prin citație să timbreze cererea de recurs cu 2 lei taxă timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Cum recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar astfel cum i s-a pus în vedere, urmează ca potrivit dispozițiilor legale menționate să se dispună anularea recursului declarat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

ANULEAZĂ ca netimbrat recursul declarat de reclamanta domiciliată în comuna, jud. G, împotriva sentinței nr. 3160/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2009.

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

dr. - -

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

- -

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

- -

Grefier,

- -

Tehnred. 2 ex./ 19 Februarie 2009

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 142/2009. Curtea de Apel Galati