Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 142/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 07.12.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.142
Ședința Publică din 2 februarie 2010
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Pokker Adina
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurenta împotriva sentinței civile nr. 415/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția de Sănătate Publică C - S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C - S, la data de 03.04.2009 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Sănătate Publică C-S, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la acordarea suplimentului postului de 25%, suplimentului corespunzător treptei de salarizare de 25% și obligarea pârâtei la efectuarea acestor înscrieri în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de funcționar public în cadrul pârâtei și că este îndreptățiți să beneficieze de drepturile bănești, sub forma suplimentului postului de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25%, drepturi salariale ce au fost suspendate prin OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificările și completările prin legea 75/2005 și prin OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006 până la data de 31.12.2006; de asemenea,au arătat că această suspendare a drepturilor salariale este nelegală deoarece s-au încălcat principiul neretroactivității legii, conform disp. art. 1 din Codul Civil și art. 15 alin 2 din Constituția României și principiul specialității legii, Legea nr. 188/1999 privind Statul Funcționarilor Publici fiind o lege specială, care derogă de la legea generală, drepturile salariale în discuție luând naștere în temeiul Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, Legea 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare, Legea 554/2004 a Contenciosului Administrativ, cu modif. și completările ulterioare.
Prin sentința civilă nr. 415/20.05.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C - Sar espins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Direcția de Sănătate Publică C-
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege-.Reclamanta având calitatea de funcționar public, trebuie să fie salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d, din actul normativ citat.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/ 19.04.2003, publicată în MO în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare al funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv OUG. nr. 192/2002, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008. Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/ 16.05.2004, apoi prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin prevederile OG nr. 2/2006.
Deși Legea nr. 188/1999 prevede în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la litera d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare, fiind evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în seama Administrației, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, prin urmare, este atributul exclusiv al Administrației de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administrația, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
În lipsa unui act emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța de fond a constatat că nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.
Instanța de fond a reținut că pârâta nu poate fi obligată la plata suplimentelor salariale solicitate prin acțiune, înainte de stabilirea cuantumului acestora, motiv pentru care a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Prima instanță a reținut că stabilirea prin hotărâre judecătorească doar a dreptului reclamantei la plata acestor sporuri salariale, fără indicarea cuantumului, nu ar produce efectele juridice scontate, atâta timp cât nu s-ar putea executa hotărârea și nici efectua înscrierile cuvenite în carnetul de muncă al acesteia, iar pe de altă parte, s-ar pune problema admisibilității unei asemenea acțiuni, care nu ar fi decât o acțiune în constatare și, în condițiile stipulate în art.111 Cod procedură civilă,cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată cu obligarea pârâtei intimate Direcția de Sănătate Publică C-S la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază pe perioada 12.01.2007 - 30.01.2008 actualizată cu rata inflației până la data plății efective.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe prin care s-a respins acțiunea reclamantei privind plata drepturilor salariale solicitate anterior este nelegală și netemeinică întrucât nu a ținut de dispozițiile legale în vigoare respectiv de art. 31 litera c și d din Legea nr. 188/1999 republicată potrivit cărora funcționarii publici beneficiază de drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salariale. Chiar dacă aceste drepturi au fost suspendate prin acte normative succesive această suspendare nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv. Faptul că legea nr. 188/1999 nu cuprinde procentul acestor suplimente nu poate constitui un motiv pentru respingerea acțiunii reclamantei cu atât mai mult cu cât prin adresa nr. 8253/16.11.2007 aceasta împreună cu ceilalți funcționari publici din cadru autorității intimate au solicitat acesteia stabilirea procentului pentru cele două suplimente.
Respingerea cererii reclamantei privind plata drepturilor salariale menționate este de natură a aduce atingere art. 1 din Protocolul adițional I la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale întrucât aceste drepturi sunt drepturi de creanță și prin urmare în noțiunea de "bun" în sensul art. 1 Protocolul I la Convenție.
Recurenta mai solicită a se ține cont și de faptul că ceilalți funcționari publici din cadrul instituției intimate au avut câștig de cauze în acțiuni similare.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și următoarele pr.civ. Legea nr. - și Codul muncii și s-a depus în probațiune practică judiciară relevantă, copia plângerii prealabile înregistrată sub nr. 1265/25.02.2009, precum și cererea înregistrată sub nr. 8253/2007.
Prin încheierea nr. 1633/11.11.2009, pronunțată de Secția Litigii de Muncă și asigurări Sociale din cadrul Curții de APEL TIMIȘOARA, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și înregistrarea pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal având în vederea calitatea reclamantei de funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C-
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiile legale incidente, inclusiv art. 3041.pr.civ. Curtea constată că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Pretenția reclamantei, funcționar public în cadrul Direcției de Sănătate Publică C-S, privind plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % fiecare, pe perioada 12.01.2007 - 30.01.2008 a fost respinsă ca nefondată de Tribunalul C-S reținându-se prin sentința atacată că deși legea 188/1999 prevede în mod expres faptul că în compunerea salariului funcționarului public intră printre altele și suplimentul postului precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, totuși legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție și ca atare instanța nu poate să stabilească ea însăși întinderea sporurilor solicitate pentru că aceasta ar presupune încălcarea principiului separației puterilor în stat consacrat de art1 aliniatul 1 din Constituția României. Instanța de fond a mai reținut că stabilirea prin hotărâre judecătorească doar a dreptului reclamantei la plata acestor sporuri salariale fără indicarea cuantumului nu poate produce nici un fel de efecte juridice întrucât nu poate fi pusă în executare și nu se pot efectua înscrierile cuvenite în carnetul de muncă al acesteia.
Curtea reține că, problema de drept vizând posibilitatea acordării drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în temeiul art. 31 aliniatul 1 litera c și d din Legea nr. 188/199 republicată, a fost tranșantă definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii, nr. 20/21.09.2009 publicată în nr. 880/16.12.2009 a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 aliniatul 1 litera c și d din Legea nr. 188/1999 republicată în lipsa unei cuantificării legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut astfel că " în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare sunt în prezența doar a unei intenții a legiuitorului de a acorda funcționarilor publici două drepturi de natură salarială, intenție nefinalizată deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza cărora pot fi calculate".Nefiind creat astfel cadrul funcțional de acordare a drepturilor, acestea rămân doar "drepturi virtuale" iar acordarea pe cale judecătorească înseamnă fie obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat iar eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii aplicate prin analogie echivalează cu o substituire în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului.
Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că neacordarea acestor sporuri nu încalcă prevederile art. 1 din Protocolul I la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât nu suntem în prezența unui "bun" în înțelesul Convenției, câtă vreme nu se poate vorbi de existența unei "speranțe legitime" a reclamantei noțiunea care presupune fie o bază suficientă în dreptul intern fie confirmarea existenței sale printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale, or, drepturile salariale în discuție nu au o suficientă bază în dreptul intern în absența criteriilor legale de cuantificare a acestora.
Raportat la interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție dispozițiilor legale cuprinse la art. 31 aliniatul 1 litera c și d din Legea nr. 188/1999 prin decizia anterior menționată și ținând cont și de prevederile art. 329 aliniatul 3.pr.civ. potrivit cărora dezlegarea dată prin recursul în interesul legii asupra problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, Curtea reține că acțiunea reclamantei este neîntemeiată și ca atare hotărârea primei instanțe prin care s-a procedat la respingerea acțiunii acesteia pe considerentul lipsei cuantificării suplimentelor solicitate este temeinică și legală, ținând cont astfel de interpretarea dată prin recursul în interesul legii astfel încât se impune respingerea recursului ca neîntemeiat conform art. 312 aliniatul 1 Teza II - Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr. 415/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata Direcția de Sănătate Publică C -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Primă instanță: Tribunalul C - S- Judecător:
Red./09.02.20010 - Tehnored. / 24.02.2010/ 2 ex.
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Pokker Adina, Pătru Răzvan