Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 143/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 143/CA
Ședința publică din 13 aprilie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și declarat de recurenta-pârâtăDIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ- cu sediul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, R, -, -, - toți PRIN SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI-GRUPA SINDICALĂ - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1618/18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă și consilier juridic -, pentru intimații-reclamanți, în baza delegațiilor depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; totodată, învederează că recursul este motivat, scutit de taxă.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.
Consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, pentru motivele precizate și dezvoltate în cererea de recurs.
Consilier juridic -, pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, pentru motivele expuse în notele scrise depuse la dosar.
In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții, -scu, R, - și reprezentați de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în baza art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea la acordarea către reclamanți a sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă,începând cu data de 01.07.2005 și până în prezent, actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății pentru fiecare din persoanele semnatare, și acordarea pentru viitor a tichetelor de masă.
Reclamanții motivează că sunt funcționari publici ai instituției pârâte și membrii de sindicat și în baza adresei nr.22967/27.06.2008 au solicitat angajatorului plata sumelor cu titlu de tichete de masă de care trebuiau să beneficieze începând cu data de 01.07.2005.
Pârâta, prin adresa nr.22967/08.07.2008, a refuzat acordarea contravalorii tichetelor de masă, motivat de lipsa sumelor necesare în bugetul instituției.
Arată că, potrivit art.1 din Legea nr.142/1998 au avut și au în continuare dreptul să primească o alocație lunară individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, constituind o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă, iar neacordarea acestor tichete reprezintă încălcarea unei măsuri de protecție socială protejată de Constituția României (art.41 alin.2).
Reclamanții susțin că acordarea tichetelor de masă în funcție de voința angajatorului prin includerea sau nu a sumelor în buget, constituie o restrângere a dreptului la protecție socială în raport de alți salariați din sectorul bugetar.
În drept, au fost invocate disp. art.1 din Legea nr.142/1998, art.5 alin.1 din Legea nr.53/2003, art.41 din Constituție și art.109 din Legea nr.188/1999 republicată.
În susținerea cererii reclamanții au depus înscrisuri.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivând că disp. art.1 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație a angajatorului, ci o facultate, o posibilitate a acestuia de a recompensa munca prestată de reclamanți în limita prevederilor bugetului de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii.
Prin sentința civilă nr. 1618/18.11.2008 prima instanță a admis acțiunea, cu următoarele argumente:
Potrivit art.1 din Legea nr.142/1998 "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar pot primi alocația individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii".
Art.41 din Constituție prevede că "salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, precum și alte situații specifice".
În speță, reclamanții, în calitate de funcționari publici în cadrul instituției pârâte, sunt îndreptățiți să primească o alocație individuală de hrană sub forma unor tichete de masă, dreptul având natura unei protecții sociale.
Susținerea pârâtei că dispozițiile Legii nr.142/1998 constituie o facultate și nu o obligație a acordării tichetelor de masă solicitate, nu poate fi primită întrucât acordarea acestor drepturi în funcție de voința angajatorului constituie o restrângere a dreptului la protecția socială a reclamanților în raport cu alți salariați din sectorul bugetar.
Referitor la cererea privind acordarea tichetelor de masă pentru viitor, creanța nu îndeplinește condițiile de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând a fi influențată ulterior de modificări legislative sau alte raporturi de serviciu dintre părți.
Soluția a fost atacată cu recurs de către pârâtă.
Prin motivele de recurs se susține caracterul dispozitiv al normei care reglementează plata tichetelor de masă.
În drept se invocă art. 24 din legea nr. 379/2005, art. 40 din legea nr. 511/2004, art. 1 din legea nr. 148/1998.
Instanța a admis recursul cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din legea nr. 142/1998:"Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Deși textul stabilește doar posibilitatea de acordare a tichetelor de masă de către angajator, acesta este stimulat în sensul acordării tichetelor de masă, art. 8 din lege stabilind că "sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator, în limitele valorii nominale prevăzute laart. 3, sunt deductibile la calculul impozitului pe profit". Cu toate acestea, art. 1 alin. 2 din lege condiționează acordarea tichetelor de masă de limitele stabilite prin prevederile bugetului de stat sau ale bugetelor locale.
Prin legea nr. 507/2003 ( a bugetului de stat pe anul 2004), legea nr. 511/2004 (a bugetului de stat pe anul 2005) și legea nr. 379/2005 ( a bugetului de stat pe anul 2006) se stabilește că, în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare și inclusiv în activitățile finanțate integral din veniturile proprii înființate pe lângă unele instituții publice, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă.
În consecință, legea nr. 142/1998 stabilește că se pot acorda tichete de masă dacă limita bugetelor de stat sau locale o permite, și chiar și atunci, dacă există disponibilitate din partea angajatorului, norma fiind una dispozitivă.
Având în vedere că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului de acordare a tichetelor de masă, nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu de natură să nesocotească principiul egalității în drepturi garantat de către Constituție. Acest principiu presupune același regim juridic pentru situații identice, ori în speță instituțiile sunt diferite, bugetele acestora este diferit și statutul persoanelor încadrate în instituțiile bugetare este diferit. Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că principiul egalității în fața legii nu presupune o uniformizare, astfel că, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
Dreptul care face obiectul acțiunii nu este nici unul din cele enumerate de Constituție în art. 41 alin. 2 ca reprezentând o măsură de protecție socială. Mai mult, legile privind salarizarea funcționarilor publici nu prevăd un astfel de drept iar articolul ce face obiectul acțiunii nu a fost declarat neconstituțional.
Acordarea tichetelor de masă nu este nici un drept ocrotit și garantat de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, conform jurisprudenței constante a Curții, dreptul la un tratament egal neavând o existență independentă, el fiind indisolubil legat de exercitarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și de Protocoalele la aceasta.
Nu în ultimul rând trebuie subliniat că art. 1 din legea nr. 142/1998 face referire la "salariații" (din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome, sectorului bugetar, unităților cooperatiste, al altor persoane fizice sau juridice) angajați cu contract individual de muncă, ori reclamanții au statutul de funcționari publici, fiind numiți în condițiile legii, dispozițiile codului muncii fiind aplicabile numai în măsura în care nu contravin statutului funcționarului public. În concluzie, aceștia nu sunt "salariați" în sensul legii nr. 142/1998, nedesfășurându-și activitatea în temeiul unui contract de muncă. În ceea ce îi privește pe funcționarii publici, aceștia au putut beneficia de tichete de masă o perioadă scurtă de timp, pe perioada aplicării OUG nr. 245/2000 privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici (1 martie-13 decembrie 2001), această ordonanță fiind respinsă prin legea nr. 725/4 decembrie 2001.
În acest sens este și decizia nr. 14 din 18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii, funcționarii publici neputând beneficia de tichete de masă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul contencios administrativ și declarat de recurenta-pârâtăDIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ- cu sediul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, R, -, -, - toți PRIN SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI-GRUPA SINDICALĂ - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1618/18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Modifică în tot hotărârea, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.jud.-GR.
4ex./20.04.2009
Președinte:Nicolae StanciuJudecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga, Ecaterina Grigore
