Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 144/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 17.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.144
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.02.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanții, - -, G, G, -, de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI T și a chematei în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.851/14.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâții - intimați, având ca obiect plata drepturilor salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanți, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamanților - recurenți solicită admiterea recursului și respingerea recursurilor formulate de pârâți și de către chemata în garanție.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 5422/30/17.07.2007 reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI T și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T obligarea pârâților la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând primele de concediu prevăzute de art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 pentru perioada 2000 - 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și obligarea pârâtului 3 la eliberarea prin trezoreriile proprii a tuturor sumelor reprezentând primele de concediu solicitate.
În motivare se arată că reclamanții au calitatea de funcționari publici începând cu anul 2000 astfel încât beneficiază de prevederile art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999 privind dreptul la plata primei de concediu.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Aas olicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților arătând că pentru perioada 2001 - 2006 dreptul prevăzut la plata primei de concediu prin dispozițiile art.34 al.2 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat prin legi bugetare anuale succesive iar față de dispozițiile legale imperative pârâta nu poate fi obligată la plata acestor drepturi salariale ce ar avea astfel ca rezultat încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Se mai arată că acordarea drepturilor bănești reglementate de Legea nr. 188/1999 se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual și neexistând aceste fonduri necesare legiuitorul a procedat la suspendarea aplicării normelor care instituie acest drept. S-a produs astfel o restrângere temporară a dreptului de a beneficia de plata primelor de concediu restrângere care este atât necesară (nu se poate aproba plata unui drept cât nu există fonduri necesare) cât și proporțională (aceasta măsura va fi menținută până când vor fi identificate fondurile necesare) conform dispozițiilor art.53 al.2. Constituția României.
Pârâtul a formulat totodată cerere de chemare în garanție a Fs olicitând ca în cazul admiterii acțiunii reclamanților să fie obligat chematul în garanție să vireze către pârât sumele solicitate de aceștia ținând cont de faptul că potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 cu modificările ulterioare angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat se face numai în limita creditelor bugetare aprobate iar sumele aprobate prin buget reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați conform art. 72 din Legea nr. 500/2002.
Pârâtul Instituția Prefectului Județului T prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauza în calitatea sa de ordonator terțiar de credite și a solicitat în subsidiar, respingerea acțiunii pe fond câtă vreme legile bugetului de stat aferente anilor 2000 - 2006 au dispus suspendarea prevederilor invocate.
Pârâta T în reprezentarea, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat în principal respingerea acțiunii principale, pentru lipsa calității procesuale pasive a Fi ar pe fond respingerea ca neîntemeiată, precum și respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție. Astfel se arată că F are doar rolul de a elabora proiectul bugetului de stat dar nu este ordonator principal de credite în cazul reclamanților neexistând nici un fel de raporturi de munca între aceștia, astfel încât nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Raportat la cererea de chemare în garanție se arată că nu sunt incidente dispozițiile art.60 - 63 Cod procedură civilă întrucât între pârâtul și chematul în garanție nu exista nici o obligație de garanție iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a repartizat sumele necesare acoperirii tuturor cheltuielilor de personal nu-i conferă acestuia nici o garanție legală din partea pentru eventualele sume pe care ar trebui să le plătească într-un litigiu izvorât dintr-un contact de muncă în care nu este parte, fiind invocate astfel prevederile art. 20, 21 și 47 din Legea nr. 500/2002.
Prin sentința civilă nr.851/CA din 14 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, - -, G, G, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI T și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
A admis cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANTELOR formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
A obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Instituția Prefectului Județului T la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând primele de concediu prevăzute de art. 34 al.2 din Legea nr.188/1999 republicată pentru anii 2004 - 2006 actualizate în raport cu indicele inflației de la data plății efective.
A obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să procedeze la virarea către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare efectuării plăților solicitate de reclamanți.
A respins acțiunea reclamanților privind plata drepturilor bănești aferente anilor 2000 - 2003.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici fiind angajați ai Instituției Prefectului Județului T conform ordinelor de numire în funcție publice aflate la filele 59-104 dosar iar această calitate atrage incidența dispozițiilor art.91 Legea 215/2006 de modificare a Legii 188/1999 care arată că litigiile în legătură cu raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios-administrativ, în sfera raporturilor de serviciu intrând și drepturile bănești ale funcționarului public.
În calitatea lor de funcționari publici, reclamanții beneficiază de dispozițiile art.34 al.2 din Legea 188/1999 republicată potrivit cărora funcționarul public are dreptul la plata unei prime de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Este adevărat că aceste dispoziții au fost suspendate succesiv prin legi bugetare anuale astfel: prin art.3 nr.OUG33/2001 s-a dispus suspendarea până la 1.01.2002, prin Legea nr.743/2001, până la 31.12.2002, prin art.10 al.3 Legea nr.631/2002 până la 31.12.2003, prin art.9 pct.7 Legea nr. 507/2003 până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 Legea nr.511/2004 până la 31.12.2005 și prin art.5 pct.5 Legea nr.379/2005 până la 31.12.2006.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.34 al.2 din Legea 188/1999 nu există câtă vreme dispozițiile legale ce-l consacra sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale. Dispozitiile art. 34 al.2 din Legea 188/1999 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
În privința perioadei pentru care se cuvin reclamanților drepturile bănești instanța a apreciat că dreptul la acțiune pentru obligarea pârâților la plata primelor de concediu s-a prescris pentru drepturile aferente anilor 2000 - 2003, reclamanții fiind îndreptățiți la plata primei de concediu aferente anilor 2004 - 2006.
Astfel, instanța a reținut că reclamanții se află în raporturi de muncă cu Instituția Prefectului Județului T, ce are calitatea de instituție angajatoare și astfel nu poate invoca lipsa calității procesuale pasive, întrucât însăși calitatea sa de ordonator terțiar de credite și de instituție angajatoare în baza Legii nr. 340/2004 justifică prezenta în cauza și obligarea la plata drepturilor salariale pe anii 2004 - 2006.
Chiar dacă dispozițiile art.91 ind.1 din Legea nr.251/2006 vizează competența instanțelor de contencios - administrativ în soluționarea cauzelor ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, aceste dispoziții se completează cu cele prevăzute în codul muncii (art.93 din Legea nr.188/1999 republicată).
Văzând dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și ținând cont de faptul că prima de concediu este un drept salarial al funcționarului public ce i se acordă odată pe an fiind aferent concediului de odihnă din anul respectiv instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este admisibilă pentru primele de concediu aferente anilor 2004, 2005 și 2006 fiind respinsă pentru anii 2000 - 2003 ca prescrisă. Sumele ce se vor acorda vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective pentru a se asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin neplata la timp a acestor sume.
Referitor la chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice instanța reține că prezenta hotărâre este necesar a-i fi opozabilă și acestuia având în vedere că finanțarea activității pârâților se asigură de la bugetul de stat care este gestionat de conform nr.HG208/2005.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor Publice are atribuții de coordonare a acțiunilor ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, legilor de rectificare a legilor pentru aprobarea contului general anual de execuție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții. cât și pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Instituția Prefectului Județului T și chemata în garanție T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că în mod greșit prima instanță a reținut prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2000 - 2003, în condițiile în care, prevederile legale privitoare la prima de concediu au fost suspendate succesiv prin legile bugetului de stat pe anii 2004, 2005 și 2006 respectiv prin art.9 pct.7 din Legea nr.507/2003 până la data de 31.12.2004; prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 până la data de 31.12.2005 și prin art.5 alin.5 din Legea nr. 379/2005 până la data de 31.12.2006.
Plata dreptului fiind suspendată, termenul de prescripție a fost la rândul său suspendat, acesta neîncepând de la data plecării în concediu a funcționarilor publici ci de la data încetării efectelor de suspendare, drept pentru care consideră că cerere a fost introdusă în termenul legal.
Pârâta și totodată chemata în garanție T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, în susținerea recursului, invocă următoarele:
Excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece, pe de o parte, între reclamant și Ministerul Economiei nu există absolut nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul acestuia din urmă este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art. 16 - 30 din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative - prin reprezentantul său legal, este ordonator principal de credite bugetare, la fel și Ministerul Economiei și Finanțelor și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților, nu poate fi obligat la plată un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicită respingerea acesteia, având în vedere faptul că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60 - 63 Cod procedură civilă, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă, în speță, nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Ca urmare, raportat și la dispozițiile art.18 alin.2 lit. b și art.28 lit. e din Legea nr. 500/2002 modificată, privind finanțele publice, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Se mai susține și că, în cauză nu s-au respectat prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, privind efectuarea procedurii prealabile.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Instituția Prefectului Județului T au arătat în esență că, prevederile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici au fost suspendate succesiv în perioada 2004 - 2006, situație în care ele nu s-au mai aplicat în această perioadă, motiv pentru care, în bugetele aprobate Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în anii respectivi nu au mai fost prevăzute sume pentru plata primelor de concediu.
Asupra excepțiilor invocate, Curtea reține următoarele:
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
În consecință, Legea nr. 188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.
Cu referire la excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 2000 - 2003, reținută de către prima instanță, Curtea urmează să o respingă.
Și aceasta întrucât dreptul la prima pentru concediul de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art. 53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că este așa, rezultă fără echivoc și din prevederile art. 64 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr.500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
De menționat în acest context și decizia nr.XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează, ca în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă și art.304 pct.9 Cod procedură civilă, să admită recursul declarat de reclamanți, să modifice sentința atacată în sensul că urmează să dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești solicitate și pe perioada 2000 - 2003, menținând în rest dispozițiile sentinței atacate.
În baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca neîntemeiate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI T și a chematei în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, - -, G, G, -, împotriva sentinței civile nr.851//CA/14.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată în sensul că admite în totalitate acțiunea formulată de reclamanți față de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI T, dispunând obligarea acestora la plata drepturilor bănești solicitate și pe perioada 2000 - 2003, menținând în rest dispozițiile sentinței atacate.
Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI T și a chematei în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
RED:/25.02.08
TEHNORED:/26.02.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
