Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1461/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 22.05.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 1461

Ședința Publică din 30 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Barbă Ionel

JUDECĂTOR 2: Pokker Adina

JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, C, G, G, G, împotriva sentinței civile nr.306/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 17.11.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Se constată că s-au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise din partea reclamanților recurenți.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin sentința civilă nr. 306/17.III.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins ca nefondată acțiunea reclamanților, C, G, G, G, împotriva pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T având ca obiect cererea de obligare la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pe perioada de trei ani anteriori, indexate cu valoarea indicilor de inflație, cât și acordarea în continuare a tichetelor de masă sau contravaloarea lor, pentru fiecare din persoanele enumerate în acțiune.

În motivare s-a reținut că reclamanții în calitate de funcționari publici au solicitat a le fi recunoscut beneficiul acordării de tichete de masă/cadou. Prin decizia nr. 14 din 18 februarie 2008, dată în interesul legii în Dosar nr. 69/2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a decis: " Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă., potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2008."

Văzând cele prezentate, raportat la prevederile art. 18 din Legea nr.554/2004, art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea.

În cauză au declarat recurs reclamanții, C, G, G, G, solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii.

În motivare se critică prima instanță pentru că sentința este netemeinică și nelegală întrucât o bună parte dintre funcționarii publici au dobândit acest drept, pe calea acțiuni în justiție, iar cum reclamanții sunt salariați ai pârâtei de 2, deci funcționari publici bugetari, potrivit art. 1 (1) din Legea nr. 142/1998 sunt beneficiari ai acestei norme juridice pentru că: "salariații din cadrul societăților comerciale și din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, Acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator", este indubitabil că le-a fost adusă o gravă atingerea dreptului lor recunoscut de lege. Mai arată că au solicitat în condițiile și procedura legală, să li se acorde acest drept la tichetele de masă, dar autoritățile investite cu acordarea dreptului au refuzat, cu toate că există de o practică a tuturor instanțelor de judecată din România, întemeiată pe dispozițiile normative ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Se subliniază că potrivit normelor nediscriminării sociale, sunt încălcate dispozițiile prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare "principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării economice, principii care sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice. Astfel că, potrivit acestei reglementări legale prin care se definește discriminarea ca "orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute prin lege, în domeniu economic" ceea ce, prin aplicarea la speță, conduce la concluzia evidentă că reclamanții recurenți sunt discriminați în raport cu aceeași categorie de salariați din sistemul agricol și din alte sisteme de salariați bugetari care beneficiază de dreptul la tichetele de masă.

Examinând recursul reclamanților în aport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, se respinge ca nefondat, pentru că:

Având în vedere că temeiul juridic al acțiunii l-a reprezentat art. 1 al.1 și 2 din Legea nr. 142/1998, și acesta se interpretează, în mod obligatoriu de către instanțe în sensul că nu se pot acorda funcționarilor public tichete de masă, conform deciziei nr. 14/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, bine a fost respinsă acțiunea de față de Tribunalul Timiș, motiv pentru care și recursul reclamanților se respinge ca nefondat, pe principiul efectului obligatoriu al deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.

În consecință, invocarea câștigării acestui drept de alți funcționari publici, existența unei discriminări sau dispoziții din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este lipsită de orice relevanță juridică, astfel că recursul se respinge ca nefondat cu aplicarea art. 312 al.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanții, C, G, G, G, împotriva sentinței civile nr.306/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30.XI.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER

- -

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Judecător:

Red./3.12.2009

Tehnored. /16.12.2009/2 ex.

Președinte:Barbă Ionel
Judecători:Barbă Ionel, Pokker Adina, Olaru Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1461/2009. Curtea de Apel Timisoara