Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 147/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NUMĂRUL 147
Ședința publică de la 21 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta AGENTIA NAȚIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI G cu sediul în G,-, împotriva sentinței numărul 2313/26.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentantul recurentei pârâte AGENTIA NAȚIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI G și intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanta în calitate de funcționar public a solicitat obligarea pârâtei Agenția Regională pentru Protecția Mediului G la plata drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță cuvenită funcționarilor publici, pentru perioada 2001-2005 actualizate potrivit inflației.
În motivarea cererii a arătat următoarele:
A fost numită în funcția publică de conducere de Inspector șef al Agenției de Protecția Mediului G prin Ordinul Ministrului Mediului 1565/13.10.2000, pentru ca de la data de 21.11.2005 să înceteze activitatea la. G, în baza Deciziei 217/21.11.2005.
Dreptul pe care îl solicită, respectiv prima de vacanță, își are temeiul legal în dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999 (înainte de republicare). Potrivit acestor texte de lege cu caracter imperativ. "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care este impozitată separat".
Aceste prevederi legale au devenit inaplicabile anterior perioadei de referință din prezenta cauză, prin procedura suspendării, stabilită inițial de prevederile art. 3. alin. 1 din nr.OUG 33/2001, iar începând cu anul 2002 măsura suspendării a fost menținută de legile bugetului de stat. respectiv prin art. 12, alin. 4 din /2001, pentru anul 2003, prin art. 10, alin 3 din Legea 631/2002, pentru anul 2004, prin art. 9, alin 7 din Legea 507/2003, pentru anul 2005, prin art. 8, alin. 7 din Legea 511/2004 și pentru anul 2006, în final, prin art. 5, alin 5 din Legea 379/2005.
Aceste legi ale bugetului de stat prevăd că, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele de vacanță ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art. 33, alin. 2 din Legea 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici (înainte de republicare) și art. 34, alin 2 (după republicare) "se suspendă până la data de 31 decembrie a anului pentru care are aplicabilitate legea bugetului din anul respectiv".
Dreptul de a acorda indemnizația pentru concediul legal de odihnă se naște, ținând cont de suspendările prevăzute în legile bugetului din fiecare an, după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă și care deschide în mod obligatoriu, în conformitate cu legea, dreptul la acordarea indemnizației, inclusiv la plata primei de vacanță.
Pe cale de consecință, la această dată, a apreciat că este în mod legal îndreptățită la primele de vacanță pentru perioada solicitată, în baza prevederilor art. 93 din Legea 188/1999, coroborat cu dispozițiile art. 166 alin. 1 din Codul muncii (Legea 53/2003), pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004 și 2005, suspendările dispuse în legile bugetului din fiecare an încetându-și aplicabilitatea. Pe de altă parte, a considerat că însăși suspendarea dreptului privind prima de vacanță, din textele de lege mai sus evocate sunt neconstituționale pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 38 din Codul muncii, ca reglementare specială în domeniul raporturilor juridice de muncă precum și Legea 188/1999, republicată, stipulează faptul că orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților ori funcționarilor publici sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate absolută, cu toate consecințele juridice ce decurg din această situație. Acest text de lege coroborat cu prevederile art. 53 alin. 1 din Constituție, art. 49 în vechea redactare-text fundamental care dispune "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori moralei publice, a dreptului și libertății cetățenilor, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică ".
De asemenea, art. 41 alin. 2 din Constituție, privind dreptul la muncă și protecție socială - fostul art. 38 alin. 2, înainte de modificarea Constituției - consacră ca și drept specific de muncă și concediul de odihnă plătit, dar și alte situații specifice stabilite de lege, deci și prima de vacanță. Din interpretarea acestor texte de lege rezultă fără niciun dubiu faptul că prima de vacanță mi se cuvine întrucât nici legiuitorul și nici executivul nu puteau suspenda acordarea acestui drept, prin perspectiva textelor constituționale menționate pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005. Cu alte cuvinte, potrivit acestor texte din constituie precum și textele invocate în legile speciale în materie, prima de vacanță este un drept câștigat, care nu poate fi restrâns ori limitat, cu atât mai mult nu poate fi suspendat în lanț, cu încălcarea flagrantă și vădita a legii.
De asemenea, a învederat instanței de fond excepția de nelegalitate a textelor care reglementează suspendarea din legile bugetului de stat mai sus precizate pentru aceleași argumente mai sus arătate, cu mențiunea expresă că aceste dispoziții legale nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței de judecată.
Este de notorietate faptul că cenzurarea legalității acestor suspendări succesive, revine potrivit prevederilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate implicit la data sesizării Tribunalului Galați (excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă, conform recentei Decizii a Curții Constituționale cu nr. 442/10.05.2007, publicată în Oficial nr. 370/31.05.2007).
In drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 34 alin.2 și art. 91 indice 1 din Legea nr. 188/1999.
Prin întâmpinare pârâta Agenția Regională pentru Protecția Mediului G a solicitat respingerea cererii ca fiind nelegală și netemeinică, arătând că neacordarea primei de vacanță reclamantei a fost motivată de existența succesivă a unor acte normative de suspendare a acestor drepturi.
Analizând și coroborând ansamblul probator administrat în cauză s-au reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajată pârâtei în calitate de funcționar public.
Potrivit dispozițiilor art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Această prevedere legală, a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2005 prin următoarele texte legale: art. 3 al. 1 din OUG 33/2001, art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 al. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004.
Deoarece normele legale de suspendare mai sus invocate, nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței, cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine potrivit art. 29 al. 1 din Legea nr. 47/1992, instanței de fond și nu a Curții Constituționale.
Astfel, instanța a apreciat că aceste norme legale de suspendare contravin prevederilor art. 41 și art. 53 din Constituție. Dreptul la prima de concediu, constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental al dreptului la muncă. Ca atare, potrivit art. 53 din Constituție, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Totodată, normele legale de suspendare contravin și art. 16 al. 1 din Constituție, (reclamanta fiind discriminată față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă) precum și art. 15 al. 2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pentru perioada 2001-2006, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Din moment ce dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu au caracter temporar, rezultă că suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.
Față de aceste considerente, instanța văzând si dispozițiile art. 34 al.2 si 91 ind.1 din Legea nr. 188/1999 a apreciat ca lipsită de efecte suspendarea nelegală a acordării primei de vacanță pentru anii 2001-2005, și în consecință, văzând dispozițiile art. 91 indice 1 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu art.18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea și a obligat pârâta la plata primei de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004 și 2005, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune până la data plații efective.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.
În motivare recurenta a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece pentru perioada când se solicită plata primelor de vacanță temeiul legal de acordare a acestor drepturi era suspendat.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a textelor de lege se suspendă dreptul la prima de vacanță, invocată de reclamantă, acesta nu este fondată, dreptul solicitat de reclamantă nefiind un drept constituțional fundamental, deci prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în speță.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică, a cărei reformare nu se impune.
Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
Până la data de 31 decembrie 2003, fost suspendat în fiecare an dreptul privitor la prima de vacanță așa cum s-a precizat mai sus.
Legea nr. 507/2003 privind bugetul pe anul 2004 suspendat prin art. 9 alin. 7 de asemenea aplicarea art. 33 (2) din Legea nr. 188/1999 cu începere de la 1 ianuarie 2004 și până la 31 decembrie 2004 pentru ca Legea nr. 511/2004 să repete aceeași operațiune până la 31 decembrie 2005.
Prin aceste două acte normative a fost suspendată anual dispozițiunea din art. 32 (2) din Legea nr. 188/1999.
Or, aceste acte normative, respectiv legile bugetare, fiind anuale, potrivit art. 11 din Legea nr. 500/2002 și art. 138 (2) din Constituția României, efectele suspendării dispuse de fiecare dintre ele au încetat odată cu încetarea efectelor lor, respectiv la 31 decembrie 2003 la 31 decembrie 2004 și la 31 decembrie 2005. Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 379/2005 a bugetului de stat pentru anul 2006 aceasta își produce efectele numai pentru anul 2006 și nu prelungește efectele suspendării din anii anteriori.
Dreptul la prima de vacanță este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acestui drept nu înseamnă desființarea lui, dreptul existând și în prezent,cu atât mai mult cu cât Legea nr. 487/2006, privind bugetul pe anul 2007 nu a dispus nouă suspendare și nici nu a desființat dreptul.
Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de AGENTIA NAȚIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI - G, - 11, nr. 2, județ G, împotriva sentinței numărul 2313/26.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 21 februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /20.03.2008
Tehnored. /2 Ex./21.03.2008
Fond:
Președinte:Angelica CiobotaruJudecători:Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile, Vasile Susanu
