Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 147/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 147/CA/2008
Ședința publică de la 06 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de către SINDICATUL CJP- S ÎN CALITATE DE REPREZENTANT LEGAL AL ȘI împotriva sentinței civile nr. 144/CA/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat cu delegație în reprezentarea recurentului și consilier juridic, cu delegație în reprezentarea intimatei pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare formulată de intimata pârâtă, prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanții părților declară, pe rând, că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, față de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pe fond, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond și respingerea excepției invocate de pârâtă și admiterea acțiunii. Susține, cu privire la excepție, aplicabilitatea Legii 188/1999 în speță, aceasta fiind o lege specială, ce derogă de la legea generală, care nu atrage aplicarea Legii 554/2004, sintagma "în condițiile și reglementarea contenciosului administrativ" nefiind aplicabile, iar în această situație procedura prealabilă este excepția și nu regula.
Consilier juridic învederează că excepția, admisă corect de către instanța de fond, se impune a fi admisă raportat la dispozițiile actelor normative în vigoare, în speță OUG nr. 6/2007, care prevăd îndeplinirea procedurii administrative prealabile, iar sentința instanței de fond este temeinică și legală. În concluzie, solicită respingerea recursului.
Avocat, în replică, susține că faptul de a nu se acorda drepturile prevăzute de lege dă legitimitate reclamanților să se adreseze instanțelor de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului și cele expuse de reprezentanții părților, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin cererea formulată de reclamantele și - reprezentate prin Sindicatul CJP -, și înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr- s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Casa Județeană de Pensii Sibiu obligarea instituției pârâte la plata pentru perioada 2004 - 2007 sporului de confidențialitate, în cuantum de 15% din salariul de bază, sporul de stabilitate și fidelitate (diferențiat în funcție de vechimea în specialitate și sporul de suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 10% din salariul de bază).
În fapt reclamantele arată că sunt funcționari publici și au dreptul conform Legii 188/1999 la sporurile pe care le solicită, însă pârâta refuză în mod nelegal acordarea lor.
În drept se invocă Constituția României, Legea 188/1999, Legea pensiilor, Codul muncii și Codul civil.
Prin Sentința civilă nr. 144/CA/06.11.2007 Tribunalul Sibiua respins acțiunea reclamantelor.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantele nu au efectuat procedura prealabilă impus de OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007, nu au formulat prealabil sesizării instanței contestație referitoare la salariul de bază, sporurile, premiile și alte drepturi salariale adresată ordonatorului de credite.
Pe fond instanța a reținut că sporurile pretinse de reclamante nu sunt prevăzute în legile anuale ce au reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici pentru casele județene de pensii pentru perioada în litigiu.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamantele - și - prin reprezentant legal Sindicatul CJP- solicitând a se dispune casarea hotărârii, respingerea excepției lipsei procedurii prealabile și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată sau casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare a aceleiași instanțe.
În motivarea recursului se invocă greșita soluționare a excepției lipsei procedurii prealabile sub aspect procedural prin unirea ei cu fondul, aceasta fiind o excepție dirimantă, și respectiv prin nepronunțarea asupra excepției în dispozitivul hotărârii, iar sub aspectul argumentelor de fond s-a reținut greșit că în litigiile privind drepturile și sporurile salariale ale funcționarilor publici această procedură este necesară, căci art. 109 din Legea 188/1999 nu o impune.
Pe fondul cauzei reclamantele susțin că instanța a interpretat greșit prevederile legii - căci potrivit art.31 alin.2 din Legea 188/1999 republicată funcționarii publici au dreptul pe lângă salarii, la prime și alte drepturi salariale, aceleași dispoziții fiind prevăzute și în actele normative referitoare la salarizarea funcționarilor publici. Cum Casa Județeană de Pensii dispune de buget propriu sumele necesare acordării sporului de confidențialitate puteau fi cuprinse în acesta, având în vedere obligația de confidențialitate ce incumbă reclamantelor privind baza de date a asiguraților din sistemul public de pensii. Sporul putea fi acordat în temeiul art.117 din Legea 188/1999 și art.8 din Codul muncii.
În ce privește sporul de stabilitate și fidelitate acestea trebuiau acordate având în vedere că reclamantele, ca funcționari publici, au obligația de stabilitate și fidelitate conform art.3 lit.f și art. 43-45 din Legea 188/1999.
Sporul de suprasolicitate neuropsihică se cuvine reclamantelor având în vedere condițiile speciale de muncă.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, Constituția României, Legea 188/1999 și Legea 19/2000.
Prin întâmpinare intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu solicită respingerea recursului susținând că soluția instanței este corectă atât pe fond cât și pe excepție.
Recursul reclamantelor este scutit de plata taxei de timbru conform art. 15 lit.a din Legea 146/1997.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Asupra necesității efectuării procedurii prealabile în cazul acțiunilor în contencios administrativ se impun câteva considerații de ordin teoretic.
Articolul 7 alin.1 din Legea 554/2004 impune efectuarea procedurii prealabile într-un anumit termen în cazul în care obiectul acțiunii îl constituie anularea unui act administrativ individual, procedura prealabilă nefiind necesară în ce privește refuzul nejustificat al autorității publice, iar în cazul actului administrativ normativ ea poate fi efectuată oricând.
În temeiul actelor normative anuale de salarizare a funcționarilor publici, (OUG 192/2004, OG 2/2006, OUG 6/2007) ordonatorii de credite au obligația de a emite un act administrativ individual prin care să stabilească salariul de bază, sporurile, premiile și alte drepturi salariale de care beneficiază funcționarul public în anul respectiv, act ce trebuie comunicat funcționarului, care are apoi la dispoziție contestația la ordonatorul de credite și apoi acțiunea în instanță.
Prin urmare, soluționarea excepției lipsei procedurii prealabile impune instanței să stabilească obiectul acțiunii, iar în cazul în care se solicită anularea actului administrativ individual, să cerceteze dacă acesta a fost comunicat funcționarului public pentru a curge termenul de contestație.
Dar în speță, prima instanță a respins - prin dispozitivul hotărârii - acțiunea reclamantelor împotriva pârâtei, fără a pronunța o soluție pe excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă. Interesul promovării unui recurs împotriva hotărârii prin care instanța nu a soluționat excepția aparține pârâtei, iar nu reclamanților.
pot aduce critici doar împotriva mențiunilor cu care nu sunt de acord și care sunt cuprinse din dispozitivul hotărârii, deci reclamanții au interesul de a critica hotărârea atacată numai în ce privește soluționarea fondului prin respingerea acțiunii.
Argumentele din hotărârea atacată referitoare la inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile nu sunt susținute de dispozitiv și prin urmare nu produc efecte juridice, astfel că vor fi înlăturate din hotărâre, motivarea acesteia va fi substituită de prezenta decizie.
Analizând criticile aduse de reclamante fondului cauzei instanța apreciază că în mod corect instanța a reținut caracterul nefondat al pretențiilor reclamantelor.
În ceea ce privește sporurile de confidențialitate, stabilite și suprasolicitare neuropsihică Curtea constată următoarele:
Reclamantele solicită sporurile respective pe perioada 2004-2007, ceea ce înseamnă că în speță sunt aplicabile dispozițiile OUG 123/2003, OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 205, OG 2/ 2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006 precum și dispozițiile OG 6/ 2007 care are în vedere drepturile salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2007. Potrivit art.33 din OUG 123/2003 preluat de art. 18 (1) din OUG nr.92/2004 la rândul lui preluat integral în art.15 din OG 2/ 2006 precum și de art. 15 din OG 6/2007 "Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat."
Reclamantele nu sunt enumerate în mod expres printre categoriile de funcționari publici care beneficiază de acordarea acestor sporuri, astfel încât nu pot fi aplicate dispozițiile art.31 alin.2 din Legea 188/1999, întrucât acest text de lege prevede că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii, ceea ce înseamnă că aceste drepturi trebuie prevăzute expres de lege. Același articol 31 alin.3 prevede că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, ceea ce înseamnă că prevederile acestei legi nu pot fi ignorate.
Curtea constată că instanța de fond în mod corect nu a acordat un drept pe care legea nu îl reglementează în favoarea acestor funcționari publici, acordarea acestuia ar fi impus încălcarea competenței instanțelor judecătorești care s-ar fi substituit atât legiuitorului cât și ordonatorului principal de credite, întrucât art.15 alin.2 din OG 6/ 2007 arată că ordonatorul principal de credite este cel care stabilește, prin act administrativ categoriile de funcționari publici și cuantumul acestui spor.
În legătură cu sporul de stabilitate instanța în mod corect nu a acordat acest spor în temeiul art.3 din Legea 188/1999 care reglementează principiile după care se desfășoară activitatea funcționarilor publici. Curtea apreciază că nici acest spor nu este prevăzut expres în favoarea reclamantelor și nu s-ar putea face asocierea cu funcționarii publici din domeniul statisticii, care beneficiază de acest spor în temeiul Legii 433/2004.
În ceea ce privește sporul de suprasolicitare neuropsihică acesta nu este prevăzut nici de OUG 92/2004, nici de OG 2/2006 și nici de OG 6/2007, iar instanța de fond în mod corect nu a acordat acest spor pentru că nici nu există temei legal pentru acordarea lui.
Reclamantele invocă ca temei de drept pentru acordarea acestui spor art.31 alin.2 coroborat cu art.3 lit. c, d, e din Legea 188/1999.
Art. 31 alin.2 din aceeași lege prevede că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. În aceeași ordine de idei invocarea art.3 din Legea 188/1999 care reglementează principiile care stau la baza funcției publice, nu are nici o relevanță și nu poate duce la acordarea unor drepturi care nu sunt prevăzute expres de lege. De asemenea, HG 281/1993 reglementează salarizarea personalului din unitățile bugetare, iar la art.8 lit. b face referire la un spor de până la 15% pentru activități care solicită o încordare psihică foarte ridicată. Sunt enumerate expres categoriile de personal care pot beneficia de acest spor, însă nu regăsim în această enumerare categoria reclamanților. De asemenea, se prevede că mărimea concretă și condițiile de acordare se stabilesc de ministere, instituții centrale și locale ale administrației publice cu consultarea sindicatelor și avizul Ministerului Muncii și al Ministerului Finanțelor.
Cum în cauză nu există motivele de casare sau modificare a hotărârii invocate de reclamante potrivit art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele - și - prin reprezentant legal Sindicatul CJP - împotriva sentinței civile nr. 144/CA/6.11.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored. /2 ex/29.02.2008
Jud. fond:,
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru, Iosif Morcan