Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 147/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 17.12.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 147

Ședința Publică din 2 februarie 2010

PREȘEDINTE: Olaru Rodica

JUDECĂTOR 2: Pokker Adina

JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.844/30.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș în contradictoriu cu pârâtele intimate Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâții intimați consilier juridic, lipsă fiind reclamanta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtelor intimate și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta pârâtelor intimate solicită respingere recursului și depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin sentința civilă nr.844/30.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta împotriva pârâtelor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, având ca obiect cererile de obligare a pârâtelor la acordarea dreptului de a promova într-o funcție publică de execuție din gradul superior, în sensul schimbării încadrării profesionale din funcția publică de execuție - consilier juridic, grad profesional asistent, Clasa I, treapta I, în grad profesional superior, Clasa I, treapta I de salarizare, obligarea pârâtelor la acordarea salariului de bază aferent funcției publice solicitate începând cu data promovării; rectificarea carnetului de muncă în sensul înscrierii încadrării dispuse de instanță, fără cheltuieli de judecată.

Pentru termenul de judecată din data de 11.09.2009 s-a depus la dosar o precizare de acțiune, reclamanta solicitând obligarea pârâtelor identificate în cererea introductivă la organizarea unui examen de promovare în urma căruia să fie schimbata încadrarea sa din funcția publică de execuție - consilier juridic, grad profesional asistent, Clasa I, treapta I, în funcția publică de execuție consilier juridic gradul profesional superior, Clasa I, treapta I de salarizare.

În motivare s-a reținut că reclamanta a fost încadrată la Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale T în data de 12.04.1996, unde funcționează și în prezent. În cursul carierei aceasta a promovat și a avansat în trepte de salarizare, după cum urmează: de la funcția de referent debutant a promovat pe funcția de consilier juridic debutant - consilier juridic A debutant la data de 5.01.2002, a fost numit funcționar public definitiv la 21.01.2003, în prezent fiind încadrată pe funcția de consilier juridic asistent. De asemenea, aceasta a avansat în treptele de salarizare la 15.08.1997, 01.04.2006, 01.06.2007 după cum rezultă din mențiunile făcute în carnetul de muncă și din deciziile și ordinele emise de pârâte (filele 53 - 70).

Prin cererea de față, astfel cum a fost precizată, aceasta a solicitat obligarea pârâtelor la organizarea unui examen de promovare și promovarea sa într-un grad profesional imediat superior. Această cerere este nefondată, raportat la dispozițiile art. 63 - 65 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, invocate de reclamantă.

Astfel, după cum rezultă din art. 64 alin. 2, "promovarea în gradul profesional imediat superior celui deținut de funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului". Trebuie conchis că promovarea la care tinde reclamanta nu se poate realiza decât prin participarea la concurs sau examen, organizat de autoritatea publică cu care aceasta se află în raport de serviciu. Prin urmare, aceasta nu ar putea fi dispusă de instanță, de vreme ce reclamanta nu a dovedit că ar fi participat la un astfel de examen, respectiv că cererea sa de promovare ar fi fost respinsă în atari condiții, contestând rezultatele examenului.

Din acest punct de vedere au fost înlăturate susținerile sale din concluziile scrise depuse la dosar privind intențiile sale de a participa la concursul de promovare organizat de Autoritatea Națională a Vămilor B la 12.12.2008, privind promovarea unor persoane care, se pretinde, nu îndeplineau la acea dată cerințele legii, privind criteriile discriminatorii pe baza cărora au operat anterior promovări în beneficiul altor persoane, de vreme ce nu face obiect al prezentei cauze vre-o contestație referitoare la candidatura sa pentru acel examen, aceste argumente nefiind deci pertinente în cauză.

De asemenea, sunt irelevante susținerile reclamantei potrivit cărora în prezent îndeplinește cerințele impuse de art. 65 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici pentru a participa la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, de vreme ce promovarea este condiționată nu doar de îndeplinirea cumulativă a acestor cerințe ci și de participarea la examen, respectiv de obținerea unui rezultat care să justifice promovarea.

Aceasta deoarece în speță nu s-a contestat faptul că în cursul anului 2009 nu a fost organizat de către Autoritatea Națională a Vămilor B vreun concurs sau examen de promovare, ultimul eveniment de acest tip derulându-se la data de 12.12.2008. Or, astfel cum am arătat, potrivit art. 64 alin. 2 promovarea în grad profesional superior a funcționarului public este permisă de lege doar prin concurs sau examen organizat anual. În condițiile în care reclamanta nu a participat la un astfel de concurs, apare evident că nu sunt întrunite cerințele legii pentru promovarea sa.

Astfel fiind, instanța a conchis că nu este fondată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor la promovarea sa în gradul profesional superior, rămânând a se analiza dacă este întemeiată cererea de obligare a acestora la organizarea unui examen de promovare, în condițiile art. 64 și 65 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

S-a putut constata că această cerere nu este fondată. Din prevederile legale menționate nu a rezultat că autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public ar avea obligația de organizare a concursului sau examenului de promovare într-un termen limită, putându-se deduce doar că un astfel de eveniment trebuie organizat în fiecare an.

În condițiile în care un astfel de termen nu a fost definit de legiuitor, se poate deduce că acesta a înțeles să lase autorităților sau instituțiilor publice un drept de apreciere, cu privire la momentul în care este oportună organizarea concursului sau examenului, cu atât mai mult cu cât promovarea este condiționată de art. 65 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, de existența în schemă a unor funcții publice rezervate promovării și de încadrarea în fondurile bugetare alocate.

Ca atare, momentul organizării concursului este o problemă de oportunitate, care excede controlului jurisdicțional, fiind lăsată la aprecierea autorității sau instituției publice. În alți termeni, nu poate fi identificată în speță o dispoziție legală care să constituie izvor al obligației pretins a exista în sarcina pârâtelor și care să nu fi fost îndeplinită până la data promovării acțiunii, respectiv, care să dea naștere unui drept corelativ în beneficiul reclamantei, ce ar putea fi realizat prin admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtele au făcut dovada că, în exercitarea dreptului de apreciere de care a făcut vorbire mai sus, Ministerul Finanțelor Publice a comunicat Autorității Naționale a Vămilor B, prin adresa de la fila 51 dosar, că în anul 2009 nu s-a efectuat procesul de promovare în grad profesional a funcționarilor publici încadrați în instituțiile publice din cadrul Ministerului, dat fiind deficitul înregistrat la cheltuielile de personal, potrivit HG nr. 611/2008, iar, astfel cum chiar reclamanta învederează în concluziile scrise depuse la dosar, abia după introducerea prezentei acțiuni a fost emisă adresa Autorității Naționale a Vămilor B nr. 56866/19.10.2009 (fila 71), care atestă că în perioada 9 - 10.11.2009 urmează a se organiza examen de promovare în clasă a funcționarilor publici din cadrul său.

Față de aceste considerente, a fost respinsă cererea astfel cum a fost precizată, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în cauză.

În cauză a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea sentinței cu aplicarea art. 304 punctul 9.pr.civ. și admiterea acțiunii.

În motivare recurenta critică prima instanță pentru că a ignorat dispoziții legale care obligă autoritatea publică la organizarea concursului pentru promovare astfel art. 64 aliniatul 2 din Legea nr. 88/1999 republicată prevede că "Promovarea în gradul imediat superior celui deținut de funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului, urmând ca fișa postului să fie completată cu noi atribuții și responsabilități în raport cu nivelul funcției publice.

De asemenea cu privire la motivarea instanței cum că, promovarea funcționarilor publici în clasă este ținută de existența în schemă a unor funcții publice rezervate promovării care ar trebui să se încadreze în fundurile bugetare alocate, învederează prevederile art. 122 din Hotărârea nr. 611/04.06.2008 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici care prevede că:

"Pentru promovarea în grad profesional și promovarea în clasă nu este necesară existența unei funcții publice vacante".

Atunci precizează că nu știe care a fost scopul legiuitorului atunci când a reglementat regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat (autoritățile și instituțiile publice) dacă raporturile dintre funcționar și instituția publică în care lucrează nu se bazează pe principiul bunei credințe, consensualității obligațiilor și drepturilor inclusive cele precuniare căzute în sarcina fiecărei părți, ajungând ca un funcționar public să îndeplinească vârsta de pensionare, având aceiași funcție de la data angajării, cu toate că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, nu poate să-și exercite drepturile ocrotite de aceasta deoarece instituția publică nu-și respectă obligațiile căzute în sarcina sa.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor public, republicată, reglementează regimul general al raporturilor de serviciu dintre funcționarii publici și stat, scopul legii fiind definit prin art.1 aliniatul 2 asigurarea unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală.

Sentința este criticabilă și sub aspectul faptului că instanța a confundat acordarea treptei de salarizare cu promovarea în clasa și în grad a unui funcționar public. Astfel redă mai jos etapele de dezvoltare a carierei sale de funcționar public pentru a dovedi care este motivul care a stat la baza formulării acțiunii în contencios administrativ, solicitând obligarea angajatorului la organizarea unui examen de promovare:

A fost angajată la data de 16.04.1996 în urma examenului susținut în luna decembrie 1995 în funcția de referent III de specialitate în cadrul Serviciului Financiar Contabilitatea, Organizare Generală, Gestiune de Personal, Învățământ și Administrarea Serviciilor.

- în data de 27 decembrie 2001 susținut examen de recrutare și nu de promovare așa cum susțin pârâtele pe funcția de consilier juridic debutant.

- la data de 21.01.2003 a susținut examen de definitivat pe post promovând pe funcția publică de consilier juridic Asistent III.

De la această dată funcția publică a rămas neschimbată în ceea ce privește gradul și clasa, fiindu-i acordate conform legii două trepte de salarizare care se acordă din oficiu de către angajator în prezent beneficiind de un salariu de încadrare de 1256 lei. bănească după atâția ani în sistemul vamal reprezintă un factor important care a determinat-o să aleagă calea instanței de judecată cu privire la solicitarea drepturilor ce i se cuvin în calitate de funcționar public.

Cu privire la motivarea instanței cum că nu este de ajuns să îndeplinească condițiile de promovare dacă nu participă la susținerea unui examen supune atenției următoarele:

Tocmai pentru a face dovada că a formulat o cerere scrisă pentru a participa la examenul din data de 12.12.2008 aceasta fiindu-i respinsă fără să fie înregistrată în urma discuțiilor cu conducătorul instituției de la acea vreme, s-a adresat Biroului Resurse Umane Organizare și din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale cu un set de întrebări pentru a primi un răspuns care să fie util soluționării cauzei document depus la dosar, despre care instanța nu a făcut vorbire în hotărârea pronunțată. Iar faptul că nu a solicitat anularea examenului desfășurat la data de mai sus precizează faptul că acest examen a fost organizat pentru toți funcționarii din cadrul sistemului vamal care îndeplineau condițiile iar prin anularea acestuia ar fi procedat la lezarea intereselor celorlalți funcționari, fiind conștientă de represiunile la care ar fi fost supusă după aceia din moment ce conducerea instituției nu i-a permis înscrierea la concurs.

Astfel consideră cp solicitarea sa nu este întemeiată motivat de faptul că promovarea reprezentând modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare având în vedere ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, guvernate de principiile care stau la baza executării funcției publice ce se din raporturile de serviciu. Pentru a participa la promovarea într-o funcție publică din gradul profesional superior, funcționarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții minime:

a) să aibă cel puțin 4 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;

b) să aibă cel puțin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;

c) să fi obținut cel puțin calificativul "bine" la evaluarea performanțelor profesional individuale din ultimii 2 ani;

d) să nu aibă cazier administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile prezentei legi.

Învederează instanței faptul că deși îndeplinește aceste condiții și are o vechime în sistemul vamal de 14 ani așa cum a arătat în acțiune principală, deține în prezent modesta funcție publică de execuție de consilier juridic asistent clasa I treapta I, funcție publică rămasă neschimbată în ciuda eforturilor depuse de aceasta, de fiecare dată pârâtele nerespectând prevederile legale sau criteriile de promovare la examenele organizate până în prezent, aceste promovări fiind făcute discriminatoriu iar criteriile de promovare fiind interpretate în funcție de interesul angajatorului și de influența persoanei în cauză, fără să mai țin ă seama de principiile care stau la baza exercitării funcției publice, funcționarul public fiind nevoit pentru obținerea drepturilor sale să apeleze la prerogativele instanței de judecată.

Examinând recursul reclamantei în raport cu motivele invocate și cui cele din oficiu prevăzute de art. 304.pr.civ. se respinge ce nefondat pentru că:

Privitor la critica legată de ignorarea de către instanța de fond a prevederilor art. 64 aliniatul 2 din Legea nr. 188/1999 republicată care dispune că promovarea în gradul superior imediat celui deținut de funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului, art. 65 aliniatul 1 din Legea nr. 188/1999 prevede următoarele: "Examenul de promovare în gradul profesional se organizează de autoritatea sau instituția publică, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în limita funcțiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate".

Din conținutul dispozițiilor legale enumerate nu rezultă obligația autorității publice de a organiza anual concurs sau examen pentru promovarea funcționarului public în gradul superior imediat, ci numai posibilitatea efectuării acestor demersuri, funcție de avizul, în limita funcțiilor publice, rezervate promovării și cu condiția încadrării în fondurile bugetare alocate.

Deci soluția instanței de respingere ca nefondată a acțiunii este legală și temeinică, reclamanta nedovedind nici un drept vătămat prin refuzul pârâtelor de a organiza un examen sau concurs pentru promovarea acesteia.

Curtea mai constată că cererea de obligare a pârâților la organizarea concursului nu poate face obiectul contenciosului administrativ pentru că această atribuție revine potrivit legii, autorității administrative și o soluție în acest sens ar echivala cu imixtiunea puterii judecătorești în competențele celei administrative, ceea ce încalcă normele constituționale privind separația puterilor în stat.

Curtea mai reține că este irelevantă în cauză invocarea de către recurentă a faptului că îndeplinește toate cerințele legale pentru a fi promovată, pentru că valorificarea acestora este posibilă numai în cadrul unui concurs iar respingerea cererii sale de participare la examenul din 12.XII:2008, îi dădea dreptul de a ataca acel refuz, în măsura în care se considera vătămată în drepturile sale, ceea ce însă reclamanta nu a făcut.

În consecință, pentru motivele expuse recursul se respinge ca nefondat cu aplicarea art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.844/30.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică 2.II.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Judecător:

Red./03.02.2010

Tehnored. / 19.02.2010/ 2 ex.

Președinte:Olaru Rodica
Judecători:Olaru Rodica, Pokker Adina, Pătru Răzvan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 147/2010. Curtea de Apel Timisoara