Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 151/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 151/CA/2008

Ședința publică din 8 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Toroș Vig Anamaria- - - - Judecător

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii de contencios administrativ în primă instanță, formulată de reclamanțiișiambii cu domiciliul procedural ales la Cabinetul avocatului din O str. -, nr. 18 în contradictoriu cu pârâțiiMINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEcu sediul în B, sector 5--14, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE cu sediul în B,--81, pârât și chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5,- având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru reclamantul avocatul acestuia G în baza împuternicirii avocațiale nr.51/6.06.2008 emisă de Baroul Bihor -cabinet individual, lipsă fiind celelalte părți din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru precum și faptul că pârâta DNA a depus la dosar precizări și acte după care:

Reprezentantul reclamantului depune la dosar decizia ICCJ nr.21/10.03.2008 invocată în cuprinsul actelor depuse la dosar și arată că nu are alte cereri de formulat.

Instanța constatând că prezenta cauză se află în stare de judecată, acordă cuvântul asupra excepției și fondului cauzei.

Reprezentantul reclamantului arată că excepția invocată este nefondată, competența soluționării acțiunii revenind Curții de Apel iar pe fond solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâților la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % prevăzut de art.47 din Legea 50/1996 calculat din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective începând cu 23 aprilie 2005 până la 14 februarie 2008 pentru reclamantul și din 23 aprilie 2005 până la 29 februarie 2008 pentru -data încetării raporturilor de serviciu între reclamanți și DNA, fără cheltuieli de judecată.

Arătă că temeiurile de drept și de fapt care justifică acțiunea au fost invocate prin ea însăși și actele depuse precum și sentința 894/2007 a Tribunalului Bihor prin care a fost admisă acțiunea în favoarea altor reclamanți și menținută de Curtea de Apel fiind clară și edificatoare decizia pronunțată de ICCJ în dosarul 5/2008 dată în lămurirea art.47 din Legea 50/1996 respectiv sporul de 50% se aplică și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001.

Astfel, ofițerii de poliție judiciară beneficiază la rândul lor de aceste prevederi legale, ei fiind în baza legii numiți de DNA, constituind poliția judiciară a DNA, actele întocmite de ei sunt efectuate în numele procurorului, esența fiind faptul că, dobândind calitatea de poliție judiciară din cadrul DNA, drepturile bănești se plătesc din fondurile acestui departament potrivit art.28 lit.a din anexa 4 la OUG 38/2003, beneficiind de sporuri și alte drepturi potrivit legislației aplicabilă în unitățile respective, ofițerii de poliție din cadrul DNA fiind asimilați judecătorilor și procurorilor.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că, prin acțiunea înregistrată la această instanță la 23.04.3008 reclamanții și au chemat în judecată pe pârâțiiMINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEB,DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIEB 1 șiMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELORB, solicitând obligarea pârâților în solidar, la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % prevăzut de art.47 din Legea 50/1996 calculat din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu 23 aprilie 2005 până la 14 februarie 2008 pentru reclamantul și din 23 aprilie 2005 până la 29 februarie 2008 pentru -data încetării raporturilor de serviciu între reclamanți și DNA.

În motivarea acțiunii arată că, au deținut funcția de ofițeri de poliție judiciară în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Oradea și potrivit art.47 din Legea 50/1996 pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.

Prin sentința 894/LM/2007 a Tribunalului Bihors -a recunoscut dreptul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA - Direcți Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea acest drept, iar prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii a prevăzut că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, aprobată prin Legea 334/2001.

OUG 43/04.04.2002 privind Direcția Națională Anticorupție conține prevederi clare cu privire la modul similar în care sunt afectați procurorii și Ofițerii de Poliție Judiciară din această instituție sub aspectul riscului și suprasolicitării neuropsihice sens în care reclamantul invocă dispozițiile art.5 din acest act normativ.

Potrivit OUG 27/2006 salariul de bază se stabilește pentru ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție potrivit criteriului 28 de la lit.A din anexă, aceștia fiind salarizați în condiții identice cu judecători, procurori, peste 3 ani vechime.

Art.11 la rândul lui prevede că Ofițerii și Agenții de Poliție Judiciară din Direcția Națională Anticorupție beneficiază de prevederile prevăzute la anexa nr.4 la OG 38/2003 și care la rândul lui prevede că ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA beneficiază de sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective.

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând obligarea chematului în garanție să ia act de obligația adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.

Prin întâmpinare, separat depusă, a solicitat respingerea acțiunii invocând faptul că dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 invocate de reclamanți au fost abrogate prin OG 83/2000. Pe de altă parte instanța nu poate dispune plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației în situația în care pârâta fiind o instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru această cheltuială.

A invocat excepția de necompetență materială a curții de apel arătând că fiind vorba de conflicte de muncă, competența revine în primă instanță tribunalului, natura litigiului fiind de muncă.

Prin întâmpinare, Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză deoarece raporturile juridice de muncă nu s-au stabilit între reclamant și acest pârât iar MINISTERUL PUBLIC este ordonator principal de credite.

Direcția Națională Anticorupție a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând ca acesta să ia act de obligativitatea inițierii și adoptării unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008.

Verificând excepția de necompetență materială invocată, se reține că obiectul prezentului proces izvorăște din raporturi de serviciu pe care reclamanții le au în calitate de polițiști iar potrivit Legii 360/2002 privind statutul polițistului ei sunt funcționari publici și astfel potrivit Legii 188/1999 litigiile izvorâte din raporturi de serviciu sunt de competența instanței de contencios administrativ.

Lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este un mijloc de apărare care urmează să fie înlăturat pentru următoarele considerente:

Art.28 coroborat cu art.19 din Legea 500/2002 prevede că proiectele legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare se elaborează de către Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, iar unul din elementele care stau la baza elaborării sunt propunerile de cheltuieli detailate ale ordonatorilor principali de credite.

Art.29 pct.4 prevede că fondul salariilor de bază se aprobă distinct prin anexa la bugetul fiecărui ordonator principal de credite.

Art.35 prevede că Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectul legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu.

În atare situație dacă Ministerul Finanțelor Publice nu întocmește proiectul legii bugetare anuale sau a legilor de rectificare prin includerea sumelor la cheltuielile cu salariile bugetarilor, drepturile salariale prevăzute de lege sau prin hotărâri judecătorești nu se pot executa, ele rămân drepturi virtual câștigate dar neachitate.

Art.12 din Legea 500/2002 prevede că, cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe categorii de cheltuieli grupate după natura lor economică și destinația acestora.

Ordonatorii de credite în calitate de angajatori, nu pot efectua nici o cheltuială din fonduri publice dacă nu au fost aprobate potrivit legii iar destinația precisă și limita cheltuielilor sunt determinate în legile bugetare anuale potrivit art. 14.

Direcția Națională Anticorupție ca și angajator neavând nici un venit propriu, nu poate să facă plăți ale salariilor numai din sumele pe care le primește din bugetul de stat și numai dacă această sumă este cuprinsă în proiectul legii bugetului anual sau a legii de rectificare a bugetului și cu destinația de salarii.

Dacă într-o asemenea acțiune îndreptată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta nu ar avea calitate procesuală s-ar bloca executarea drepturilor câștigate deoarece angajatorul nu are venituri proprii din care să facă plăți și nici să facă plăți din alte fonduri publice pentru cheltuieli salariale. Pe de altă parte aceste salarii se plătesc din bugetul de stat.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut de mai multe ori că art.6 din convenție garantează fiecăruia accesul la justiție, drept care are ca și corolar dreptul la executarea hotărârilor judecătorești definitive. Statul are obligația de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi incumbă, de asemenea are obligația să pun ă la dispoziția reclamantului un sistem care să-i permită acestuia să obțină de la debitor plata sumelor indicate în hotărârea judecătorească.

Pe fondul cauzei, urmează a se reține că, reclamanții au deținut funcția de ofițeri de poliție judiciară la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, din 23 aprilie 2005.

Potrivit OUG 27/2006 art.11, salariul de bază pentru specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se stabilește potrivit crt. 28 de la litera a din anexă.

De asemenea se prevede că, beneficiază de drepturile prevăzute în anexa 4 de la OG 38/2003 care la rândul lui la pct.1 a, prevede că, beneficiază de "salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea potrivit legislației care se aplică în unitățile respective."

În consecință ei beneficiază de sporurile prevăzute și acordare pentru procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul DNA.

Prin sentința nr. 849/LM din 19.11.2007 a Tribunalului Bihor rămasă irevocabilă s-a constatat că procurorii din cadrul beneficiază de sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară până la 1.02.2007.

Apărarea pârâtului Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în sensul că dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 ar fi fost abrogate prin OUG 83/2000 și nu ar fi în vigoare, nu poate fi reținută, deoarece în interpretarea dispozițiilor art.47 din Legea 50/1996 s-a emis decizia nr.21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care soluționând problema juridică în cadrul recursului în interesul legii a stabilit că aceste dispoziții care prevăd sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar se cuvine și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001.

În consecință, urmează a se admite acțiunea reclamanților și a li se recunoaște același drept dar numai pentru perioada pentru care s-a recunoscut acesta și în favoarea procurorilor din cadrul DNA adică până la 1.02.2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția de necompetență a Curții de APEL ORADEA.

Admite în parte acțiunea reclamanților și ambii cu domiciliul procedural ales la Cabinetul avocatului din O str. -, nr. 18 împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B, sector 5--14,DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIEcu sediul în B,--81 șiMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELORcu sediul în B, sector 5,-și în consecință:

Obligă pe pârâți în solidar la plata în favoarea reclamanților a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu 23 aprilie 2005 pentru și 23 aprilie 2005 pentru până la 1.02.2007 pentru ambii.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 8 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.sent.

dact.7 ex.în 15. 09.2008

5 com.

-.-

- ambii în O str. -, nr. 18

-Pârât- MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, sector 5--14

-Pârâta- DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE B,--81

-pârât și chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, sector 5,-

Președinte:Toroș Vig Anamaria
Judecători:Toroș Vig Anamaria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 151/2008. Curtea de Apel Oradea