Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1517/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu funcț. publici -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1517

Ședința publică din 1 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Sas Remus

JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Direcția Județeană de Statistică S cu sediul în S,-, județul S și Institutul Național de Statistică Națională B cu sediul în B,-, împotriva sentinței nr. 1110 din 5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal a răspuns avocat pentru reclamanții intimați, -, -, și, lipsă fiind reclamanții intimați și recurenții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.

Apărătoarea intimaților a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Cu privire la excepția lipsei timbrajului a solicitat respingerea acesteia. A arătat că în conformitate cu disp. art.15 din Legea nr.146/1997 sunt scutite de taxa de timbru litigiile ce decurg din raporturi de muncă. A mai arătat că prin sentința nr.1391/2008 a Tribunalului Suceava definitivă și irevocabilă prin decizia nr.1188/26.06.2008 au fost recunoscute drepturile reclamanților; că nu poate fi pus în discuție fondul și că apărările recurentelor sunt nefondate. Cu privire la înlăturarea dispoziției de indexare a sumelor cu indicele de inflație a solicitat respingerea acesteia. A precizat că în acțiunea introductivă s-a solicitat și indexarea sumelor cu indicele de inflație.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din 02.04.2009 reclamanții, -, -, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană de Statistică S și Institutul Național de Statistică Națională B obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 26.06.2008 până la data pronunțării hotărârii.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt salariați în cadrul Direcției Județene de Statistică S, având calitatea de funcționari publici, fiind salarizați potrivit dispozițiilor Legii nr. 188/1999.

Suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a)salariul de baza;

b)sporul pentru vechime in munca;

c)suplimentul postului;

d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Prin sentința nr.1391/26.06.2008 a Tribunalului Suceava, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1188/26.06.2008 a Curții de APEL SUCEAVA, aceste drepturi au fost recunoscute, pârâta Direcția Județeană de Statistică S fiind obligată a le achita începând cu data de 15.04.2005 până la data de 26.06.2008, data pronunțării hotărârii.

Reclamanții au mai arătat că pârâta și-a executat strict obligația prevăzută în titlul executor, fără însă a acorda aceste sporuri și pentru viitor, iar raporturile de muncă nu s-au modificat și nici nu au intervenit modificări legislative care să înlăture dreptul lor de a primi aceste sporuri.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Județeană de Statistică Sas olicitat respingerea acțiunii ca nefondată și neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că, în condițiile în care în prezent nu este reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, acordarea acestora presupune, pe de o parte, obligarea pârâților la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, o eventuală cuantificare a acestora de către instanță în raport cu diverse criterii, ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008. Rezultă, deci, că instanțele nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privind acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

De altfel, cele mai sus arătate au fost reținute și de către Curtea de Apel București, care prin prisma acestor considerente, a respins ca nefondată acțiunea similară formulată de salariații Institutului Național de Statistică (sentința nr. 3526/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr-).

Prin sentința nr.1110 din 5 iunie 2009 Tribunalul Suceava - secția comercială, contecios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâții să plătească acestora sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, începând cu data de 26.06.2008 până la data pronunțării prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcției Județene de Statistică

Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.

În acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.

Aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art. 44 din nr.OUG 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 și ale art. 48 din nr.OG 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, în perioada 22 mai 2004 - 31 decembrie 2006.

Instanța a constatat că nici unul dintre actele normative menționate nu conține vreo referire la eventualitatea desființării acestor drepturi, ci doar la suspendarea exercițiului lui, suspendare care nu echivalează cu însăși înlăturarea lor, dispoziția prevăzută de art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și nefiind abrogată.

Așa fiind, pentru ca un drept prevăzut într-un act normativ să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus- ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada de timp în care exercițiul lui este suspendat, iar nu înlăturat.

Reclamanții nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.

Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.

Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Direcția Județeană de Statistică S și Institutul Național de Statistică Națională

În motivarea recursului său, pârâta Direcția Județeană de Statistică Saa rătat că instanța de fond a acordat "mai mult decât s-a cerut ", întrucât reclamanții nu au solicitat în acțiunea introductivă indexarea cu indicele de inflație a sumelor ce trebuiesc plătite. A invocat faptul că sentința atacată nu amintește motivele care au determinat instanța să respingă apărările pârâtei și nici temeiul de drept pentru acordarea celor două suplimente în procentele solicitate și că aceasta conține motive străine de natura pricinii.

În motivarea recursului său, pârâtul Institutul Național de Statistică Națională Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că reclamanții nu au raport de serviciu cu pârâtul, ci sunt salariați ai Direcției Județene de Statistică S, instituție publică, cu personalitate juridică și buget propriu.

Pe fondul cauzei a invocat aceleași motive de recurs ca și pârâta Direcția Județeană de Statistică

Recursurile sunt întemeiate, însă în parte.

Astfel în ce privește critica formulată de pârâtul Institutul Național de Statistică B, referitoare la faptul că în mod greșit tribunalul a reținut că ar avea calitate procesuală pasivă, aceasta este întemeiată, întrucât reclamanții nu au raporturi de serviciu cu sus-numitul pârât- recurent, ci sunt salariații Direcției Județene de Statistică S, care este o instituție publică, cu personalitate juridică și buget propriu, în conformitate cu prev. art. 14 alin. (3) din Legea nr. 226/2009.

Întemeiată este și critica pârâtei Direcția Județeană de Statistică S referitoare la faptul că instanța de fond le-a acordat reclamanților mai mult decât au cerut, respectiv că deși aceștia nu au solicitat nici prin acțiuni și nici ulterior ca sumele pretinse să fie indexate cu indicele de inflație, tribunalul dispus și acest lucru.

În ce privește celelalte critici, instanța le constată neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Așa cum de altfel pârâtul recurent admite, reclamanții nu au primit aceste sporuri salariale.

De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială.

Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.

Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.

Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.

sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.

Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.

Față de cele mai sus expuse, instanța, în baza art. 312 alin. 1)- 3) Cod pr. civilă, va admite recursurile și va modifica parțial sentința tribunalului, în sensul arătat și va menține totodată celelalte dispoziții ca fiind legale și temeinice.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții Direcția Județeană de Statistică S cu sediul în S,-, județul S și Institutul Național de Statistică Națională B cu sediul în B,-, împotriva sentinței nr. 1110 din 5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Modifică parțial sentința tribunalului sus- menționată.

Înlătură dispoziția de indexare a sumelor datorate cu indicele de inflație.

Respinge acțiunea față de pârâtul Institutul Național de Statistică B ca inadmisibilă, dată fiind lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge cererile recurenților de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond.

Tehnored.

Ex.2/08.10.2009

Președinte:Sas Remus
Judecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1517/2009. Curtea de Apel Suceava