Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 152/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 152/
Ședința publică din 21 Februarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanții, toți cu domiciliul ales în M C,-/12, jud.H, împotriva sentinței nr.2844/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul este timbrat și declarat în termen procedural, fiind depusă la dosar întâmpinare din partea intimatului SPCEP
Față de actele și lucrările dosarului, fiind invocate și disp.art.242 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2844 din 14 noiembrie 2007, Tribunalul Harghitaa respins ca prematură acțiunea reclamanților, și, formulată împotriva pârâtului Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor al Județului H, acțiunea având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea indemnizației de dispozitiv reglementată de Legea nr. 138/1999 în cuantum de 25% din salariul de bază potrivit Ordinului MAI nr. 496 din 28 iulie 2003, sporului de pericol deosebit de 30% și a normei de hrană nr. 1 calculată pe zile calendaristice.
Prima instanță a reținut că reclamanții nu au făcut dovada că au respectat prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, neurmând procedura prealabilă în calitate de persoane vătămate în drepturile sau în interesele lor legitime, înainte de a se adresa instanței de contencios, astfel că a respins acțiunea pe această excepție.
Reclamanții au formulat recurs împotriva hotărârii primei instanțe solicitând casarea și rejudecând cauza, admiterea cererii lor de acordare a drepturilor invocate.
În motivarea recursului, recurenții au învederat că la dosarul cauzei a fost depusă plângerea înaintată de salariați către conducerea, precum și răspunsul la aceasta, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ și că la motivarea sentinței instanța nu a avut în vedere precizarea de acțiune. Recurenții au detaliat și aspecte legate de fondul cauzei, justificând prin normele legale la care au făcut trimitere precum și prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a Directivei UE 2000/78, drepturile salariale pretinse prin acțiune.
Recurenții au depus la dosar copia xerox a plângerii prealabile, datată 29 octombrie 2007.
Pârâtul intimat SPCEP al Județului Haf ormulat întâmpinare, solicitând a se avea în vedere că salariații revendică drepturi salariale care nu sunt cuprinse în legislația specifică aplicabilă, respectiv în OG nr. 6/2007, iar situația de discriminare este generată de legislația în vigoare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este fondat, deoarece, în primul rând, în cazul litigiilor având ca obiect raporturi juridice de muncă în care sunt implicați funcționarii publici, altele decât cele privind contestarea deciziei de încetare a acestor raporturi unde textul ce reglementează această situație face trimitere expresă la condițiile și termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ, nu este obligatorie formularea unei plângeri prealabile. Prin urmare, făcând o greșită interpretare și aplicare a textului legal incident, instanța de fond a pronunțat a soluție nelegală, bazându-se pe o excepție, pe un fine de neprimire neaplicabil în cazul dedus judecății.
Față de cele ce preced, nu mai are relevanță faptul că reclamanții au formulat o plângere adresată Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor al Județului H, la o dată ulterioară introducerii acțiunii, demers ce practic nu echivalează cu îndeplinirea obligației prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, care prevede plângerea prealabilă, ceea ce înseamnă că pentru a fi eficientă și conformă dispozițiilor imperative ce o reglementează ea trebuie să fie anterioară formulării cererii de chemare în judecată.
În contextul celor arătate, în acest gen de litigiu privindu-i pe funcționari publici nefiind obligatorie plângerea prealabilă, fie și pentru faptul că nu se poate pune în discuție revocarea unui act întrucât nu există vreun act, și, deci nu ne găsim în prezența ipotezei actelor administrativi a căror anulare se solicită sau a contractelor administrative, instanța, constatând că în mod greșit s-a soluționat cauza pe excepție iar nu pe fond, va aplica prevederile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, va casa hotărârea și va trimite cauza primei instanțe pentru a soluționa cauza pe fondul acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanții, toți cu domiciliul ales în M C,-/12, județul H, împotriva sentinței nr.2844/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nhr-.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalului Harghita, pentru a se pronunța pe fondul cererii de chemare în judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-28.02.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








