Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 152/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 152
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
- - JUDECĂTOR 3: Robert Emanoil
Grefier:
**********
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, G împotriva sentinței nr. 2088 din 27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ GAA RHIVELOR NAȚIONALE, și
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal; de asemenea se arată că, prin Serviciul arhivă, intimata pârâtă ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI a depus întâmpinare solicitând judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând
CURTEA
Prin sentința nr. 2088 din 27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-au espins excepțiile.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, G și, împotriva pârâților Arhivele Naționale ale României, Direcția Județeană Ga A rhivelor Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut:
Într-adevăr, Legea nr. 188/1999 prin care este reglementat statutul funcționarului public, la art. 31 prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, iar potrivit al. 3 salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
S-a reținut că prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin art. 44 din OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și ale altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și prin art. 48 din OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
În prezent, se află în vigoare OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale ce se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Până în prezent nu a intrat în vigoare nici un act normativ care să reglementeze stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Legea nr. 188/1999 deși prevede posibilitatea acordării acestor sporuri, face trimitere în același timp la legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici (art. 31 al.3).
OG 6/2007 în vigoare în prezent, nu prevede nici o referire la suplimentul postului și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare, ci prevede anumite sporuri care se acordă distinct pentru anumite instituții publice sau pentru anumite categorii de personal.
În acest context s-a apreciat că legea nefăcând nici o referire la acordarea acestor sporuri precum și la cuantumul acestora, acordarea lor ar fi nelegală.
Dreptul la cele două suplimente salariale nu poate fi apreciat ca fiind un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât, în absența prevederilor legale referitoare la modul de stabilire a cuantumului dreptului la creanță pe care cele două suplimente salariale îl presupun, bunul nu este definit și deci nu poate naște, în privința reclamanților, nici o speranță legitimă de a-l obține.
S-a apreciat că ar trebui făcută o diferențiere și o cuantificare a acestor sporuri deoarece nu toți reclamanții prestează același fel de activitate, cu același grad de complexitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri, reclamanții, G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, reclamanții au arătat că textele legale prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare vin în contradicție cu normele constituționale, întrucât prevederile unei legi cu caracter organic nu pot fi suspendate prin ordonanțe de urgență.
Recurenții au arătat că pentru anii 2007, 2008 și 2009 parțial (până la 12.11.2009)această suspendare nu a mai fost menținută; cu toate acestea, în mod nelegal, nu le-au fost acordate reclamanților cele două componente ale salariului funcționarului public.
Examinând recursurile formulate, Curtea le găsește nefondate, așa cum se va arăta în continuare.
Reclaman ții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclaman ți în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclaman ților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclaman ți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclaman ții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
De altminteri, prin decizia nr. 20/2009 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursurile reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanții, G împotriva sentinței nr. 2088 din 27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ GAA RHIVELOR NAȚIONALE, și
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/MB/02.02.2010.
02 Februarie 2010
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Alina Răescu, Robert Emanoil
