Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1538/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1538
ședința publică de la 02 iulie 2008
PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR
-- - - JUDECĂTOR
GREFIER -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii G, împotriva sentinței numărul 549 din data de 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâta Casa Județeană de Pensii G și intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că intimatul reclamant a depus întâmpinare.
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;
Intimata reclamantă solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea formulată la ribunalul Gorj, reclamanta chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii G pentru a fi obligată să mențină încadrarea obținută prin decizia nr. 198 din 6.10.2004 de inspector principal, treapta de salarizare, acordarea salarizării și restituirii diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 1.01.2005, dată ce se circumscrie termenului de prescripție de 3 ani.
În motivare arătat că prin decizia nr. 198/2004 în urma absolvirii învățământului superior de lungă durată a fost promovată în funcția de inspector principal, clasa I în cadrul compartimentului plăți beneficii al G, iar la data de 4.01.2005 Casa Județeană de pensii a emis decizia nr. 48 prin care s- schimbat încadrarea în funcția de inspector clasa I, grad profesional asistent, treapta de salarizare III.
A mai arătat reclamanta că pârâta interpretat în mod greșit prevederile OUG 92/2004 art. 6 și 7 în sensul că acest act normativ nu stabilește alte funcții decât cele prevăzute în Legea nr. 161/2003 ci stabilește salarizarea funcționarilor publici conform prevederilor art. 1 și 2 din ordonanță.
Dispozițiile art. 6 și 7 din ordonanță se aplicau numai la autoritățile publice care nu ordonau reîncadrarea funcționarilor publici, caz care nu se aplică reclamantului care prin acest mod a fost retrogradat
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
Prin sentința nr.549 din 11 martie 2008, Tribunalul Gorja admis acțiunea reclamantei, a modificat decizia nr.48 din 4 ianuarie 2005, emisă de pârâtă, a dispus încadrarea reclamantei în funcția de inspector principal, treapta I și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei diferența de drepturi salariale actualizate începând cu 04.01.2005, până la reîncadrare actualizat la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 48 din 4.01.2005, pârâta a procedat la modificarea unilaterală a funcției publice deținute de reclamant până atunci, inspector superior treapta de salarizare, obținută prin decizia 198 din 6.10.2004, trecându- într- funcție publică inferioară - inspector clasa I, grad profesional asistent, treapta de salarizare III, ceea ce contravine dispozițiilor art. 75, art. 65 al. 3 lit. din Legea nr. 188/1999, trecerea într- funcție inferioară putând avea loc doar ca urmare săvârșirii unei abateri disciplinare, sancționată ca atare.
Tribunalul a constatat că decizia nr. 48 emisă de pârâtă la 4.01.2005 este nelegală deoarece reclamanta trebuia să ocupe începând cu 4.01.2005 funcția publică de inspector principal, treapta de salarizare
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii G, motivând că la reîncadrare s-au respectat prevederile OUG nr. 82/2004 și OUg nr. 92/2004 și că gradul profesional i-a fost acordat prin reîncadrare la 14 iulie 2003, conform Legii nr. 161/2003, context în care s-a invocat tardivitatea acțiunii.
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii cu motivarea că prin decizia contestată a fost trecută într-o funcție inferioară ceea ce echivalează cu retrogradarea sa.
Prin decizia nr. 48/04.01.2005 reclamantul a fost încadrat în funcția de inspector clasa I grad profesional asistent.
Curtea apreciază că la data introducerii acțiunii intervenise prescripția dreptului la acțiune.
Întrucât excepția prescripției este o excepție dirimantă și absolută, aceasta face de prisos analizarea celorlalte motive de fiind invocate în cuprinsul cererii de recurs.
Având în vedere considerentele de mai sus în baza art. 312, recursul se va admite, se va modifica sentința atacată în sensul că se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii G, împotriva sentinței numărul 549 din data de 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2008
PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu | JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr | JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu |
Grefier, |
Red.
Dact. / 2 ex./ 13.08.2008
Președinte:Iuliana RîciuJudecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Sanda Lungu