Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1541/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1541/2008
Ședința publică din data de 25 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu JUDECĂTOR: - -
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr. 370/29.02.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - legea nr. 188/1999 - recalculare pensie.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ, dosarul fiind transpus de la Secția Civilă a Curții de APEL CLUJ.
Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 370 pronunțată la data de 29.02.2007 în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, iar pe cale de consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă perioadei 2001 - 2003, actualizată în raport de rata inflației până la data plății.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut. În esență, că reclamanta este funcționar public și în raport cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici este îndreptățită la acordarea primei pentru perioada solicitată.
Referitor la invocarea suspendării, reține instanța că dispozițiile ce au vizat o atare situație nu pot duce la restrângerea dreptului instituit prin lege; că orice suspendare nu poate fi dispusă decât tot printr-un act normativ de aceeași putere.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta C, solicitând admiterea lui.
În motivare, recurenta a arătat că în neacordarea acestor sume s-a orientat după dispozițiile art. 3 din nr.OUG 33/2001, art. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 (3) din Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și Legea nr. 511/2004 (7).
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport cu actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii.
În acest sens se reține că actul normativ invocat prin demersul inițiat de intimat, Legea nr. 188/1999, respectiv art. 34 alin. 2, prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, a fost refuzată acordarea, în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform dispozițiilor Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu,
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamanta fiind funcționar public este pe deplin îndreptățită să se prevaleze de dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, iar din această perspectivă susținerile recurentei conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Desigur, se susține de recurentă că, în condițiile legii bugetare, cheltuielile se angajează în anumite limite care nu pot fi depășite și ca atare din perspectiva legii bugetare nu pot fi acordate, că orice modificare trebuie justificată și cerută de ordonatorul de credite. Atare susțineri, nu pot fi primite întrucât cuprinderea unor sume în buget nu le poate fi imputată recurenților, entitățile recurente având obligația statuării cu privire la bugetul de stat, inclusiv sub aspectul aprobării și virării de sume. Pe de altă parte, instituția rectificării bugetare este funcțională și impune în sarcina entităților implicare pentru a cuprinde în proiectele de buget sume neprevăzute, respectiv sume stabilite ca drepturi prin dispozițiile aplicabile funcționarilor publici sau sume ce ar rezulta din hotărâri judecătorești.
În plus, nici susținerile rezultate din invocarea dispozițiilor referitoare la suspendare nu pot fi reținute ca argument al modificării soluției atacate întrucât suspendarea nu înlătură dreptul în esența lui, ci a avut ca efect amânarea plății dreptului, fără a-l afecta în substanță.
Prin urmare, constatându-se că nu sunt motive întemeiate, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat.
Totodată, în temeiul art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, Curtea va dispune darea în debit a intimatei cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 370 din 29 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Dispune darea în debit a intimatei cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - pt. - -
plecată în semnează
PRIM GREFIER
Red.
Dact./2 ex./16.07.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Eleonora Gheța, Floarea Tămaș
