Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1542/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1542

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu JUDECĂTOR

-- -- JUDECĂTOR

-- - - JUDECĂTOR

GREFIER -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței nr.768 din data de 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimații pârâți Primăria și Primarul Orașului, lipsind intimatul reclamant și OG intimatul pârât Consiliul Local.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că intimații nu a depus întâmpinare.

Curtea, apreciind cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;

Consilier juridic pentru intimații pârâți Primăria și Primarul Orașului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, conform motivelor expuse.

INSTANȚA

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Gorj, reclamantul a OG chemat în judecată pe pârâții, Consiliul Local, Primăria și Primarul Orașului, solicitând obligarea acestora la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea sporului de confidențialitate și de mobilitate în cuantum de 25% aplicat la salariul de încadrare al reclamantului, începând cu luna ianuarie 2005, data nașterii dreptului, până în prezent, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective și în continuare pe toată durata îndeplinirii funcției publice.

În motivarea acțiunii a arătat că are calitatea de funcționar public și îndeplinește funcția de inspector de specialitate al Primăriei și activitatea acestuia se desfășoară și în afara instituției, deci obligațiile de serviciu nu se realizează într-un loc stabil de muncă, respectiv pentru efectuarea măsurătorilor privind punerea în posesie a cetățenilor ce au revendicat terenuri conform legii fondului funciar, fiind membru al comisiei de aplicare a legii fondului funciar pentru întocmirea planurilor de situație pentru cetățenii care solicită emiterea certificatului de urbanism, pentru verificarea stadiului execuției lucrărilor de construcție pe raza comunei, întocmirea proceselor verbale de recepție a construcțiilor, etc.

Potrivit art. 25 din Codul Muncii clauza de mobilitate este definită ca fiind acea clauză din contractul individual de muncă prin care părțile convin ca în considerarea specificului muncii, respectiv datorită faptului că executarea obligațiilor de serviciu nu se realizează într-un loc stabil de muncă să beneficieze de prestații suplimentare în bani sau în natură.

Art. 26 din muncii, definește clauza de confidențialitate ca fiind acea clauză prin care părțile convin ca pe toată durata desfășurării raportului de muncă și după încetarea acestuia să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului în condițiile stabilite de regulamentele interne, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 45 din legea 188/1999, funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care i-au cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public.

Că, potrivit art. 93 din legea 188/1999, dispozițiile legii se completează cu prevederile legislației muncii.

Acordarea efectivă a acestui spor se circumscrie principiului egalității de șanse consfințit prin dispozițiile art. 39 alin. 1 din și art. 29 alin. 2 din legea 188/1999, conform căruia funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.

A depus la dosarul cauzei în copia carții de muncă Bf nr.-, adresa nr.4091/15.11.2007, fișa postului nr.7, Ordinul nr.384/29.11.2006, fișa postului nr.5.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 768 din 26 martie 2008, respins acțiunea reclamantului OG, împotriva pârâților Consiliul Local și Primarul Comunei.

În considerentele sentinței s-a reținut că, activitatea funcționarilor publici cum este cazul reclamantului nu se desfășoară pe baza unui contract individual de muncă, aceștia fiind numiți în funcții publice cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici prin actul administrativ al primarului în care se înscrie salariul de încadrare precum și celelalte sporuri prevăzute de legislația în vigoare.

Nu pot fi invocate prevederile art. 25 din muncii, deoarece clauza de mobilitate nu este prevăzută în actul administrativ de numire în funcție al reclamantului iar pârâții nu au convenit cu acesta să beneficieze de prestații suplimentare în bani sau în natură.

Pentru orele lucrate peste programul de lucru, deci în afara celor 8 ore prevăzute de Codul Muncii, reclamantul primește un spor de dispozitiv de 25 % aplicat la salariul de încadrare iar pentru zilele în care este ofițer de serviciu pe instituție primește zile libere.

Nici prevederile art. 26 din referitoare la clauza de confidențialitate nu pot fi aplicate reclamantului deoarece Regulamentul de ordine Interioară și Regulamentul de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului nu prevăd o astfel de clauză.

Funcționarii publici au obligația conform art. 45 din legea 188/1999 "să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu precum și de confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public", fără a se preciza că pentru această prevedere legală sunt remunerați suplimentar.

Acordarea efectivă a sporului solicitat de 25% nu se poate înscrie principiului egalității de șanse consfințit prin dispoz. art. 39 alin. 1 din Legea 53/2003 deoarece acesta se referă la consilierii juridici care pot negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauză de mobilitate și clauză de confidențialitate nu și pentru ceilalți salariați care nu au pregătire juridică, reclamantul având pregătire economică.

În mod corect, ordonatorul de credite a emis dispoziția nr.4091/15.11.2007 prin care i-a respins reclamantului cererea pentru acordarea sporurilor solicitate prin acțiunea introdusă la instanță.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care a arătat că instanța de fond a apreciat eronat că, dacă părțile nu au convenit asupra clauzelor de mobilitate și confidențialitate, instanța nu se poate substitui angajatorului și să-i impună acordarea sporului aferent acestei clauze.

Recursul este nefondat.

Reclamantul are calitatea de funcționar public, deținând în cadrul Primăriei, funcția de secretar al orașului.

A solicitat ordonatorului principal de credite, respectiv Primarului comunei, să-i acorde spor de mobilitate și de confidențialitate în cuantum de 25%, susținând aplicarea prevederilor art.25 și 26 din Codul Muncii și în cazul funcționarilor publici.

Ordonatorul principal de credite nu a aprobat cererea reclamantului, cu motivarea că prin actul de numire în funcție nu s-au convenit prestații suplimentare în bani sau în natură.

Soluția adoptată de ordonatorul principal de credite și menținută de prima instanță, care formează obiectul criticilor în prezentul recurs, este legală și temeinică.

În conformitate cu prevederile art.31 din Legea 188/1999 R, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu care se compune din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.

În ceea ce privește adaosul salarial, corespunzător sporului de mobilitate și confidențialitate, reglementat de art.25 și 26 din Codul Muncii, Curtea precizează că acesta nu este datorat de către angajator, în măsura în care nu a fost prevăzut expres în actul normativ care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.

Reclamantul nu a invocat în sprijinul acțiunii sale nici un act normativ,privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, ci numai cadrul legal general, reprezentat de dispozițiile art.25 și 26 din Codul Muncii și aplicabilitatea acestora în cazul funcționarilor publici.

Arătăm că pentru a se acorda sporul de mobilitate și confidențialitate, așa cum rezultă din prevederile art.31 din Legea 188/1999, este necesar ca alte drepturi salariale pentru a fi acordate funcționarului, să formeze obiectul unei reglementări legale.

Într-adevăr dispozițiile Legii 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, așa cum dispune art.117 din legea republicată, în măsura în care dispozițiile respective nu contravin legislației specifice funcției.

În ceea ce privește drepturile decurgând din clauza de mobilitate și confidențialitate, acestea nu contravin legislației funcției publice, numai că legiuitorul a condiționat acordarea altor drepturi, a căror sferă se poate extinde și la cele două clauze, de existența unei reglementări legale ori,pentru funcționarii publici nu există o prevedere expresă în acest sens.

Legislația prin care în decursul timpului s-a reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici nu a stabilit niciodată acordarea celor două tipuri de sporuri pentru funcțiile publice de execuție sau de conducere, în acest sens enunțăm cu titlu de exemplu OG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007.

Aceste acte normative au prevăzut toate drepturile și sporurile care se acordă funcționarilor publici.

În OG 2/2006 a fost inclus sporul de confidențialitate pentru funcționarii publici din aparatul propriu al Guvernului, al Administrației prezidențiale, CNSAS, Ministerul Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul, Consiliului legislativ, așadar legiuitorul a enumerat expres categoriile care pot beneficia de un astfel de spor.

Același act normativ la care am făcut referire mai sus a reglementat și faptul că acest spor se stabilește prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul alocat.

Din expunerea efectuată în această decizie, se reține că în ceea ce privește funcționarii publici din cadrul autorităților locale nu a existat niciodată o reglementare prin care să se acorde spor de confidențialitate și mobilitate și că, mai mult, chiar în situația acordării acestora pentru categoriile de funcționari prevăzute expres în lege, aceste sporuri sunt limitate, în sensul încadrării în cheltuielile de personal.

Clauzele de mobilitate și confidențialitate nu sunt contrare statutului funcționarului public, însă determinant este ca drepturile respective care se constituie în sporuri adaosuri în salarizare să fie nominalizate și cuantificate într-un act normativ.

În cazul funcționarului public nu s-a inclus o normă care să reglementeze aceste drepturi în nici unul dintre actele normative care se referă la salarizarea funcționarilor.

Față de considerentele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul reclamantului ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul OG, împotriva sentinței nr.768 din data de 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2008

PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu

JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu

Grefier,

09 Iulie 2008

Președinte:Iuliana Rîciu
Judecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Sanda Lungu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1542/2008. Curtea de Apel Craiova