Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1545/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1545
Ședința publică din8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Artene Doina
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
JUDECĂTOR 3: Andrieș Maria
Grefier - -
Pe rolul instanței se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în municipiul B, sector 5,- șiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- în numele DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în municipiul B, nr. 5, județul
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând că, deși lipsește, creditoarea-recurentă a solicitat prin însăși cererea de recurs a se da eficiență dispozițiilor art. 242 (2) din Codul d e procedură civilă și apreciază că recursul este în stare de judecată, a trecut la soluționarea acestuia.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr.2883/86 din 30.04.2009 reclamantul - președintele Sindicatului Direcției Generale a Finanțelor Publice Sac hemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice S, solicitând obligarea acestora la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 01.01.2004-01.03.2006, respectiv perioada 28.11.2008 și până la data pronunțării sentinței, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că drepturile bănești revendicate reprezintă suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de baza;
b)sporul pentru vechime in munca;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
A mai învederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c si d din lege.
Relevant este faptul ca potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit. "c" si "d" din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.
In concluzie, atât prin Legea nr.188/199, așa cum a fost modificată prin Legea nr.251 din 23 iunie 2006, cât și prin Legea nr.188/1999 republicată și renumerotată sunt îndreptățiți la aceste sporuri, fără nici o condiționare.
Aceasta prevedere legală, respectiv art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare, a fost suspendata pana la data de 31.12.2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004. În acest sens, a solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României care prevede că " Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinato, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004 prin care a fost suspendata plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata ca legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Din interpretarea sistematică și logică a textelor de mai sus rezultă că plata suplimentului postului si a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate.
Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică ( respectiv Codul Muncii ), rezultă în mod indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.
Ori, contrar acestor dispoziții, atât executivul ( prin OUG 92/2004), cât si legiuitorul (prin Legea 76/2005 pentru aprobarea OUG 92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.
Având în vedere și dispozițiile art.1082-1084 Cod civil, aceasta pentru justă și echitabilă dezdăunare pecuniară, cât și în conformitate cu dispozițiile art.154 din Codul Muncii consideră îndreptățită această acțiune.
De asemenea, a arătat că prin acordarea drepturilor solicitate, actualizate cu indicele de inflație se va repara prejudiciul care i-a fost creat.
Reclamantul a depus la dosar practică judiciară, dovada calității de funcționar public și practică judiciară, tabel privind membrii de sindicat.
Pârâții, deși legal citat, nu au depus întâmpinare.
Prin sentința nr. 1147 din 11 iunie 2008, Tribunalul Suceavaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-22.05.2004 și, în consecință, a respins cererea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
A admis în parte cererea formulată de reclamantul -președintele Sindicatului Direcției Generale a Finanțelor Publice S, în numele membrilor de sindicat nominalizați în tabelul anexat prezentei acțiuni (filele 23-30) și a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S să acorde membrilor reclamantului, menționați în tabelul de la filele 23-30 dosar, proporțional cu timpul lucrat, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu data de 23.05.2004 și până la data de 01.03.2005, precum și începând cu data de 28.11.2008 și până la data de 11.06.2009, data pronunțării sentinței, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată din oficiu, prima instanță a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât prezentul litigiu are ca obiect drepturile salariale ale reclamanților, iar prim pârâtul nu are legitimare procesuală pasivă, ci instituția în cadrul căreia reclamanții au avut calitatea de funcționari publici.
Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei părți fără calitate procesuală pasivă.
La prima zi de înfățișare, instanța, din oficiu, a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-22.05.2004.
Asupra acestei excepții, instanța a reținut că, în urma modificării art.29 din Legea nr.188/1999, cele două suplimente au fost introduse prin art.13 pct.21 din Legea nr.161/2003, cu precizarea că aceste dispoziții intră în vigoare cu 1 ianuarie 2004.Acordarea suplimentelor a fost suspendată succesiv, în intervalul 22 mai 2004 - 31 decembrie 2006, prin ordonanță de urgență.
Art. 13 din Legea nr.251 din 23 iunie 2006 statuează că prevederile art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
Potrivit art.48 din OG nr.6 din 24 ianuarie 2007, prevederile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât prima suspendare a acordării acestor drepturi a intervenit prin art. 501din Legea nr.164/2004, intrată în vigoare la 22 mai 2004, pentru perioada
1 ianuarie 2004-22 mai 2004, dreptul la acțiune este prescris.
La data încetării oricăror cauze de suspendare, dreptul intrând în vigoare, rezultă că la data de 1 ianuarie 2007, se naște dreptul la acțiune a celor interesați pe perioada suspendării exercițiului dreptului, fiind suspendată și curgerea prescripției.
Ca urmare, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune privitor la perioada 01.01.2004-22.05.2004, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere ca prescris.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.40 alin.2 lit."c" din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
In acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, au fost salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit."c" și "d" din actul normativ citat.
Reclamanții nu au primit sporurile solicitate pentru perioada indicată în petitul cererii și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâții nu au justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
In consecință, în baza art.31 alin.1 lit."c" și "d" din Legea nr.188/1999, instanța a admis în parte cererea și a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S să acorde membrilor reclamantului, menționați în tabelul de la filele 23-30 dosar, proporțional cu timpul lucrat, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu data de 23.05.2004 și până la data de 01.03.2005, precum și începând cu data de 28.11.2008 și până la data de 11.06.2009, data pronunțării sentinței, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Finanțelor Publice - în numele și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare s-a arătat că hotărârea primei instanței are la bază interpretarea eronată a Legii nr. 188/199, a nr.OG2/2006 și.OG nr.6/2007, nu sunt întrunite condițiile pentru obligarea instituției DGFP S la calculul și plata sporurilor arătate.
Se arată că reclamanții nu au făcut dovada lichidității creanței, întrucât nu există prevederi legale în vigoare care să dispună cu privire la întinderea dreptului, respectiv câtimea creanței.
Cu privire la cuantificarea suplimentelor solicitate, se menționează că pe de o parte în cazul funcționarilor publici ne aflăm în prezența unui contract de drept public sau de drept administrativ - nefiind posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale și pe de altă parte, nici un act normativ nu prevede un procent corespunzător pentru suplimentele solicitate.
De asemenea menționează că dreptul de creanță al reclamanților nu este reglementat sub aspectul întinderii prin lege sau prin hotărâre judecătorească irevocabilă iar acordarea acestor sporuri este condiționată și de existența prevederilor bugetare cu această destinație, prevederi pe care angajatorul trebuie să le aibă în vedere și să le înscrie în limita fondurilor respective.
Ori, pentru perioada în care se solicită acordarea sporurilor, instituția angajatoare nu a avut cuprins în bugetul propriu sume cu astfel de destinații.
În recursul său, Ministerul Finanțelor în numele și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice Saa rătat că actuala lege de salarizare nu cuprinde cele două suplimente solicitate prin acțiunea formulată, iar creanța pretinsă nu are un caracter cert, lichid și exigibil.
S-a invocat poziția Curții Europene a Drepturilor Omului care, consideră că, în cazul unei creanțe, dacă întinderea acesteia nu este determinată printr-o hotărâre irevocabilă, cauza urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, arată că, fiind în prezența unui contract de drept public sau de drept administrativ - în cazul căruia nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale - nici un act normativ în vigoare nu prevede un procent corespunzător pentru suplimentele solicitate.
In continuarea motivării, pârâtul a invocat jurisprudența CEDO.
Prin precizările depuse la termenul de judecată din 08 octombrie 2009, pârâtul Ministerul Finanțelor în numele și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice Saî nvederat instanței că în ședința din 21 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României, pentru pronunțarea unei decizii de unificare a practicii judiciare în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată și art. 1 alin. 1 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs,Curteaconstată neîntemeiat recursul.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. "c" și " " din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantelor la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate depârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în municipiul B, sector 5,- și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S - PENTRU direcția generală a finanțelor publice a județului B,cu sediul în municipiul B, nr. 5, județul B,împotriva sentinței nr. 1147 din 11 iunie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 08 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond. - -
2 ex./26.10.2009
Președinte:Artene DoinaJudecători:Artene Doina, Galan Marius, Andrieș Maria
