Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 155/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 16.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.155
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.02.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL REȘIȚA prin SERVICIUL PUBLIC "DIRECȚIA PENTRU ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT AL MUNICIPIULUI REȘIȚA", împotriva sentinței civile nr.452/21.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C - S, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtul - recurent consilier juridic, lipsă fiind reclamantul - intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 01.02.2008, întâmpinare din partea reclamantului - intimat, un exemplar comunicându-se reprezentantului pârâtului - recurent.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtului - recurent solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.452 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul C - S, în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile; s-a admis acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâtului Consiliul Local Reșița prin Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, obligând pârâtul să plătească reclamantului primele egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă pe perioada februarie 2003 - octombrie 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, în baza art. 137 alin.1 Cod procedură civilă a procedat la soluționarea cu prioritate a excepției neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr.554/2004, pe care a respins-o având în vedere următoarele considerente:
Din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată rezultă faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat că, în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care se dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
În consecință, Legea nr. 188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.
În speță a fost pus în discuție refuzul nejustificat al autorității pârâte de a acorda drepturile de natură salarială solicitate prin acțiune.
Rațiunea procedurii administrative prealabile este de a da posibilitate emitentului actului administrativ contestat, care este nelegal, să-l reformeze sau să-l retracteze, după caz, evitându-se în acest fel un proces între părți. Or, în speță, nu se contestă un act administrativ de autoritate, care să impună formularea recursului administrativ în condițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ci prin acțiune se invocă un fapt material - refuzul nejustificat al pârâtului.
Pe fondul cauzei tribunalul reține că reclamantul în perioada 01.02.2003 - 01.10.2005 a îndeplinit funcția publică de șef de serviciu la Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al mun. Reșița, calitate necontestată de pârât, existând între acesta și pârâtul Consiliul Local Reșița raporturi de serviciu.
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei-credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii. Condițiile în care aceste drepturile salariale sunt stabilite trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.188/1999, republicată.
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.3 al.1 din nr.OUG33/2001, art.12 al.4 din Legea nr.743/2001, art.10 al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 și art.8 al.7 din Legea nr.511/2004.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2001 - 2005 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000 privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", rezultă că suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate. De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
Așa fiind, instanța a apreciat că suspendarea, în cinci rânduri succesive, a aplicării dispozițiilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr.5007/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr.380/2005, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe perioada 01.02.2003 - 01.10.2005, motiv pentru care în temeiul art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă pentru perioada menționată, în care reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul Direcției pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al mun. Reșița. În consecință, a fost obligat pârâtul Consiliul Local Reșița la plata primelor de concediu pe perioada 01.02.2003 - 01.10.2005, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data achitării efective a primelor cuvenite reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița prin Serviciul Public Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și privat al Municipiului Reșița și a solicitat modificarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se susține că sentința este netemeinică și nelegală, conform art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Recurentul arată că acordarea primelor de vacanță a fost suspendată în mod succesiv, prin legile de adoptare a bugetului de stat până la data de 31 decembrie 2006, astfel încât reclamantul nu poate beneficia de acest drept.
Recursul este nefondat.
Curtea, față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006.
Întrucât reclamantul intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Reșița - împotriva sentinței civile nr.452 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul C - S, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.II.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
RED:/04.03.08
TEHNORED:/04.03.08
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C -
Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
