Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 155/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.155

Ședința publică din data de 1 februarie 2010

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

JUDECĂTOR 2: Duboșaru Rodica

JUDECĂTOR 3: Secrețeanu Adriana

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în B, str. -, -. A,. 8, județul B împotriva sentinței nr.1567 bis din data de 17 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtulINSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, cu sediul în B,--10, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, au lipsit recurentul-reclamant și intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar o cerere formulată de apărătorul recurentului-reclamant, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 pr.civilă, anexând cererii taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, potrivit ordinului de plată nr.6 din 26.01.2010 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:

Curtea, față de împrejurarea că recurentul-reclamant, prin apărătorul său, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prinacțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău la nr-, reclamantul a solicitat, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 120 din Legea nr. 611/2008, pentru aprobarea Normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici și art. 26 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, anularea hotărârii emisă de Comisia de Rezolvare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean B, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva rezultatelor evaluării, evaluare în urma căreia a primit calificativul general "" și, în consecință, modificarea rezultatului evaluării în " ", precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de acest proces.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că, în calitatea sa de agent în cadrul IPJ B - Compartimentul Ordine Publică, a fost supus evaluării anuale în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 360/2002, raportat la art. 69 din Legea nr. 188/1999 (privind Statutul Funcționarului Public), iar în urma evaluării efectuate de șeful său nemijlocit, a primit pentru perioada supusă evaluării calificativul general "", calificativ confirmat de șeful ierarhic superior al șefului său.

A mai arătat că, la momentul comunicării rezultatului evaluării, a apreciat că și-a îndeplinit în mod ireproșabil obiectivele profesionale individuale stabilite în baza atribuțiilor prevăzute în fișa postului și a considerat calificativul acordat ca fiind discreționar, nejustificat, motiv pentru care a contestat rezultatul evaluării și, deși nu i s-a comunicat hotărârea prin intermediul căreia a fost soluționată contestația sa, în ciuda faptului că, potrivit art. 120 alin. 2 și 3 din HG 611/2008, aceasta trebuia comunicată într-un termen maxim de 5 zile calendaristice de la soluționare, a fost informat verbal că aceasta a fost respinsă, dar fără a i se aduce la cunoștință motivele care au stat la baza adoptării soluției de respingere a contestației sale.

Pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean a formulat ntâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât, pe de o parte, actul normativ invocat de reclamant, respectiv HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, nu este aplicabil polițiștilor, funcționari publici cu statul special, iar pe de altă parte, afirmația reclamantului cum că a fost informat doar verbal despre soluționarea contestației nu este adevărată, având în vedere că așa cum se observă de pe ultima pagină a fișei de evaluare, reclamantul a cunoscut conținutul raportului din data de 15.01.2009 prin care s-a soluționat contestația, semnând de luarea la cunoștință a rezolvării contestației pe care a formulat-

La termenul de judecată din 09.04.2009, reclamantul a precizat obiectul acțiunii, în sensul că procedura de evaluare s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 116 din HG nr. 611/2008, fără parcurgerea etapei obligatorii a interviului și ale art. 120 din același act normativ, neacordându-i-se posibilitatea de a-și expune propriul punct de vedere cu privire la fiecare dintre criteriile care au stat la baza evaluării profesionale, criticând, totodată, rezultatul evaluării și decizia de respingere a contestației sale pentru netemeinicia lor evidentă.

Prinsentința nr.1567 bis din data de 17 noiembrie 2009, Tribunalul Buzăua respins acțiunea ca neîntemeiată.

Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.1 alin.(1) din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil, cu statut special, iar conform dispozițiilor art.26 din aceeași lege, activitatea și conduita polițistului sunt evaluate o dată pe an, concluziile se consemnează în evaluarea de serviciu, cu acordarea unuia din următoarele calificative: excepțional, foarte bun, bun, satisfăcător și nesatisfăcător.

Evaluarea polițiștilor se face în baza dispozițiilor cuprinse în Capitolul VI din Ordinul MAI nr.300/2004 privind activitatea de management resurse umane din unitățile MAI, iar potrivit art.83 alin.(1) din acest Ordin, evaluarea personalului se realizează de către șeful nemijlocit și se aprobă de șeful ierarhic al acestuia, care vor înscrie obligatoriu în fișa/raportul de evaluare punctajele propuse sau acordate, constatările și concluziile asupra conținutului evaluării, precum și calificativul propus, respectiv acordat.

Potrivit Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și a Metodologiei de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, aprobată prin HG nr.1209/2003, raportul de evaluare reprezintă un act juridic administrativ care poate fi contestat de către persoana nemulțumită în fața instanței de contencios administrativ, instanță care, potrivit Legii nr.554/2004, este competentă să se pronunțe cu privire la legalitatea acestuia, din aceste dispoziții legale rezultând cu certitudine că, fără a reține vreun motiv de nelegalitate a actului administrativ reprezentat de Fișa de evaluare, întocmită de IPJ B, cu privire la activitatea și conduita reclamantului, tribunalul nu se poate substitui persoanei competente și nu poate înlocui calificativul acordat de acesta decât cu încălcarea dispozițiilor legale menționate.

Pe de altă parte, principiul separației puterilor în stat este incompatibil cu eventuala posibilitate a instanțelor judecătorești de a se pune în locul autorităților publice și de a aprecia chestiunile care exced legalității acțiunii administrative, adică aspectele de oportunitate.

A concluzionat prima instanță că dispozițiile HG nr. 611/04.06.2008, pentru aprobarea Normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, nu sunt aplicabile polițiștilor, care sunt funcționari publici cu statut special.

Împotriva sentinței, a formulat recurs reclamantul, a solicitat admiterea recuruslui, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost precizată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond nu a înțeles să dezlege chestiunile de drept, deși prin cererea cu a cărei soluționare a fost investită, criticile aduse actului administrativ atacat vizau mai multe situații, care au fost nesocotite atât de comisia de evaluare, cât și de cea a de soluționare a contestațiilor, împrejurare care ar fi trebuit să ducă la desființarea actului administrativ sus-menționat și la obligarea pârâtei să procedeze la o nouă evaluare, cu respectarea dispozițiilor legale.

S-a mai susținut de către recurent că soluția instanței de fond este netemeinică în ceea ce privește aprecierea asupra corectitudinii calificativului ce a fost acordat, deși probele administrate în cauză îndreptățeau la o cu totul altă concluzie.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul are calitatea de agent în cadrul IPJ B - Compartimentul Ordine Publică și în urma evaluării anuale, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 360/2002 privind statutului polițistului, raportat la art. 69 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarului Public, a primit pentru perioada supusă evaluării calificativul general "", calificativ confirmat de șeful ierarhic superior al șefului său, a contestat rezultatul evaluării, contestația fiind respinsă.

Reclamantul a solicitat anularea hotărârii emisă de Comisia de Rezolvare a Contestațiilor din cadrul IPJ B, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva rezultatelor evaluării anuale, prin care a primit calificativul general "" și, în consecință, modificarea rezultatului evaluării în " ", ulterior a precizat obiectul acțiunii, în sensul că procedura de evaluare s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 116 din HG nr. 611/2008, fără parcurgerea etapei obligatorii a interviului, și ale art. 120 din același act normativ, neacordându-i-se posibilitatea de a-și expune propriul punct de vedere cu privire la fiecare dintre criteriile care au stat la baza evaluării profesional.

Potrivit dispozițiilor art.1 alin.(1) din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil, cu statut special, iar conform dispozițiilor art.26 din aceeași lege, activitatea și conduita polițistului sunt evaluate o dată pe an, concluziile se consemnează în evaluarea de serviciu, cu acordarea unuia din următoarele calificative: excepțional, foarte bun, bun, satisfăcător și nesatisfăcător.

Curtea constată că actul normativ invocat de reclamant, respectiv HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, nu este aplicabil polițiștilor, funcționari publici cu statul special.

Evaluarea polițiștilor se face în baza dispozițiilor cuprinse în Capitolul VI din Ordinul MAI nr.300/2004 privind activitatea de management resurse umane din unitățile MAI, iar potrivit art.83 alin.(1) din acest Ordin, evaluarea personalului se realizează de către șeful nemijlocit și se aprobă de șeful ierarhic al acestuia, care vor înscrie obligatoriu în fișa/raportul de evaluare punctajele propuse sau acordate, constatările și concluziile asupra conținutului evaluării, precum și calificativul propus, respectiv acordat.

Din actele dosarului rezultă că pârâta a respectat dispozițiile legale menționate, în ceea ce privește procedura de evaluare, iar instanța de contencios administrativ nu se poate substitui persoanei competente să efectueze evaluarea și să acorde calificativul, controlul instanței având ca obiect numai realizarea procedurii de evaluare cu respectarea dispozițiilor legale.

Pentru aceste motive, curtea constată că sentința recurată este legală și

temeinică, nefiind incidente niciunul din motivele de recurs invocate de recurent, considerente pentru care, în baza dispozițiilor art. 304-312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul, domiciliat în B, str. -, -. A,. 8, județul B împotriva sentinței nr.1567 bis din data de 17 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtulINSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, cu sediul în B,--10, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2010.

Președinte, Judecători,

- - - - - --

Grefier,

-

Red.

4 ex./26.02.2010

f- Tribunalul Buzău

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica, Secrețeanu Adriana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 155/2010. Curtea de Apel Ploiesti