Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1593/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1593
Ședința publică din 6 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTORI: Mirela Budiu, Augusta Chichișan Floarea Tămaș
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO ", împotriva Sentinței civile nr. 4383 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - spor de 30 % conform OUG nr. 27/2006.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se constată că recursul este declarat în termen legal, precum și că a fost comunicat cu intimații.
La data de 30 aprilie 2009 sosit la dosarul cauzei, prin fax înregistrat la registratura instanței, o întâmpinare din partea pârâtului intimat Ministerul Administrației și Internelor, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului ca nefondat și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, observând că pricina se află în stare de judecată, o reține în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4383 pronunțată la data de 16.12.2008 în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative; respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratul General al Poliției Române invocate de IGPR și respinsă acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul național al Polițiștilor și Vameșilor Pro, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat împotriva Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul general al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al județului
Pentru a dispune astfel, instanța reține că excepția prescripției este nefondată, întrucât, prin notele de ședință depuse la dosar, reclamanții au precizat că solicită admiterea acțiunii doar pentru perioada 17.03.2005-31.03.2006, astfel încât sub acest aspect, acțiunea este situată în interiorul termenului general de prescripție.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a Inspectoratului general al Poliției, reține instanța că, în raport de dispozițiile Legii nr. 218/2002, în contextul cărora face parte din structura organizatorică a poliției, cât și în raport de aceea că această entitate este ordonator de credite în subordinea căruia funcționează structura din care face parte instituția lor, care sunt angajați reclamanții, excepția este neîntemeiată.
Referitor la fondul cauzei, reține instanța, următoarele:
Potrivit art. 28 alin. 5 din nr.OUG 43/2002, în vigoare până la data de 29.03.2006 (când a fost abrogată în mod expres prin nr.OUG 27/2006), ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, beneficiau de un spor de 30% "pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție".
Este de precizat că nr.OUG 43/2002, ca și alte acte normative cum ar fi Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nr.OUG 24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, mai precis elaborarea acestora a fost determinată de luarea unor măsuri de prevenire și combatere a corupției în acord și cu legislația europeană în vigoare, măsuri ce s-au concretizat inclusiv în sistemul de salarizare al polițiștilor și specialiștilor detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție prin acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Este cert că la acordarea acestui spor legiuitorul a avut în vedere natura activității prestate, respectiv instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea că de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
În speță, este vorba de situația a două categorii de polițiști, din care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ și anume pentru cei detașați la DNA.
Criteriul de discriminare invocat de recurentul reclamant, întemeiat pe prevederile art.1 alin.2 lit. e pct. i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși, în aparență, sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură.
Pe de altă parte, definind noțiunea de discriminare art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000, republicată, prevede că: nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restricția sau preferința atunci când este bazată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
De reținut că chiar autoritatea competentă, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a pronunțat în spețe similare, stabilind că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu între polițiștii din cadrul DNA/ și cei din cadrul poliției judiciare.
Astfel CNCD a reținut că diferențierea de salarizare nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, care nu au caracter discriminatoriu.
împotriva corupției, ca scop legitim, trebuie să fie susținută de un corp de profesioniști care au nevoie de condiții speciale în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor și salarizarea lor. Din acest punct de vedere, existența unor diferențieri în ceea ce privește nivelul salarizării reprezintă expresia manifestării necesității metodelor de atingere a scopului legitim al DNA (Hotărârea nr. 271/5.09.2007).
În speță, așa cum s-a mai precizat, situația polițiștilor din structura MIRA nu este identică cu cea a polițiștilor detașați la DNA, diferențierea rezultând din însăși atribuțiile specifice cazurilor anchetate.
Prin urmare, în baza argumentelor arătate mai sus, considerăm că sporul de 30%, respectiv indemnizația stabilită prin nr.OUG 27/2006, se cuvin doar polițiștilor DNA, considerentele vizând complexitatea cauzelor și gradul sporit de dificultate al actelor de procedură penală îndeplinite de agenții și ofițerii de poliție detașați la DNA, între activitățile desfășurate de cele două categorii, existând deosebiri majore, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și vameșilor Pro, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și admiterea acțiunii.
În susținerea celor solicitate, recurentul arată că reținerile instanței sunt eronate atunci când a considerat că situația ce face obiectul dosarului nu conține prevederi discriminatorii cu privire la salarizare. Astfel, în dezvoltare, se arată că într-un caz asemănător, prin Hotărârea nr. 185/2005 a Consiliului național pentru Combaterea Discriminării s-a constata existența unei discriminări directe în sensul art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, în ceea ce privește acordarea acestor sporuri de 30-40% numai unor categorii de magistrați, singura diferență este că în litigiu prezent, reclamanții au calitatea de polițiști. Sporul pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA a fost motivat pe a asigura incoruptibilitatea acestora, această incoruptibilitate trebuia asigurată pentru toți ofițerii de poliție judiciară și pentru aceasta, acordarea doar la o categorie nu poate conduce la asigurarea principiilor statului de drept.
În ceea ce îi privește pe membrii de sindicat, arată recurenta, sunt incidente dispozițiile OUG nr. 137/2000, în sensul că ei au fost și sunt supuși unei discriminări constând într-o deosebire sau preferință pe baza unui criteriu, care are ca efect restrângerea exercitării în condiții de egalitate a drepturilor lor în domeniul economic, mai precis, dreptul la un salariu egal pentru munca egală. Membrii de sindicat au același atribuții ca ofițerii de poliție detașați în cadrul DNA, mai precis, efectuează acte de urmărire penală sub directa supraveghere a procurorului; cauzele cercetate nu prezintă diferențe sub aspectul complexității, singura diferență existentă între atribuții constă doar în faptul că polițiștii care au calitatea de membrii ai Poliției Judiciare au inclusiv răspunderea decizională în efectuarea urmăririi penale, mai precis, ei dispun începerea urmăririi, reținerea preventivă a unei persoane și întocmește acte de terminare a urmăririi penale, iar polițiștii detașați la DNA nu au răspundere decizională, în cazul lor, actele menționate sunt emise exclusiv de procuror.
Ca atare, concluzionează recurentul, se apreciază ca membrii de sindicat care fac parte din cadrul poliției judiciare sunt dezavantajați prin aplicarea unor norme discriminatorii privind salarizarea, motiv pentru care hotărârea instanței de fond este nelegală.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimatul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului în considerarea că normele invocate au prevăzut în mod limitativ persoanele care beneficiau de acest spor; ca acțiunea este inadmisibilă raportat la prevederile nr.OG 137/2000, care nu mai permit formularea unei acțiuni prin care să se solicite instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate, a prevederilor art. 3041. proc. civ. și a despăgubirilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță, Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro în numele membrilor săi de sindicat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al județului Mas olicitat obligarea pârâților la plata sumei reprezentând sporul de 30% din salariul de bază lunar, pe perioada 01.09.2002 (dată începând cu care au devenit aplicabile dispozițiile OUG nr. 43/2002) - 31.03.2006 (ziua anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 27/2006), actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății, tuturor membrilor Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro ce aveau calitatea de membrii ai Poliției Judiciare; anularea situației creată prin discriminare și obligarea Inspectoratului Județean de Poliție Române și Inspectoratul de Poliție al județului M să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea membrilor săi, în sensul acordării sporului de 30% din salariul lunar de bază pe perioada 01.09.2002-31.03.2006; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Acțiunea promovată a fost motivată prin invocarea dispozițiilor art. 38 din OUG nr. 43/2002. Tot astfel, au fost invocate dispozițiile art. 2 alin.2 din nr.OG 137/2000, precum și prevederile art. 21 din actul normativ arătând că nu înțeleg care ar fi modalitatea în care ar putea fi justificată printr-un scop legitim dezavantajarea prin neacordarea sporului în perioada de referință.
Totodată, s-ar mai fi invocat dispozițiile art. 281 alin. 1. proc. pen. și ale art. 8 alin 1 din Legea nr. 364/2004, precum și spre comparare prevederile art. 10 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 în raport de cele ale dispozițiilor art. 219 alin. 2 Cod procedură penală arătând că singura diferență între atribuțiile reclamantului și cele ale celor detașați la. este aceea că primii au răspundere decizională în efectuarea urmăririi penale.
Prima instanță a reținut în mod corect că salarizarea polițiștilor din structurile poliției, inclusiv a ofițerilor de poliție judiciară în numele cărora s-a făcut acțiunea, se face în baza actelor normative privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, iar pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la. în baza prevederilor nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, s-a prevăzut prin art. 28 acordarea unui spor de 30 % din salariul de bază lunar (art. 28 din acest act normativ a fost abrogat expres de art. 41 lit. e din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției).
Drepturile stabilite în favoarea ofițerilor de poliție judiciară care efectuează actele de cercetare sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din cadrul a fost reglementat prin dispozițiile art. 28 din nr.OUG 43/2002, iar apărările pârâților referitoare la justificarea diferenței de tratament dintre cele două categorii de polițiști de poliție judiciară în baza puterii obiectiv al detașării este una pertinentă.
Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii și orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Interpretarea dispozițiilor art. 6 din Codul muncii, invocat în justificarea demersului judiciar de către reclamanți, în sensul că în baza acestui text legal trebuie asigurată o retribuție egală pentru muncă și pregătire egală nu se poate realiza fără coroborarea cu dispozițiile legilor speciale.
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru salarizare, întrucât în chiar cuprinsul titlului este menționat un prim criteriu, respectiv cel al structurii teritoriale ori centrale, în cadrul căreia își desfășoară activitatea ofițerul de poliție judiciară, respectiv sub îndrumarea procurorului ori sub îndrumarea și controlul nemijlocit al procurorilor din cadrul.
O altă distincție, care nu se bazează pe criterii subiective, ci pe unele obiective este cea invocată de pârâți și apreciată ca fiind justificată cea a detașării.
Este de necontestat că respectarea actelor și pactelor internaționale ratificate constituie un deziderat prioritar, însă aplicarea și interpretarea acestora trebuie realizată în sensul pentru care au fost edictate și pentru asigurarea egalității și echității în limitele acestora.
Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818, 819 și 821/3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. 1, 3 și 11 și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare a reținut că: art. 2 alin. 3 din ordonanță, caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Susținerile reclamantului vizând existența unui tratament discriminatoriu nu pot fi primite în acest context, neputându-se reține că drepturile salariale prevăzute în nr.OUG 43/2002 și nr.OUG 27/2006 sunt drepturi salariale prevăzute de lege și în favoarea sa, întrucât nu există o dispoziție legală expresă, alegațiile referitoare la tratamentul discriminatoriu au fost înlăturate pentru considerentele evidențiate mai sus și pentru aceleași argumente s-a reținut că nu a fost încălcat principiul egalității între salariați respectiv acela al unui salariu egal pentru o muncă egală.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente, astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și, de asemenea, Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " împotriva Sentinței civile nr. 4383 din 16.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - ---
red.FT/dact.MM
2ex./18.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Augusta Chichișan Floarea Tămaș
