Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1619/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1619
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15 06 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Voicu Rodica
JUDECĂTOR 2: Hortolomei Victor
JUDECĂTOR 3: Grecu Gheorghe
GREFIER: - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă INSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.1098/18 03 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX--a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 pr.civ. apreciază cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză;
Prin sentința civilă nr.1098/18.03.2009 Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Municipiului B, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a suplimentului postului în cuantum de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de 25% din salariul de bază, pe perioada 01.06.2004 - 08.08.2005 actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului București - secția a IX-a în data de 12.02.2009, urmare a declinării competentei de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a prin sentința civila nr.181/20.01.2009 pronunțata în dosarul civil nr-, reclamanta a chemat in judecata pe parata Instituția Prefectului Municipiului B, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:
1. Obligarea pârâtei la plata către reclamantă a suplimentului postului în cuantum de 25% din salariul de baza si a suplimentului corespunzător treptei de salarizare in cuantum de 25% din salariul de baza, pe perioada 01.06.2004-08.08.2005, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plații efective.
In fapt, reclamanta a afirmat ca pe perioada 01.06.2004-08.08.2005 a avut calitatea de funcționar public in cadrul instituției parate si ca nu a beneficiat de cele doua drepturi salariale de mai sus.
Reclamanta au afirmat ca suspendarea celor doua drepturi este neconstituționala deoarece nu reprezintă o măsura necesara intr-o societate democratica, dreptul la remunerare făcând parte din dreptul fundamental la munca si ca restrângerea lui nu se poate face discriminatoriu si contrar echitații, ca măsura suspendării a retroactiva încălcând drepturi recunoscute și câștigate anterior si ca drepturile de mai sunt bunuri în înțelesul art.l din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr.188/1999, Codul Muncii și Constituția României.
In dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie xerox, înscrisuri.
Analizând probele administrate in cauza civila de fata, instanța constata următoarele:
Din înscrisurile de la dosar, rezulta ca reclamanta a avut calitatea funcționar public în cadrul instituției parate în perioada 01.06.2004 -08.08.2005.
Din susținerile reclamantei necontestate de parata, rezulta ca aceasta nu a beneficiat de o parte din drepturile salariale, constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, aferente perioadei de mai sus.
Analizând temeiul juridic al pretențiilor reclamantei, instanța a constatat următoarele:
Cele doua sporuri de mai sus au fost introduse pentru prima data in Legea nr.l 88/1999 prin modificările aduse prin art. XIII al Legii nr.161/2003, cu începere din data de 01.01.2004, fiind prevăzute în art.29, alin.l, lit.c si d ale Legii nr.188/1999 sub denumirile de "suplimentul postului" si "suplimentul gradului".
Prin art.44 din OUG nr.92/2004, începând cu data de 23.11.2004, aplicarea art.29 din Legea nr.188/1999 a fost suspendata pana la data de 31.12.2005.
Prin art.48 din OG nr.2/2006, aplicarea art.29, lit.c si d din Legea nr.188/1999 a fost suspendata in continuare, pana in data de 31.12.2006.
Prin Legea nr.251 /2006, denumirea sporului prevăzut de art.29, alin.1, lit.d din Legea nr. l 88/ 1999 s-a schimbat din "suplimentul gradului" in "suplimentul corespunzător treptei de salarizare", cu începere din data de 01.01.2007.
In urma republicării din data de 29.05.2007, art.29 din Legea nr.188/1999 a devenit art.31, astfel încât în prezent cele doua drepturi salariale sunt reglementate de acest ultim articol.
In ceea ce privește valabilitatea si aplicarea textelor legale pentru perioada 01.01.2007 la zi, instanța a constatat următoarele:
Instanța constata ca art.29, lit.c si d ( respectiv art.3 1, lit.c si d, in formularea actuala) din Legea nr.188/1999 nu au fost abrogate niciodată, nici expres, nici tacit prin niciun act normativ intervenit pana in prezent, astfel încât acestea au fost in vigoare pe toata perioada 23.11.2004-zi si sunt in vigoare si in prezent.
Instanța constata, de asemenea, ca ulterior datei de 31.12.2006, aplicarea textelor legale de mai sus nu a mai fost suspendata prin nici un act normativ, astfel încât, cel puțin de la aceasta data, drepturile salariale prevăzute de cele doua texte trebuiau plătite reclamantei, nemaiexistând nici o cauza de amânare a exercițiului drepturilor.
In ceea ce privește efectele pe care suspendarea aplicării art.29,a1in.1, lit.c si d din Legea nr.188/1999 le-a produs in perioada 23.11.2004-31.12.2006, instanța constata următoarele:
Potrivit art.64, alin.2 din Legea nr.24/2000, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
ln interpretarea acestui text legal, Decizia nr.23.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție in cadrul unui recurs in interesul Legii, a stabilit ca, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării drepturilor, ci doar la suspendarea exercițiului acestora ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, dispozițiile legale de suspendare nu pot ti considerate că ar înlătura însăși existența drepturilor.
Instanța constata ca deși ambele acte normative de suspendare au conținut dispoziții legale prin care au fost abrogate anumite prevederi din alte acte normative ( art.45 din OUG nr.92/2004 si art.49 din OG nr.2/2006), ele nu au făcut nicio referire la art.29 din Legea nr.188/1999, rezultând astfel în mod evident ca legiuitorul nu a avut niciun moment intenția de a desființa cele doua drepturi salariale, ci numai de a amâna momentul plații lor.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru perioada 23.11.2004-zi, in caz contrar fiind încălcat principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 23.11.2004-31.12.2006, pentru ca exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existentă este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare, iar
normele legale care ii consacra existenta sa aibă un simplu caracter formal, lipsit de orice finalitate practica.
Or, edictarea de acte normative neurmata de aplicarea lor reprezintă un "non-sens" al statului de drept, a cărui esență este tocmai reglementarea relațiilor sociale prin norme de aplicabilitate imediata.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Rezulta deci că dreptul la acțiune pentru calculul și plata drepturilor de mai sus s-a născut la data de 01.01.2007, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr.188/1999.
De asemenea, rezulta deci că se impune a se considera că dispozițiile OG nr.92/2004 si OG nr.2/2006 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
Rezulta deci, ca paratei îi revine obligația să plătească reclamantei drepturile salariale de mai sus.
In ceea ce privește cuantumul acestor drepturi, instanța constată că legiuitorul nu a prevăzut criteriile de determinare nici în legea-cadru a funcționarilor publici, respectiv Legea nr.l-, nici in legile anuale de stabilire a sistemului de salarizare a funcționarilor publici si nici măcar în cuprinsul unor acte normative cu caracter inferior, cum ar fi de exemplu, hotărârile de guvern.
Pe de alta parte, se constată că același legiuitor a apreciat că începând cu data de 01.01.2007, nu se mai impune suspendarea exercițiului drepturilor salariale de mai sus, rezultând astfel ca atitudinea acestuia fată de drepturile recunoscute ale reclamantelor este una contradictorie si inexplicabila.
Prin suspendarea aplicării acestor drepturi, neurmata insa niciodată de abrogarea lor expresa, apoi prin încetarea suspendării, neurmata însă de punerea în plată a drepturilor, legiuitorul creează și menține o stare de incertitudine cu privire la drepturile reclamantelor, perpetuând, printr-o atitudine culpabila, o puternica stare de insecuritate juridica a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici.
Atitudinea legiuitorului este cu atât mai culpabila, cu cat incertitudinea vizează o categorie social-profesionala foarte numeroasa, al cărei rol este acela de a acționa tocmai in interesul statului.
Instanța constată că nestabilirea unor criterii concrete de determinarea a cuantumului drepturilor salariale ii este imputabila exclusiv Statului R, omisiunea acestuia echivalând cu o lipsire de conținut a drepturilor de creanța ale reclamantei, fiind încălcat astfel atât caracterul de stat de drept prevăzut de art.l, alin.3 din Constituția României - prin ignorarea de către Statul Rap ropriilor reglementari, cat si dreptul la proprietate al reclamantelor ocrotit atât de art.44 din Constituție, cât si de art.l din Protocolul adițional nr.l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împrejurarea că drepturile de creanță ale reclamatei nu sunt certe este adevărată, însă aceasta se datorează în exclusivitate Statului Român, neîndeplinirea acestei condiții neputând fi invocată de acesta pentru a se exonera de obligația de plată a drepturilor, deoarece ar fi încălcat principiul fundamental de drept conform căruia nimeni nu poate invoca propria culpa în neîndeplinirea obligațiilor asumate.
De asemenea, lipsa caracterului cert al creanței reclamantei nu este de natură, în cauza de fată, să ducă la concluzia ca aceștia nu ar avea un "bun" în înțelesul art.l din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel, existenta dreptului de creanță și, implicit, a "bunului" este justificată de legitimă pe care Statul Român a dat-o reclamantelor prin stabilirea prin lege a unor drepturi salariale care nu au fost niciodată înlăturate.
Mai mult decât atât, menținerea în vigoare a acestor dispoziții vreme de aproape 5 ani ( de la 01.01.2004-zi) a întărit legitima a reclamantei ca aceasta își va putea valorifica în viitor drepturile.
Instanța constată că prin nereglementarea detaliată a drepturilor salariale ale reclamantelor urmată de nepunerea în plată a acestora de către angajatorii direcți, reclamantei i s-a produs un prejudiciu material reprezentând "echivalentul speranței legitime" a cărei îndeplinire este refuzată de Statul
In ceea ce privește întinderea concretă a acestui prejudiciu, ea urmează a fi stabilita de către instanța de judecata, aceasta fiind obligată să realizeze o astfel de evaluare chiar și în lipsa unei reglementari exprese, în lumina principiului de ordin procedural consacrat de art.3 civil potrivit căruia judecătorul este obligat să judece chiar și în cazul în care "legea nu prevede, este întunecată sau neîndestulătoare".
Instanța constată că cea mai bună reparare posibilă a prejudiciului material produs reclamantei în speța de față ar consta în reproducerea situației juridice în care părțile s-ar fi aflat dacă legiuitorul și-ar fi îndeplinit obligațiile legale, respectiv obligarea pârâtei la plata unei sume periodice, lunare, cu titlu de despăgubiri materiale, echivalentă cu cuantumul probabil al celor două sporuri solicitate de reclamantă.
În ceea ce privește acest cuantum, la stabilirea lui instanța va avea în vedere faptul ca drepturile salariale solicitate reprezintă sporuri, astfel încât ele urmează a fi calculate în funcție de elementul salarial principal, respectiv salariul de bază, și ținând seama și de cuantumul celorlalte sporuri reglementate de legislația salarială a funcționarilor publici.
De asemenea, instanța va ține seama și de faptul ca cele două sporuri sunt permanente, au caracter de continuitate și că trebuie stabilite în funcție de doua variabile, respectiv postul ocupat și treapta de salarizare, astfel încât ele sunt susceptibile de a crește în timp pe măsura avansării profesionale a funcționarilor, trebuind orientate spre cuantumul maxim pentru a acoperi astfel și eventualele creșteri de care reclamantele ar fi putut să beneficieze până în prezent.
Astfel, potrivit art.11 din OG nr.6/2007, funcționarii publici beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25% din salariul de baza.
Potrivit art.l2-16 din același act normativ, funcționarii publici mai beneficiază de un spor de 25% pentru munca prestata in timpul nopții, de un spor de 75% sau 100% din salariul de baza pentru orele lucrate suplimentar, de un spor de 15% din salariul de bază pentru titlul științific, de un spor de confidențialitate de 15% si de un spor pentru condiții vătămătoare de până la 10% din salariul de bază.
Ținând seama de cuantumurile sporurilor de mai sus, instanța apreciază că un cuantum de 25% din salariul de bază pentru fiecare din cele două sporuri solicitate de reclamantă este unul rezonabil și în concordanță cu cele de mai sus, fiind credibil ca legitimă a reclamantei să fi constat în obținerea unui astfel de cuantum.
Instanța constată că Decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale vizează situația în care instanțele anulează sau refuză aplicarea unor acte normative pe motiv că sunt discriminatorii sau că înlocuiesc cu norme judiciare sau cu prevederi din alte act normative.
Or, în spata de față, nu se regăsește niciuna din ipotezele de mai sus, în speță neinvocându-se discriminarea, iar instanța punând în aplicare un act normativ emis de legiuitor.
Împrejurarea că reglementarea deficitară a legiuitorului este sancționată de instanță prin acordarea unor despăgubii reclamantei nu echivalează cu înlocuirea actului normativ cu norme create pe cale judiciară sau cu extinderea aplicării lui la ipoteze neavute în vedere de legiuitor.
Față de aceste motive, în baza art.998 - 999 Cod civil, a art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art.18 din Legea nr.554/2004, instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâtul Prefectul Municipiului Baf ormulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție. Pentru a fi posibilă cuantificarea este necesară o dispoziție legală, atribut al legiuitorului. Atribuirea unui cuantum stabilit de instanță contravine Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 care a fost greșit interpretată de tribunal. Nu se poate face o analogie nici cu privire la vacanță, pentru că acolo se stabilește cuantumul lor. În condițiile art.1 din Legea nrt.554/2004, cererea de obligare a Guvernului dae mite un act normativ cu conținut special, este inadmisibilă.
Și-a întemeiat recursul, pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă, și art.3041Cod procedură civilă, și a solicitat admiterea sa și modificarea sentinței, în sensul restrângerii acțiunii.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs, nu s-au administrat probe noi.
Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a constatat legal sesizată și competentă material în soluționarea prezentului recurs, date fiind prev.art.3 cod pr.civ. și ale art.299 cod pr.civ. precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs, formulate dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conf.art.3041cod pr.civ. Curtea apreciază recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Conform art.31 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată:
"1) Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul ia un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
2) Funcționarii publici beneficiază de prime și de alte drepturi salariale, în condițiile legii.
3) Salarizarea funcționarilor public se face i în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, indubitabil, că ele consacră reguli generale privind salarizarea funcționarilor publici, dintre care, în cauză, interesează regula privind compunerea salariului la care au dreptul funcționarii publici pentru activitatea desfășurată și cea referitoare la stabilirea prin lege specială a salarizării funcționarilor publici.
Întrucât, art.31 din Legea nr.188/1999, republicată, pe de o parte, nu prevede valori ale elementelor care compun salariul funcționarului public, iar pe de altă parte, consacră principiul reglementării salarizării funcționarilor publici prin lege specială, concluzia esențială care se desprinde constă în aceea că acest text de lege nu stabilește în favoarea funcționarilor publici drepturi patrimoniale propriu zise, ci doar vocația de a obține un salariu compus din toate cele 4 elemente indicate de textul de lege.
Numai în măsura în care legea care reglementează salarizarea funcționarilor publici ar include în salariul la care au dreptul aceștia toate cele patru elemente indicate de art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, inclusiv modalitatea lor de calcul, s-ar putea susține întemeiat teza existenței unor drepturi patrimoniale propriu-zise, a căror încălcare i-ar îndreptăți pe funcționarii publici să solicite concursul forței coercitive a statului, prin promovarea unor acțiuni în justiție, ceea ce nu este cazul în speță, deoarece pentru perioada solicitată de reclamantă actele normative privind salarizarea funcționarilor publici nu au inclus suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în salariul la care are dreptul intimata din prezenta cauză.
De altfel, intimata nu justifică în nici un fel cum a stabilit valorile suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, indicate prin acțiune, în situația în care nu există nici un text de lege care să consacre aceste valori în privința acestor sporuri.
In condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a treptei de salarizare acordarea acestor drepturi eventuale ar presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbiscă instanțele judecătorești nu au competența să anuleze or să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative" astfel că, nu au competența de a se substitui legiuitorului în privința acordării efective a unui drept eventual prevăzut de lege, dar care, evident, în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Totodată, trebuie precizat că, întrucât art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, stabilește doar o vocație a funcționarilor publici la obținerea unui salariu compus din toate cele 4 elemente indicate (care se transformă în drept patrimonial propriu-zis, doar în momentul concretizării sale în legea salarizării funcționarilor publici), nu prezintă relevanță faptul suspendării, în parte, a acestui text de lege.
De altfel, din analiza actelor normative speciale privind salarizarea funcționarilor publici rezultă că sporurile în discuție se acordă numai în anumite situații riguros reglementate de lege, dar în care nu se află intimata din prezenta cauză, nefăcându-se dovezi în acest sens.
De exemplu, OUG nr.92/2004 prevede la art.13 că "funcționarul public care exercită cu caracter temporar pe o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile legii, o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici sau categoriei funcționarilor publici de conducere are dreptul la salariul de bază corespunzător funcției publice exercitate temporar, astfel cum este prevăzut în statul de funcții".
Deci, funcționarul public care s-a aflat în situația reglementată de art.13, a primit (sau trebuia să primească) drepturile salariale ale funcției sale, la care s-a adăugat suplimentul postului ocupat cu caracter temporar.
exemplu, dar pentru "suplimentul treptei de salarizare", este prevăzut în art.9 (2) teza ultimă din OUG nr.92/2004, conform căruia "dacă funcționarul public are un salariu de bază mai mare decât cel prevăzut la treapta 3 de salarizare, salariul de bază de care beneficiază după promovarea în gradul profesional se stabilește potrivit treptei de salarizare imediat superioare care asigură o creștere salarială".
În acest din urmă caz, funcționarul public beneficiază de "suplimentul corespunzător treptei de salarizare" despre care face vorbire Legea nr.188/1999.
Alte situații, în care funcționarii publici au beneficiat sau beneficiază de "suplimentul postului" sau de "suplimentul treptei de salarizare", se regăsesc atât în art.6 alin.3, 4 și 6 din OG nr.2/2006 cât și art.6 alin.3 și 4 din OG nr.6/2007.
Concluzia care se desprinde este în sensul că suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu sunt drepturi de care beneficiază toți funcționarii publici, ci drepturi care se acordă de autoritatea publică angajatoare în situația în care, în urma transferului, promovării ori a altor cazuri de modificare ale raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, acestora trebuie să li se asigure creșterea salarială prevăzută de lege.
Prin urmare, solicitarea intimatei reclamante de obligare recurentului pârât să îi plătească, sub forma unor sporuri permanente, suplimente salariale, care au fost reglementate pentru anumite situații și mai mult, suplimente cuantificate de intimata reclamantă, în sensul dorit de aceasta, este evident nelegală și netemeinică.
Pe cale de consecință, întrucât prevederile art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999, republicată, reglementează doar o vocație în privința obținerii suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, vocație care se materializează în cazuri expres prevăzute de legea specială de salarizare, în care nu se încadrează intimata reclamantă din prezenta cauză, iar sentința civilă recurată este nelegală și netemeinică, se va admite recursul, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă și se va dispune modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă INSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.1098/18 03 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX--a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Modifică sentința și pe fond respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Gh./2 ex.
11.01.2010
Președinte:Voicu RodicaJudecători:Voicu Rodica, Hortolomei Victor, Grecu Gheorghe
