Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1624/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1624
Ședința publică de la 03 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lavinia Barbu
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Sindicatul Administrației Publice Forța Legii în numele membrilor de sindicat, G, scu, Pîrîu, -, împotriva sentinței nr. 2254 din data de 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru recurentul reclamant Sindicatul Administrației Publice Forța Legii, lipsind intimatul pârât Consiliul Județean
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Consilier juridic pentru recurentul reclamant Sindicatul Administrației Publice Forța Legii depune răspuns la întâmpinare și un set de înscrisuri.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul recurentei reclamante, consilier juridic, susține că instanța de fond în mod eronat a reținut că reclamanții membri de sindicat nu îndeplinesc condițiile privind pregătirea profesională, iar cursurile urmate de acești sunt cursuri de perfecționare.
Arată că s-a făcut dovada că reclamanții au urmat cursurile necesare, finalizate prin certificate de calificare, acestea fiind cursuri de pregătire profesională și nu de perfecționare.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.2254 din data de 20 noiembrie 2008, Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", în calitate de reprezentant legal al reclamanților funcționari publici membri de sindicat, G, scu, Pîrîu, -, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind consilieri, respectiv, director executiv în cazul reclamantei, în cadrul Consiliului Județean D-Direcția Europene, Dezvoltare Regională și Relații Publice Serviciul Dezvoltare Regională, Proiecte cu Finanțare Externă.
Potrivit art.7 din Legea nr.339/03.12.2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităților administrativ-teritoriale județene și locale, "la nivelul autorităților administrației publice locale și județene, precum și la nivelul instituțiilor și serviciilor publice de sub autoritatea sau subordinea acestora, pentru inițierea și derularea proiectelor cu finanțare internațională, se vor înființa structuri cu specialiști în managementul de proiect". Potrivit art. 10 din același act normativ, "(1)Încadrarea specialiștilor în managementul de proiect se face pe funcții de funcționar public sau prin contract, după preferință și ținându-se cont de condițiile locale concrete, atât la nivelul structurilor autorităților administrației publice locale, cât și la nivelul instituțiilor și serviciilor de sub autoritatea sau subordinea acestora. (2)Salariul de bază individual al unui specialist în funcția de consilier-manager de proiect se stabilește de către primar, președintele consiliului județean sau primarul general al municipiului B, în condițiile legii, în funcție de tipul unității administrativ-teritoriale și de atribuțiile stabilite în fișa postului.(3)Pentru activitatea desfășurată, specialiștii pregătiți în managementul de proiect cu finanțare internațională vor beneficia de majorarea cu 75% a salariilor de bază față de cele prevăzute de lege. (4)Consilierul-manager de proiect beneficiază de prime și alte drepturi salariale, conform legii".De asemenea, potrivit art.14 și 15, pregătirea specialiștilor pentru managementul de proiect se face prin formele de învățământ postliceal sau postuniversitar prevăzute de lege, iar certificarea calificării ca specialist de management de proiect se face de către instituțiile de învățământ abilitate, competente și acreditate.
Din aceste dispoziții legale rezultă că pentru a beneficia de majorarea salariului de bază cu 75% este necesar ca specialistul în management de proiect să fie încadrat în funcția de consilier-manager de proiect, prevăzută ca atare în statul de funcții al autorității administrației publice locale sau județene.
S-a constatat că prin hotărârea nr.139/27.08.2008 a Consiliului Județean D s-a modificat organigrama și statul de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean, fiind prevăzută funcția de consilier-manager proiect (anexa nr.2 la hotărâre) și care anterior nu era menționată în statul de funcții (anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Județean nr.41/28.03.2007).
S-a apreciat de către prima instanță că din înscrisurile existente la dosar rezultă că reclamanții au absolvit programe de specializare pentru manager de proiect în luna aprilie 2008, fiind evident că în luna ianuarie 2008 - data de la care aceștia solicită acordarea despăgubirilor reprezentând majorarea salariului cu 75%- nu puteau fi încadrați în funcții de consilier-manager de proiect, atât timp cât nu aveau specializarea corespunzătoare. De altfel, legea impune ca specializarea în management de proiect să se facă prin formele de învățământ postliceal sau postuniversitar, astfel cum sunt reglementate de Legea învățământului nr.84/1995, republicată, certificatele de absolvire depuse de reclamanți necertificând calificarea în conformitate cu Legea nr.339/2007.
Împotriva sentinței a declarat recurs de reclamantul Sindicatul Administrației Publice Forța Legii, care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul arată că instanța de fond, fără nici un temei, nu a constatat că reclamanții îndeplineau la data introducerii acțiunii condițiile impuse de lege, referitoare la pregătirea profesională (dovedită cu acte de studii) și posturile ocupate în cadrul instituției pârâte.
Se mai arată că instanța de fond nu a înțeles că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 339/2007 reclamanții dețineau funcții publice în aparatul de specialitate al autorității pârâte, iar raporturile acestora de serviciu cu autoritatea pârâtă nu a avut nici un fel de suferit nici prin intrarea în vigoare a Legii nr. 339/2007 și nici prin adoptarea nr. 139/2008, care a redenumit serviciul în care aceștia își desfășurau activitatea (din Serviciul Dezvoltare Regională, Proiectare cu Finanțare Externă s-a transformat în Serviciul Dezvoltare Regională, Proiecte cu Finanțare Internațională) și care funcționează și-și îndeplinește atribuțiile cu același personal existent, respectiv reclamanții.
Recurentul arată că reclamanții sunt specializați în managementul proiectelor, fapt dovedit cu acte, iar dreptul de a beneficia de majorarea salariului de bază cu câte 75% este asigurat de legea acestora, ca fiind specialiști în management de proiect încadrați în funcții publice, de consilieri, prevăzute în statutul de funcții al autorității publice județene.
La 10.03.2009, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Se arată că reclamanții n-au putut prezenta certificarea calității ca specialist de management proiect pentru a putea fi încadrați pe această funcție într-o structură cu specialiști în managementul de proiect dintre cele prevăzute în art. 7 din Legea nr. 339/2007.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar și potrivit art. 3041Cod pr. civilă, Curtea reține:
Sindicatul Administrației "Forța legii" în calitate de reprezentant al reclamanților funcționari publici a solicitat obligarea pârâtei la drepturi bănești constând în majorarea în cuantum de 75% din salariul de bază începând cu luna ianuarie 2008 și până la data pronunțării hotărârii, corespunzătoare timpului efectiv lucrat și în continuare, susținând că în această perioadă reclamanții au avut responsabilitate în domeniul aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul județului D, conform prevederilor din fișa postului.
În concret, reclamanții au solicitat majorarea cu 75% din salariul de bază începând cu luna ianuarie 2008, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 339/2007.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 339/2007, încadrarea specialiștilor în managementul de proiect se face pe funcții de funcționar public sau prin contract, după preferință și ținându-se cont de condițiile locale concrete, atât la nivelul structurilor autorităților administrației publice locale, cât și la nivelul instituțiilor și serviciilor de sub autoritatea sau subordinea acestora.
Consiliul Județean D, prin Hotărârea nr. 139/27.08.2008, și-a modificat organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate, înființându-se un serviciu de specialitate în proiecte cu finanțare internațională, urmând ca încadrarea specialiștilor în managementul de proiect și salarizarea acestora să se facă în conformitate cu art. 10 din această lege.
Ori, reclamanții n-au făcut dovada că sunt încadrați în acest nou serviciu de specialitate pentru proiecte cu finanțare internațională, înființat conform Legii nr. 339/2007.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 339/2007, adoptarea hotărârilor consiliilor locale sau județene necesare creării structurilor organizatorice pentru încadrarea cu specialiști în managementul de proiect la nivelul autorităților
Administrației publice locale și ale instituțiilor și serviciilor publice de sub autoritatea sau subordinea acestora se face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
Ca urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea Consiliilor locale sau județene încadrarea specialiștilor în managementul de proiect în raport de statul de funcții, de preferință, de condițiile locale concrete, de pregătirea specialiștilor,
Instanța de judecată nu se poate substitui angajatorului să acorde ea direct sporul solicitat de reclamanți și prin urmare nu poate să oblige autoritatea publică să-l acorde pentru că ar încălca norma legală, privind încadrarea specialiștilor în managementul de proiect și competențele exclusive ce aparțin autorității față de care a luat naștere raportul de funcție, legiuitorul stabilind imperativ în sarcina autorităților publice (locale și județene) necesitarea creării structurilor organizatorice pentru încadrarea cu specialiști prin adoptarea hotărârii de către aceste instituții publice.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, astfel încât în temeiul art. 312 Cod pr. civilă va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Administrației Publice Forța Legii în numele membrilor de sindicat, G, scu, Pîrîu, -, împotriva sentinței nr. 2254 din data de 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. G
Ex.2//28.04.2009
Jud. fond G
Președinte:Lavinia BarbuJudecători:Lavinia Barbu, Carmen Ilie, Gabriela Carneluti