Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1644/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1644
Ședința publică de la 03 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lavinia Barbu
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și pârâta Poliția Comunitară C, împotriva sentinței nr. 2359 din data de 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant și recurenta pârâtă Poliția Comunitară
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, învederându-se că recursurile au fost declarate în termenul legal și sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr. 2359 din 27.11.2008 Tribunalul Dolja admis în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Poliția Comunitară
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 23.10.2005 până la data pronunțării prezentei hotărâri, actualizate cu rata indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, în perioada 23.10.2005 la zi, reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul unității pârâte și nu a primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.
S-a apreciat că în baza art. 29 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Ultimele două elemente, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art.44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art.48 din OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
S-a avut în vedere faptul că pentru anii 2007-2008, suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr.2/2006 nu a mai fost menținută și potrivit art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
S-a mai reținut și incidența prevederilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
S-a apreciat că deși drepturile salariale respective au fost suspendate temporar pe perioada 2005-2006, aceasta nu echivalează cu suspendarea dreptului la acțiune cât timp motivul principal al solicitării acestor drepturi îl constituie însăși invocarea nelegalității suspendării unor drepturi salariale fundamentale stabilite prin Lege organică.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâta poliția Comunitară C, cât și reclamantul.
În motivele de recurs, recurenta pârâtă a arătat că suplimentul postului și suplimentul gradului nu sunt datorate de către angajator, deoarece prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 au fost suspendate în mod expres prin art. 44 din OUG 92/2004 și art.48 din OG 2/2006.
S-a mai arătat de asemenea că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, context în care nu sunt datorate de către angajator.
Recurentul reclamant a susținut în motivarea cererii de recurs că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea pentru perioada 01.04.2005-02.10.2005 ca fiind prescrisă, întrucât în perioada 2005-2006 dreptul său la acțiune a fost suspendat prin nr.OUG92/2004 și OG nr.2/2006, aspect ce o îndreptățește să solicite acordarea drepturilor bănești peste termenul de prescripție, invocând în acest sens prevederile art.15 din decretul nr.167/1958.
Examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă în speță și situația de fapt, Curtea apreciază că recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, cu motivarea că aceste drepturi sunt prevăzute de art. 29 alin. 1 lit. c și d din legea 188/1999.
A precizat reclamanta că aceste drepturi au fost suspendate în anii 2005 și 2006, dar că ulterior, pentru anii 2007 și 2008, nu s-a mai dispus suspendarea textelor legale privind acordarea suplimentelor solicitate prin acțiune.
Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamantei privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art. 31), până la 31 decembrie 2006.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art. 1 alin. 2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.
În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia în bugetul instituției nu au fost alocate sumele necesare plății suplimentelor, Curtea arată că:
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt element component al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 alin. 3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului: "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus -. împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanta ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanta a fost privată de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că a avut loc o încălcare și a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va da prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Cu privire la recursul formulat de reclamantul, s-a reținut că situația privind suspendarea succesivă a drepturilor salariale prin acte normative nu poate fi asimilată forței majore în sensul că ar fi fost o împrejurare de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat care ar fi împiedicat reclamanta să exercite dreptul la acțiune.
În acest sens se constată că argumentele primei instanțe întemeiate pe suspendarea cursului prescripției extinctive sunt întemeiate deoarece potrivit art. 13 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă reținut de prima instanță ca incident în cauză, cursul prescripției se suspendă:
a) cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere;
b) pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din Forțele Armate ale României, iar acestea sunt puse pe picior de război;
c) până la rezolvarea reclamației administrative făcută de cel îndreptățit, cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poștă și telecomunicații, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la înregistrarea reclamației.
Situațiile enunțate în textul de lege mai sus citat constituie excepții de la regula potrivit căreia cursul prescripției curge în mod continuu și prin urmare sunt de strictă interpretare și aplicare.
Or, în speță, situația privind suspendarea succesivă a drepturilor salariale prin acte normative nu poate fi asimilată forței majore în sensul acesteia de împrejurare de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat care ar fi împiedicat reclamanta să exercite dreptul la acțiune.
Astfel, în condițiile în care acțiunea a fost promovată la instanță la 30 octombrie 2008, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de actul normativ mai sus arătat a fost depășit pentru perioada anterioară datei de 30 octombrie 2005.
Față de cele expuse în temeiul art. 312 Cod pr. civilă vor fi respinse ambele recursuri.
Având în vedere motivele de mai sus, Curtea, în baza art. 312 Cod pr. civilă, va respinge recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâta Poliția Comunitară C, împotriva sentinței nr. 2359 din data de 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. C
Ex.2//23.04.2009
Jud. fond C
Președinte:Lavinia BarbuJudecători:Lavinia Barbu, Carmen Ilie, Gabriela Carneluti
