Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 169/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 169/
Ședința publică din 26 februarie 2008
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâții, cu sediul în B,--6, sector 5,. cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentant, cu sediul în M C,-, județul H, cu sediul în B, P-ța -, nr. 2. sector 1 și de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales în M C,--36, camera 007, județul H, împotriva sentinței nr. 2774/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.3025//96/2007.
La apelul nominal răspunde pârâtul-recurent MIRA prin consilier juridic, lipsă restul părților.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul procedural, recursul MEF fiind scutit de plata taxei de timbru, recursul MIRA fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei și cu un timbru judiciar de 0,15 lei, iar recursul IGPR nu este timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei și cu un timbru judiciar de 0,15 lei.
De asemenea, se mai constată depunerea unor concluzii scrise din partea reclamanților-recurenți, părțile solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Reprezentantul pârâtului-recurent MIRA solicită amânarea judecării cauzei în vederea studierii dosarului, motivat de faptul că a primit doar cu o zi înainte delegația de reprezentare.
Instanța respinge ca nefondată cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtului-recurent, urmând a relua cauza la a doua strigare.
După reluarea cauzei reprezentantul pârâtului-recurent MIRA declară că nu are alte cereri de formulat.
Instanța invocă excepția netimbrării recursului IGPR conform prev. art. 20 Legii nr. 146/1997.
Reprezentantul recurentului MIRA solicită anularea recursului IGPR ca netimbrat, având în vedere că acesta a fost citat cu mențiunea timbrării.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul pârâtului-recurent MIRA solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, casarea hotărârii atacate conform prev.art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, și rejudecând cauza în fond a se dispune respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.
De asemenea, pune concluzii de admitere și a recursului formulat de MEF prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M H, ia cu privire la recursul formulat de reclamanți cere respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA,
Prin sentința nr. 2774/06 noiembrie 2007 Tribunalului Harghita - Secția civilă, dos. nr- a admis în parte acțiunea înaintată de reclamanții în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției B, Inspectoratul de Poliție al Județului H și Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice H, astfel că a obligat pe pârâții, și H în solidar să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar pe perioada 06.09.2004 - 31.03.2006, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
A obligat pârâtul să aloce și să vireze pârâtului fondurile necesare plății drepturilor salariale de mai sus, sumele urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâții și H au fost obligați să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea reclamanților, conform celor dispuse.
Instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești solicitate de reclamanți anterior datei de 06.09.2004, excepție invocată de pârâți, astfel că a respins cererea reclamanților de acordare a acestor drepturi salariale pentru perioada 01.09.2002 - 05.09.2004 ca fiind prescrise.
A respins excepția necompentenței materiale a instanței, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta prin reprezentant.
A obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamanților cheltuieli
De asemenea, prin aceeași sentință a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în considerentele hotărârii atacate, următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții, obligarea acestora din urmă la plata drepturilor bănești reprezentate de sporul de 30% din salariul de bază lunar pe perioada 01.09.2002 - 31.03.2006, cu rata inflației până la plata efectivă a acestor sume, precum și obligarea pârâtei la alocarea fondurilor bănești necesare achitării acestor sume, iar pârâții și H să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea reclamanților.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 21 nr.OG 137/2000 rep. art. 165-168 din Codul muncii, art. 67 - 68 din Legea nr. 168/1999 și art. 28 alin. 4 și 5 din nr.OUG 43/2002.
Pârâții, se arată în continuare în considerentele hotărârii atacate, au invocat mai multe excepții, asupra cărora instanța de fond s-a pronunțat prin respingerea acestora, mai puțin în ce privește excepția prescripției extinctive cu privire la drepturile bănești solicitate pentru perioada 01.09.2002 - 05.09.2004.
În ce privește această ultimă excepție invocată de pârâți, instanța de fond reține că aceste drepturi sunt prescrise, conform art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 având în vedere că a trecut o perioadă mai mare de 3 ani de la introducerea acțiunii în instanță.
Pe fondul cauzei prima instanță reține că reclamanții au deținut, începând cu data de 01.09.2002, calitatea de funcționari publici cu statut special, respectiv lucrători de poliție în cadrul de Combaterea Organizate Târgu M - Serviciul de Combaterea Organizate H, fiind numiți în această funcție prin ordin al ministrului administrației și internelor, cu avizul Procurorului General al României.
Instanța de fond argumentează că reclamanți sunt discriminați în raport cu lucrătorii de poliție, numiți prin ordin pentru a activa inițial la Parchetul Național Anticorupție, ulterior la Direcția Națională Anticorupție, deși îndeplinesc aceleași atribuții, fapt ce întrunește condițiile art. 2 din nr.OG 137/2000.
Astfel, potrivit art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind ofițerii de poliție, detașați la această structură a Ministerului Public, primesc un spor de 30%, spor ce a fost prevăzut și pentru procurorii și judecătorii ce soluționau cauze de corupție. Ulterior, prin nr.OUG 24/2004 acest spor a fost majorat la 40%.
Or, argumentează instanța de fond, potrivit art. 6 Codul muncii, salariații ce prestează aceeași muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală, în speță fiind incidente dispozițiile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În opinia instanței de fond discriminarea s-a creat prin acordarea acestui spor unor categorii de lucrători de poliție cu același statut și aceleași atribuții, creând un tratament juridic diferit în raport de natura diferită a legislației ce reglementau activitatea acestora.
Față de această hotărâre au declarat, în termen, recursuri pârâtele H, în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și reclamanții.
Recurenta H solicită ca prin admiterea recursului să fie modificată integral hotărârea atacată și, pe fond, respinsă acțiunea introductivă de instanță. În esență susține că nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, excepție susținută și în fața instanței de fond, respinsă de instanță, pentru că nu există un raport juridic direct între intimat și recurentă care să dea naștere la drepturi și obligații reciproce între părți. În ce privește fondul cauzei susține că reclamanților, în calitatea lor de funcționari publici cu statut special în cadrul de Combaterea Organizate Târgu M - Serviciul de Combaterea Organizate H, nu le sunt aplicabile dispozițiile nr.OUG 43/2000, iar ceea ce legea nu prevede nici nu poate fi acordat.
Reclamanții au solicitat admiterea recursului și, astfel, admiterea în tot a acțiunii, inclusiv pentru drepturile pentru care instanța de fond s-a pronunțat în sensul că ar fi prescrise, respectiv perioada 01.09.2002 - 05.09.2004. În acest sens motivează discriminarea a fost constatată prin Hotărârea nr. 185/22.07.2005 de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, astfel că de la data emiterii acestei hotărâri curge termenul de prescripție, aducând ca argument și Decizia VI nr. 15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care se referă la magistrații în raport cu care se recunosc acordarea sporurilor de 30% și, ulterior, de 40%, în baza acestei decizii mai mulți magistrați și-au exercitat drepturile la acest spor, solicitând retroactiv sumele începând cu anul 2002, cereri ce le-au fost acceptate magistraților.
Prin recursul formulat de acesta solicită admiterea recursului, considerând hotărârea ca fiind dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, în sensul că prima instanță s-ar fi substituit Curții Constituționale, care este singura autoritate jurisdicțională de a se pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea unui act normativ. În continuare prezintă aceleași argumente ca cele prezentate în fața instanței de fond.
Prin recursul formulat de acesta a solicitat admiterea recursului, susținând necompetența instanței de fond, dar și excepția lipsei calității procesuale pasive, astfel cum au fost invocate și în fața primei instanțe. Pe fondul cauzei consideră hotărârea netemeinică și nelegală, solicitând respingerea acesteia.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Așa cum rezultă din actele de la dosar, instanța a dispus citarea recurentei cu mențiunea achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar ( 52).
Recurenta, în mod legal citată cu această mențiune, nu a achitat taxa de timbru și timbrul judiciar.
Într-o atare situație, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, care prevăd că "Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii".
Pe cale de consecință, instanța va anula ca netimbrat recursul formulat de
În ce privește recursul formulat de prin reprezentant, primul motiv de recurs, instanța nu-l va reține, urmând a-l respinge ca nefondat.
În acest sens, Ministerul Finanțelor Publice are un rol bine determinat în elaborarea și aprobarea bugetului de stat anual, buget în care sunt prevăzute propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite (art. 16 și art. 28 lit. e din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice).
Cu alte cuvinte, Ministerul Finanțelor Publice poate să respingă propunerile de buget ale ordonatorilor principali de credite, în cazul de față Ministerul Administrației și Internelor.
Din acest punct de vedere, instanța constată că Ministerul Finanțelor Publice, din această perspectivă, poate avea calitate procesuală pasivă în raport cu obligațiile sale legale prevăzute de art. 16 și 28 lit. e din Legea nr. 500/2002 și, ca atare, poate fi obligat la prevederea (și acceptarea propunerilor făcute de ordonatorii principali de credite) în bugetul anual sau în rectificările bugetare, care se adoptă de asemenea prin lege la propunerea și fundamentarea făcută de Ministerul Finanțelor Publice, a acestor sume ce concretizează drepturile solicitate de reclamanții-intimați.
În ce privește fondul cauzei, instanța constată că în mod corect prima instanță a constatat existența unei discriminări, așa cum prevăd dispozițiile art. 2 din nr.OG 137/2000.
În acest context, apărarea recurentei cum că instanța de fond s-ar fi substituit unei alte autorități jurisdicționale, respectiv Curtea Constituțională, nu o va reține, aceasta neavând niciun fundament legal.
Dimpotrivă, potrivit art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.", iar persoana care se consideră discriminată indirect, printr-un criteriu aparent cum este unul din cele prevăzute la alin. 3 al art. 2, are posibilitatea potrivit art. 20 din nr.OG 137/2000 de a se adresa sau, în acord cu dispozițiile art. 27 din același act normativ, are posibilitatea să se adreseze direct instanței de judecată.
Așadar, la analizarea unei astfel de cauze în mod evident instanța, sesizată fie cu acțiune directă, fie prin contestarea deciziei date de, nu va dispune neconstituționalitatea unor texte de lege, după cum greșit susține recurenta, ci va analiza existența stării de discriminare și, în acest sens, dacă persoana fizică sau juridică a încălcat principiul non - discriminării (această obligație este înscrisă pozitiv la art. 1 alin. 4 din nr.OG 137/2000.
Mai mult, obligația non - discriminării trebuie respectată și în virtutea Protocolului 12 al Convenției Europene a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, care interzice discriminarea oricăror persoane. Or, din acest punct de vedere, normele relative la drepturile fundamentale ale omului prevăzute în convenții internaționale la care România este parte au aplicabilitate directă în dreptul intern în raport cu normele interne, ceea ce înseamnă că instanțele naționale trebuie să aplice în mod direct acest text (art. 20 din Constituția României).
Or, a constatat discriminarea existentă între aceleași categorii de funcționari publici cu statut special, detașați la structuri ale Ministerului Public (ofițerii și agenții de poliție judiciară) prin hotărârea nr. 219/01.08.2007 ( 49 - 65), în sensul că, prin compararea textelor de lege ce reglementează activitatea ofițerilor și agenților de poliție judiciară detașați la DNA și, respectiv, la DIICOT, există analogie c are decurge din suma împrejurărilor date de reglementările în speță prin aceea că indiferent la care din cele două structuri lucrează acești lucrători de poliție, aceștia efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori sub directa lor coordonare, supraveghere și control, dispozițiile procurorilor fiind obligatorii pentru ei, iar actele întocmite de acești lucrători de poliție, în ambele cazuri, sunt efectuate la dispoziția scrisă a procurorului și în numele acestuia.
Ca atare, recursurile și prin reprezentant, acesta din urmă recurs în ce privește fondul cauzei, vor fi respinse ca nefondate.
Instanța va dispune și respingerea recursului formulat de reclamanți ca nefondat, în legătură cu susținerea că drepturile bănești nu sunt prescrise începând cu data de 01.09.2002, ci că ele curg de la data constatării discriminării, respectiv hotărârea nr. 185/22.07.2005 emisă de
Astfel, această hotărâre a îi privește pe magistrați și nicidecum pe lucrătorii de poliție. Din acest punct de vedere, nu se justifică vreo discriminare la care fac referire reclamanții în ideea că prescripția curge de abia la această dată. Motiv pentru care nici Decizia nr. VI/2007 a nu poate fi reținută ca argument, din moment ce îi privește pe magistrați, reclamanții nefiind într-o situație comparabilă cu magistrații, statutul lor profesional fiind unul cu totul diferit.
În altă ordine de idei, prescripția nu poate curge nici de la data emiterii hotărârii nr. 219/01.08.2007 din mai multe motive. În primul rând, are ca atribuție, printre altele, constatarea stării de discriminare (art. 19 lit. c din G: nr. 137/2000). În al doilea rând, reclamanții fac confuzie între dreptul la acțiune, în sensul exercitării unei acțiuni și constatarea unui drept: sensul exercitării acțiunii în justiție este tocmai realizarea unui drept ("constatarea" după cum o numesc reclamanții), sens în care s-a prescris dreptul la acțiune în sensul neexercitării lui în termenul de 3 ani.
Instanța, în raport cu cele de mai sus, va respinge recursurile formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul, cu sediul în B,--6, sector 5, formulat împotriva sentinței civile nr. 2774/06.11.2007 a Tribunalului Harghita, dosar nr-.
Respinge recursurile, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, ale reclamanților, și, toți cu domiciliul ales în M C,--36,camera 007, județul H, precum și a pârâtei, cu sediul în B, P-ța -, nr. 2. sector 1, toate formulate împotriva sentinței civile nr. 2774/06.11.2007 a Tribunalului Harghita.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./28.03.2008
Jud.fond.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
